672 matches
-
de către cei din teritoriu. Am urmărit amuzat o ședință de Consiliu Local din urbea mea și am râs în hohote, descoperind măruntele mize care le încearcă micile creiere, cele care pun în mișcare afaceri și corpuri mari, de peste 100 de kile... Codruț 11 mai 2006 Ieri am fost la fratele meu. El are TV și cablu, eu nu. E conectat la lume, adică. Mă uit foarte rar la TV sau deloc, dar chiar și la un ritm de „privire“, de o dată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
de Florii ne vom întâlni cu ea la Buzău. Țuțule drag, știi ce m-am gândit, ar fi bine să poți procura și tu puțin zahăr din Focșani, aici se găsește foarte greu, abia se dă câte un sfert de kil de persoană. Ar fi nevoie să ducem și acasă și să mai facem și ceva dulciuri, mai ales șerbet. Țin seama că tot tu l-ai terminat. Mă gândeam să-ți trimit rahat dar nu-i nici o afacere, 77 transportul
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
să mă mărit, să scap de numele ăsta scîrbos... Dacă te aude tata, te omoară... spuneau altele cu frică. Dumnezeu însă are grijă să le orînduiască pe toate și în familia Limbric s-a născut, of, băiatul. Frumos, de 4 kile și jumătate. Vikingul meu, dragul meu, salvatorule. Toader îl legăna și plîngea și rîdea. Familia Limbric și-a asigurat nemurirea! O să-l botezăm Salvatore, adică Salvatorul, femeie. Dar, Toadere, nu-i nume românesc, scîncea lehuza. Dar ce, eu îs român
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
stresul. Concluzia: trebuie să mâncăm puțin, fiert și vesel! Nu prea contează ce. Zilele trecute, am citit într-un ziar că micul dejun cu ouă și cârnați e o bună metodă de slăbire. Și că un american a slăbit șapte kile într-o săptămână mâncând doar cârnați cu bere. Știința pare să evolueze spre un viitor tonic, generos, nediscriminatoriu. Anything goes! În ce mă privește, sunt gata să devin, pe acest fundal, „dietetically correct“! Privesc tandru spre omul viitorului: va fi
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
lăstarii și cârceii care trebuie opriți din creșterea luxuriantă a verii, e antimutagenă În cel mai evident mod. Mă gândesc chiar dacă n’ar trebui apropiată, la gura celor care trudesc la Cernavoda ori prin cumplita industrie chimică, o jumătate de kil de vin... de fapt apă cu atâta trudă adunată și cu tot atâta generozitate oferită de prietena noastră verde, vița. Se vede treaba că Burebista a cam greșit tăind viile dacilor; dreptu-i, pe atunci Încă nu exista nici poluare, nici
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
asta însemnând nu mai mult decât 15-20 de ani!) tipografie însemna, înainte de orice, plumb. Fiecare literă își avea făptura ei materială, nu ca în era computerelor, fantoșă virtuală. Pagina de carte cântărea, în funcție de format, între 500 de grame și două kile, așa că un op de 500 file trecea, în greutate, de o tonă! Fila de carte, alcătuită din rânduri pigulite literă cu literă din "regala" etern mânjită cu negreală lipicioasă, era legată cu sfoară și așezată teanc, pagină peste pagină, până-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
tinereții lui, ivirea unei cărți era eveniment destul de rar, nu ca acum, când fiece zi aduce pe tarabe stol de opuri puține bune, multe proaste. Sâmbătă, la Cotnari, s-a lansat o carte... grea. Mai întâi, la propriu: cântărește un kil două sute. Apoi, în esență: "Podgoria Cotnari", volum editat de Academia Română, se constituie într-un exemplu de tratare monografică exhaustivă, cum puține sunt în literatura științifică românească și, mă tem, încă mai puține vor avea șansa, în viitor, să ajungă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
și nopți În șir romanele vieții, și fără Îndoială că și directorul Restoiu o știe. Pe de altă parte, datorită vorbelor lui rezistă el aici În cazemata asta, așa cum eu am rezistat de-a lungul timpului cu barosul de zece kile, cu târnăcopul și lopata și ciocanul de bătut tuburi, măcar că noi nu suntem de felul nostru neam de tubari și salahori. Până la urmă e bine că-s viu, deși rezistența prin vorbe o fi altceva. Aia e, că mănânci și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mangialâc a Încropit și dobitocu’ ăsta de Andrei, să cadă dracului pe noi și să ne omoare cu zile tocmai acuma, când să scăpăm de toată porcăria asta. Mai bine-l dădeam jos cu mâinile, n-are nici o sută de kile, macara ne trebuia nouă?... Ce dracu’ are? Are pe dracu’ să-l ia! decide Andrei plin de năduf. Trebuia să ne fi pus ciocanele pe el și-l dădeam afară una-două. Bucățele-bucățele! Motorul nu ieșea, dar În schimb se săltase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
N-avea cum să mă istovească toată povestea asta mai mult decât șase kilometri de alergătură de-a lungul traseului ăsta de tramvai format dintr-o singură pereche de șine. Era un binevenit desert după cinci mii și ceva de kile de ciment scos din pivniță cu spinarea și urcat În mașini. Cât Încă mă țin picioarele și spinarea, da, tot e bine, și-i și mai bine că n-o să mai trec niciodată pe aici. O să scap, da, fug cot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
două sute de lei pentru ceva cât de cât vesel și mai Întremător În vederea ospățului de adio de duminică. A adus Pepino ceva ce n-am mai văzut de amar de vreme: splină și bojoc, un pachet barosan de vreo două kile, fiindcă avea un văr și la abatorul din Timișoara, dar uitase probabil de butelie, dacă nu cumva special ne ispitea cu bunătățile alea, tot În nădejdea că părințelul se va simți și-i va da bani s-o umple. Sărmanul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
singurul care mai face tuciuri În localitate (figura nr. 36). La vârsta lui, nea Vasile, vedeta satului, a făcut zeci de mii de tuciuri din aluminiu. Le vinde În satele vecine, cam cu ......., sau le dă pe legume, pe un kil de carne... "Acuma lumea e atât de săracă, nu-și mai pemite să le cumpere. Stau și folosesc unul cu anii", spune nea Vasile, În timp ce ne pozează după ce a "dovedit" una din cele vreo 20 de bucăți care le pregătește
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
ați plecat din lagăr? După această perioadă de recuperare cât aveați? - ADLER: Nu mai știu cât aveam. În orice caz, cred că aveam vreo 60 când am ajuns acasă. - DAVIDOVICI: Nu puteai să ai șaizeci... Ai mai luat treizeci de kile În drum, Otto? Nu... Erai mic, slab, iute... - ADLER: Întotdeauna am fost un gras. La liceu aveam două porecle - evident, În ungurește, că era liceu maghiar. Una era „tanti cu cafeaua cu lapte”, pentru că toată lumea a aflat foarte repede că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
la noi impozit pe apă nu se plătește. Chiar Cincinat Pavelescu, epigramistul, într-o perioadă invocată, dar care excela prin murdărie, nu s-a putut abține să nu observe: „Brânza ce-o aduci la noi Și ne-o vinzi cu kil și droaie, Câteodat-o faci de oi, Câteodat-o faci de oaie”. Altceva trebuie să ne dea de gândit. Oare grija lor pentru animale n-ar trebui dublată de grija pentru oameni, pentru românii care-i slugăresc în condiții umilitoare, la negru
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
Dimineața la ora 5 era deșteptarea, ne punea ceaiul sau un fel de cafea, care când ne intra în corp, ne îngheța. Mâncările erau la ora 12 în hârdău. Aveam o viață mizeră. Ajunsesem dintr-un sportiv de 75 de kile să am doar 50 de kile. Câteodată ne chema la vorbitor la Peninsula. De la Mangalia făceam 50 de kilometri în camioane, ca să ne dea un pachet, niște țigări, zahăr și veneam înapoi în dube... Și le-am sugerat o idee
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
ne punea ceaiul sau un fel de cafea, care când ne intra în corp, ne îngheța. Mâncările erau la ora 12 în hârdău. Aveam o viață mizeră. Ajunsesem dintr-un sportiv de 75 de kile să am doar 50 de kile. Câteodată ne chema la vorbitor la Peninsula. De la Mangalia făceam 50 de kilometri în camioane, ca să ne dea un pachet, niște țigări, zahăr și veneam înapoi în dube... Și le-am sugerat o idee: Domnule, de ce ne cărați 40 de
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
ce era în Ungaria: Las’ că e bine că s-a dat semnal, da’ știi ce? Ar fi cazul să dăm și noi un semnal aicea în Târgu Mureș. Și cum vrei să-i dai semnal? Foarte simplu. Aduc două kile de trotil, și le punem în fața partidului la tătucu’ Stalin între picioare... Mă, fii serios, cum Dumnezeu? Mă, nu pot singur, că tre’ să car și scară, ca s-ajung acolo să le bag între picioare, și-asta singur nu pot
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
în carne, în ochi... Iar mâncarea acolo se dădea numai o dată dimineața și seara: un ceai, o leșie cu bromură de aia, un turtoi făcut așa ca pentru porci, și un castronel în care punea un polonic de jumate de kil de mâncare ordinară, o fiertură insipidă. Și îți mai dădea seara un singur polonic de ăla de zeamă chioară, sau niște arpacaș. Și ne mai dădea măruntaie din ăstea, dar nespălate... Dar arpacașul era cel mai bun... Asta era. Era
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
pe unde dracu puteam... Știi? Ca să nu vadă ăia din poartă la întoarcere. Și mâncam. Și unii au cedat. Știi? Acolo mâncarea era problema număru’ unu’ a supraviețuirii. Pentru că, eu, de exemplu, am 1.86 înălțime, și aveam 52 de kile... Îți dai seama? Eram distrofic, adică în ultimul hal. Revenind la programul de muncă... ce mai puteți să-mi spuneți despre acest aspect? Ei aveau următoarea rațiune: bătrânii și așa or să moară, dar ăștia tineri trebuie uciși... Și atunci
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
mergea. Aruncam cu regularitate și în roabă direct, nu dădeam alături nimica. Au fost unii care au murit pentru că au vrut să facă planul, că se păcăleau... și munceau până se epuizau. Și eu eram epuizat, dacă aveam 59 de kile... Dar având pedeapsă mai mică mi-am permis luxul să-mi zic mereu ca-n romanul ăla a lu’ Zaharia Stancu: Băi, să nu uiți Darie, să nu uiți Ioane, să nu uiți pe unde ai fost... Munceam la rupte
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
excepțional vă rog să-i acordați o scrisoare pentru un pachet, pentru că n-am văzut un om mai muncitor ca ăsta. I-am iertat atunci lu’ Costache tot, și, când toată lumea ședea cu burta la pământ, eu am primit 6 kile de slănină de acasă... Asta a fost formidabilă chestia, dacă l-am înduplecat eu pe ăsta... De multe ori o lua după mine când mergeam pe unde mergeam, și îi spuneam: Mă, futu-ți Dumnezeu’ mă-tii, eu tot te
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
îmbolnăvit și de febră tifoidă. Am avut temperatură extraordinară și pă nouă inși care eram bolnavi ne-a suit într-o dubă și ne-a dus la Constanța. Pe drum, însă, io am transpirat de-am dat cre’ că cinci-șase kile de apă jos prin transpirație... Când ne-a băgat acolo la Spitalu’ Județean, , tot așa, pregătit pentru deținuți, cu vizete la uși, cu tot, ne-am bucurat și noi de puțină odihnă... Am stat o săptămână și ceva acolo... A
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
nimic, atât doar: șters, veceu, tinetă. Era tinetă înăuntru, nu te scotea la veceu decât odată pe zi, dimineața... Foamea!? Nu mai zic de foame... că era zi de zi. Dacă 20 de inși mâncam dintr-o pâine de 2 kile... Deci nu-ți venea nici o sută, că o tăia cu cuțitu și se mai fărâma... Și la 1 îți trântea o varză din aia... Și când ești tânăr mănânci mai mult... Bătrânii, săracii, zicea’ că le ajunge, dar vai de
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
ani care muncește, îi dă drumu’ acasă, dacă depășește norma și cela cu cinci ani moare aicea dacă nu vrea să muncească... Și s-au pus, și au muncit până au ajuns la șapte tone... Mâncare ne dădea suficientă: un kil trei sute de grame de pâine... socotit, așa cum zicea’ ei, șapte mii cinci sute de calorii. Da’ ce folos, că erau gaze, perforau fără apă, fără aerisire, nu era’ puțuri de aerisire... A fost foarte greu și acolo, și să accidenta
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Athos! După 1990, am început construcții masive: Mânăstirea Sfânta Cruce, fântâna arteziană, monumentul eroilor, vreo 20 de troițe. Mânăstirea Sfânta Cruce are 60 de încăperi. Concepută și zidită de mine. - Câte cuie ați bătut în viață? - Peste o mie... de kile! Întoarce scândura, Ionică! Au vrut să mă mute la Botoșani. Voiau să-l aducă pe nepotul episcopului în locul meu, că pân’la Dumnezeu te mănâncă sfinții! Eu am făcut biserica și el să-și aducă nepotul! M-am certat rău
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]