705 matches
-
un ceai?"103 Astfel, ceea ce reprezintă marca diferențiatoare față de viziunea caragialiană este, așa cum spuneam, dramul de înțelegere din privirea umoristică asupra lumii descrise, în care personajele lui Damian Stănoiu reușeșc să supraviețuiască fără a fi contaminate. Foarte bogat în aluzii intertextuale la universul domestic de factură caragialiană este și romanul lui Gib I. Mihăescu, Zilele și nopțile unui student întârziat (1934). Evidentelor hipotexte caragialiene vizibile și în romanul lui Damian Stănoiu li se adaugă aici și titluri precum Amici, C.F.R. sau
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
scris al "eroilor" caragialieni este păstrat cu multă fidelitate la Al. O. Teodoreanu, unul dintre emulii lui Caragiale cu deosebire în domeniul pastișării stilului epistolar. O adevărată broderie de hipotexte caragialiene (în special Antologie și Scrisorile anonime) și de aluzii intertextuale la "lumea-lume" a lui Nenea Iancu, descoperim în schița dramatizată Manevre. Explorând formula colajului de texte organizat cronologic, la fel ca în odiseea Telegramelor din schița cu acest titlu sau din Urgent, desfășurarea scenică este asigurată și la Al. O
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
instrucție elementară, violența de mahala sau închistarea în automatisme specifice meseriei. Pentru ilustrarea noianului de agramatisme sugestive pentru primul caz, este foarte greu de privilegiat o singură epistolă în detrimentul alteia poate mult mai comică. Răspunsurile domnișoarei Zozo, de pildă, continuă intertextual stilul kitschizat al Ziței, condimentat în plus cu o ortografie aparte, să zicem, "neconvențională": Simpatice domnule Jenică, Desigur că numai o întâmplare incandescentă și bizară pe care un mare scriitor francez pot zice genial lea numit fatalism a făcut pe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
uita în vis și săl strângi în brațe sub formă de perină pe al tău care te dorește ca un câine turbat Johnny.163 Descoperirea hipotextului caragialian într-o astfel de scriere-experiment, multietajată, excesiv de metatextualizată, imbricată într-o nesfârșită rețea intertextuală, nu este totuși surprinzătoare, ci previzibilă, în acord cu programul literar anunțat deja de numeroși reprezentanți și teoreticieni ai generației '80, din rândurile cărora se desprind și cei trei coautori. Pentru a reveni la problematica posterității pe care o putem
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
duc cu gândul la transgresarea intenționată a limitelor presupuse de drama tradițională și amplasarea posibilă în modernitate. O astfel de încadrare ar converti amintitele minusuri ale piesei în plusuri. Mai concret, privită dintr-o perspectivă diacronică inversată, întorcând așadar ocheanul intertextual dinspre farsa tragică modernă înspre drama lui Caragiale, răbdarea Ancăi nu mai surprinde ca neverosimilă, coincidența apariției nebunului în momentul cheie al nevoii de răzbunare poate fi văzută ca procedeu teatral "îngroșat", iar simetria izbitoare între "faptă și răsplată" pune
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ionesciană. În consecință, ceea ce ne propunem în acest subcapitol este să evidențiem în ce măsură scriitorii care s-au aventurat în această zonă literară adjudecată deja celor trei pionieri ai absurdului, respectiv Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu, s-au achitat de tributul intertextual datorat primilor "ocupanți". Considerăm că merită atenție în acest sens încercările dramatice ale lui Tudor Arghezi, Teodor Mazilu și mai cu seamă, inedita dramaturgie a lui Marin Sorescu. În privința celui dintăi, piesele într-un act de tipul Neguțătorul de ochelari
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la Casa de Depuneri, opt zile. A i se turna o cutie de purici în ceafa cămășii. A fi pictat: nasul verde, urechile indigo, gura portocalie. Și a i se cânta dedesubt din saxofon"70. În Neguțătorul de ochelari, repere intertextuale (în dublul sens temporal) pentru umorul absurd al dialogului descoperim atât la Caragiale, în special în schița Petițiune, cât și în sketch-ul ionescian Salonul auto sau în farsa tragică Scaunele. Similitudinile de la nivelul schemei actanțiale din schița caragialiană sunt vizibile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
purtat sau nu am mai purtat ochelari. Dar să căutăm. Adună numărul de la galoș cu numărul de la brișcă și cu cel de la casă și, făcând calculele dumitale, obținem, nu se poate altfel, numărul ochelarilor mei. 71 Același transfer al aluziilor intertextuale survine în finalul scenetei argheziene, când irelevanța întregii conversații, dată de inutilitatea solicitării (Clientul e orb), trimite atât la furia funcționarului din Petițiune, agasat fără scop de cetățeanul buimac și însetat, cât și la perplexitatea în fața oratorului mut, încercată de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
stadii incipiente și încă benigne ale simptomelor dezumanizării și aneantizării pe care dramaturgia ionesciană, prin suspendarea unei astfel de premise a nebuniei în lumea de fantoșe create, le va transfera în zona angoaselor, pentru a sublinia absurdul condiției umane. Rețeaua intertextuală poate fi astfel activată pe ramificații noi cuprinse între opera lui Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu, prin tranzite nebănuite precum proza și dramaturgia lui Tudor Arghezi. Și Teodor Mazilu, "dintre dramaturgii de după război [...] printre cei mai originali"78
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
denaturare a limbajului. Expresie concretă a absurdului ființei umane dezumanizate la Caragiale și la Eugen Ionescu, noncomunicarea are în piesa lui Sorescu alte cauze și alte funcții. Chiar dacă remanența ecourilor caragialiene persistă prin replici care traversează instantaneu distanțele prin aluzii intertextuale directe, de pildă în paralogismul din "balcoanele reprezintă încununarea unor sudori vărsate"90, similitudinile cu absurdul conversațional din schițele lui Caragiale sunt de suprafață. Personajele nu se mai îmbată cu vorbe, nu-și umplu așteptarea cu balastul flecărelii, al discuțiilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se dă drept Vlahuță, și nici o persoană reală în sensul propriu, ci numai în sensul figurat, adică închipuit real)"37. În ciuda caricaturizării excesive, perechile Ismail și Turnavitu, Cotadi și Dragomir, Algazy și Grummer, din bizarele "fiziologii" urmuziene, angajează un transfer intertextual aluziv la seriile de "amici" din comediile sau din Momentele lui Caragiale. Ca și moftangiii acestuia, "eroii" lui Urmuz sunt inseparabili, urăsc singurătatea, "știu din toate câte nimic"38, se antrenează în discuții aprinse care degenerează în violențe, săvârșesc "infamii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Remanența unei astfel de lecturi poate fi responsabilă pentru această urmă textuală din palimpsestul urmuzian, reperabilă astfel, la nivel de aluzie de factură tematică la proza lui Caragiale. Aceasta ar presupune, de fapt, conjugarea demersului hipertextual, prin parodiere, cu cel intertextual, prin aluzie, în reprezentarea temei familiei. 6.1.5. "Sarafoff, / Servește-te de cartof" S-a constatat că omul caragialian este subjugat de trei pasiuni: politica, de fapt "marea trăncăneală" pe teme politice, amorul și gastronomia 87. Cea de-a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în sicriul unei mumii egiptene, semănat în pământ nou, reînvie ca și bobul cules anul trecut, asemenea o operă de artă viabilă, după o părăsire și uitare de veacuri, reînviază iarăși la căldura ochilor pricepuți. (Caragiale, Căteva păreri) Frecvența aluziilor intertextuale, de la cele mai direct evocatoare, de tipul "Căldură mare"2, la cele mai subtile, vizând patentarea anumitor experimente scripturale sau prelucrarea și recontextualizarea unor personaje, dar, mai ales, recuperarea invariantelor caragialiene prin pastișarea deliberată și asumată constructiv, încadrează decisiv căutările
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ce coincidență!" trimite la scena amneziilor din Cântăreața cheală, iar dezbaterea serios-moftologică a "cestiunii țărănești", la romanul rebrearian Răscoala. Printr-o tehnică ingenioasă a ficțiunii din ficțiune holograma caragialiană este declanșată de atmosfera textuală muzicală. Titlul însuși este o aluzie intertextuală la Cvintetul complimentelor de Hayden. Pretextul nuvelei îl constituie articolul Ce este muzica?, structurat de autorul-narator în trei părți corespunzătoare unei simfonii textuale executată într-o diversitate de modalități, de la calmul andante, la precipitatul allegro, izbutind să redea, prin extinderea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ca prefigurare a unor tehnici scripturale "clasicizate" prin contribuția "Școlii de la Târgoviște", cât și ca sursă de modele tipologice și de limbaj, resemantizate peste timp în noi contexte ficționale. Esențială este, așadar, înțelegerea dublului sens al mișcării presupuse de jocul intertextual. Particulara observație borgesiană conform căreia "Wakefield îl prefigurează pe Kafka, dar acesta din urmă modifică și modelează lectura lui Wakefield"47, își extinde valabilitatea, ilustrând generala reciprocitate a "datoriei" textelor relaționate. Model și precursor al târgoviștenilor în multe privințe, așa cum
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caracter, de moravuri și de limbaj, astfel încât am putut demonstra că foarte multe dintre ilustrările literare românești ulterioare sunt debitoare viziunii caragialiene, constituind, în mod semnificativ, reiterări ale emblemelor acesteia. În acest sens, fie că am avut în vedere aluziile intertextuale la elemente care țin de tipologia, tematica sau "limba eroilor lui Caragiale", din registrul oral sau scris, fie că am observat valorificări ale unor procedee compoziționale sau de meta și autoreferențialitate, puse în circulație experimental în publicistica și în proza
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale. Cu alte cuvinte, grila de lucru care presupunea îmbinarea reperelor comicului cu cele ale absurdului, a funcționat ca o rețea menită să rețină acele reprezentări literare prin care este menținută vie imaginea caragialismului. Fie că s-a marcat diseminarea intertextuală nu doar în operele unor scriitori vizibil influențați de Caragiale, precum G. Ranetti, Al. O. Teodoreanu, Tudor Mușatescu, Teodor Mazilu, Ion Băieșu, ci și în lucrări ale unor autori pentru care o astfel de înrudire pare surprinzătoare, fie că a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialismului în literatura veacului trecut credem că a reieșit cu prisosință. Am putut constata astfel că termenul-umbrelă de "postcaragialian" caracterizează descendența caragialiană atât ca tendință literară, cât și ca o constelație de texte care pun în lumină, prin forța lecturii intertextuale, diferitele aspecte constitutive din paradigma caragialismului, revigorând-o. Aplicat scriitorilor, atributul se referă nu atât la autorii care au urmat momentului Caragiale, cât la cei care i-au urmat exemplul, modelându-și creațiile, în proporții diferite, în funcție de matricea artistică a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui Mihail Sebastian, Ultima oră, romanul lui Gib I. Mihăescu Zilele și nopțile unui student întârziat, romanul lui I. Peltz Actele vorbește! și multe altele, sunt printre astfel de dovezi ale apartenenței la caragialism prin replici viabile ale unui dialog intertextual întreținut de scriitori cu identitate literară proprie, incontestabilă, cu nimic umbrită de încadrarea în posteritatea literară a lui Caragiale. Varietatea și mai cu seamă bogăția acesteia ar putea constitui punctul de plecare al unei cercetări care să ateste consfințirea unei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
analiza de text, Editura Univers, București, 1983. Spiridon, Monica, Melancolia descendenței. O perspectivă fenomenologică asupra memoriei generice în literatură, ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 2000. Vianu, Tudor, Estetica, Editura Orizonturi, București, 1996. Vultur, Smaranda, Infinitul mărunt. De la configurația intertextuală la poetica operei, Editura Cartea Românească, București, 1992. Yule, George, Pragmatics, Oxford University Press, Oxford, 1996. 7. Articole Amăriuței Constantin, "Mitică sau logosul parazitar", în Caete de dor, vol. 2, Editura "Jurnalul literar", București, 2002. Arghezi, Tudor, "Caragiale", în Gazeta
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
the great dramatist's follower. If we only take into account these kinds of patrilineal documents, we cannot see the real impact that Caragiale had on Romanian literature. In order to achieve a panoramic view of his literary influence, the intertextual critical reading seems to be a much more productive solution since, on the basis of certain "memory associations"3, it allows the making up of a larger corpus of texts that are connected with Caragialism. From this perspective, we are
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
can refer to the Caragialian posterity as to a second degree kind of literature. This would include a constellation of "hypertexts" connected on the basis of certain Caragialian "hypotexts", an impressive amount of "metatexts" and, first of all, a real intertextual plasma that flows through Romanian literature and is made visible by means of innumerable quotations, allusions, in general any kind of "intertextual traces" (Riffaterre) able to update Caragiale's work, thus perceivable in the palimpsest. For the first category there
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
on the basis of certain Caragialian "hypotexts", an impressive amount of "metatexts" and, first of all, a real intertextual plasma that flows through Romanian literature and is made visible by means of innumerable quotations, allusions, in general any kind of "intertextual traces" (Riffaterre) able to update Caragiale's work, thus perceivable in the palimpsest. For the first category there are only a few examples: some sketches written by Al. O. Teodoreanu, Camil Petrescu's play Mitică Popescu, Mircea Horia Simionescu's
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
These examples confirm, for each important phase of Romanian literature, the rebirth of the Caragialian model by means of homage-like pastiche and parody. On the contrary, the amount of pieces of writing in which Caragiale's work survives due to intertextual resuscitations is impossible to establish and we believe that it is unequalled by any other Romanian writer. Taking into account the complexity of the theme, the paper was structured so that the construction of the post-Caragialian literary corpus should be
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
being, significantly, reiterations of its characteristic marks (developed in the subchapters entitled "All is Old and All Is New", Caragialian Themes and Post-Caragialian Variations, "In the Style and with the Syntax" of Caragiale. In this respect, whether we considered the intertextual allusions to elements related to the Caragialian typology, themes and "the language of Caragiale's heroes", or whether we noticed the exploitation of certain compositional techniques or of meta and self-referentiality, the large and varied post-Caragialian literary corpus highlights the
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]