1,004 matches
-
chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei, cînd înțeapă pe un om. 6. În acele zile, oamenii vor căuta moartea, și n-o vor găsi; vor dori să moară, și moartea va fugi de ei. 7. Lăcustele acelea semănau cu niște cai pregătiți de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Fețele lor semănau cu niște fețe de oameni. 8. Aveau părul ca părul de femeie, și dinții lor erau ca dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
La sfârșitul lui iulie, viața lui Weber schimbă direcția. Când dintr-un maldăr de haine începură să se audă țârâituri jalnice, crezu că era un animal. Mai întâi, Slyvie se chinuise să evacueze familia de ratoni din pod, iar acum lăcustele se abătuseră ca o molimă peste locuința lor. Doar regularitatea țârâitului îl făcu să-și aducă aminte de telefonul mobil. Scormoni după obiectul ascuns adânc și-l lipi de față. —Weber. —Big Daddy. Te-am sunat să-ți urez zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
din față. Se porni o salvă de pietre mari cât pastilele de naftalină, explodând și izbind mașina închiriată suficient de tare încât să lase urme. Mark își întinse gâtul, uitându-se în sus prin parbriz. Ce ne mai lipsește aici? Lăcuste. Broaște. Primii născuți. Amuți înăuntrul coconului cenușiu luat cu asalt. — Mă rog, poate că aia a fost deja. Grindina se transformă la loc în ploaie electrizată, destul de slabă ca să-și recapete curajul. Totuși, Weber nu porni mașina. Deci spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
la orașe, cutreieră satele, viața se subție ca o dungă. Bătrânii - stânci răsturnate pe jos, pe la dos sunt în natură o nepotrivire, curajul la oameni e o amintire ajunsă numai piele și os. S-aude pământul cum crapă, valuri de lăcuste au murit lângă sat, preotul spune, că-i un semn minunat prevestitor de viață, aducător de apă. Se fac slujbe în câmpul uscat, rugăciunile au tainele lor, seceta seceră-n adânc și-n lat firul oricărui izvor. Tot preotul satului
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
și aromat din carne de vită condimentată și suculentă, beam cafea, stacane de lapte Înspumat, cu gogoși, iar apoi ne duceam acasă și devastam tot ce găseam pe masă pregătit pentru micul dejun. Păienjenișul pămîntului În anul cînd au venit lăcustele, ceva ce s-a-ntîmplat În anul cînd au venit lăcustele, două glasuri pe care le-am auzit În anul acela... Of, dragul mamei! Parc-a trecut așa de mult timp de cînd au venit lăcustele și-au ros toți copacii, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
beam cafea, stacane de lapte Înspumat, cu gogoși, iar apoi ne duceam acasă și devastam tot ce găseam pe masă pregătit pentru micul dejun. Păienjenișul pămîntului În anul cînd au venit lăcustele, ceva ce s-a-ntîmplat În anul cînd au venit lăcustele, două glasuri pe care le-am auzit În anul acela... Of, dragul mamei! Parc-a trecut așa de mult timp de cînd au venit lăcustele și-au ros toți copacii, de i-au lăsat goi: atîtea s-au Întîmplat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pămîntului În anul cînd au venit lăcustele, ceva ce s-a-ntîmplat În anul cînd au venit lăcustele, două glasuri pe care le-am auzit În anul acela... Of, dragul mamei! Parc-a trecut așa de mult timp de cînd au venit lăcustele și-au ros toți copacii, de i-au lăsat goi: atîtea s-au Întîmplat și parc-a trecut așa de mult timp. „Ce zice?“ am Întrebat. „Doi... doi“, zice și... „douăzeci... douăzeci“, zice. „Cum? Ce zice?“ „Doi... doi“, zice primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
doi“ - rostea primul glas și „douăzeci... douăzeci“ rostea celălalt și știu, știu... da, da! Ei, Doamne! Cum să nu-mi amintesc, măi băiete, și timpul și ceasul și anul cînd s-a-ntîmplat, chiar și ziua... pentru că-n anul acela au venit lăcustele și-au ros toți copacii de i-au lăsat goi. Dar, ia zi... Ben... Steve... Luke... măi, măi, măi? Fir-ar să fie! Gene! - vreau să zic. Să știi... s-o fi gîndind Luke la mine, de-aia-mi tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
clipă: a venit Într-un suflet. „Vai de mine, nu se poate!“ - am zis - „Nu-i Încă sorocul.“ „Ba cred că este“ - a zis. „Mă duc după doctor.“ Și s-a dus. Asta a fost În anul cînd au venit lăcustele, parc-a trecut atît de mult timp din anul cînd au venit lăcustele și-au ros tot pămîntul de l-au lăsat gol, parc-a trecut atît de mult timp. Și totuși nu... (mă gîndeam) eram tot nedumerită, Înțelegi... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zis - „Nu-i Încă sorocul.“ „Ba cred că este“ - a zis. „Mă duc după doctor.“ Și s-a dus. Asta a fost În anul cînd au venit lăcustele, parc-a trecut atît de mult timp din anul cînd au venit lăcustele și-au ros tot pămîntul de l-au lăsat gol, parc-a trecut atît de mult timp. Și totuși nu... (mă gîndeam) eram tot nedumerită, Înțelegi... nu se poate, n-a venit sorocul, doar anul trecut În ianuarie... Dumnezeule mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Înțeleg... uneori nu mai puteam să rabd tot ce-mi făcea și ce-mi zicea, mă umplea de amărăciune și mă rugam lui Dumnezeu să-l pedepsească, dar, Doamne, a trecut atît de mult timp din anul cînd au venit lăcustele și-mi vin În minte toate, portocalii, smochinii și cîntecele și toate prin cîte-am trecut Împreună: Vremuri bune, vremuri grele, fericirea și plînsul amar, și mai e ceva pe care nu pot să-l numesc, am Încercat să-l urăsc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
era el nu suferea nimeni de frig, nu suferea nimeni de foame, se găsea din plin pentru toți, iar acum, cînd mă gîndesc la el, mi se pare c-a trecut atît de mult timp din anul cînd au venit lăcustele și vreau să-ți spun ceva ce nu se poate spune. În anul ăla... anul cînd copiii au avut febră tifoidă, iar Steve și Daisy de-abia se sculaseră după boală și i-am dus... Doamne! cum de-oi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mare, și de flori de portocal, și cetatea veche și neagră... pe alocuri zidurile erau Înalte de peste patru metri și soarele se lăsa dincolo de ele ca o portocală uriașă și oamenii ascultau muzica. În anul acela, În ianuarie, au venit lăcustele acasă și-atunci am simțit de parcă s-a dezlănțuit ceva În mine. „Haide!“ - am zis - „trebuie să plecăm“. Și el zice: „Ce s-a Întîmplat?“ „Doamne, simt că mă sfîșie-n două!“ - am zis. „Doamne, n-am să mai ajung niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
creșteau acolo și portocalii și multe altele și copilașii dormeau În casă și cerul era plin de stele și, Dumnezeule mare, ce să mă fac, mă gîndeam, ce să mă fac?... și-asta a fost În anul cînd au venit lăcustele acasă și parcă a trecut tare mult timp de-atunci. Doamne, cred că Nelson a avut dreptate atunci, a zis: „În tine sălășluiește Însăși tăria firii. N-am mai văzut așa ceva de cînd sînt“ - a zis. Păi cum, că doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cine e Ana, de ce și de unde a apărut ea în povestea din visul lui PAM. Povestea din visul lui PAM ne spune acum că asupra Țării lui Verde Împărat s- a abătut o mare nenorocire. Ca un nor negru de lăcuste, s-a năpustit peste Țară o haită de zmei. Ca să nu fie descoperiți de oameni, zmeii și zmeoaicele s-au ascuns sub înfățișări felurite: unii dintre ei au luat și ei chip de om, dar cei mai mulți s-au transformat în
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
iar vîrful dispăru din conul lui de vedere. Pantele mai joase erau întinderi de granit înclinate față de crestele muntelui, la același nivel cu buruienile, și crăpate ca trotuarele unui oraș în ruină. Mai sus, buruienile făceau loc pajiștilor, în care lăcustele bîzîiau și creșteau floricele cu tulpini mai mici de trei centimetri și boboci cît gămălia de ac. Făcîndu-i-se sete, găsi o băltoacă în scobitura unei stînci, unde se strînsese apa de la ploaia de săptămîna trecută. Oprindu-se să bea, simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
O fetișcană într-o fustă și bluză stacoji îl luă pe Lanark de braț și coborîră niște trepte. — Salut, mă cheamă Libby. Bănuiesc că doriți niște gustări. Să vă aduc un sanviș de la bufet? Pateu sau altceva? Piept sau altceva? Lăcuste cu miere? — A fost Ozenfant...? E Ozenfant...? — Noul lord președinte director, da, n-ați auzit? Nu-i așa că e într-o formă nemaipomenită? Mă întreb de ce nevastă-sa e îmbrăcată în fusta aia hirsută? Poate că nu vă e foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că e o admiratoare, că știe pe dinafară măcar ultimul meu pohem încă nepublicat și intitulat Ghetele lui Gheorghe Lazăr sau câteva versuri din alt pohem al meu, de asemenea nepublicat, cum ar fi pentru că femeia mea nu plouă sau lăcustele sunt cele mai Constantin, așteptam să le recite și să-mi spună : «Mai zi ceva, dacă poți !», mă și oprisem lângă un zid, cinstit vorbind, era o consolare pentru ființa mea jupuită și priveam așa, în gol, mai mult din
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ceața ochilor săi. „Nu, nu... Să nu se sperie... Tu nu știi cât de ușor se sperie...“ Mi-am amintit că văzusem odată un om care mângâia un porc, dar îmi era milă de Petru. Aș fi sărit ca o lăcustă pe sub bec, aș fi făcut orice ca să-l ajut. El nu mai zicea nimic, nu se mai tânguia, privea în gol. Apoi, deodată, a strigat : „De ce dai în mine ?...“. „Cine dă în tine ?“, l-am întrebat. „Ce ți-am făcut
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și-o fi lovind și Dumnezeu lumile, cu tacul. O să câștigăm, până la urmă, chiar dacă acum nu se vede încă, la masa noastră de biliard istoric, soarta jocului. Nu, zise iar Pavel, la fel de uscat, mai degrabă seamănă cu un roi de lăcuste. — Un stol de lăcuste, îl corectă Procopiu. — Un nor de lăcuste, propuse Peppin, cu experiența lui de traducător. — Ei, las-o dracului, roi, nor, ce-o fi! Până de curând nu știam că lăcustele nu zboară, ci fac numai salturi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și Dumnezeu lumile, cu tacul. O să câștigăm, până la urmă, chiar dacă acum nu se vede încă, la masa noastră de biliard istoric, soarta jocului. Nu, zise iar Pavel, la fel de uscat, mai degrabă seamănă cu un roi de lăcuste. — Un stol de lăcuste, îl corectă Procopiu. — Un nor de lăcuste, propuse Peppin, cu experiența lui de traducător. — Ei, las-o dracului, roi, nor, ce-o fi! Până de curând nu știam că lăcustele nu zboară, ci fac numai salturi, salturi uriașe... Și că
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
până la urmă, chiar dacă acum nu se vede încă, la masa noastră de biliard istoric, soarta jocului. Nu, zise iar Pavel, la fel de uscat, mai degrabă seamănă cu un roi de lăcuste. — Un stol de lăcuste, îl corectă Procopiu. — Un nor de lăcuste, propuse Peppin, cu experiența lui de traducător. — Ei, las-o dracului, roi, nor, ce-o fi! Până de curând nu știam că lăcustele nu zboară, ci fac numai salturi, salturi uriașe... Și că se lasă duse de vânt ca de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
degrabă seamănă cu un roi de lăcuste. — Un stol de lăcuste, îl corectă Procopiu. — Un nor de lăcuste, propuse Peppin, cu experiența lui de traducător. — Ei, las-o dracului, roi, nor, ce-o fi! Până de curând nu știam că lăcustele nu zboară, ci fac numai salturi, salturi uriașe... Și că se lasă duse de vânt ca de niște corăbii aeriene rapide, nu fac efort și nu se opun, folosesc, cum să spun, toate serviciile oferite gratuit de natură. — Ce vrei
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
aeriene rapide, nu fac efort și nu se opun, folosesc, cum să spun, toate serviciile oferite gratuit de natură. — Ce vrei să spui, zise Neculai Procopiu ușor amenințător, dar și interesat de latura inginerească a problemei. Că distrugem totul ca lăcustele? — O, nu, nicidecum, m-am făcut greșit înțeles! Dimpotrivă, voiam să spun că vin furtunile peste noi și că n-avem cum să ne opunem, puterea marii istorii nu se compară cu puterea noastră de împotrivire, iar asta e valabil
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ți acum telefoanele, înainte să bei, îi comandă doctorița. Mâine n-ai să mai fii la garaj, nici în altă parte... — Nu se poate, am obligații, încercă Omar să explice, dar era o scuză prostească, de captiv între căngile unei lăcuste. Când s-a dezmeticit, era noapte, se aflau în centrul orașului și fusese într-o țară umedă și amețitoare, alergând ca un tren, cu locomotiva înainte, pe un drum pe care umblase și-n alte nopți. Se simțea amețit ori
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]