858 matches
-
afirmațiile mele. Nu cred că asta intra în scuze, dar nu văd de ce n-aș fi spus-o. Tehnica mea funcționează mereu și o perfecționez în fiecare zi. Clientul a coborât ochii, a surâs și a dat din cap vizibil jenat. A luat tava pe care am pus înghețata fără să încerce să mă privească și s-a refugiat imediat în spatele ficusului. L-am auzit cum începe să molfăie. Să stai după program nu e cine știe ce scofală. Am recuperat cartofii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
am spus că-mi pare rău, că nu e nici o problemă, restaurantul îi va oferi un alt meniu, eu voi curăța pe jos, toată lumea va fi mulțumită. După ce am tăcut, mi s-a părut că are în ochi aceeași privire jenată ca și omul cu înghețata. Mi-am apropiat capul de al lui și l-am fixat cu și mai mare insistență. Mirosea a usturoi și a ciocolată. Bine, bine, un meniu, a bolborosit, scaunul ăsta era în drum și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
secundă. — Vreți să spuneți că cineva... — Violet! strigă Marie de la ușă. Cât mă bucur să te văd! Străbătu în fugă camera și se năpusti asupra lui Violet, îmbrățișând-o. Beneficiara îmbrățișării, luată complet prin surprindere, o bătu pe umăr, puțin jenată. Între timp, Helen, care nu mai rezista să nu mai fie în centru atenției, îi distrase atenția lui MM, în mod ostentativ, cu câteva întrebări legate de costumul ei. — A crezut că ești mortă, zise Sally, care își făcu apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Bravo, Louise! Eram în sală, prea departe ca să pot face ceva - dar ai fost minunată. — Pe bune? Louise se înecă cu o bucățică de măr, pe care reuși s-o înghită cu greu, după o repriză de tuse, părând extrem de jenată. Măcar putea să spună că acesta era motivul pentru care roșise, nu complimentul lui Ben. Era prima dată când o vedeam pe Louise că se emoționează. Îl privea pe Ben ca o adolescentă de cincisprezece ani care s-a îndrăgostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în societate, episodul 149. Tocmai spuneam, zise Helen pe un ton vesel, că se pare că i-au oferit postul de director artistic lui MM. Îl privi pe Bill în așteptarea unei reacții. — Păi, nu chiar, zise Bill, întorcându-se, jenat, când într-o parte, când în cealaltă. Adică i-au spus să vină la un interviu și au fost foarte impresionați de Vis. Așa că, na... Vocea se pierdu, iar el își vârî restul de foitaj în gură, strângând din fălci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fost decât un incident izolat. Adică nu cred că trebuie să te temi că se va repeta, MM. —De ce nu? zise ea, sfredelindu-mă cu privirea. I-am aruncat o privire lui Matthew, care stătea lângă ea; încă părea extrem de jenat. —Ți-o spun din instinct. Și eu m-aș baza pe el. MM se uită insistent la mine. —Paul a fost? zise ea. — Pun pariu că el a lăsat mesajul care se presupune că venea de la Matthew, zisei eu, evaziv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
oarecare reținere. —Sam? se auzi Sophie în spatele meu. Am tresărit și m-am întors. —Soph! Am crezut că te-ai dus la stația de autobuz. —M-am întors. Voiam numai să-ți mulțumesc. Și-a împreunat mâinile pe piept, protector, jenată și ușor roșie în obraz de rușine. Știu că știi că eu i-am stricat cablul Tabithei. Mi-am dat seama din modul în care m-ai privit adineauri. Mulțumesc că n-ai spus nimănui. A fost foarte drăguț din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
m-ai privit adineauri. Mulțumesc că n-ai spus nimănui. A fost foarte drăguț din partea ta. — Cred că și Fisher a ghicit. E un tip deștept. Și știe cât de mult ții la Violet. Sophie își lăsă capul între umeri, jenată. —Pur și simplu nu m-am putut abține, înțelegi? Tabitha se fâțâia de colo-acolo și făcea atâta caz de zgârietura pe care Vi i-o făcuse lui Hazel - și n-a fost decât un accident! Voiam s-o fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fetele bune, dar îngâmfate. Stai jos, a îndemnat-o el, împingând grăbit restul de cărți către capătul canapelei negre și uzate. Alice și-a dat la o parte o șuviță de păr și l-a privit cu ochi înlăcrimați și jenați. Te rog să mă ierți, a spus Hugo, dar cred că ne-am mai întâlnit. N-ai fost la cursul prenatal de la Spitalul de Vest? Alice a dat din cap, surprinsă. Nu-l recunoscuse pe Hugo și era mirată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
despre el că e un pervers, atunci probabil că-și schimbase părerea. —Ai un copil de cinci luni și nu știi cum se pune un scutec? a zis Alice clătinând uluită din cap. — Știu că sună ridicol, a răspuns Hugo jenat. Chestia e că am avut o asistentă pediatră, așa că n-am reușit să învăț cum se procedează. Și nici Amanda. —Și asistenta pediatră? l-a întrebat Alice fără prea multă milă. Ea nu vă poate ajuta? N-o puteți chema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Măcar atât puteam și eu să fac. Tu ai mers cu mine la spital când Theo a fost bolnav. Mi-ai arătat cum se pun scutecele... —Of, te rog. Asta n-a fost nimic, l-a întrerupt Alice apărându-se, jenată, cu mâinile. Dar... chestia asta cu camera. O să coste o avere. —Nu-mi pasă. Lui Hugo chiar că nu-i păsa. Faptul că nu-și putea permite o astfel de cheltuială nu-l deranja absolut deloc. De când trecuse razant pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
anunțe c-o părăsea pentru Jessamy? Știu c-am spus că mă duc la o demonstrație. Vocea lui Jake era blândă. Avea tonalitatea pe care o folosești atunci când te adresezi unui invalid. Dar n-am fost. Am fost... Jake părea jenat, ceea ce era ceva complet necaracteristic. — Am fost... eu... mă văd cu altcineva. —Știu, i-a răspuns Alice calmă. Jake a tresărit. —Știi? — Sigur că da. Ai o aventură cu Jessamy, nu-i așa? —Jessamy? —Ei, termină, Jake, i-a sărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în halat alb al unei femei excepțional de frumoase. Gonise prin spital într-un asemenea hal încât nu luase în considerare faptul că, de după colțul spre care se îndrepta, putea să apară cineva. Îmi pare rău, a gâfâit el extrem de jenat. Doctorița Watson, medic pediatru, și-a tras sufletul. I-a aruncat lui Hugo o privire tăioasă. Nu vă cunosc cumva? Ne-am mai întâlnit, a recunoscut Hugo, strângându-i-se stomacul la amintirea momentului când se văzuseră ultima dată. Fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
florile ?!... desigur, e o întrebare fără sens ! se scuză el timid, și îi oferi un ciorchine de liliac. ”-Foarte mult...dar, să nu le rup de pe lujerul lor !” zise ea. ”- Și mie...dar, astă seară am făcut excepție... ! ” zise el jenat. Căci, cu fiecare floare ofilită, moare și câte o dragoste ! ”a spus cineva... !” ” - Vezi, că am dreptate !” ” - Care-i floarea preferată ?” o întrebă el direct. ”- Iubesc toate florile, dar mai ales trandafirul !” ”- Ai dreptate!... Perfect!... Se spune că trandafirul și-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
soare nu aș fi fost mai surprinsă decât să văd șirul celor cinci motoneiges frumos aliniate la ieșirea din baraca ce servea drept aeroport. Îmi aminteam cu precizie că Tukalaq ne promisese sănii trase de husky, dar acesta zâmbi cam jenat, Îngustându-și și mai mult ochii lui vicleni la Întrebarea mea. După cum vedeți, viața În Nunavik e motorizată În zilele noastre, râse el făcându-ne semn să urcăm, câte doi, pe moto- cicletele de zăpadă, fiecare având ca șofer un
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
soare nu aș fi fost mai surprinsă decât să văd șirul celor cinci motoneiges frumos aliniate la ieșirea din baraca ce servea drept aeroport. Îmi aminteam cu precizie că Tukalaq ne promisese sănii trase de husky, dar acesta zâmbi cam jenat, îngustându-și și mai mult ochii lui vicleni la întrebarea mea. După cum vedeți, viața în Nunavik e motorizată în zilele noastre, râse el făcându-ne semn să urcăm, câte doi, pe motocicletele de zăpadă, fiecare având ca șofer un ghid
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ori alerga... Îi plac excursiile foarte mult, mai ales la munte. Urcă pe jos chiar și iarna. Adică urca..., acum, nevăzător, nu mai poate, din nefericire. A avut necazul acela cu accidentul. Of, Doamne! suspină doamna Luiza adânc, ștergându-și jenată lacrimile ce apăruseră instantaneu pe obraji. Așa a fost să fie... Vocea i se înnodase. S-a simțit jenată și i-a fost greu să treacă peste acest moment. A băut puțină apă, cu înghițituri mici, privind în gol. A
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
acum, nevăzător, nu mai poate, din nefericire. A avut necazul acela cu accidentul. Of, Doamne! suspină doamna Luiza adânc, ștergându-și jenată lacrimile ce apăruseră instantaneu pe obraji. Așa a fost să fie... Vocea i se înnodase. S-a simțit jenată și i-a fost greu să treacă peste acest moment. A băut puțină apă, cu înghițituri mici, privind în gol. A întins mâna să așeze paharul la locul său. Îi tremura puternic. Clinchetul sticlei la contactul cu farfurioara parcă a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ochii începuseră să joace în lacrimi. S-a șters cu batista și a sorbit puțină apă. Mulțumesc, Eugen! Să mă scuzi, te rog! Se mai întâmplă. Timpul nu a lucrat suficient de mult cu sufletele noastre, se explică ea, puțin jenată, fără să-l privească. - Este normal să se întâmple așa, Iuliana. Nu suntem roboți. Avem trup și în el avem suflet... Mai mult ori mai puțin sensibil, după cum am fost născuți și educați, desigur, o liniști Eugen. Se reașeză și
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
zis, iar eu am repetat? Tu nu arăți chiar așa. Arăți ca o domnișoară... - De douăzeci de ani sau mai mică? - Ei, nici chiar așa! Dar să știi... De fapt cred că asta este vârsta ta și mă simt oarecum jenat, chiar... Nu cred că ai împlinit 26 ori, hai să zic, 27 de ani... - Aș dori eu să mai am doar 27, dar timpul se scurge nemilos în ceea ce mă privește... Aveam timp să ajung pe o anumită treaptă în
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
și nu pentru că se jenau să fie auziți ori priviți. Toți Marian Malciu ceilalți ieșiseră tiptil din încăpere, la fel de emoționați, ștergându-și lacrimile de bucurie... * După mai bine de o jumătate de oră, Laura a ieșit pe hol îmbujorată, oarecum jenată, purtând pe chip toate semnele unei bucurii imense. Ochii săi străluceau și nu puteau, chiar dacă și-ar fi dorit, să ascundă fericirea ce-i invadase sufletul. Le-a explicat, printre altele, că emoțiile o stăpânesc atât de puternic, încât nu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
reac(ie prea personal( sau exclusiv( cu cei care ocup( o pozi(ie (nalt( (n ierarhie (de exemplu, servirea mesei numai cu (efii). Pe de altă parte, va evita să-i pună în încurcătură pe cei care s-ar simți jenați să aibă o rela(ie prea personal( cu cercet(torul, asimilat unei categorii de superiori cu care ei nu au (n mod obi(nuit alte rela(îi decît cele de subordonare. Aceste adapt(ri vor ar(ta cercet(torului dac
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
intim al meu, domnul doctor Vasiliad, cam grecotei el, nu-i vorbă, dar bun doctor, pe mulți a sculat din pat. Stănică vorbea familiar, cu pretenții de umor, însă Pascalopol nu gustă deloc spiritul lui și lăsă privirea în jos, jenat. Doctorul se așezase îndrăzneț pe scaun și aștepta ca un specialist chemat într-adins. Felix schimbă câteva ocheade cu Otilia. Vădit, amândoi nu înțelegeau ce voiau cei doi musafiri. - Papa, întrebă Otilia, ești bolnav? Tu ai chemat pe domnul doctor
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
am adus eu ca pe un prieten, să-l cunoașteți și dumneavoastră, dar ar fi bine să vă examineze puțin, nu strică, e mai cuminte să chemi doctorul când ești sănătos. Nu e așa, Vasiliad, ce zici? În loc să se arate jenat, ca o cântăreață căreia i se cere să cânte la vizite, doctorul răspunse hotărît: - Se-nțelege, se-nțelege! - Ce spui, Vasiliad, de verișoara mea Otilia, zise Stănică, arătând spre fată, nu-i așa că-i strașnică? Vasiliad păru a aproba, dar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
după ce bău două păhărele, repede, se hotărî: - Iubite domnule Felix, nu știu dacă ai să mă crezi cîndîți voi spune că țiu mult la dumneata și că am regretat că nu te-am putut vedea. Felix lăsă capul în jos, jenat. Pascalopol părea emoționat. - Domnule Felix, spune-mi drept, bărbătește, de ce numai vrea să mă primească domnișoara Otilia? - Dar eu... eu nu știu... eu... Felix se făcuse roșu la față. Pascalopol înfipse întrebarea drept ca un ac de injecție. G. Călinescu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]