KorAP: Find »[drukola/base=ipotești & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...57 >

1,406 matches

Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819

mai putut face recurs, la Casație, iar avocatul lui Drogli a obținut învestirea sentinței cu formulă executorie. Astfel, fără nici un menajament de familie, la 10 februarie 1878, moșia Ipoteștiul lui Eminovici a fost vîndută silit. Toată averea lui Eminovici de la Ipotești pămîntul, în suprafață aproximativ 288 fălci moldovenești (= circa 412 hectare), pădurea și toate acaretele, în starea în care se aflau, "fără nici o rezervă pentru vînzător", s-au vîndut, cu prețul de 8.200 galbeni austrieci. Din această sumă, cumpărătorul Christea

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
pe onor Tribunalul de Botoșani a radia capitalul restant de 2000 galbeni zimți austrieci"209. În același moment, aflîndu-se de față și Ion Drogli, cei 2000 de galbeni din mîna lui Eminovici au fost dați, cu împrumut, Elizei Moritz, din Ipotești, cu dobînda tot de 10% pe an, cum plătise și Gh. Eminovici pînă atunci. Așadar, Gh. Eminovici, prin vînzarea silită a Ipoteștiului, a rămas stăpîn numai pe perna de sub cap, pentru că Drogli a vrut să-și treacă zestrea soției în

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
soției în alte mîini, și tot în aceleași condiții 210. După vînzarea Ipoteștiului, poetul s-a simțit ca un pom dezrădăcinat. Toate legăturile sale, văzute și nevăzute, le-a simțit rupte în mod nemilos. De fiecare dată cînd revenea la Ipotești, se credea un străin, obligat parcă să-și ceară voie pentru a mai călca pe acolo. Iată un motiv popular, prelucrat de el, după starea lui sufletească din acea vreme: "Codrule, Măria Ta Lasă-mă sub poala ta Căci nimica

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
Unde mi-oi așterne eu Sub cel tei bătut de vînt, Cu floarea pîn-la pămînt, Să mă culc cu fața-n sus Și să dorm, dormire-aș dus..."211 Nici locul de mormînt nu mai spera să-l capete la Ipotești. De aceea, în cele patruzeci de variante, din acea vreme, scrise la Mai am un singur dor, el spunea că, după ce va muri, nu-i mai rămîne decît să fie pus pe năsălie de ramuri și dus tocmai la marginea

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
Slavici, în Amintirile sale, se arată scîrbit de cei ce născoceau "fel de fel de lucruri imposibile în ceea ce privește legăturile dintre Eminescu și Mite Kremnitz"216. Eminescu a sperat o iubire tot așa de sinceră și de curată ca acea de la Ipotești, dar a rămas dezamăgit. Iubitele care i-au ieșit în cale aveau multă experiență în relațiile lor cu bărbații, așa că toate l-au dezgustat pînă la misoginism. Într-o scrisoare către Veronica Micle, el concludea: "Cuvîntul nu-i cuvînt, amorul

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
cunoaște ............................................. Și-n cîntul meu, ce va trăi Infama rîmîne-vei Cum n-a mai fost și nici va fi O alta-n neamul Evei." (Cînd amintirile)218 Cert este că, în vremea aceea, gîndurile lui rătăceau cu tristețe tot pe la Ipotești. La 1 ianuarie 1880 a scris elegia O, mamă... Pe de altă parte, știindu-l pe bătrînul său tată singur și amărît, s-a gîndit că fratele său, Nicolae, rătăcit prin străini, ar fi mai de folos la Ipotești. În

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
pe la Ipotești. La 1 ianuarie 1880 a scris elegia O, mamă... Pe de altă parte, știindu-l pe bătrînul său tată singur și amărît, s-a gîndit că fratele său, Nicolae, rătăcit prin străini, ar fi mai de folos la Ipotești. În acest scop, a cerut unele relații de la Petru Carmena, căpitanul orașului Timișoara: "În Temișoara trebuie să fi trăind un om sub numele Nicolae Eminovici, scriitor la avocatul Emmerich Christian. Acest om este fratele meu. Nu știu de ani nimica

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
am adus aminte de numele Dv. ș-am gîndit că prin posițiunea distinctă ce ocupați, veți fi în stare să-mi dați asemenea relațiune"219. Încercarea n-a dat greș. Fără multă stăruință, Nicolae a fost convins să vină la Ipotești. La 20 aprilie 1880, poetul, vădit obosit și întristat, i-a scris Henrietei: "Pentru ce nu scriu acasă, știi tu. Mai tîrziu, cînd mi-o da mîna, scriu. Altfel poți zice tatei tot ce vrei tu, că mă aflu bine

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
din cîte am arătat pînă aici, greșeala de interpretare este evidentă, la toți aceștia, pentru că iubita ideală a lui Eminescu n-a fost "prototip nerealizabil", cum i-a zis Maiorescu; prototipul iubirii sale a trăit, în carne și oase, la Ipotești, cu numele de Casandra și a murit foarte de tînără. D. Gherea n-a observat că e vorba de chipul iubitei moarte, pe care poetul o jelește ani la rînd, iar nu de o plăzmuire a imaginației sale, care la

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
n-a observat că e vorba de chipul iubitei moarte, pe care poetul o jelește ani la rînd, iar nu de o plăzmuire a imaginației sale, care la cea dintîi atingere piere, se preface în fum. Afară de aceasta, iubita de la Ipotești de-abia împlinise 18 ani cînd a murit și de aceea poetul n-o putea prezenta ca tovarășă de viață, ca soție și mamă, ori ca revoluționară, cum a pretins-o Gherea. Din toate aceste roluri, iubita lui Eminescu n-

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
de moștenire, din averea părintească" (In Nirvana). Poetul locuia pe strada Biserica Enei nr. 1, într-o odaie mucegăioasă, la care avea acces pe o scară de lemn și printr-un coridor. Nicolae, rămas cu grija peste toată gospodăria de la Ipotești, i-a scris bătrînului, aflat la București (19 iunie 1881), că l-a înlocuit într-o expertiză ordonată de tribunal, pe moșia Cucorăni, pentru evaluarea stricăciunilor cauzate la iaz, mori și acarete. Am avut și încă aveam ploaie, care n-

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
Cu farmecul luminei reci Simțirile străbate-mi; Revarsă liniște de veci Pe noaptea mea de patimi Și deasupra mea rămîi, Durerile de-mi curmă Și fii iubirea mea de-ntîi Și visul meu din urmă."233 Așadar, ne aflăm tot la Ipotești, sara în asfințit, cu răsărit de lună, pe malul lacului și sub ploaia florilor de tei, ca și-n alte poezii legate de adolescența și de prima lui iubire, pe care o vrea să fie și visul său din urmă

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
onorar. De fapt, aceștia au fost primii bani pe oare i-a primit poetul, pentru lucrările sale literare 239. Printre aceste șapte poezii, s-a aflat și S-a dus amorul..., ultima din mulțimea de poezii inspirate de iubita de la Ipotești. În adevăr aceasta era ultima, după trecerea de douăzeci de ani de la moartea ei. Sunt destule semne că, în vremea aceea, membrii familiei Eminovici se zbăteau ca să repare greșeala făcută de Drogli, cu vînzarea silită a Ipoteștiului. Ei voiau să

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
oricît ne-ar cere. Restul să se ia de la Creditul funciar. Dobînzile la credit și ratele lunare să le plătesc eu. Hristea, Moritz, Caballă mare"240. Apoi o altă însemnare: "Scrisoare Maiorescu. Poate să găsesc bani la rudele lui, pentru Ipotești. Să-i pun să-l facă tovarăș la arendă pe Christache"241. Scrisul prezintă foarte evidente semne de oboseală mintală. Cristea, Cristache era totuna cu Christea Marinovici, noul proprietar al Ipoteștiului. Alți biografi, în loc de Hristea, au citit Știrbei, dar în

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
pun să-l facă tovarăș la arendă pe Christache"241. Scrisul prezintă foarte evidente semne de oboseală mintală. Cristea, Cristache era totuna cu Christea Marinovici, noul proprietar al Ipoteștiului. Alți biografi, în loc de Hristea, au citit Știrbei, dar în situația de la Ipotești era implicat Hristea, nu Știrbei. Oricum, fondul logic al acestor însemnări nu este clar. Cum putea cere bani cu împrumut tocmai de la Hristea, care era proprietarul moșiei, pentru ca, tot de la el, să răscumpere moșia? Apoi, împrumutul de la Creditul Funciar trebuia

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
a împrumutat fără știrea mea, ceea ce mai înainte nu era în stare să facă. Mai de la unul, mai de la altul, a adunat, precum mi s-a spus mai tîrziu, vreo două mii de lei"242. Ținea la curent pe cei de la Ipotești despre aceasta. În aprilie, 1883, Nicolae, aflat la gazdă într-un hotel din Cernăuți, îi scria poetului: "Iubite Mihai, am primit epistola ta, ne bucurăm cu toții tata, Harieta și eu despre cele comunicate. Trimite-ne din banii împrumutați cît vei

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
mă numea(u) "Nec(ulai) cel prost". Tatei i-i mai bine; mai mult smintit la minte, după tipicul său. De la Mathei n-am știri, nici cunosc adresa. Al tău frate, Nicu"243. După cum se vede, nici unul din cei de la Ipotești nu era deplin sănătos. Acest fapt l-a pus pe gînduri pe poet și a căpătat o impresie îngrijorătoare, notată de Maiorescu la 30 mai. La festivitatea dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare din Iași (5 iunie 1883), desfășurată în

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
pe gînduri 245. Pentru că serbările populare s-au prelungit vreo opt zile, iar poetul a revenit la București de-abia pe la 17 iunie 244, este ca și sigur că în acest interval de timp poetul va fi fost și la Ipotești, ca să ducă acasă banii împrumutați de el pentru răscumpărarea moșiei. De unde să știe Eminescu că aceasta va fi ultima lui vizită la Ipotești? La plecarea spre București a rămas vorba ca poetul să mai împrumute bani, de unde va putea. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
244, este ca și sigur că în acest interval de timp poetul va fi fost și la Ipotești, ca să ducă acasă banii împrumutați de el pentru răscumpărarea moșiei. De unde să știe Eminescu că aceasta va fi ultima lui vizită la Ipotești? La plecarea spre București a rămas vorba ca poetul să mai împrumute bani, de unde va putea. Dar numai vreo cinci zile au trecut de cînd poetul plecase de acasă și a și primit scrisoare de la Ipotești că fratele său Nicolae

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
ultima lui vizită la Ipotești? La plecarea spre București a rămas vorba ca poetul să mai împrumute bani, de unde va putea. Dar numai vreo cinci zile au trecut de cînd poetul plecase de acasă și a și primit scrisoare de la Ipotești că fratele său Nicolae a înnebunit. "Mi s-a urît viața, îi scria bîtrînul, fă ce faci și vino de-l ia, ca să-l duci în vreo casă de sănătate"246. Această știre a fost cea mai grea lovitură primită

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
scria bîtrînul, fă ce faci și vino de-l ia, ca să-l duci în vreo casă de sănătate"246. Această știre a fost cea mai grea lovitură primită de poet. Șerban murise, nebun, la Berlin, Iorgu se împușcase, nebun, la Ipotești. Acum nebunise Nicolae. Prin urmare, și el trebuia să înnebu nească! Dacă este trist să observi crepusculul unui geniu, observa N. Zaharia, este sfîșietor de dureros să vezi cum geniul însuși este conștient despre aceasta și cum împietrit de groază

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
conferința ținută special, în Ateneu, de V. Alecsandri), bolnavul a fost trimis, cu trenul, la Viena, în ziua de 20 octombrie 1883, și internat în sanatoriul de la Ober-Döbling. După această trimitere, Maiorescu l-a anunțat și pe Gh. Eminovici, la Ipotești 256. Dar bătrînul Eminovici, împovărat de atîtea griji și supărări adunate în cei 72 de ani, pe care îi avea, le-a lăsat la toți sănătate și s-a culcat pentru somnul de veci, în seara de 8 ianuarie 1884

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
supărări adunate în cei 72 de ani, pe care îi avea, le-a lăsat la toți sănătate și s-a culcat pentru somnul de veci, în seara de 8 ianuarie 1884, "ora unsprizăci din noapte, în casa sa, din cătuna Ipotești", unde, în ultimii ani fusese "arendaș de moșie". A doua zi (9 ianuarie), la ora zece dimineață, Gh. Atănăsoaie, ajutor de primar și ofițer al Stării Civile, în comuna Cucorăni, a fost de față, la Ipotești, și a verificat decesul

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
casa sa, din cătuna Ipotești", unde, în ultimii ani fusese "arendaș de moșie". A doua zi (9 ianuarie), la ora zece dimineață, Gh. Atănăsoaie, ajutor de primar și ofițer al Stării Civile, în comuna Cucorăni, a fost de față, la Ipotești, și a verificat decesul, pentru eliberarea actului de înmormîntare 257. Despre cauza morții, s-a spus, "cu probabilitate", că ar fi fost paralizia pulmonară. Mai de crezut este cauza data de Corneliu Botez: "Afecțiune genito urinară, de care bătrînul suferea

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
n-a putut afla de sinuciderea fratelui său, Nicolae, "holtei", în etate de 42 de ani, "arendaș de moșie" și care a murit "alaltăiri (7 martie 1884) pe la ora șepte și jumătate a.m., în casa sa din comuna Cucorăni, cotuna Ipotești, prin împușcarea de sine însuși"261. Constatarea morții a fost făcută de Ion Alecsandrescu, primarul comunei, și de medicul de plasă. Procurorul Tribunalului a eliberat cuvenita autorizație de înmormîntare. La 7 martie 1884, Harieta, rămasă la Ipotești singură și fără

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]