672 matches
-
o sută cincizeci de kilometri de coastă, unele dintre ele ajungînd la mai multe mile depărtare de țărm, cu năvoadele tîrÎte În partea din spate a bărcilor rîcÎind adîncimile fundului pe care nu izbuteau să-l sondeze. Toată noaptea, ochii istoviți ai marinarilor, uniți Într-un formidabil elan de solidaritate, scotociseră bezna unei mări ca de ulei, pe care nimic nu o tulbura. Toată noaptea, la bordul vedetei jandarmeriei, ale cărei reflectoare puternice fixate pe punte măturau cea mai mică urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
skipperul Christian Bréhat, tocmai Își pierduse catargul la vînt de cincizeci de noduri și valuri de șapte metri. Toți văzuseră În asta un semn rău. Zorii se ridicau cînd traulerele se Întoarseră În port, unele după altele. Marinarii abătuți și istoviți debarcară și se Îndreptară spre bistroul unde Anne Îi aștepta cu cîte ceva care să le umple stomacul, În lipsa moralului căzut În bernă. Majoritatea insularilor erau pe punctul să se Împrăștie cînd vedeta jandarmeriei se Îndreptă țintă spre unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
jumătate pe cer și înaintează către mine ca o lupă. Spațiul din jurul ei se micșorează, iar orizontul rămas în urmă se îngustează. Bătrânul se ridică, o pornește cu greutate în sus pe colină în întâmpinarea ei... Până când, deodată, soarele cade istovit după vale și odată cu el dispare și ea Fata Morgana; la fel, probabil, dispărea și Lucreți a, în spatele colinei, după ceasurile de dragoste cu străbunicul. Faza 1. Negarea De când am aflat de boala mea, am devenit centrul atenției. Înainte nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
era vorba de un efect placebo sau de lipsa unui diagnostic concludent. În sfârșit, concluzia era că, după cei mai mulți, Jorge este un intrus, un exterminator al credinței și conștiinței oamenilor. Miracol la Milano. Povestea moșului și a babei Se simțea istovită, o furie creștea în ea pe măsură ce citea articolul. A strâns, a mototolit și a aruncat ziarul cu prima ocazie. Ce rost aveau toate astea? De ce nu-l lasă în pace? El nu a chemat pe nimeni să se vindece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
creștem dinții de două ori, după care uităm programul de creștere a dinților, așa cum ne cresc unghiile, tot așa ne putem vindeca noi înșine. Joao este capabil să trezească aceste forțe adormite sau uitate în noi, să resusciteze un spirit istovit, degradat, viciat sau legumizat în propria lui mediocritate. Bioenergeticienii preferă să-i atribuie virtuți bioenergizante deosebite lui Joao. Aura și câmpul lui eteric sunt neobișnuite, el ne administrează energiile cosmice de care nu mai suntem în stare să dispunem singuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
masă, de vreme ce n-a murit nimeni; deci este vorba, mai degrabă, de un praznic al sentimentelor. I-am invitat pe toți prietenii mei cunoscuți în această călătorie, deopotrivă bătrâni, copii și tineri, să închine un pahar pentru eternele, defunctele și istovitele noastre sentimente. Se închină pe rând câte o cupă pentru sentimentele vechi și obosite. Ele au rămas multe fără adresă, ca niște cordoane eterice de energie, desfăcute de obiectul lor. Se închină pentru sentimentele vagi și subțiate sau pentru cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Umpluse mai multe coli de hârtie cu grafia lui subțire, În timp ce lumânarea se consuma pe masa de scris. Se scurseseră, probabil, câteva ceasuri bune de când Începuse să-și redacteze lucrarea. Se opri pentru a reciti tot ceea ce scrisese. Se simțea istovit, migrena Îi zvâcnea În tâmple, somnul era Încă departe. — Cu siguranță, așa e. Ipoteza contrară sfidează rațiunea și evidența, murmură el, trecându-și mâna peste frunte. Pe masă se aflau un urcior plin și două cupe. Turnă apa Într-una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
SPIRIT CONFUZ CEI MUȚI OASPETELE JONAS SAU ARTISTUL LA LUCRU PIATRA CARE CREȘTE FEMEIA ADULTERĂ O muscă firavă se rotea de câteva clipe în autobuzul cu geamurile închise. Venită de nu se știe unde, se învârtea fără zgomot, în zbor istovit. Janine o pierdu din ochi, apoi o văzu cum se lasă pe mâna nemișcată a bărbatului ei. Era frig. Musca se înfiora la fiecare pală de nisip izbită de vânt în geamuri. În lumina slabă a dimineții de iarnă, mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
chiar dacă ceilalți n-ar fi fost niciodată izbăviți. Trează de-a binelea, se ridică și ascultă nemișcată o chemare ce i se părea că vine de undeva de foarte aproape. Dar de la hotarele nopții nu ajunse până la ea decât lătratul istovit și neîntrerupt al câinilor din oază. Se pornise un vânt slab și apele lui ușoare se auzeau curgând printre ramurile palmierilor. Venea de la miazăzi, din acele ținuturi unde deșertul și noaptea se împreunau acum sub cerul încremenit, unde viața se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
înfundase mâinile în buzunarele unei salopete, cândva albastră, dar care acum era îmbâcsită de praful roșu ce le scrâșnise toată ziua între dinți. Cu un surâs fericit pe fața lui tânără dar plină de zbârcituri, privea, fără să vadă, stelele istovite ce mai pluteau încă pe cerul umed. Dar țipetele de pasăre se auziră mai limpede, amestecate cu niște cârâituri necunoscute și, aproape în aceeași clipă, cablul începu din nou să scârțâie. Negrii își înfundară prăjinile și bâjbâiră, cu mișcări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
tare și mai repede, apoi cădeau iarăși și iarăși se ridicau, luând-o de la capăt de nenumărate ori, până când strigătul general slăbi, deveni răgușit, degeneră într-un fel de lătrat aspru, care le scutura trupurile ca un sughiț. D'Arrast, istovit, cu mușchii înțepeniți de lungul său dans nemișcat, gâtuit de propria-i tăcere, simți că se clatină pe picioare. Căldura, praful fumul țigărilor de foi, mirosul trupurilor omenești făceau aerul cu neputință de respirat. Îl căută cu privirea pe bucătar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
tăia respirația și-i accelera pulsul. Se făcea ghem și Își trăgea pătura peste cap invocând În ajutorul său somnul. Dar somnul Îl ocolea. Atunci se scula și izbea furios În perete, cu pumnii. Liniștea revenea treptat, iar el adormea istovit. Dimineața, privea lumea ca pe un lan de porumb devastat de mistreți. Conversația la masă se lega greu. Era ursuz. Socotea vinovată tandrețea părinților și refuza brutal orice dialog. Mânca În grabă, fără să le arunce măcar o privire, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ascuțit, anume pentru el, tăietura nu avea cum să doară. În mai puțin decât ar spune Tatăl Nostru, va fi teaca lui de carne și de sânge. Era pregătit să Îl ascundă pentru totdeauna În adâncul străveziu al trupului său istovit și rătăcitor. Cuțitul venea spre el, lin, mut, ca o stea căzătoare, ca un meteorit, ca o cometă pitică: o cometă de circ. 3. Nu știa cum se moare. După calculele lui Însă, ar fi trebuit să fie În drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pârloage, ca apoi să urcăm spre un șir Îndepărtat de delușoare, aflorimente grotești ale granitului mâncat de vreme. Cu toate că este mijloc de iunie, iarba ostenită Încă n-a ieșit cu totul din somnul ei iernatic; iar cerul e și el istovit, un baldachin Înalt și cenușiu, fără vreo adiere care să-l Înfioare sau să-l sfâșie. Florile, atâtea câte sunt, steluțe galbene de buruiană de cinci degete, mustăți albastre și cenușii de amăreală, violete de luncă cu movuriul lor delicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
Până la sfârșitul rundei a șasea lui Blanchard îi șiroia sângele din arcadele sparte, iar eu aveam coastele învinețite. Și amândoi simțeam că ni se termină benzina. Runda a șaptea a constat într-o luptă de uzură dusă de doi războinici istoviți. Am încercat să păstrez distanța și să-l pistonez cu directe. Blanchard ținea garda sus, ca să poată să-și șteargă sângele ce-i șiroia în ochi și să-și protejeze arcadele deja sparte de loviturile mele. De fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
strigat: — Vorbește-mi, fir-ai tu să fii! Suntem parteneri! Am omorât, în pizda mă-sii, patru oameni împreună, iar acum îmi faci chestia asta? Lee se întoarse. Îmi aruncă obișnuitul lui rânjet sfidător, dar îi ieși neliniștit, trist și istovit. Avea vocea răgușită și stinsă. — O păzeam pe Laurie când se juca. Eram un bătăuș și tuturor băieților le era frică de mine. Aveam o grămadă de iubite - știi cum e, aventuri de puștan. Fetele mă tachinau în legătură cu Laurie, ziceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
scobească visător în nas și-mi făcu semn spre doi bărbați care citeau ziarul pe treptele de la intrare. — Mă ocup eu de ei. Tu ocupă-te de muieri. Știi cum îi cheamă? — Cred că Harold Costa și Donald Leyes. Pari istovit, dom’ sergent. Nu vrei să rămâi în mașină? M-am plictisit. Ce-ar trebui să-i întreb pe tipii ăștia? — Am eu grijă de ei, dom’ sergent. — Vezi să nu îmbătrânești prea repede, Bleichert. Cam asta li se întâmplă tipilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nici portarul, nici Dominic, nici un îngrijitor spătos, cu perciuni lungi și ochi goi, n-au cedat. Dar cercetările au fost infructuoase. Oricât au răscolit cei patru țărmul, n-au reușit să dea peste bufniță. În cea de a treia noapte, istoviți și cu ochii cârpiți de nesomn, au fost nevoiți să renunțe. Probabil, pasărea se ascunsese în bălăriile din spatele azilului, iar acolo, în încâlceala aceea de ierburi mai înalte decât omul, era, practic, de negăsit. Surpriza a venit peste câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cumva, viciul ei. Se purta ca o posedată atunci, cu toate simțurile, instigate de furtună, în delir. Întreg sufletul îi vibra, iar trupul i se transforma într-un cântec. Pâlpâia ca o flacără surescitată și după fiecare furtună rămânea parcă istovită, cu nervii arși. Și dacă la Marta am prețuit calmul, întâlnirea cu Laura mi-a dat o altă optică asupra furtunilor. Fiecare dragoste cu pedagogia ei. Dar și aici și-a spus cuvântul păcatul meu originar. Într-o zi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
departe singure. De n-ar fi fost arcul și scutul, săgețile, sabia și securea, coiful și sacul de drum și trupul său, picioarele lui ar fi mers ușor de tot. Dar de la o vreme genunchii tineri începură să tremure și istovitul soldat făcea ca și toți ceilalți sforțări să se țină treaz, știind că de acum încolo în întîia clipă de toropeală picioarele se vor îndoi din genunchi și trupul va cădea în nisip, zăngănind din arme, și acolo va adormi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dintre toți ceilalți soldați și nădăjduind că poate, dacă vor fi binevoitori Zeul Apelor și Zeul Războiului, va ajunge sutaș înaintea multora, Iahuben se duse să-l caute pe sclav. CAPITOLUL III Au mers două nopți. Au stat în cort, istoviți și sfâșiați de sete, două zile. Inimile lor erau de aramă. Dar picioarele și mâinile lor erau de plumb. La mijlocul fiecărei nopți au făcut câte un foc. În cea dintâi noapte, au găsit după câteva ceasuri de mers un copac
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și părea speriat. Și pentru o stea, tocmai el care se spune că le cunoaște pe toate! - Spune-mi, Auta, ce fel de stea e aceea? murmură soldatul, nemaiputând răbda nici tăcerea, nici taina. Și sclavul răspunse cu glas parcă istovit: - Nu știu, Iahuben. N-am văzut niciodată astfel de stele. - Nu cumva e un zeu? Sclavul tresări. Deschise gura să rostească ceva, dar rămase mut. Și așa merseră mai departe, până la sfârșitul nopții. Ziua, firește, noua stea nu se mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sclavul ridică din umeri în tăcere, apoi se culcă și adormi repede. Lui Iahuben îi fu la început ciudă că n-are cu cine să stea de vorbă, dar peste puține minute somnul îl amorți și pe el. Trupurile lor istovite aveau nevoie de odihnă. CAPITOLUL IV În zilele celelalte avură noroc să nu-i lovească simunul decât o dată. Nu era încă vremea când furia vântului se descleștează toată ca să răscolească deșertul fără întrerupere câte cincizeci de zile. Acum Auta tăcea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cât pământ au ca să se hrănească? - Dacă s-ar hrăni numai ei și nu le-ar lua jumătate stăpânul ținutului și un sfert slujbașii, tot nu le-ar ajunge. Muncesc din greu și abia se întorc acasă la căderea nopții, istoviți, că trebuie să și plece îndărăt pe câmp. Și asta când e bine! Dar gîndește-te că uneori apa din Hapi nu se ridică atât cât trebuie și ogorul nu mai are mâl, e uscat! Nu toți au putere să-și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l părăsi. Nu putu să adoarmă nici unul dintre ei, dar noaptea trecu fără ca vreunul să deschidă gura. Numai când fereastra de la răsărit începu să se lumineze, bătrânul ațipi, iar Auta se duse în patul său dintr-o odaie de sus, istovit mai mult de gânduri decât de nesomn. CAPITOLUL XIII Atlantida era apărată din două margini de patru lanțuri de munți. Spre miazănoapte, de unde ar fi putut veni s-o cotropească în vremea iernii vântul țărilor reci, uriașa insulă era păzită
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]