2,513 matches
-
o trecere spre reverie. Cine să mai contemple în galopul existențial?” Steaua: „Am amintit mereu «stinsul amor». Azi mulți au uitat că iubirea poate avea înălțimea și lumina stelei chiar și în cădere. Balta: „Nu mai sunt înfrumusețată de o «lebădă murindă». Îmi ascult colcăielile șoptite ale celor cu inima ascunsă”. Trestia: „Răsărea sprințară iubita dintre multele-mi verticalități. Azi, omul, în general, nu se mai vrea «o trestie gânditoare», vrea o verticalitate doar în a-și atinge ținta.” Părul de
EMINESCU S-A VRUT TROIENIT «CU DRAG DE ADUCERI-AMINTE. AZI MULŢI VOR SǍ AIBǍ AMNEZIE, FIINDCǍ ÎŞI AMINTESC PREA DES DE LUCRURI NECUGETATE! de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385319_a_386648]
-
să se culce-n păcat.Mai bine de mine, de tine, de noi...Nu te mai cred, cu bine, eu am plecat!Nu te mai cert pentru totul in doi.Aș vrea să mă strigi, cu forță, din goarnă,... VII. LEBĂDA NEAGRĂ, de Lorena Georgiana Craia , publicat în Ediția nr. 2251 din 28 februarie 2017. Sub podul de cobalt apare-o vidră, Pe malul de bazalt așteaptă-o hidră; Se uită ochi în ochi apoi, fatal, Le-nghite noaptea rece de
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
au doborât faimosul avion invizibil. Serbia, ciuntită, „renaște din propria-i cenușă”. Românii, după ce s-au văzut cu pașaportul maro în buzunar, au bătut drumurile Europei și, de multe ori, s-au purtat mai rău „ca la ușa cortului”, speriind „lebedele Vienei”, au făcut lucruri incredibile, conjugând verbul „a fura”. Asta e ... și, din păcate, sunt unde de adevăr ! .................... Sfârșit de iunie 2016, s-a încheiat anul școlar, ... ce-ar fi să mergem la Belgrad ?! S-a făcut lista și vestea
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92445_a_93737]
-
un simplu pasaj de tranziție. Gândindu-se la tragedia care urmează, Mozart încheie uvertura în nuanță de piano, renunțând la contribuția suflătorilor. Este cale lungă de la liedurile tinereții lui Strauss, melodice și strălucitoare, până la aceste extraordinare patru lieduri, cântecul de lebădă al unui înțelept, un artist rafinat, care îmbracă muzica poeziilor într-o orchestrație de o rară măiestrie. Sunt trei lieduri după poezii ale lui Hermann Hesse: Primăvara, Septembrie și La culcare, iar ultimul lied este după poezia lui Joseph von
FILARMONICA „BANATUL” Avancronica de concert [Corola-blog/BlogPost/93485_a_94777]
-
coana preoteasă. Veniți câte unul aici la catedră, cu fața la clasă și spuneți povestea pe care o știți. După ce terminați, treceți la loc. Apoi voi chema pe altcineva să spună altă poveste. Dar să spuneți povești frumoase, mă! Cu zâne, îngerași, lebede. De astea nu știți? - Știu eu! Au ridicat mâna fetele. Și așa au început să curgă poveștile în clasa noastră. Cele luminoase cu zâne, îngeri și copii cuminți spuse de fetițe și povești întunecate, de “sperietură”, spuse de băieți. Erau
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
întruna, parcă în ritmul dansului, îmi spunea o mulțime de nimicuri, altfel, fată atrăgătoare și ea, ceea ce mă făcuse să-mi amintesc de niște cuvinte spuse cândva de Tavi pentru a scuza năbădăile soră-si, ascultă, bătrâne, până la urmă orice lebădă tot un fel de gâscă rămâne. Iar Adina parcă ținea să-i dea și de această dată dreptate fratelui ei, tolerând gesturile lubrice ale lui Hodoșan în văzul public. Te afectează? mă întrebase Mary râzând, urmărindu-mi privirea care mereu
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
frunzelor uscate, prin mîinile mele strălucește glorioasa plămadă, cu spatele încornorat parcă ies din pajiști străluminate, cu ochii doar închiși pe-alei mă las timpului pradă. Și simt cîte-un înger cobindu-mi în fiecare os, precum aud, la apus, sughițul lebedei în zbor. Pe deasupra caselor bate orologiul cleios, din adînc în adînc sfîntul pas se-nnămolește-n ogor. Dar de ce trîmbița dogită a nașterii voastre, cînd viconții și marchizii se-ntorc bătrîni și goi din pădure? Sfîntă Fecioară, dă-mi poala
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
frunzelor uscate,prin mîinile mele strălucește glorioasa plămadă,cu spatele încornorat parcă ies din pajiști străluminate,cu ochii doar închiși pe-alei mă las timpului pradă.Și simt cîte-un înger cobindu-mi în fiecare os,precum aud, la apus, sughițul lebedei în zbor.Pe deasupra caselor bate orologiul cleios,din adînc în adînc sfîntul pas se-nnămolește-n ogor.Dar de ce trîmbița dogită a nașterii voastre,cînd viconții și marchizii se-ntorc bătrîni și goi din pădure?Sfîntă Fecioară, dă-mi poala
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
a imaginat-o, chiar i s-a arătat! Sub forma Balerinei! Balerina solară! Aeriană! Pentru că era o altă aiurită. Se fâțâia de colo-colo, tremurându-și brațele și fundul. Dând impresia de mișcare. „De vibrație odată cu Universul”, zicea. Se credea o lebădă și adormea pe lac într-o postură deprinsă, desigur, sub tortură: șpagatul! C-un picior la răsărit și altul la apus, vroia - și ea - să schimbe fața lumii. Dansatoarele de la Cazinou îmi dovedesc în fiecare noapte cum stau lucrurile. Succesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
1362, de pildă, la recensământul lor, mai existau 14, ce-i drept sănătoși tun, toți unul și unul. Episodul 145 VENEȚIA - ORAȘ DESCHIS Vorbind despre Veneția, nu se poate, desigur, să nu pomenești de faimoasele gondole, acele bărci de eleganța lebedelor în jurul cărora s-a țesut o adevărată literatură romantică. Și unde e literatură e și ficțiune. De aceea, respectând adevărul istorisirii noastre, va trebui să spunem că nu perechile de îndrăgostiți, nu amorezii singuratici ocupau în majoritate scândurile umede și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu numai refractară, dar chiar agresivă - față de mine, normal. De ce oare? Refuz să cred că este o problemă de formă, nici măcar de conviețuire În imediat, nici de renume... și iar mă Întorc, - nu pot scăpa de „lupta de clasă“ - la lebăda urîtă. Dar mă Înșel. Răspunsul cel mai bun l-am aflat În urma unei discuții pe care am avut-o ieri după masă cu asistenta Geta care m-a invitat să bem o cafea naturală la oficiu. Transcriu aici mărturisirea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
imaginea ca un instantaneu, gîndul meu de atunci, o precauțiune a memoriei strîngătoare: „băieții ăștia slabi care seamănă cu mine, bărbatul meu și vînzătorul de lămîi și muzicantul și șoferul, scheletele astea frumoase cu flori la Încheieturi prăbușite sub povara lebedelor care le cîntă În cîrcă“ Și În clipa aceea pînă și Burschi, băiatul rotofei, jongleur și prestigitator de Înaltă clasă, s-a așezat În patru labe și a Început a declama cu glasul gîtuit de emoție: „Noi În genunchi În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că ești și poet. — Nu rîde, există poeți Înflăcărați, puternici, care urcă la tribună vorbind În numele mulțimilor, poeți convinși că vor schimba rosturile lumii și alții care nu pot vorbi decît În numele lor și pentru ei - poeți muți ca o lebădă. La baza oricărei creații stă durerea sau frica, orice operă Începe și sfîrșește cu o mare tristețe. Aș putea să-ți vorbesc ore În șir, dar văd că nu te interesează. — Spune, adineauri am glumit. — „La chaire est triste, helàs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pătură din materialul acela moale. Eu le-am schimbat în albul și negrul de pe mine. — Sunt ultimele haine pe care le mai croiesc - a spus Benjamin în timp ce eu mă dezbrăcam ca să-mi ia măsura în dosul paravanului înfățișând Decăderea Domniei Lebedelor. O fac numai de dragul lui Adél. Căci eu i-am croit pe vremuri cel mai important costum din viața ei, când tu încă nici nu te născuseși. Acesta va fi singurul lui urmaș. De croiuri noi nici nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dă prea bine ca Benjamin să fie văzut de prea multă lume cu o călugăriță și un copil. Și, de altfel, de sus aveți o priveliște mai bună. Informați-vă cât vă place. Eu voi ascunde scara cu Decăderea Domniei Lebedelor. Se potrivește. De sus aveam într-adevăr o priveliște minunată. Peste drum, monumentul eroilor era încă în picioare. Doar nu urmează o oră de muzică? am întrebat eu și, în chip de răspuns, Adél aproape că m-a pălmuit. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
femeia a început să țipe cu vocea ei rece, intensă, când au luat paravanul. Bărbatul s-a răstit la ea să înceteze. Rar vezi un mort în picioare. Și ce copil frumos. Sigur că aduce noroc. Mai întâi au legat lebedele de căruț, apoi s-au mai întors o dată în chip de rămas-bun, ca să mă privească și să le aduc și mai mult noroc. M-oi fi mișcat. Sau mi-a tresăltat inima. S-o sperii pe mă-ta, nu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
o scatoalcă, pentru că nu vorbeam, „muțenia lui Dumnezeu“, și cartofi copți în coajă, cu sau fără sare, după gust. Nu alcătuiseră meniul anume pentru mine. Am cinat împreună. Am așteptat îndelung, până ce au adormit. Mai întâi au așezat Decăderea Domniei Lebedelor în jurul chiuvetei din colțul camerei, apoi au încercat radioul lui Benjamin. Programul nu i-a decepționat nici pe ei. Era muzică la fel de bună ca în timpul revoluției. Dar, brusc, în mijlocul unui interludiu de operetă, acul a începu să sară, tocmai când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cu speteaza foarte înaltă, bolți joase și, peste toate acestea, un întuneric apăsător. Îmbrăcați de sărbătoare, oaspeții s-au adunat și stau cu toții în jurul unei mese acoperite cu catifea roșie pe care se află un platou de aur cu o lebădă nejumulită pe el. Alături de mine s-a așezat Sonia; știu că sărbătorim nunta noastră. Deși femeia care stă lângă mine nu seamănă deloc cu Sonia, știu sigur că e ea. După ce toți și-au ocupat locurile și în timp ce eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că sărbătorim nunta noastră. Deși femeia care stă lângă mine nu seamănă deloc cu Sonia, știu sigur că e ea. După ce toți și-au ocupat locurile și în timp ce eu nu pot să mă dumiresc cum va fi tăiată și mâncată lebăda necurățată de pene, în sală intră mama. E îmbrăcată într-o rochie uzată și poartă niște pantofi vechi. Capul ei mic și cărunt tremură, fața îi este galbenă și slăbită. Doar ochii nedormiți îi aleargă straniu în toate părțile. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în timp ce eu îi fac semn să nu se apropie de mine, căci n-aș vrea să se vadă că o cunosc. Ea înțelege și, zâmbind jalnic, mică și uscată, se așază la un colț de masă. Între timp, platoul cu lebăda dispare, și lacheii în livrele roșii și cu mănuși albe schimbă farfuriile și aduc alte platouri cu fel și fel de mâncăruri. Lacheul care-i servește pe oaspeți se apropie de mama și vrea să-i pună mâncare în farfurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-i cadă la picioare, ca ramurile unei sălcii, m-a făcut să mă gîndesc că nu avea vîrstă. Părea țintuită În starea aceea de perpetuă tinerețe, rezervată manechinelor din vitrinele de lux. Încercam să-i citesc pulsul dedesubtul gîtului de lebădă, cînd am băgat de seamă că Barceló mă fixa. — Așadar, ai de gînd să-mi spui unde ai găsit cartea asta? m-a Întrebat. — Aș face-o, Însă i-am promis tatei că am să păstrez secretul, am răspuns. — Înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
din piele, spunea ea. — Asta ai scornit-o tu, Clara. Clara se jura și se răsjura că era adevărat, iar eu capitulam, chinuit de imaginea acelui necunoscut cu o existență Îndoielnică, care se complăcea În a mîngîia acest gît de lebădă, și cine mai știe ce altceva, pe cînd mie nu-mi era Îngăduit decît să rîvnesc la așa ceva. Dacă aș fi stat puțin să mă gîndesc, aș fi priceput că devoțiunea mea pentru Clara nu era altceva decît un izvor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și părul blond care bătea în culoarea ambrei, apoi le ținea în palmă, de parcă le-ar fi mângâiat și, odată intrată în clasă, depunea florile sau iarba într-o vază micuță, de ceramică albastră, care imita forma unui pui de lebădă, și pietrele pe biroul ei. Martial Maire privea scena de afară. Ea îi zâmbea. El pleca alergând. Câteodată, când îl întâlnea pe stradă, îi mângâia băiatului fruntea cum faci cu cei care au febră, iar el era nebun de fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
public, recita la Întâmplare din antologia Poeme și balade, pînă când Kerry și Amory le-au Învățat aproape la fel de bine ca el. Amory a Început să scrie versuri În după-amiezile de primăvară, În parcurile marilor domenii din proximitatea Universității, unde lebedele creau o atmosferă propice, lunecând pe lacurile artificiale, și nori lenți navigau armonios peste vârfurile sălciilor. Luna mai a sosit prea repede și, brusc, nemaiputând suporta zidurile, Amory a Început să colinde campusul la orice oră, În ploaie sau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
insistase imediat ca Howard să se cațere cu ea pe acoperiș, ca să admire priveliștea. După un minut, cum stătea el pe marginea acoperișului, bălăbănindu-și picioarele, o umbră țâșnise pe lângă el. Rosalind, cu brațele Întinse Într-o splendidă săritură de lebădă, sfâșiase aerul, pătrunzând În apa limpede. Se Înțelege că a trebuit să sar și eu după ea și era cât pe-aci s-o mierlesc. Mi-am spus că am dat dovadă de curaj Încercând să sar. Nimeni din grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]