662 matches
-
cu siguranță intram în ospiciu... Cât am stat astfel? O săptămînă? Două? O lună? Habar n-am. Știu numai că la un moment dat nu mai dormeam deloc și parcă telefonul suna continuu și chiar sunetul lui semăna cu un lătrat de câine... Nu știu cum am plecat de-acasă și unde am vrut de fapt să mă duc. M-am pomenit mergând în neștire pe străzile orașului, stăpânită numai de gândul că nu trebuia să mă opresc. Dacă mă opresc, îmi repetam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nici Dumnezeu, nici fiara și omul rămâne om chiar în pustiu... Uneori, când îmblînzitorii se opresc să asculte vântul, ei își amintesc, poate, că au fost odată altceva, au avut alte suflete și cad într-o toropeală visătoare. Dar primul lătrat care se aude îi trezește. Și de ce apar uneori acești îmblînzitori în lume? Nu pentru a instaura împărăția grotelor? S-ar zice că ei vor să așeze lumea între o pădure și o mlaștină, având ca templu o gară pustie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
parcă din nervii mei. Intrând în gară, amețit încă de căzătură și răvășit de cele întîmplate, m-am dus ca un automat tot în încăperea cu telefonul. Și am înțeles, în sfârșit, de ce țipase Eleonora. Din receptor se auzea un lătrat răgușit care continua să întrebe sau să răspundă... Asta m-a răvășit și mai rău. Afară fulgera și tuna întruna, iar ploaia se prăbușea în valuri pe acoperișul gării. Eram într-o stare de neputință și deznădejde. Îmi sunau mereu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
porții, adulmecă aerul, nu simte mirosuri cunoscute. În acel moment se aprinse lumina în casa vecinului! -Ca să vezi! - pe unde și când o fi intrat în casă, de nu l-a observat, se întreba cățeaua contrariată. Și începu un lătrat de zile mari chiar sub fereastra lui. Vecinul nervos din cale afară, deschise brusc geamul către stradă și o întreba iritat: -Ce-ți trebuie Viola? De ce latri așa apucată? -Au, au, continua Viola, dar deja împăcată oarecum cu soarta, vecinul îi
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
Începând de la orele unsprezece, cufundat într-un întuneric complet, orașul era împietrit. Sub nopțile cu lună, el își alinia zidurile albicioase și străzile drepte, nepătate vreodată de masa neagră a unui arbore, netulburate vreodată de pasul unui trecător sau de lătratul unui câine. Marele oraș tăcut nu mai era atunci decât o adunare de cuburi masive și inerte, în mijlocul cărora numai efigiile încremenite ale binefăcătorilor uitați sau ale oamenilor mari din vechime, înăbușiți pentru totdeauna în bronz, încercau, cu falsele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
meu, Nu știu al cui este. Soției unui comerciant îi plăcu Găsit așa de mult încât a făcut o generoasă ofertă de cumpărare, prompt respinsă de Cipriano Algor, și, în trei case unde nimeni nu răspunse la apel, se auzi lătratul violent al veghetorilor canini, ceea ce-i permise olarului raționamentul sinuos că Găsit nu poate fi de acolo, de parcă în vreo lege universală a animalelor domestice ar fi scris că unde e un câine nu pot fi doi. În sfârșit, Cipriano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să latre la toate surprizele care i se ivesc în viață, pentru că nu poate ști dinainte dacă cele bune nu vor deveni rele și cele rele nu vor înceta să fie ce-au fost, așadar câinele Găsit se puse pe lătrat, mai întâi neliniștit când figura stăpânului păru că dispare în penumbra cuptorului, pe dată fericit văzându-l reapărând întreg și cu o expresie schimbată, sunt micile miracole ale iubirii, să-ți placă ce faci ar trebui să merite tot acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
amintească în viitor mai mult decât pata de pe perete, dunga de lumină de pe podea, portretul de femeie de pe comodă. Afară, Găsit lătră de parcă auzise vreun necunoscut urcând spre casă, dar curând tăcu, probabil că doar răspunsese fără vreun interes special lătratului unui câine de departe, sau pur și simplu încercase să-și facă amintită prezența, presimte probabil că se pregătește ceva de neînțeles pentru el. Cipriano Algor închise ochii chemând somnul, dar alta le-a fost voința. Nu e nimic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
propria garsonieră. E ora 10. Roman, cu o canistră galbenă în mână, se îndreaptă, pe două cărări, spre fostul teren viran pe care s-a aciuat șatra de țigani - e prea beat ca să mai fie politically correct. Aude scârțâitul viorilor, lătratul câinilor și nechezatul cailor, dar nu vede globul strălucitor care să indice rulota. Pe locul pe care se aflase ieri seară, acum e un dreptunghi curat - exact de dimensiunea rulotei -, care contrastează puternic cu mizeria din jur. Vede, sticlind în
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
înăuntru. — Aveți vreo problemă? Ce-ar fi putut să întrebe? Despre prietenii handicapați ai omului handicapat, mut, surd, surdomut? — Ce liniște aici! Câinii ăștia ca niște sfinți sunt muți? — Nuuu... moleșiți. Medicamentele. Slăbiți. Suferă. Avem ziduri groase. Nu se aude lătratul. Altfel arfi... Există și câini muți? Savanta își îndreptă ochelarii. O scrută, suspicioasă, pe nepoftita care avea chef de palavre. — De ce vă interesează? Irina se fâstâci, întârzie să răspundă și tocmai această ezitare produse minunea. Doamna doctor deveni grijulie, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cobalt, sorbi, o puse înapoi pe farfurie. Tot palidă, volubilă, scuipând repede repede cuvintele. — Regret că nu l-ai putut întâlni pe motănaș. Mai sunt semne... un fel de emoție, ceva nesigur. Profesorul aștepta crispat continuarea, dar Tavi urlă, un lătrat gros, înăbușit, gata să zguduie casa. Ce forță adunase negrul Dingo, captivul! Doamna își retrase mâna de pe gâtul lui puternic și rece. O ținu o clipă în aer și îl pocni scurt, cu dunga palmei. Tavi icni, privind-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
făcut târziu. — Poți să pleci, nu-ți fă griji, profesore. Rămân să dorm aici. Vancea ieși, înclinându-se. Când să pună piciorul pe prima treaptă a scării, auzi, în spatele ușii, unuruit, încă unul. După câteva clipe de tăcere, iarăși, crescendo. Lătraturi înăbușite, ca o tuse adâncă, neagră. Mormăiala morocănosului Tavi nu înceta, dar rămase în aceeași scăzută tonalitate. O furie răgușită, sufocată, mocnită. Să se întoarcă, să nu se întoarcă... cine știe ce se mai întâmpla în bizarul cuplu. Renunță la orice inițiative
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu tartine, ceașca cu ceai de care musafirul nu se atinsese și se retrase. Tolea ieșise târziu din cameră. Se înclinase, fără măcar să-și privească gazda și se trezi în fața scării. Când să pună piciorul pe prima treaptă, auzi uruitul, lătratul acela gros, înăbușit. Dar nu se întoarse, nu se întoarse. Din trei salturi fusese în stradă și iuți pașii, fără a se mai uita înapoi, spre sâmbăta care dispăruse, cu câinele Tavi și Tereza lui, cu tot. Zvâcnise, încordat. Salt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
văd dacă apare cineva, dacă mă urmărește cineva, doar știți că trăim cu reflexul ăsta, al supravegherii, și pe bună dreptate. Știu eu... poate mai eram sub efectul emoției de sâmbătă seara. Am auzit, când eram deja pe scări, shelălăitul. Lătratul acela gros, mocnit, plin de invective sugrumate. Eram gata să mă întorc, poate aveți nevoie de ajutor, gata să vă apăr. Deși vă descurcați admirabil, am observat, cunoașteți perfect exemplarul. După atâta conviețuire, nici nu e de mirare, doar sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Știm că Anton Pavlovici era enervat de multele interludii sonore care apăreau În piesele sale, la intervenția regizorilor vremii. Dar compatriotul nostru nu sesfiește să scrie paranteze care colcăie de zgomote, binevenite - zice practicianul din mine:„De afară se aude lătratul unui cîine și șuieratul vîntului. Orologiul sună de mai multe ori”(p.116). Eroina, cu gîndurile clasicului, chiar cere oprirea tuturor orologiilor și ceasurilor din casă:„Vreau ca timpul să mă lase În pace!”(p.124). Și Încă o plăcută
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
Iar steaua cea polară i-arată a lui cale. {EminescuOpI 93} Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi, Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră, Colo cenușa sură în părăsita vatră, În codri-adînci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân; De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân, În plete-i crește mușchiul și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
fără slujbe, cu foarfece în buzunare pentru tăiat frunze la câinii de rasă, corcituri, de buzunar, de casă, de piață, de noapte, de zi, de scări de blocuri, de centru, de bibliotecă, de tribunal, de spital, de agenție teatrală, de lătrat după bicicliști, după camioanele-jucărie ținute în lesă de băieții proscriși de a fi asemenea părinților: NIMIC! De prostituate pe bancheta din spate a bijuteriei pe patru roți, de poliție cu botnițe, de golani fără botniță, vopsiți, cu tatuaje și cercei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
bucată de timp să mă conving că eu sunt de vină, dar eu eram la fel cum fusesem și ieri. Nu îmi imaginam acea liniște. Drumul părea mai lung. Tăcerea îl făcea astfel. Timpul trece mai repede când auzi un lătrat în stânga, un claxon de la o mașină în dreapta și tot felul de sunete în jurul tău. Acum, până și străzile păreau pustii. Deși totul părea amorțit, dealul pe care era situat liceul părea mai plin de activitate ca oricând, și motivul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
zile, Uniunea Europeană și-a deschis porțile ei fastuoase și pentru noi. Nu simți un fior În tărtăcuța ta care sună a gol? Trezește-te nesimțit ce ești! Ciupercă otrăvitoare, gândac de alimente, uscătură soioasă. Din șandramaua lui Ben se aude lătratul câinelui, lung, insistent. -Javra lui Ben o să aibă parte numai de bunătăți, de vaccinuri și de lesă cu cristale Swarowski...va avea carte de identitate cu fotografie...Hăinuțe călduroase...Va coresponda cu Brigite Bardot, va Învăța bunele maniere și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu voce tare istorisirea, dar Kawabata a adormit din nou, cu trupul acoperit de câteva straturi de zdrențe. I se face milă de această dihanie adormită, cu care Împarte În porții egale, copioase, mizeria. Din cocioaba lui Ben, se aude lătratul anemic al câinelui. E semnul că bătrânul cloșard Îi vorbește! Antoniu deschide cartea cu Psalmi și Începe să citească: ,, Cel care locuiește În locul În locul ascuns al Celui Preaânalt va rămâne la umbra Celui Atotputernic. Spun despre Domnul: Adăpostul meu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
proustiană: când Îl văd strălucind În ceașcă, Îmi revăd copilăria În cele mai mici detalii. Te aștept. Aș vrea să bem În seara asta Împreună ceaiul de tei,,. Nici un răspuns. Draga mea, ,,Tare aș vrea să-mi prepari un ceai. Lătratul câinelui mă Înebunește. I-aș vârî un căluș În gură. Mă apasă căldura verii, Îmi dă o neliniște cumplită. Am omorât câteva muște pe geamul de la fereastră și trupul lor strivit mi-a făcut greață. Îmi pun mari speranțe În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
se mai par atât de grele. Vine foarte rar În coșmelia lor, pentru că e fericit cu femeia asta tăcută și iubitoare. Până și câinele nu mai vine așa de des. Nu-i mai Înumeri coastele, s-a mai Întremat și lătratul lui este mai grav. Mai apare câteodată În cadrul ușii, dând din coadă și urinând scurt, În semn de prietenie, pe un ciot de pomișor din fața magherniței lui Antoniu și Kawabata. Kawabata tușește, o tuse chinuitoare care-i zguduie trupul slăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ca un copil care are nevoie de mărunte dovezi de iubire. Îl scarpină pe creștet, Îl mângâie, și Îi vorbește cu o voce blândă. Dând din coadă și privind Înapoi, câinele pleacă, nu Înainte de-a scoate din gâtlej, un lătrat scurt. Antoniu se apleacă din nou asupra caietului... Anticarul din Piața Sfantul Gheorghe, era bătrân ca și cei care-i aduceau cărți, vestigii ale unor biblioteci cândva Înfloritoare, străjuind cu demnitate pereții caselor. În vitrina prăvăliei, se aflau tomuri deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
grabă caietul și se ridică În picioare , apropiindu-se de ușa deschisă a magherniței, timp În care polițistul Își mișcă mâna În care ține micul obiect metalic ce luminează, rotindu-l cu mișcări repezi, ca și când ar spăla parbrizul unei mașini. Lătratul câinelui lui Ben se aude ca de pe fundul unei fântâni. Și, deci a murit, boschetarul cu care Împărțeai șandramaua. Chiar așa, din senin? Nu cumva i-ai făcut de petrecanie?,, Antoniu se Întreabă cum și de unde a apărut la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de țară <sila>: cum așa? <victor40>: greu de spus. Nu de ceva anume <victor40>: nu de oameni, nici de peisaj. Nici de ceva anume <victor40>: ci de totul. Șuetele la o bere, apusul de soare la obeliscul din costinești. <victor40>: lătratul ciinilor pe ulița <victor40>: cintecul guguștiucului... <victor40>: cărțile funzarite prin anticariate <victor40>: mirosul de mici pe grătare... <victor40>: forfota de pe Rep <sila>: cred că înțeleg. Adică, așa cred <victor40>: mă vei înțelege după cîțiva ani în spania <sila>: să dea
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]