3,057 matches
-
moaștele sale au fost duse în Scythia Minor, la Tomis, apoi la cererea Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei, episcopul locului Vetranion l-a trimis în Capadocia.30 Sfântul Niceta de Remesiana Despre Sf. Niceta s-a vorbit mult în istoriografia noastră, de către teologi și istorici deopotrivă, de pildă, V. Pârvan îl considera apostolul național al românilor. După el, N. Iorga, C. C. Giurescu, Radu Vulpe, I. G. Coman s-au exprimat în același sens: Sf. Niceta a predicat pe "ambele maluri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vlahi, volohi denumire preluată de slavi de la germani care numeau pe romani Welschen.21 Anterior, înaintea slavilor, și neamurile germanice din Dacia și Moesia-goți, taifali, gepizi-au fost strângători ai dijmelor în cereale și vite de la daco-romani. În privința raporturilor autohtoni-migratori, istoriografia mai veche românească considera că românii s-au retras în munți (subcarpați) în fața năvălirii barbarilor, coborându-se la câmpie mai târziu, după retragerea lor (A.D. Xenopol ș.a.). Dar, în acest fel, nici germanii, nici slavii sau hunii n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pentru aceasta plăteau dijmă (slav) stăpânilor lor slavi și le prestau acestora munci gratuite (slav). La sosirea lor aici, slavii le-au spus locuitorilor din țările supuse, autohtonilor romanici: "semănați, secerați, noi vom lua numai o parte", adică dijma. În istoriografia românească, într-o anumită perioadă, s-a crezut că la noi n-ar fi existat o stratificare socială, în momentul întemeierii statelor medievale toți locuitorii ar fi fost atunci oameni liberi, am fi avut un regim țărănesc, o stare patriarhală
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu locul lor de formare, s-a născut o controversă amplă care a continuat multă vreme. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în 1781-1782, Fr. J. Sulzer lansa teoria imigraționistă, care avea să facă carieră într-o bună parte a istoriografiei. Dar în acel moment, teza continuității românilor în ținuturile carpato-dunărene, după 275, avea deja o vechime de câteva secole în literatura științifică și politică europeană. Ideea este atestată întâia oară, în secolul al XIII-lea, la Anonymus și Simon de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Volânia), în regiunea Rusiei apusene. Această formațiune s-a consolidat sub cneazul Iaroslav Osmomâsl (1153-1187)-unii istorici au susținut că, în secolul al XII-lea, Haliciul și-a extins dominația și asupra Moldovei. Este vorba despre o "teorie" tendențioasă a istoriografiei ruse spre ilustrare, se face referire la poemul Cântec despre oastea lui Igor, unde se spune: "ai statornicit stăpânirea ta până la Dunăre" o susținere ireală, o fabulație. În plus, în sprijinul susținerii despre o dominație a Haliciului până la Dunărea de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la Pristina, în sudul Serbiei. Momentul prielnic s-a ivit după moartea împăratului Manuel Comnenul (1180), în urma luptelor pentru succesiunea la tronul Bizanțului, care a adus la putere dinastia Anghelilor. La această revoltă au particupat, deopotrivă, români și bulgari. În istoriografia modernă s-au purtat dezbateri despre etnia celor implicați în revoltă și a conducătorilor ei. Iorga afirmă că, la sfârșitul secolului al XII-lea, elementul românesc din Balcani se punea în mișcare prin răscoala fraților Asănești: Petru, cu tendințe imperiale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mărturia călugărului Rogerius, căzut prizonier la mongoli în Transilvania, așa-numiții canesi sau balivi, instituiți de mongoli, au fost învestiți cu atribuții administrative, judecătorești și fiscale (Rogerius, Carmen miserabile, p. 35, 49-50, 74, 89-90). Identitatea acestora a provocat dezbateri în istoriografia românească, unii istorici afirmau că acești canesi ar fi dregători (cnezi) ai românilor, dar cruzimea lor (măcelărirea locuitorilor unor sate) dovedește că ei erau mai curând reprezentanții în teritoriu ai stăpânirii mongole. Regele Bela IV, care și-a stabilit temporar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Cumania unde, după 1241, regatul arpadian nu și-a mai putut restaura vechea dominație.31 Cruciadele și românii P. P. Panaitescu este poate singurul istoric român care face referire la consecințele cruciatelor asupra istoriei noastre medievale. El remarcă faptul că istoriografia românească nu a pus, până acum, problema legăturilor între români și cruciate, considerând că ei (românii) s-au aflat în afara acestui mare curent istoric ce a cuprins Europa apuseană. Cu toate acestea, românii au participat la evenimentele prilejuite de ele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unele elemente ale nobilimii române din Transilvania, Țara Făgărașului, entitate cvasi-independentă, excluse din rândul ordinelor privilegiate ale regatului, este verosimil "să-și fi încercat norocul" dincolo de munți (la sud de Carpați), sub conducerea unui "descălecător" temerar, o ipoteză pe care istoriografia noastră nu are motive întemeiate de a o respinge. Dacă fiii voievodului ardelean Ladislau Borșa s-au refugiat în Țara Românească, cf. documentului istoric din 1329, presupune I. Lupaș, este cu atât mai probabil ca nobili români din Transilvania să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fie aglutinate de o minoritate barbară războinică într-un stat de tip feudal medieval". Afirmația aceasta, spune el, "aparent șocantă", nu este o "butadă", nici măcar un "paradox" ci o "simplă constatare". Autorul plusează: "acest lucru s-a ferit până acum istoriografia românească să-l semnaleze: să explice cauzele relativei întârzieri a întemeierii statelor medievale. Ele s-au închegat la "câteva secole" după statele din vecinătatea noastră".9 După aceste enunțuri din "Introducere", în următoarele capitole ale cărții, autorul încearcă să aducă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mulțume de copaci (o Posadă moldovenească). Atacați prin surprindere, polonezii au fost înfrânți, mulți morți și numeroși prizonieri, dintre care o parte au fost răscumpărați apoi de regele Cazimir III. În legătură cu această luptă, s-a purtat o discuție acerbă în istoriografie, dar fără nici un rezultat. Cronicarii Grigore Ureche și Miron Costin, încercând să pună de acord informațiile din cronicile polone cu cele din letopisețele slavo-române au descoperit unele neconcordanțe, considerându-i pe Ștefan și Petru, fii ai lui Ștefan Mușat (1394-1399
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-au emis primele monede ale țării (groșii de argint), s-au închegat primele orașe-târguri, a fost organizată cancelaria domnească, s-a instituit prima mitropolie a Moldovei, la Suceava, noua capitală a statului, devenită reședință domnească și mitropolitană. Mitropolia Moldovei Istoriografia noastră de până acum susținea că, după întemeierea statului Moldova, sub domnii Bogdan și Lațcu, nu a existat o organizare bisericeascp ortodoxă. Pr. Păcurariu, în binecunoscuta sa sinteză, contestă această susținere și scrie, pe bună dreptate, că "din moment ce Bogdan I
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sciți¨ la precizarea hristologiei la începutul secolului VI, în M.O., 1985, nr. 3-4, p. 199-244. Stoicescu N., Continuitatea românilor, București, 1980. Idem (coord.), Constituirea statelor feudale românești, București, Editura Academiei, 1980. Idem, "Descălecat" sau "întemeiere ? O veche preocupare a istoriografiei românești. Legendă și adevăr istoric, în Constituirea..., București, 1980. Idem, O falsă problemă istorică: discontinuitatea poporului român pe teritoriul strămoșesc, București, 1995. Șchiopul I., Contribuții la istoria Transilvaniei în secolele XII-XIII, Cluj, 1932. Șerbănescu N., Mitropolia Moldovei și Sucevei. Șase sute
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
109-127. Șotropa V., Tătarii în valea Rodnei, în AIINC, III, 1924-1925, p. 255-274. Ștefan Gh., Formarea poporului român, București, Editura politică, 1973. Ștefan Gh., I. Barnea, Dinogetia. I. Așezarea feudală timpurie de la Bisericuța-Garvăn, București, 1967. Ștefănescu Șt., "Întemeierea" Moldovei în istoriografia românească, în Studii 2, 1959, 6, p. 35-54. Idem, Bănia în Țara Românească, București, 1965. Idem, Țara Românească de la Basarab Întemeietorul la Mihai Viteazul, București, 1970. Idem, Întemeierea Țării Românești și Moldovei. Tradiția descălecatului din Transilvania, în SAI, XVII, 1972
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
73-74; Theodor Codrescu, „Evenimentul”, 1894, 337, 339; C. H. Niculescu, O dramă românească la Napoli, București, 1942; Cornea, Alecsandrescu - Eminescu, 50-52; Dumitru Ivănescu, Teodor Codrescu, în Figuri de arhiviști, București, 1971, 67-83; Mircea Zaciu, Redescoperirea Orientului, VTRA, 1973, 4; Bucur, Istoriografia, 31-32; Dicț. lit. 1900, 197-199; Faifer, Semnele, 78-79; Dicț. scriit. rom., I, 619-620. D.M.
CODRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286316_a_287645]
-
européen”, 1938, 4-5; Perpessicius, Opere, VIII, 95-100; Ion Brăescu, Nicolae N. Condeescu, „Revista învățământului superior”, 1967, 1; Gh. Mihoc, Profesorul Nicolae N. Condeescu, RITL, 1967, 2; Manuella Borsatti, Operă științifică a lui Nicolae N. Condeescu, AUB, limbi romanice, 1972; Bucur, Istoriografia, 272-273. A.M.
CONDEESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286356_a_287685]
-
literară, București, 1936, 13-22; Pompiliu Constantinescu, Eseuri critice, București, 1947, 161; [Emilian I. Constantinescu], DCL, I, 127-128, II, 135-139; Teodor Neș, Liceul „Em. Gojdu” la 50 de ani, Oradea, 1971, 110; Sașa Pană, Născut în ’02, București, 1973, 578; Bucur, Istoriografia, 377-380; Dorin Teodorescu, Poetica lui Ion Barbu, Craiova, 1978, 13-14; Scrisori - Densusianu, I, 211-214; Valentin Chifor, O restituire necesară: Emilian I. Constantinescu, F, 1984, 2; Dicț. scriit. rom., I, 646-648. R.Z.
CONSTANTINESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286370_a_287699]
-
este acela că literatura română este o familie de spirite în care trăiesc nu numai marile modele, scriitorii exemplari, dar și nenumărați alți oameni de bine și de merit, uitați într-un fund de provincie și ignorați mai târziu de istoriografia literară. Despre ei se spun uneori lucruri uluitoare. Criticul a publicat în 1973 (a doua ediție, în 1981) și volumul Amintiri, cu portrete admirabile și mici istorii din viața literară ce se țin minte. Stilul este acela din foiletoane: sensibilitate
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
a lui C. privește originea romanului românesc ca text, pe care el o găsește în povestire (ca mod narativ generic, nu ca specie literară), adică practic în toate varietățile de proză anterioare: basm, legendă, roman popular, Biblie și narațiune religioasă, istoriografie, cronici rimate, epopee, jurnal de călătorie, nuvelă și povestire, „fiziologii”, corespondență literară, memorialistică autobiografică. Rolul capital îi este rezervat cronicii / letopisețului. Teoria lui C. este când prea laxă (formele ce ar anticipa romanul), când prea restrictivă (influența modelului occidental e
COSMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286437_a_287766]
-
pentru asemenea momente de „întâlnire”, ce valorifică explorări minuțioase în arhive și colecții documentare, este dublat de reflecția teoretică și metodologică asupra imagologiei, ca domeniu al unui comparatism eliberat de mecanismul europocentrist al „influențelor”, ca și de fetișismul estetizant al istoriografiei literare. Discipol al unor specialiști români precum Adrian Marino, Alexandru Duțu, Paul Cornea, C. este pasionat, în același timp, de deschiderea teoretică inițiată, prin estetica receptării, de Școala de la Konstanz, pe care, inclusiv prin traduceri și comentarea unor texte fundamentale
CORBEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286410_a_287739]
-
107-115, IX, 379-380; Sebastian, Jurnal, 422-424; Călinescu, Ist. lit. (1941), 829-830; Negoițescu, Scriitori, 357-360; Regman, Confluențe, 288-300; Regman, Cărți, 312-331; Streinu, Pagini, II, 297-310, IV, 233-235; Felea, Reflexii, 202-203; Piru, Panorama, 500-503; Vlad, Convergențe, 114-122; Cioculescu, Aspecte, 615-618, 718-720; Bucur, Istoriografia, 515-519; Piru, Varia, II, 512-513; Constantin, Prozatori-critici, 14-19; Șerban Cioculescu, Amintiri, București, 1975, 196-199; Crohmălniceanu, Literatura, III, 173-186; Mihăilescu, Conceptul, I, 397-401; Z. Ornea, Confluențe, București, 1976, 240-244; George, Sfârșitul, II, 258-261, III, 154-157; Călinescu, Perspective, 226-231; Șerban, Ispita, 243-245
CONSTANTINESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
Anecdote și istorioare, București, 1939; G. Ibrăileanu, Scriitori români și străini, pref. Al. Piru, București, 1968, Restituiri literare, I-II, București, 1968. Repere bibliografice: Perpessicius, Eminesciana, București, 1971, 302-310; Piru, Varia, II, 134-135, 265-270; [Ion Crețu], DCL, II, 371-373; Bucur, Istoriografia, 391; Dicț. scriit. rom., I, 716-717. I.D.
CREŢU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286487_a_287816]
-
documente - B. ar fi dorit să realizeze pentru Transilvania o colecție asemănătoare celei a lui Eudoxiu Hurmuzachi -, cele trei volume intitulate Părți alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani din urmă (1889-1891) reprezintă cea mai importantă contribuție ardeleană la istoriografia română din secolul al XIX-lea. Autorul utilizează modalitatea biografiilor și monografiilor, premergătoare unei istorii sistematice, de sinteză. Informațiile aduse, remarcabile, au un sigiliu aparte, dat de calitatea de martor al multora dintre evenimente. B. evocă desfășurarea lor, instrumentând minuțios
BARIŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285644_a_286973]
-
Studiu introductiv la volumul Pentru o istorie a vechii culturi românești (1985), Andrei Pippidi reproduce proiectele de sumare stabilite de însuși B. pentru nu mai puțin de cinci tomuri: A. Miscellanea de istorie românească (I. Istorie politică și socială; II. Istoriografie și istorie culturală; III. Artă medievală); B. Miscellanea de istorie universală (I. Istorie și cultură în Sud-Estul Europei; II. Istorie și cultură în Europa de Apus). Din păcate, aceste proiecte nu s-au realizat. B. face parte dintre acei specialiști
BERZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285711_a_287040]
-
egală atenție personalităților marcante (Neagoe Basarab, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir), ca și indiciilor referitoare la mentalitățile colective (viziunea despre om și lume la cronicarii români, imaginea Imperiului Otoman în letopisețele din Moldova în secolele XV-XVII, conștiința unității de neam în istoriografia medievală, ideea romanității). Umanismului sud-est european i se indică legăturile firești cu restul continentului, iar ritmurile contactelor culturale dintre români și Italia sau Insulele Ioniene sunt surprinse în veritabile microsinteze. Atent la valorile culturii românești îmbrăcate acum câteva secole în haina
BERZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285711_a_287040]