619 matches
-
încadrează, neîndoielnic, în grupul statelor constructoare retoric a educației. Luând aminte de discrepanța majoră dintre forma juridică (Legea instrucțiunii publice adoptată la 1864) și fondul efectiv (rata înrolării de 6,9 la sută în 1870), devine cu atât mai inteligibilă lamentația maioresciană exprimată sub chipul "formelor fără fond" ca teorie sociologică a modernității românești. Dincolo de acest start fals, retoric, în durata lungă a procesului de construire a statului-națiune românesc, autoritățile politice s-au angajat cu consecvență progresivă în realizarea efectivă a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și celelalte continente, 10.000 de hărți ale României. Totuși, mare parte din aceste investiții masive în imagistica memoriei naționale erau făcute în zadar în condițiile cu totul precare în care se găseau lăcașurile unităților de învățământ. Haret dă glas lamentațiilor sale atunci când se plânge că pentru majoritatea școlilor "salele de clasă sunt așà de micĭ, în cât pe perețiĭ lor nu e destul loc pentru o hartă; iar lumina e așà de mică, în cât nu se póte citi pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
discursului didactic românesc (Mitu, 1999). Succesul reacției naționalist-tradiționalistă a reușit să aresteze pentru moment schimbarea de paradigmă. Însă aceasta nu a putut frâna procesul de înnoire a tradiției naționale românești, care a devenit din ce în ce mai impregnată de spiritul occidental postnaționalist. În ciuda lamentațiilor vocale, dar tot mai neputincioase, ale facțiunii tradiționaliste adeptă a principiului status quo ante, redefinirea memoriei publice românești a continuat impetuos în direcția eticii europene a memoriei. La modul general, comparând universul discursiv despre trecut închegat înainte de 1999 cu modul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
păstrarea acesteia cu orice preț. Pampinea cunoaște legislația și o întărește prin exemple din erudiția sa. Pe femei nu le poate concepe decât ca pe niște ființe care iau inițiativa, acționează pentru binele lor și nu se complac doar în lamentații. Devine un factor activ, întreprinzător, are o lucidă capacitate de analiză a situației și a vremurilor pe care personajele le străbat. Le stimulează pe femei în luarea unei decizii privind salvarea personală. și cum aceasta nu poate veni decât prin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Boccaccio s-a 243 Ibidem, p. 119. 244 Teodolinda Barolini, op. cit., p. 516. 88 maturizat; ne mărturisește că a dus narațiunea sa atât de departe pe cât era posibil.”245 Dar marea deosebire între cele două opere este că în Elegie lamentația aparține unei femei. Influențele din Dante nu trebuie să ne surprindă, având în vedere adevăratul cult boccaccesc pentru autorul Divinei Comedii: „În Fiammetta găsim analogii cu Vita Nuova a lui Dante care a reprezentat mereu un model pentru proza italiană
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în citate, experiența personală este redată într un spațiu mai restrâns. Primele 170 de versuri ale Prologului ei sunt alcătuite din citate directe sau interpretate din textele biblice și patristice (Teofrastus, Cartea nunții, Jeronim, Împotriva lui Iovinian, Matthieu de Boulogne, Lamentațiile lui Matheo, Le Roman de la Rose). Deși începe să relateze despre experiența proprie alături de cei cinci soți, numai în nouă versuri își declară franc autoritatea.328 Totuși, viața ei devine singurul exemplu, în ultimă instanță, la care apelează, cu toate că este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dimpotrivă, un adept al convențiilor dragostei curtenești, care au devenit o parte constitutivă din maniera sa de a gândi sau de a vorbi. Toată naivitatea, dar numai aparent, după cum vom observa, îi aparține naratorului, istorisind, credibil, la persoana întâi.638 Lamentația pe care i-o face cavalerul este de o durere sfâșietoare: „Mi-i viața azi durere vie,/ Străină orice bucurie,/ Când doamna ce-am iubit odată/ Cu dragoste nemăsurată/ Pierdută-mi este pe vecie.”639 În dialogul care urmează între
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
O văd nainte-mi pururi vie.”657 Bărbatul se simte incapabil de a o defini în toată complexitatea ei, de a și-o apropria, deoarece ea aparține unei dimensiuni căreia el cu greu îi poate accede, de aici și neajutoratele lui lamentații: „Ce chip frumos avea, nespus!/ Vai mie! că destoinic nu-s/ A-l zugrăvi cât prețuiește!/ și angliceasca îmi lipsește/ și harul spre a-l scri cum este;/ Iar duhu-mi pentru trebi de-aceste/ Așijderea prea bont se-arată./ Ah
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
natală, Tessalia, fără a primi binecuvântarea părintească, și curând va 689 Ibidem, p. 223. 690 Ibidem, p. 225. 691 Ibidem, p. 235. 692 Ibidem, p. 237. 189 cădea în dizgrație, fiind părăsită de Iason, cel pentru care jertfise totul, iar lamentațiile finale devin de prisos. Lucreția reliefează, mai mult decât oricare altă femeie virtuoasă portretizată în această culegere de legende, imaginea fidelității conjugale, este o nouă Penelopă care își așteaptă soțul plecat la luptă, îndeletnicindu-se cu lucrul mâinilor, având o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
decât necinstea: „Dar nu e dintr-ales: mai bine moarte/ Decât să cad cu trupu-ntru păcat,/ Sămproșc cu tină numele mi curat;/ Prin moarte-ncalte-aș fi răscumpărată.” 825 Însă decizia sinuciderii nu o poate lua în absența soțului. Pentru ca lamentația ei să devină și mai patetică sau pentru a-și oferi imboldul necesar sacrificiului propriu, personajul feminin aduce în prim plan exemplele unor fecioare sau soții care au preferat să se jertfească decât să fie dezonorate: „Mai abitir o soață
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ceea ce reprezenta tânăra: puritate, fragilitate, inocență. Virginius nu vede decât o singură soluție pentru a se elibera din situația dezonorantă în care se află atât el, cât și fata sa: moartea. Ca să rămână ceea ce a fost, Virginia trebuie sacrificată, iar lamentația părintelui, devenit călău, nu atenuează cu nimic gravitatea situației create: „O, fiica mea, durerea mea din urmă/ și bucurie multă ce se curmă;/ Cleștar de neprihană, neclintit/ Primește moartea ce ți-am hărăzit/ Din dragoste, necum din ură... Vai,/ Cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
morale) și refuză să se întoarcă la soțul legitim lipsit de apetit, preferându-l pe cel care îi aducea bucurie carnală. Ricciardo aparținea unei alte generații, mai vetuste, pentru care concupiscența era catalogată drept „poftă destrăbălată și murdară” 873 , iar lamentațiile soțului, care nu-și mai poate aduce acasă soția, îl fac să pară și mai ridicol. Pentru Bartolomea, imaginea păcatului nu mai reprezintă ceva înspăimântător, plăcerea proprie vine pe primul loc, femeia afirmând cu dezinvoltură, pe un ton persiflant, în fața
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
imaginea femeii adorate, până la moarte. Doar în tărâmul umbrelor devine capabil de mișcare și de putere decizională, înălțat fiind până la a opta sferă, de unde poate privi retrospectiv 984 Geoffrey Chaucer, Troilus și Cresida, p. 305. 265 și poate râde pe seama lamentațiilor sale jalnice, așa cum altădată râdea de prietenii cuprinși și mistuiți de fiorul dragostei. Părăsește lumea pe care a iubit-o râzând în sine și fiind condus de Mercur spre o ultimă destinație, de data aceasta divină. Ca ființe umane, cei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
50 de bani numărul. Publicat de emigrantele israelite. * Apare la tipografia Cațafany, iar la „Note", Gr. Crețu, coautor cu I. Antonovici la „Tipografiile..." " pag.77 spune: „Cuprinde grupul a 39 de femei, un copil și trei bărbați în fotografie și lamentațiile evreilor emigranți în proză și versuri, nemțește sau românește, ori într-amândouă limbile totdeodată. Două din bucățile în proză sunt anonime, două scrisori de drum către mamă sunt iscălite de Herșcu sin Froim, iar Adio de Aron Grünșpan; versurile sunt
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
e hatul la Feleac”, de inima care „bate a-nceput de furtună...” Imaginea Ardealului sfâșiat de consecințele unui act politic arbitrar revine cu insistență în poeme a căror atmosferă dominantă este aceea de „jale istorică inconsolabilă” (Dumitru Micu). Tonul de lamentație aspră alternează cu acela de revoltă vehementă, în reprezentări evocând un tărâm predestinat durerii și suferinței: „Eu vin din țara ce-a rămas în leat/ prin răzmerițe frânte-n Bălgărat /[...] În țara mea de aur și de piatră/ nevoile și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
poarte pecetea subiectivității lor, spre o totală discordanță între intenții și realizare. Personajele din romanele lui J.P.Sartre sunt sistematic frustrate de consecințele actelor lor. Si atunci își vor converti orgoliul egoist al unei libertăți fără fundament într o jalnică lamentație : „ s-ar spune că cineva îmi fură urmările actelor mele ; totul se petrece ca și cum aș putea mereu să o iau de la început „ . Antoine Roquetin, personajul principal din romanul lui Sartre : Greața , va recunoaște în momente de luciditate : „Eu sunt liber
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
-i plăcere ori improvizate „din poronca” cine știe cui. Lirica lui D., preponderent erotică, nu se îndepărtează prea mult de aceea a lui Costache Conachi și Alecu Văcărescu. Sunt acrostihuri galante, în care, într-un chip convențional, se aduce un prinos amorului. Lamentațiile îndrăgostitului fără noroc nu sunt departe de tânguirile din cântecele de lume. Luna e o prezență aproape obsesivă, de obicei străină și neprietenoasă, și un anume simț al naturii nu-i lipsește lui D. La fel cu poeții anacreontici sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286768_a_288097]
-
ohtat" (Călătoria), iar suspinurile vin totdeauna în valuri (Nemulțumire cu nădejdea) (E.S.). Nepotul Văcărescului practică un mixaj între discursurile lirice, altoind pe vechile trunchiuri noi vlăstare, rămînînd un poet al coexistenței între noua și vechea lirică. La Vasile Cîrlova tînguirea, lamentația sînt notele dominante ale poeziei sale, scufundată în marea vale a plîngerii literare, de multe ori în siajul liricii lui Lamartine. "O tristețe fundamentală, care n-atinge, totuși, proporțiile disperării, însoțește demersul său liric. O tristețe și o blîndețe care
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
lor fiind preponderent baladesc până târziu: Ștefan Aug. Doinaș, Eta Boeriu, Ioanichie Olteanu, Dominic Stanca ori mai puțin cunoscutul Al. T. Țion. Cât despre S., a fost în exclusivitate baladist. Tot Ion Vartic susține că el „a ilustrat cu strălucire lamentația baladescă”. În aceeași linie intră romantismul, patetismul, atitudinea trubadurescă, vocația tragicului, care nu cad în desuetudine, ci izbutesc să păstreze aparențele modernității. Poate că reușita vine din faptul că toate producțiile sale poetice au o anume conotație scenică, tragicul fiind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
nu cad în desuetudine, ci izbutesc să păstreze aparențele modernității. Poate că reușita vine din faptul că toate producțiile sale poetice au o anume conotație scenică, tragicul fiind mai degrabă „jucat” decât resimțit ca destin, cum mărturisesc poemele Trubadurul mincinos, Lamentația poetului pentru iubita sa, A doua odă a lui Lactanțiu pentru iubita sa, Invitație la o artistă, Baladă studențească, Regele visător și mai ales Corydon, din care faimoase vor deveni versurile „Sunt cel mai frumos din orașul acesta,/ Pe străzile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
ajungă, trecând peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari, și într-o târzie vreme ajung la împărăție." (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb) (l) "De fiecare dată când vine vorba de literatura pentru copii se aud aceleași lamentații: editorii spun că nu prea găsesc povești potrivite, iar autorii se plâng că nu le sunt publicate cărțile. În librării, oferta e în același timp diversă și monotonă: aceleași cărți pentru cei mici, viu colorate, "importate" de la cine știe ce editură străină
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
canaaniți sau filisteni, adică geții pripășiți în Palestina prin secolul XVll î.e.n. și următoarele. În limba română cuvîntul ir: alifie, pomadă iar iră: blană de animal rasă de păr. În emegi ira: alifie bine amestecată, divinitate a morții și ir: lamentație, rugăciune, a plînge, a conduce, a călători înainte. Scrierea lui Platon are ca subiect viziunea unui mort adus de pe cîmpul de luptă pentru a fi incinerat și după perioada de doliu el este pus pe rug dar în acel moment
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
Psalterz Dawidów) va fi constituit, apoi, un stimulent în revelarea de sine a poetului român, în a cărui tălmăcire psalmii descoperă un univers, recreat în marginea textului biblic cu ingeniozitate plastică, ingenuitate și prospețime. Peisajul, impregnat de sunetul difuz al lamentației psalmistului, se modifică treptat, fastuozității exotice a psalmilor îi ia locul abundența bucolică, sugerând medii familiare, în care harfele devin „buciume” autohtone, alăuta este substituită cu „cetera”, munții biblici - cu „măgurile” Moldovei, taurii - cu „inorogii” fantastici ai cărților populare. Versuitorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
suflet răceală de gheață”. Plângerea Ecleziastului, motivul perisabilității lumii - străvechiul topos „ubi sunt” al liricii antice și medievale - se regăsește în psalmii lui D., ca și la contemporanul său Miron Costin, autorul poemului Viiața lumii. Rezonanțe de bocet interferează acum lamentația psalmistului, sentimentul trecerii nu întunecă, ci atrage doar o melancolie senină. În imaginea petrecerii pe pământ a omului, aidoma unui ciclu vegetal („Ca otava ce să trece / De soare și de vânt rece, / De demineață-i cu floare, / Sara-i veștedă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
care împrumută mult din tonul lui Lamennais din Paroles d'un croyant, făcând mare uz de exclamații biblice: "și într-adevăr zic vouă", " Doamne, depărtează paharul". Istoria patriei se evoacă în viziuni enigmatice întrerupte de aforisme și sentințe terifiante, nelipsind lamentațiile, vederea pământului făgăduinței, marile bestii simbolice și apocaliptice: "...colo... departe... unde soarele se vede așa de frumos... unde câmpiile sunt strălucite și pâraiele răcoroase... unde ceriul e dulce, unde pământul e roditor și giuncele sunt albe... copii, acolo e țara
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]