1,453 matches
-
iulie Vreme frumoasă. Înainte de amiază la castel. La dejun Dragoumis cu soția, D. Sturdza, care s-a întors din străinătate, Kretzulescu de la Petersburg, generalul Fotino. După-amiaza cu Sturdza, care l-a văzut pe Kalnoky; cei de la Viena sunt încă puțin iritați. În problema Dunării nu se va ceda. Cu Elisabeta la castel. Seara Davila. Miercuri, 13/25 iulie Vreme minunată. Înainte de amiază la castel. La dejun Kretzulescu împreună cu familia. După-amiază cu Elisabeta la castel. Seara furtună. Davila la masă. Holeră foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
ora 11¼. După-amiaza audiențe de la orele 1 la 4 și de la 4 la 6. Lecomte la mine până la ora 7. Seara Stöhr, care merge la Sinaia. Luni, 14/26 decembrie Mohorât, întunecat, ceva ninsoare. Înainte de amiază miniștrii. Opoziția e extrem de iritată și e pregătită de cele mai mari excese. După-amiaza scris. Seara Kalinderu. -6°R, frig. Marți, 15/27 decembrie -4°R, vreme frumoasă. Înainte de amiază Brătianu la mine; este foarte nervos, crede că opoziția pregătește un atentat. Este suspicios față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
ci să continuu tot așa. Probabil am să ajung acasă înainte să-mi dau seama. Două adolescente în haine groase trec pe lângă mine chicotind, dar eu sunt prea pornită ca să reacționez. Stânga înainte... dreapta înainte... — Pardon, aud un glas aspru, iritat. Puteți, vă rog, să eliberați trotuarul? Mă întorc - și, spre groaza mea, văd o femeie cu șapcă de baseball și adidași apropiindu-se de mine cu vreo zece câini în lese, de diferite forme și mărimi. O, Doamne. Ce nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nevoie de zece ani pentru asta? Îți spun eu tot ce vrei să știi, în cinci minute! — Bine, Bex, dar câți ani o să ai peste zece ani? spune Suze, încruntată. — N-o să am nevoie chiar de zece ani, spun, ușor iritată. Poate că... o să-mi ajungă și opt. — Opt? Mami pare că mai are puțin și izbucnește în lacrimi. — Luke, spune Suze, extrem de tulburată. Tu știai de asta? — Am discutat chiar alaltăieri, spune Luke, cu un zâmbet lejer. Dar nu înțeleg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ai cum să-l prinzi dacă ai mâinile ocupate! Tarkie? Strigă tare: — Acum o să-mi arunc buchetul, da? — OK! îi răspunde Tarquin, vesel. O idee foarte bună. — Hai, Bex! — Haide, Suze, termină! Nici măcar nu vreau să-l prind! zic, ușor iritată. Dar, asta e, sunt singura domnișoară de onoare - așa că îmi las florile pe iarbă și mă duc la movilița indicată de Suze. — Vreau o poză cu chestia asta, îi spune Suze fotografului. Și Luke unde e? Partea ciudată e că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nici o grădină englezească adevărată, cu peluze, copaci și straturi de flori. Am ajuns la grădina de trandafiri și mă uit înapoi spre casă, închipuindu-mi cum ar arăta un cort pe peluză, când, brusc, disting frânturi de conversație pe ton iritat, venind dinspre grădina de alături. Mă întreb dacă o fi cumva Martin și tocmai vreau să bag capul peste gard și să-l salut, când aud o voce clară de fată de dincolo de zăpadă, spunând: Definiște cuvântul frigidă! Fiindcă, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la fundație e voluntară, subliniez cât pot de dulce. În vreme ce afacerile sunt munca lui. Într-adevăr. Elinor îmi aruncă o privire de gheață. Bine, Luke, dacă nu ai timp... — Sigur că am timp, zice Luke, săgetându-mă cu o privire iritată. Nu va fi nici o problemă. Bravo. Acum mi i-am pus pe amândoi în cap. Mami a urmărit acest schimb de replici ușor nedumerită, așa că, în momentul când vine ceaiul, răsuflă ușurată. — Exact ce ne-a prescris doctorul! exclamă, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
roșu aflată în partea opusă. Prietena ei mănâncă o țelină, privind-o cu ochi intenși și avizi. Și el ce-a zis? — O cameră te duce lejer la treizeci de mii. Mi-a zis: Hillary... — Rebecca? Ridic privirea, un pic iritată că nu pot să aflu ce-a zis Edgar, și o văd pe Elinor apropiindu-se de masa mea, îmbrăcată cu o jachetă de culoarea untului, cu nasturi mari și ținând strâns în mână o poșetă asortată. Spre surpriza mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am stabili un precedent nefericit“. — Păi, poate că chiar așa e! Din câte știu eu, când angajezi oameni, îi pui să lucreze pentru tine, și nu pentru cine știe ce... — Asta e o excepție, nu poate fi luată în considerare! spune Luke iritat. Și, după părerea mea, beneficiile aduse companiei depășesc cu mult costurile. — Dar nu înțeleg deloc de ce nu ai spus nimănui, de ce nu ai întrebat pe nimeni... Nu trebuie să cer permisiunea nimănui atunci când vreau să fac ceva, spune Luke, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și spiritual. Uau. Trebuie să recunosc, sunt impresionată. N-am văzut niciodată vreun doctor englez stând pe hol și ținând discursuri înălțătoare despre profesia de medic. De regulă doctorii nu fac decât să treacă grăbiți pe lângă tine, cu o privire iritată. — Înțeleg că ți-ai dorit să fii medic dintotdeauna, nu? continuă spre mine, cu un surâs. — Ăă... păi... nu chiar... zic precaută. Ar fi ușor nepoliticos din partea mea să spun că nu mi-a trecut în viața mea prin cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fi avut loc o întâlnire întâmplătoare pe coridorul unui spital. Renumita expertă lucra la acea dată în domeniul modei... Mi-am dorit să fiu doctor de când mă știu, spune repede una dintre fetele în blugi, iar eu ridic privirea, ușor iritată. Tipic. Se ia după mine. Eu trebuia să fiu doctoriță, nu ea. — Eu, când eram mică voiam să mă fac dentistă, spune cealaltă fată. Dar, la scurtă vreme după asta, mi-a venit mintea la cap. Urmează un val general
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un ton liniștitor. Iar eu nu fac mare lucru în clipa asta. O să fiu eu cu ochii pe ei. Nu! strig îngrozită. Nu trebuie să exagerezi cu munca! Las-o mai moale. — Becky, nu sunt invalid, ce Dumnezeu! spune Michael ușor iritat. Parcă ești fiică-mea. Sună telefonul, și las robotul să preia mesajul. — Și, cum merg pregătirile de nuntă? zice Michael, uitându-se în jur în cameră. A... bine! Zâmbesc larg către el. Mersi de întrebare. M-a sunat tipa care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
societatea română și În lumea evreiască, el părea destinat ca, În ciuda lipsei de experiență diplomatică, să poată influența autoritățile românești În favoarea emigrărilor. De altfel, așa a și fost receptată la xe "București"București numirea sa. xe "Gheorghiu Dej"Gheorghiu-Dej a comentat iritat acest fapt: „Ambasadorul este născut aici și nu Întâmplător l-au trimis pe el”1. Misiunea lui xe "Rubin"Rubin va fi deosebit de dificilă, căci el Își Începe mandatul o dată cu „cotitura” României - Împreună cu a Întregului bloc comunist - Într-o direcție
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
și crimei, la cazimcă nu au mai făcut acest proces, în care ar fi trebuit să și acuze personalul executant și cei care concepuseră sistemul, care erau de fapt aceeași ca și în cazul Piteștiului. Dacă în cazul de la Pitești, iritați și îngrijorați de numărul uriaș al celor organizați ca luptători anticomuniști, care au fost în final arestați (17.000) s-au gândit ca prin mijloacele cunoscute, să și-i atașeze în luptă, la Cazimcă nu este altceva decât o răzbunare
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
comică, îi auzim pe Leonida și Efimița. Cînd același efort concentrat auditiv pe scena invizibilă slăbește dramatic puterile eroului, ne aflăm în plin scenariu de groază (un frison ne avertizează de precaritatea graniței între ele). Pe o scară a simțurilor iritate, desigur că percepțiile lui Leiba Zibal ating apogeul: "Ceea ce se petrecea în acel creier ieșea din sfera gîndirii umane: viața se ridicase la o treaptă de exaltare din care toate se vedeau și se auzeau, se pipăiau enorme, de proporții
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
simțiți deseori...” Interes ...foarte interesat de ceea ce sunteți gata să faceți. Bucurie ...bucuros; totul merge cum trebuie, totul este roz. Surpriză ...uimit când nu înțelegeți ce se întâmplă; totul e atât de neobișnuit. Tristețe ...descurajat; nimic nu merge. Mânie ...mânios, iritat, enervat. Dezgust ...dezgustat ca atunci când este vorba despre ceva respingător. Dispreț ...ca cineva care nu este bun de nimic. VIII. Teamă ...înspăimântat, ca și cum ați fi în pericol; foarte tensionat. IX. Culpabilitate ...regretând; dezolat în legătură cu ceva ce ați făcut. X. Rușine
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
dori să mai adaug doar replica tăioasă, acidă a unui bărbat de circa 50 de ani, îmbrăcat tot în negru. Avea un șirag lung de metanii de lemn pe mână și un acatist din care citea intermitent. Ne-a zis iritat : „Dar mai terminați odată cu întrebările alea fără sens, că nu ne putem ruga”. Cu toate că cei din jur nu păreau nicidecum cufundați în rugăciune, l-au aprobat imediat, dând îndatorați din cap. Comerț. Observația directă, dialog cu vânzătorii și clienții. Majoritatea
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
apel putea fi descris cam așa : un zgomot brut de sticle sparte, un „hârști !” ascuțit de sabie japoneză trasă din teacă, apoi celebrul strigăt de luptă „Banzai !”. Bărbatul se uită distant la ecranul telefonului, răspunzând cu o voce grea, vizibil iritată : „Auzi, fă ! Nu ți-am spus să nu mă deranjezi când sunt la rând la Sfânta Parascheva ?”. Fără nicio formulă de încheiere sau altceva asemănător, închide telefonul cu un gest larg, un iPhone, strecurându-l în buzunarul larg al pantalonilor
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
toți. Nu am făcut-o intenționat, repet, dar pentru liniștea dumneavoastră, am să trec mai în spate, la pelerinaj trebuie să fim împăcați cu cei din jur și cu noi înșine”. Domnul intelectual renunță la morga sa și răspunde imediat, iritat, „auzi, tu să nu mă înveți pe mine ce-i rândul la carne, că oricum nu tu stăteai la el, ci părinții” etc. Imediat, atitudinea empatică a celor din jur, care clatină din cap, nefiind de acord cu nerăbdarea lui
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
fost cu soțul meu de curând la București, la Sfântul Nectarie. Am văzut cu ochii noștri cum au decurs lucrurile la acel pelerinaj, dar voi tot despre scandal și înghesuială ați vorbit pe post !”. Tânăra se oprește nedumerită, invocă vădit iritată „dreptul democratic de a filma” (citez mot-à-mot), dar starea de nemulțumire a celor din jur este în creștere, așa că sunt nevoiți în cele din urmă să părăsească perimetrul precis în care m-am găsit și eu, din pură întâmplare. Asta
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Șoferul rîde în hohote. Copiii, tîmpiți ca și el, rîd slugarnic. Crezînd că și-au cîștigat un loc lîngă șofer, copiii se apropie și încearcă să pipăie mașina. Hai, cărați-vă de lîngă mașina mea! țipă acesta, încă nu prea iritat. Pînă aici i-a fost măgarului! Ideologul din mine izbucnește. Dar ce, îi mașina ta? Dar a cui este, mă, nespălatule? Nespălat ești mata! Mașina este a poporului. La asta chiar nu se aștepta. Ca să cîștige timp de gîndire, șoferul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
discret ce enormă problemă de sănătate are colegul nostru. Știam că este prea prost ca să înțeleagă. Se plînge ca o muiere? Îl învăț eu. Nu, nu se plînge, eu am venit să-l ajut. O să vezi și tu. Țipă nervos, iritat, spre mine: "la fîntînă, pas alergător, adunaa...rea!" Alerg la fîntînă. Aud: "la loc comanda!" și mă întorc. Apoi din nou "la fîntînă...." și iar "la loc comanda!" Uită de pauză și se ține de capul meu. Deodată îmi comandă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai cunoaște cîte ceva despre Cuba, îl invit odată să luăm cina împreună, la "una cena amistosa"*, cum spun spaniolii. Invitația este telefonică și Rafael vrea să afle ce anume restaurant am ales. Dar ce importanță are restaurantul? întreb, puțin iritat. Are, răspunde acesta. Dacă vreți "una fonda por los cubanos" atunci vom mînca foarte prost, legume fierte, pîine veche și... vom ieși flămînzi. Bine, atunci "una fonda por los turistas". Nici acolo nu-i grozav. Meniul este același (bucătărie internațională
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
profund și ușile nu mai erau încuiate cu aceeași precauție ca înainte. Uneori, noaptea, mă trezeam și priveam pe geam. Acolo, pe scaunul său, señor López veghea, dormitînd, dar pe poziție. Într-o zi, mă întîlnesc cu vecinul. Părea puțin iritat și intru în vorbă cu el. Pari agitat, vecine, nu ți-au sosit corăbiile? Eh, probleme minore. Mi-au furat mașina de tuns gazonul. Cum așa? Dar señor López unde era?! Veghea. Au trecut hoții pe lîngă el. Din acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dânsa. La puțin timp după asta, ea deschide misterioasa cutie și toate relele se răspândesc în lume. Când Pandora pune la loc capacul, numai speranța se mai găsea pe fundul vasului. Remarcă Sechan și Leveque: "este exact ceea ce dorea Zeus iritat, să-1 supună pentru eternitate pe orn "trudei" (Munci, 91), de aceea el a pus în vas și Speranța "pentru ca ea să hrănească vanele eforturi ale muritorilor"" (Simonide, l, 6): Leș grandes divinites de la Grece, p. 54. 19 Hesiod este categoric
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]