4,107 matches
-
Destinul, șase fețe, pe fiecare față, încrustată, iluzia. Hai, întoarce-te cu burta la soare, norocel! Blestemul de ieri purta o batistă legată la ochi; blestemul de astăzi atârnă de cumpăna fântânii; mâine, Dumnezeu știe prin ce mușuroaie îți vei legăna sângele! Era încă tânăr, era după lume, lumină despletită din candela cimitirelor în sâmbăta lui Lazăr, întuneric abandonat sub o piatră după cântatul cocoșilor. Era încă tânăr. Aleluia, pământule, aleluia! Într-o rădăcină de brusture primăvara te adună cât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
măr numără-ți frunzele; ești miez într-o nucă fă umbră în grădina bunicilor; ești nisip într-o burtă de mare sparge timpul de stânci. Pecingine peste trupuri cufundate în apa botezului, viața. Copăcel! Între un cimitir ce știe să legene și unul ce știe să numere, nicio diferență. Pășește, puiule, pășește! Ți-a crescut un lăstar în palma dreaptă, semn că trebuie să urci. Nu te teme, împletește-ți sângele funie și înalță-te! Hai, încă un pas! Până la tâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
obraji rumeni, gene lungi, sprâncene arcuite, pleoape proaspete, gât de lebădă, piept de mironosiță, umeri de martiră, mijloc de sirenă, fund de marmură, abdomen de câmpie, picioare de căprioară, degete de salcie, degete... Parcă zâmbea, parcă vorbea, parcă citea, parcă legăna, parcă dansa... cânta Eva, tare frumos mai cânta. Erau 40 în lădița metalică, Eva singura care s-a rupt din cerneală, din luciul velin, din haremul lui tată-său. Eva l-a ademenit pe de-a-ntregul în cărnurile sale cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dezgust și scârbă este; corpul împrumutat, fie și pentru o noapte, se leapădă ca o cămașă putredă. Dumnezeu' mă-ti, dacă-ți aud gura, îți iau gâtul, ți-e clar, mă? Firul de păianjen cobora ușor ca un leagăn legănel legănat de-o creangă de nuc în grădina bunicilor: "Huța, huța, puiul mamei, huța!" La capătul firului, o muscă abia se mai mișca, aripile-i erau cusute cu o rază de lună, picioarele, încleiate în joc. (Șotronul, mai ușor de sărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
gratii în fața icoanei, în oglindă, în felia de pâine gratii. Bună dimineața, Dumnezeul meu din fundul fântânii! Scot apă zilnic pentru a-ți tulbura chipul; cresc flori în inimă, sângele tău întomnează în petale de trandafir și eu mă bucur. Leagăn corăbii prin vene de dragul furtunii, pânzele croite după cămașa ta de sărbătoare s-au făcut franjuri, catargele au străpuns cerul și curge ceva verde ce seamănă a Eden peste cochiliile scoicilor și iarăși mă bucur. Dumnezeul meu trecător, noaptea îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
norii s-au încâlcit în iedera cerdacului. O bătaie de clopot vestește disponibilitatea palatului de a primi oaspeți. Pe ușă, mușchii de copac indică asfințitul. Petre, cântecul curge și după ce adoarme orchestra. Cântecul este ca o apă limpede ce se leagănă între izvoare. Amintirile se repetă de unele singure în gând precum muzica. Auzi glasul mamei cum te cheamă la masă? Aburește laptele în ceaun, sfârâie jumările în tigaie, mămăliga se relaxează pe un fund de lemn. Auzi cum se ceartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cârlionțat, buze cărnoase, obraji rumeni, gene lungi, sprâncene arcuite, pleoape proaspete, gât de lebădă, piept de mironosiță, umeri de martiră, mijloc de sirenă, abdomen de câmpie, picioare de căprioară, degete de salcie, degete... Parcă zâmbește, parcă vorbește, parcă citește, parcă leagănă, parcă mă leagănă... Cine este bărbatul ce strunește hățurile și pocnește din bici peste iepele cerului mai ceva ca Sfântul Ilie? Bărbatul cu pufoaica duhnind a transpirație de cal și a votcă ieftină ce vrea de la mine? Spune-mi, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
obraji rumeni, gene lungi, sprâncene arcuite, pleoape proaspete, gât de lebădă, piept de mironosiță, umeri de martiră, mijloc de sirenă, abdomen de câmpie, picioare de căprioară, degete de salcie, degete... Parcă zâmbește, parcă vorbește, parcă citește, parcă leagănă, parcă mă leagănă... Cine este bărbatul ce strunește hățurile și pocnește din bici peste iepele cerului mai ceva ca Sfântul Ilie? Bărbatul cu pufoaica duhnind a transpirație de cal și a votcă ieftină ce vrea de la mine? Spune-mi, de ce plânge, Dumnezeule, băbuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mi-a scăpat -, dansai pe el bătînd din palme, sîmbăta seara, În pivnița lui Lewandowsky de la o margine de Chicago, cum mergi către Hegewisch, Illinois. Li se adăugau, cîte am apucat să rețin, decupaje din vechiul București: pămîntul cutremurîndu-se și legănînd amețitor lampa din tavan, braga și borșul, dulăi zdraveni răsturnînd tarabele cu bragă și cu halva urmăriți cum erau de hingheri, mulțimea de moși de pe o anume Cale a Moșilor, pompa de apă iarna Înghețînd În curte de atîta ger
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
rea, pe dădaca, pe curiera și, ca În America, pe șefa bucătă reselor. Cinci imagini Îmi mai stăruie În minte din poveștile ei bucureștene: iarna atît de grea, Încît Îngheață și crapă pompa de apă din curte; lampa care se leagănă În plafon cînd Începe să se cutremure pămîntul; dulăul fugărit de hingheri, atît de mare, Încît, dînd năvală prin tarabele de pe Calea Moșilor, răstoarnă toate gălețile cu bragă; tramvaiul tras de patru cai zdraveni, versurile și melodia cu „Un’ te
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a născut aduce lumină mare cu el), dar lumina acelui copil întrecea tot ce văzuse vreodată îngerul. Și atunci și-a spus: cum să sufere tocmai el ? L-a învăluit strâns, strâns cu lumina lui, l-a mângâiat, l-a legănat, i-a cântat și când un înger cântă, nu mai aude dacă e strigat de aceea nu l-am găsit. Și niciodată îngerul acela n-a mai plecat de lângă copilul pe care l-a văzut atunci. Îl iubește și-L
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a mângâiat ușurel pe cap, m-a ridicat și m-a așezat nu pe genunchi ei, crescusem doar ! m-a așezat chiar pe picioarele lui așa cum făcea tata când eram mic, numai că unchiu' meu n-a început să mă legene... mă mângâia din când în când ușurel pe cap și cum nu încăpeam, că mulțimea se tot strângea în jur, i-am strâns în brațe picioarele și mi-am pus capul pe genunchii lui. Nu mă săturam uitându-mă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
știam că există... Și totuși... era. Atunci am înțeles secretul omului : când omul spune că e fericit, înseamnă că știe că Tatăl Lui e acolo și chiar dacă nu-L poate atinge, fiindcă e în cer, îmbrățișarea Lui îl cuprinde, îl leagănă, îl alintă și-l face așa cum sunt eu : cât pământul întreg și mai știam că aveam să durez cât țin cerurile și pământul... Asta e fericirea... Pe urmă s-a făcut muntele munte, cerul cer, oamenii oameni, ca mai înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
moșul meu, care trăiește de atunci, așa spune c-a auzit de la oameni : copilul acela a venit și ne-a adus viața veșnică. De aceea cerul trimisese pe ai săi să-i cânte când s-a născut și să-l legene... Și fiindcă știe asta și crede asta, moșul meu trăiește mereu de-atunci. Oare oamenii de ce-or fi murind ?! Întâmpinarea -Uite, știi, stăteam așa și mă uitam în urma lor... Parcă mă cuprinsese jalea. Nici eu nu știam de ce. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sunt eu, sora ta... am lăsat să ardă lampa, așa cum ai vrut, uită-te, e lumină..." O strângea la piept pe sora ei, care-și mai domolise suspinele și-și venea în fire încet-încet... "Gata, gata... uite... A trecut...." O legăna lin, așa cum faci cu un copil speriat în puterea nopții... "Așa. Hai, deschide ochii și spune-mi ce-ai visat..." Cele două surori stăteau îmbrățișate, cea mare căutând s-o liniștească pe cealaltă, care începuse deodată să plângă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
înfloritură, colo încă una, mai amestecau poveștile lor cu ale altora (știam asta, fiindcă pe unele le mai auzisem și altădată), dar ne plăcea să-i ascultăm și stăteam, așa, până când glasul lor se amesteca în murmurul mării și adormeam legănați de poveștile lor, mângâiați de vântul călduț și parfumat... Taică-mio zicea că am eu gărgăuni în cap: cine a mai auzit să fie parfumată marea. Ei, da: mirosea a alge, a pește... dar asta numai parfum nu era. Ei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
țărani; unul cu plete sure, iar celălalt mult mai tânăr. În față, de-a dreptul pe fânul de pe pomostină, se afla cel pe post de vizitiu. Calul alerga Într-un trap monoton, sforăind din când În când. Înaintea lor se legăna coviltirul unei căruțe de șetrari, purtată de doi cai focoși... Cum au ajuns la Hanul Trei Sarmale, căruța șetrarilor a cotit-o pe un drumeag la dreapta și s-a oprit. La câțiva pași În urmă, țăranul vizitiu a tras
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Ușa se întredeschide și o mână grijulie stinge lumina din plafon. Rămân aprinse doar lămpile de noptieră, care difuzează o lumină blândă. Noaptea spitalului începe... Se mai aud doar câteva clinchete îndepărtate care încetează și ele după un scurt moment. Legănată de liniște și cu chipul vecinei de pat în gând, Dora doarme de ceva timp, când niște apeluri de ajutor care vin din spre culoar o trezesc. Ciulește urechea. Strigătul de ajutor este înlocuit de o voce stinsă, care imploră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
putea fi chiar om. Cânta Milică, la două sute de metri după ce dădeai colțul școlii, de ți se rupea inima. Era așezat pe un scăunel, avea pălăria răsturnată lângă el și ținea vioara la gât într-un fel ciudat; parcă o legăna în brațe. Eu mă așezam de partea cealaltă a trotuarului, rezemat de un copac, și-l urmăream hipnotizat. Fugeam și de la ore uneori, ca să-l aud cântând. Și tare mai eram dezamăgit, atunci când Milică nu era la slujba lui. Milică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că am fost despărțiți ani de zile. Și iată că, într-oi zi, a venit. Era amiază și soarele bătea puternic, însă curtea și casa noastră păreau să se bucure de el ca de niște mângâieri. Iarba și copacii se legănau, plini de vitalitate, grațios, ori de câte ori întâlneam câte o adiere de vânt. Liniștea în care mă aflam era perfectă pentru nelipsita odihnă de după prânz, când o lady își face siesta. Însă, fiind subțirică și energică, puteam trece ușor peste ea. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
iubea pentru ceea ce era. Mă iubea pentru ceea ce eram. Luna veghea asupra mea când închideam pleoapele. Angi veghea asupra ei. Luna era mama mea. Angi mă proteja. Iar eu, iubindu-i, îi protejam pe ei. În această imagine, noi ne legănam pe barcă pe lacul liniștit și în tăcerea nopții nu se auzea decât clipocitul apei. Și răsunau înspre viitor sunetul zilelor toride, strigătele mele, "mai sus, mai sus", tot mai sus. Nu ne era frig, căci îmbrățișarea noastră liniștită încălzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-și la iveală pielea fină și tulburător de albă de pe delicatul ei gât, când i se dilatau pupilele, scoțându-i bine în evidență ochii ce scânteiau de dorință îmbinată cu o dulce alintare, când, plimbându-se în tovărășia mea, își legăna șoldurile în mers, care semănau leit cu acele unduiri ale plopilor înalți în bătaia vântului, în sfârșit, când își țuguia buzele umede și fragede, printre care vorbele-i ieșeau într-o desăvârșită armonie, toate laolaltă - credeam eu - se află în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
aer pentru plăcerea celor opt milioane de zei. Pe oamenii morți și murind în chiar această clipă nu îi mai punea nimeni la socoteală. Uitând de sine, Ama-no-Uzume își descoperi, în dansul nebun, coapsele. Sub arborele Sakaki, de care se legănau în vânt, atârnând, oglinda și giuvaerul, coapsele ei se răsuciră. Vuietul zeilor pătrunse până la cea ademenită. De ce hohoteau nemuritorii? De ce străpungea țipătul cocoșilor pereții subțiri ai împărăției sale? De ce scrijelise fratele său, pe șaua calului mort, nu întotdeauna sunt lucrurile
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de aceea suferă atât de mult când li se produce intenționat sau din greșeală vreun rău. În joacă ei și-au scris numele pe fagul lui Costinel, producând copacului răni, îmbolnăvindu-l grav. La adierea vântului creanga nu se mai legăna, dacă vântul spulbera, frunza nu mai cânta, așa că fagul încetul cu încetul în moarte intra. Costinel era tare necăjit pentru că nu mai avea, ce să-i dea de mâncare porcului. Pe gânduri stând, în somn intrând și lacrimi de pe obraz
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
cu mine și pe Ciric, zise mieunând Zvârluga. -De unde știi că vei merge și tu? -Am tras cu urechea, zise mândră Zvârluga. -De ce tragi cu urechea? Nu știi că nu-i frumos? a întrebat Buburuza după ce și-a legănat ochiul stâng. -Asta fac de când mă știu. Căiță s-a uitat la Buburuza și văzând că aceasta nu face altceva decât să zâmbească, a hotărât: -Bine, ia-ți și prietenul cu tine. În cazul în care nu vei avea de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]