1,352 matches
-
Inegalitățile de venit par, la rândul lor, să nu fie determinate de nivelul de instrucție sau de moștenirea socială, ci de o anumită „inegalitate a norocului”. Concluzia lui Jencks este că, într-o societate diferențiatoare în mod febril, imprevizibil și irezistibil, este iluzoriu să vrei să egalizezi condițiile sociale oferind șanse de pornire egale, căci inegalitățile nu sunt neapărat transmise sau reproduse, ci recreate și modificate fără întrerupere. Lucrările lui Jencks nu au scăpat de critici. S-a pus problema dacă
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
însuși, “într-o vreme bogată în catastrofe, crudă chiar și pe timp de pace”. Liniștea din turnul lui Montaigne nu era și a vremii. Dacă marilor dezastre unii scriitori le pot totuși opune mări cărți, esențialul e salvat. Sunt pustiiri irezistibile și cataclisme care ucid fără urmă spiritul și nu e nimic de făcut. Dar există și o demisie a spiritului a cărei cauză nu e alta decât nebunia și orbirea omenească. (Firește, și faptul acesta își are determinările sale ce
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
la lettre. Barbaria e în primul rând vacuitate sufletească și lipsă de imaginație; are o pornire instinctivă împotriva creației; are un fel de simț obscur al valorilor și de câte ori poate se năpustește asupra lor. Violența barbariei nu vine din presiunea irezistibilă a unei bogății interioare, intolerantă din nevoia de a-și afirma valorile proprii, cum a fost Islamul (deși ar fi aici de făcut niște nuanțe). Istoria a demonstrat că barbaria e pur și simplu setea de a-și impune propriul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
are loc nicăieri în romanele lui Dostoievski (conversația lui Ivan Karamazov cu diavolul este dată de autor ca un efect halucinatoriu al febrei). Spiritul profund creștin al operei lui Dostoievski nu are nimic habotnic sau miracular și constă în puterea irezistibilă a carității, care la el e în directă proporție cu una dintre cele mai penetrante lucidități de care a dat vreodată dovadă mintea unui scriitor. E de remarcat, de altfel, că din cele trei virtuți zise „teologale”, la Dostoievski numai
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în aceste ultime două vorbe, subliniate de autor, un elogiu foarte mare: o mediocritate fără precedent nu mai e deloc una mediocră, dacă mă pot astfel exprima. Mediocritatea excepțională a lui Goethe nu e altceva decât echilibrul unor forțe lăuntrice irezistibile și opuse. Poetul de curte, autor de Mashenzug-uri și versuri ocazionale, era și el un „rege al poeziei veșnic tânăr și ferice”, un personaj oficios, cu respectul convențiilor; dar în adâncul ființei lui era vizitat de o manteia păgână care
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
mai sunt, de pildă, Barrès, Montherlant, E. M. Cioran. Despre Barrès a scris Mihai Ralea câteva pagini de comprehensiune insinuantă, pătrunzând cu delicii amare și lente în dedalul acestui suflet voluptos și înfiorat. Ralea își simțea cu Barrès o afinitate antinomică irezistibilă, o bifurcație pasională pe toate planurile, estetic, etic și politic. Memorialul din Spania al lui Ralea este în fond un anti-Barrès (și e o carte în definitiv superioară Secretului toledan a lui Barrès, deși, bineînțeles, fără importanța oarecum epocală a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Eminesco a fait du journal de notre parti l’organe de ses rancunes personnelles”, exprimau un adevăr, chiar dacă intransigența poetului deranja de fapt cine știe ce combinații de culise. În orice caz, invectivele nimicitoare din Scrisoarea III îmi par de o frumusețe irezistibilă; forța imprecației, clocotul mâniei și gheața disprețului întrec la Eminescu toate motivările actualității și toate datele inițiale, căpătând un caracter definitiv și absolut, cu o putere perpetuă de exorcism. De asemenea, găsesc această sublimă putere a invectivei, această încântare prin
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
fi trebuit să dea naștere la întrebări și ipoteze. Ion Sava a fost o mare personalitate a artei noastre, un artist de excepțională inteligență și de un excepțional temperament, care s-a impus vertiginos în epocă prin autoritatea unei vocații irezistibile. Dacă după mai mult de două decenii de la moartea artistului, unele mostre ale operei lui produc dezamăgire, faptul acesta ar merita toată atenția și ar trebui să ne pună pe gânduri. Dar indiferența cvasitotală prin care a trecut expoziția recent
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ne mai pronunțăm. Contemporanii lui au avut fără îndoială dreptate, dar noi - astăzi - admirăm opera lui Goya, nu numai ca pe una din cele mai mari ale picturii, dar ca și pe una în care, nu o dată, apare cu o irezistibilă forță protestul social și politic. — Ajungem într-un punct-cheie al convorbirii noastre. Mă preocupă, de mai mulți ani, condamnarea lui Socrate. Dacă ar fî să punem față în față „Apologia”... lui Platon și ceea ce Hegel spunea despre Socrate— considerând că
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
dacă dorește, să-și concentreze sau risipească facultatea creativă, să producă opere perfecte din punct de vedere al frumuseții și instinctului artistic, dispunând de subtilitate intelectuală. Și de ce n-ar face-o? Pentru spiritele strălucite, platitudinea constituie mereu o tentație irezistibilă, iar prostia este Bestia Trionfans care scoate Înțelepciunea din ascunzișul ei. Ce semnificație poate să aibă pentru un artist cu un spirit atât de creator ca al criticului problematica operei? Nici mai mult, nici mai puțin decât pentru romancier sau
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Într-o formă de superioritate egoistă care, departe de a-l ridica pe scara valorilor umane, Îl coboară. Μ Faptele cu totul excepționale ale unor oameni obligă timpul să-și formeze o biografie asa. Μ Marile iubiri, numite și iubiri irezistibile, se trăiesc, nu se explică; ele sunt purtate ca o fatalitate În suflet. Așa se explică, poate, faptul că despre cuplurile celebre În iubire, cum sunt Romeo și Julieta, Anna Karenina și Vronski etc., s-a scris foarte mult, continuă
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
expresie a unei generalizări de trăsături și atitudini comportamentale, nu este o invenție a psihologilor, ci o creație a vieții Înseși: putem astfel observa cu relativă ușurință faptul că oamenii care se aseamănă sunt mânați de o atracție instinctivă, uneori irezistibilă, de a se căuta unii pe alții (numai așa inimile vor deveni penetrabile unele pentru altele; semnele pasiunii altora nu le putem interpreta decât prin analogie cu ceea ce am trăit sau trăim noi Înșine). Μ Poetul are capacitatea aleasă de
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
un exemplu foarte la-ndemână. Odinioară, brutarul - sau jimblarul, cum i se spune prin părțile Romei - era mereu, fără-ncetare, vesel: o veselie adevărată, care-i țâșnea prin priviri. Se plimba pe străzi fluierând și făcând glume. Vitalitatea lui era irezistibilă. Era îmbrăcat mult mai sărăcăcios decât acum: pantalonii erau peticiți, iar deseori cămașa nu era mai mult decât o zdreanță. Dar toate acestea făceau parte dintr-un model care în cartierul lui avea o valoare, un sens. Și el era
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în acest „râs”, Soldati vede un prim accent fals, cu caracter practic și tradiționalist („Nu, nu am mașină, nu mai sunt vremurile în care iezuiții aveau mașină”). Dar, în substrat, în esența acelui „râs”, Soldati simte o fericire sinceră, exaltantă, irezistibilă. Fericirea de a vedea răsturnate, în sfârșit, raporturile Bisericii cu lumea. Fericirea înfrângerii. Fericirea unui nou început. „Eliberarea de putere.” În lamentația lui Paul al VI-lea (mă refer la discursul istoric de la sfârșitul verii, de la Castelgandolfo), am simțit același
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
că în nici un alt fenomen al existenței nu există o la fel de furibundă, de totală, de existențială voință de a trăi decât în făt. Nerăbdarea sa de a-și actualiza propria potențialitate parcurgând fulgerător istoria regnului omenesc are în ea ceva irezistibil și, implicit, ceva absolut și vesel. Chiar dacă pe urmă se naște un imbecil. Aceasta este „opinia” mea; personală, bineînțeles. Așa cum pretind să fie toate opiniile. Cu această „opinie” a mea am pus oare în pericol PCI, cultura de stânga, lupta
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de seamă de servitor umil care vorbește despre stăpânii săi adorați mimându-le limbajul, demnă de Jurnalul lui Gian Burrasca sau de un buletin al părinților misionari (un nivel atins pe deplin în revista Re nudo), are ceva inoportun și irezistibil. O citești aproape într-o stare de raptus, necrezându-ți ochilor; dar repetarea locului comun a atins o asemenea intensitate și neînduplecare, încât face din această carte un unicum în istoria limbii italiene scrise. Cu siguranță, nimeni n-a reușit
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
datoriile” mele sunt către instituții. Am petrecut anul universitar 1990-1991 la Wissenschaftskolleg zu Berlin, unde am fost primit cu ospitalitate și generozitate. Tentația de a petrece câtva timp la Berlin la doar un an de la căderea Zidului s-a dovedit irezistibilă. După ce am muncit timp de șase săptămâni Într-o cooperativă din landul Mecklenburg, În Germania de Est (alternativa aleasă pentru a evita șase săptămâni de cursuri la Goethe Institut, alături de adolescenți acneici), m-am grăbit să Învăț limba, să cunosc
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
și idealismul revoluției, care după 1789 aveau să fascineze spiritele și să fundamenteze unul dintre marile curente ale cugetării filosofico-istorice europene, a devenit un bun de consum pentru toți agenții istoriei care se vor reclama de la tradiția franceză. Ideea caracterului irezistibil, a parcurgerii drumului preconceput într-un ipotetic proiect istoric, independent de orice influență umană, este componenta cea mai insidioasă a teoriei revoluției. Debutul acestei viziuni asupra revoluției irezistibile, a devenirii implacabile a timpului, poate fi identificat în dialogul din 14
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
toți agenții istoriei care se vor reclama de la tradiția franceză. Ideea caracterului irezistibil, a parcurgerii drumului preconceput într-un ipotetic proiect istoric, independent de orice influență umană, este componenta cea mai insidioasă a teoriei revoluției. Debutul acestei viziuni asupra revoluției irezistibile, a devenirii implacabile a timpului, poate fi identificat în dialogul din 14 iulie 1789 dintre Ludovic al XVI-lea și ducele de la Rochefoucould - Liancourd, cel care aduce vestea căderii Bastiliei, ca urmare a defecțiunii produsă în corpul apărătorilor ei. La
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
tranșează în favoarea revoluției. Sublinierea caracterului inevitabil al desfășurării evenimentelor asociază mișcarea istorică celei astrale. Puterea seculară este, așadar, depășită și incapabilă să stopeze cursul inexorabil al evenimentelor. Nici regele nu este protejat de această neputință în fața destinului 3. Ideea mișcării irezistibile a evenimentelor va fi metamorfozată în cursul secolului al XIX-lea în conceptul de necesitate istorică. Caracterul imperios al revoluției era accelerat de ceea ce teoreticianul terorii, Robespierre, numea „crimele tiraniei“, pe de o parte, și de „progresul libertății“, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
al filosofiei lui Hegel, derivat tot din experiența Revoluției franceze, privește caracterul mișcării istorice, mișcare dialectică și necesară, de la revoluție la contrarevoluție, de la 14 iulie la 18 Brumar și Restaurație. Această mișcare are menirea să împingă istoria într-un sens irezistibil. În faimoasa dialectică hegeliană a Libertății și Necesității, preluată ulterior de marxism, cele două concepte termină prin a se concilia. Finis coronat opus. H. Arendt crede că această teorie este teribilă, dar și cea mai puțin suportabilă dintre toate paradoxurile
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
subtilitatea ironiei (Carte a fostului rege Ludwig Filip către încă fiindul domn Mihail Sturdza). Discursurile lui K., exclusiv politice, dezvăluie mari însușiri literare: construcția savantă, rigoarea argumentării, un patetism lucid îmbrăcat într-o expresie elegantă și sobră, o vervă polemică irezistibilă. Când vorbește despre istoria națională și strămoși, tonul său capătă o solemnitate gravă. Măreția subiectului îi impune o atitudine sacerdotală. Darul de căpetenie al lui Kogălniceanu e de a fi avut spirit critic, atunci când lumea nu-l avea; și de
KOGALNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287719_a_289048]
-
diferit de cel al bărbaților. Jean Huston, Doctor În filosofie Conform unei definiții oarecare, omul este “modalitatea unei gene de a crea o altă genă”. Noi trăim acest proces cu mult mai multă intensitate. Sexualitatea noastră este interesantă, Încîntătoare și irezistibilă; fertilitatea - culmea potențialului nostru; sarcina este drumul de la zigot la un miracol; iar nașterea este producerea miracolului. Trupurile noastre cunosc planul. Programarea noastră biologică cea mai profundă ne conduce pașii prin fiecare etapă a reproducerii. Și totuși, chiar și la
-Medicina energetica pentru femei. In: Medicina energetica pentru femei by Donna Eden, David Feinstein () [Corola-publishinghouse/Science/2365_a_3690]
-
Nevoia de rezistență, de luptă îi reînnoiește puterile secătuite și el pornește spre alte vămi. În schimb, în romanul Linia de plutire există numai învinși, oameni înecându-se în inerție, stereotipie („uniformizare”, după cum spune prozatorul), în neîmplinire. Puterea inerției este irezistibilă, e hăul care înghite omul, factorul care îl depersonalizează și îl transformă într-un naufragiat, într-un obiect rătăcit în niciunde. Linia de plutire prezintă radiografia provincialismului ca mentalitate și fenomen social: închistare, incultură, dublată de agresivitate, interes meschin față de
SAKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289438_a_290767]
-
camaraderească (companională). Dragostea pasională ar putea fi comprimat caracterizată ca o stare emoțională tumultuoasă, „un amestec confuz de tandrețe și atracție sexuală, exaltare și durere, anxietate și destindere, altruism și gelozie” (Berscheid și Walster, 1978, p. 177). Ea înseamnă propensiunea irezistibilă către persoana iubită, astfel încât factorul afectiv-emoțional copleșește rațiunea, reacțiile comportamentale scăpând, în însemnată măsură, de sub controlul lucidității. Picioarele parcă merg singure înspre ființa dorită, nimeni și nimic nu le poate opri. Dragostea este oarbă, idealizarea celuilalt maximă, eventualele lui defecte
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]