1,939 matches
-
originară, esențială și plăsmuitoare. O asemenea rostire transsubstanțiază materia prin/în verb, existența își recapătă sensurile genuine „tari”. Ființă și limbă, existență și sens se nasc simultan și osmotic, consubstanțial și coextensiv. Limba însăși a acestei poezii (mai ales ca lexic, dar și ca sintaxă și ca topică) își recucerește forța aurorală, proaspătă și virilă (nici urmă de pioșenie moleșită în entuziasmul poetului). De aici izbitoarea impresie de simplitate și totodată de noutate a vocabularului său poetic. Cuvintele obștești sunt curățate
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
și chestionări existențiale, erotica, morala și responsabilitatea umană, comuniunea cu natura, dar și autointerogarea asupra scrisului, prin eboșe de artă poetică). Ulterior se ivesc modulații diferite ale aceluiași tip de discurs poetic, însoțite de inovații tematice ori de recuzită, de lexic și de intonație. De pildă, în Facerea cortului (1971) se percepe un ermetism neguros, cu sugestii de arhaitate mitică (apocrifă, prebiblică, imaginată plauzibil), în vreme ce în volumul Aproape Omul (1975), un ciclu intitulat Alixăndrii învederează utilizarea, într-un mod foarte personal
IULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287644_a_288973]
-
al documentelor oficiale. Treptat și în același timp cu apariția primelor dicționare greco-române (1825, 1827, 1834, 1835)24, neologismele apusene se înmulțesc, eliminând grecismele. În Moldova, Gheorghe Asachi se străduia să-și impună sieși dar și celor din jur curățarea lexicului de influențele grecești, preferând pe cele romanice (alfavitul • alfabetul, haractiruri - caractere, este a se protimisi - este de preferat)25. E • Al. Zub, Istorie și istorici în România interbelică, Iași, Junimea, 1989, p. 208. • Nestor Camariano, Athanasios Christopoulos. Sa vie, son
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Prononciation du roumain, cu o riguroasă sistematizare a aspectelor fonetice, ortoepice, gramaticale ale rostirii literare românești. A fost începutul unor cercetări de profunzime, dar și de mare întindere documentară asupra particularităților de construcție a sistemului limbii române, de la fonetică și lexic la gramatică și stilistică. În octombrie 1936 L. a inaugurat la Uppsala primele cursuri de limba și cultura română, mutându-le în 1938 la Universitatea din Lund, unde timp de peste treizeci de ani a predat și a studiat, publicând numeroase
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
luminii” (Coasta). Sentimentul singurătății nu-l părăsește nici în etapa următoare (de altfel, titlul volumului din 1957 e, semnificativ, Ostrovul meu), dar tonalitatea se schimbă, poemele au adesea o rezonanță imnică, solemnă, de factură rilkeană, speculând însă efectele sonore ale lexicului de la începutul secolului al XIX-lea: „Măi ticălosule, ce șild i-ai zugrăvit/ Jupânului de zice că i s-a șters de ploaie?/ Ori pui vopsele bune și ești năcaș cinstit,/ Ori simți pe loc zapciul cum oasele-ți înmoaie
FRUNZETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
vară organizate de Universitatea din București, revenind aici aproape an de an, în scopul documentării. După opinia criticii spaniole, G. este unicul traducător care transpune direct din românește, cu extremă precizie și preocupare pentru sesizarea celor mai fine nuanțe ale lexicului și stilului scriitorilor abordați. Traducerile i-au fost elogiate atât de presa spaniolă, cât și de cea românească; recursul la textul original, la care se adaugă, în măsura posibilităților, confruntarea cu traduceri efectuate în alte limbi de circulație, asigură versiuni
GARRIGÓS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287170_a_288499]
-
din Povestirile din Canterbury ale lui Geoffrey Chaucer. Peste câțiva ani, când va apărea traducerea integrală a acestei capodopere a Evului Mediu englez, se va impune ca unul dintre cei mai de seamă traducători de poezie din țara noastră. Dificultățile lexicului englez vechi, ale construcției sintactice, erau sporite aici și de formele prozodice fixe, de sistemul complicat al rimei, caracteristice poeziei medievale. Textul lui D. nu are însă deloc aerul unei traduceri: el e de o mare prospețime, dând impresia că
DUŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286923_a_288252]
-
apele oglinzilor (1940). Disponibilitatea pentru diversitate caracterizează scrisul lui M.-N. Poezia sa rămâne tributară în bună parte celei eminesciene, în vreme ce tezismul unor texte îl apropie mai mult de pașoptiști. Remarcabilă e însă acuratețea versurilor sale, folosirea cu rafinament a lexicului. În nuvele, autorul reușește să dea contur unor lumi variate și atașante prin caracterul pitoresc al eroilor. Traseele epice clare și conformismul de fond al scriiturii nu diminuează totuși farmecul acestor narațiuni. Prozatorul nu înregistrează aceleași reușite atunci când își propune
MIHAESCU-NIGRIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288115_a_289444]
-
În ce privește scriitorii creștini, pare că terminologia teologică a lui Draconțiu e influențată încă de cartaginezul Tertulian și că pasajele cu caracter imnic imită imnurile lui Ambrozie. Opera poetică a lui Draconțiu este foarte interesantă și din punct de vedere al lexicului și al evoluției limbii și metricii latine (aceasta din urmă era de-acum o pură reconstrucție doctă pentru că încă din secolul al treilea prozodia latinei fusese abandonată aproape în întregime în favoarea accentului intensiv). Desigur, această problematică nu ne poate interesa
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din textele Părinților Bisericii. În secolele următoare, stilul solemn și precizia redactării acestor epistole au devenit un model pentru cei ce compuneau scrisorile la cancelaria papală, și a apărut astfel un nou tip de cursus, așa-zisul cursus Leoninus. Și lexicul acestor scrisori este de o mare puritate. b) Omiliile Scriitor foarte talentat, papa Leon ne-a lăsat un număr însemnat de omilii, din care nouăzeci și șase autentice și douăzeci neautentice. Aproape toate datează din primii ani ai pontificatului său
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că poate fi atribuit lui Marcianc cf. aici, mai sus). Celor opt rămase li se mai adaugă unul, Despre unirea după ipostază care apare în două manuscrise. O parte a corpusului s-a păstrat în versiuni în siriană și arabă. Lexicul, stilul și concepția teologică ne determină să atribuim aceste nouă tratate unui singur autor. Nu se știe însă nimic despre viața lui; din texte reiese doar că era călugăr. Putem stabili limitele cronologice pentru că Marcu, e aproape sigur, utilizează scrierile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
elemente de Istorie bisericească se găsesc în textele cele mai disparate: de exemplu, din Patimile Sfântului Artemie care a fost martirizat în vremea lui Iulian Apostatul, scriere întocmită de un monah necunoscut, Ioan din Rodos, sau din diverse pasaje din lexicul bizantin de la Suda (sau Suida), ori dintr-o compilație târzie cu caracter biografic intitulată Viața lui Constantin. În afară de această Istorie bisericească, Filostorgios ar mai fi scris și alte opere: o apărare a creștinismului contra faimoasei scrieri polemice a lui Porfir
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Filologie, secția limba și literatura română - limba și literatura franceză, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde funcționează apoi în calitate de cadru didactic. Își ia doctoratul în filologie (1981) cu o teză pe care o va publica în 1989, cu titlul Lexicul și structura stilului în poezia lui Octavian Goga. Debutează în 1969 la revista „Echinox”, iar în volum în 1977, cu placheta Alb pelerin. Colaborează la „Echinox”, „Steaua”, „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»”, „Tribuna” ș.a. Paralel cu activitatea didactică și științifică (autor de
GOGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287304_a_288633]
-
ale cărui caracteristici sunt discreția, melancolia, eleganța, pudoarea, voința de claritate. SCRIERI: Alb pelerin, București, 1977; Efebul din lumină, Cluj-Napoca, 1979; Limuzina de ceață, Cluj-Napoca, 1982; Urgența de a trăi, Iași, 1985; Soclul de umbră, Cluj-Napoca, 1986; Poeme, București, 1987; Lexicul și structura stilului în poezia lui Octavian Goga, București, 1989; Poezii, Cluj-Napoca, 1992; La Vie malgré tout (Concerto pour violon et solitude), tr. Albert Py, Bruxelles, 2001; Octavian Goga. Geografie intimă, Cluj-Napoca, 2001. Antologii: Visători prin Orașul Surâsului (Șase poeți
GOGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287304_a_288633]
-
sincopată, iar altădată înțesată de imagini expresive, de o prețiozitate enigmatică ori de subtile referințe livrești. Citadinismul de substanță al lui G. se relevă tocmai în dezinvoltura jovial-uimită cu care este asimilat, ca sensibilitate, un univers ciudat, dar nu agresiv. Lexicul însuși se civilizează, neologismul, expansiv, se încorporează firesc într-un limbaj desprins definitiv de stereotipiile tradiționalismului. Există, apoi, o încântare ironică în descoperirea celeilalte sensibilități, precum în această ingenioasă reificare a idealității, o poezie simptomatică atât pentru înclinația spre ludic
GURGHIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
Ist. poeziei, II, 32-34, 158-160, 173-181, 188-190; Marcea, Atitudini, 129-133; Drăgan, Clasici, 233-236; Ilie Guțan, Octavian Goga. Argumentul operei, I, București, 1987; Elena Indrieș, Dimensiuni ale poeziei române moderne, București, 1989, 70-136; Grigurcu, Eminescu-Labiș, 211-218; Raicu, Descoperirea, 114-134; Mircea Goga, Lexicul și structura stilului în poezia lui Octavian Goga, București, 1989; Fanache, Vârstele poeziei, 46-62; Negoițescu, Ist. lit., I, 141-143; Țepelea, Rememorări, 162-167; Pop, Recapitulări, 6-11; Popa, Convergențe, 101-110; Popa, Estuar, 59-64; Nicolae Manolescu, Actualitatea lui Goga, RL, 1996, 12; Petrescu
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
subiectivă, fiind selectate numai faptele capabile să producă o impresie puternică. Descrieri cu tentă hiperbolizantă, aglomerări vaste de substantive și epitete creează reușite portrete și tablouri. Rima este facilă, uneori chiar forțată, dar ritmul alert e adecvat precipitării întâmplărilor. Prin lexic, printr-o anume familiaritate, prin umorul malițios și echivoc, cu un specific de mahala bucureșteană, H., cu iscusința sa de a versifica, pare să-l prefigureze pe Anton Pann. SCRIERI: Povestea mavroghenească, îngr. Gh. Adamescu, București, 1896; ed. îngr. și
HRISTACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287461_a_288790]
-
română, deși considerabil mai tânără decât cea engleză, dispune de numeroase lucrări care merită să fie traduse pentru folosul și plăcerea cititorului anglo-saxon.” El însuși a realizat mai multe traduceri în engleză, foarte exacte atât din punctul de vedere al lexicului și al prozodiei, cât și din cel al nuanțelor sensibilității poetice. Marea vocație didactică a lui L. s-a vădit nu numai în cursurile de literatură veche și renascentistă și de limbă engleză, ci și în excelente manuale (Să învățăm
LEVIŢCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287793_a_289122]
-
la granița dintre lingvistică și folcloristică. În Colindele religioase la români (1920) el opinează că textele colindelor religioase își au originea în Noul Testament, Viețile sfinților, în apocrife și în apocalipse. În Limba descântecelor românești (1975) relevă bogăția, inventivitatea și frumusețea lexicului și a formulelor incantatorii din această specie arhaică și analizează mult mai multe unități decât Ovid Densusianu în Limba descântecelor, studiu apărut în anii ’30. Umanismul este termenul ce a definit în totalitate ființa în opera lui Al. Rosetti. Nu
ROSETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
a comunității a Început să-și găsească expresia În schimbări de vocabular. Cuvantul eu a Început să apară mai frecvent În literatura Începutului de secol XVIII, Împreună cu prefixul self (auto). „Dragostea de sine”, „autocunoaștere”, „autocompătimire” și-au găsit calea În lexicul popular. Autobiografia a devenit un nou și gustat gen literar. Autoportretele au devenit populare În artă. Chiar mai interesant, micile oglinzi personale, care erau puțin folosite În Evul Mediu, au Început să fie produse În număr din ce În ce mai mare odată cu jumătatea
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Pragul (1995) și Insula Șerpilor (1996). Citite, textele redactate din mers și difuzate ritmic sub un voltaj emoțional înalt, își revelează valoarea documentară inalterabilă. Privite în ansamblu, ele reconstituie panorama culturală a aniilor ’70-’90, cu tropismele, obsesiile, personajele și lexicul lor inconfundabil. Dacă se poate vorbi de un gen proxim al ciclului Unde scurte, nu se pot trece cu vederea nici diferențele specifice. Ele țin mai ales de strategia retorică și, în funcție de aceasta, volumele pot fi repartizate în trei grupe
LOVINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287853_a_289182]
-
evoluție fantast-absurdă, pe coordonatele unor tipologii de sorginte gogoliană, sunt protagoniștii unor aventuri amoroase insolite, în limbul subțire dintre nefirescul straniu și oniricul comic. Alte „schițe” au ca fundal un pitoresc provincial, poate autobiografic. Frazarea narațiunilor este laconică, într-un lexic dezinhibat, cu ironice alăturări de expresii crude și neologisme, sugerând nesfârșita tranziție, tragedia și totodată „comedia cea de obște” a societății românești de azi. SCRIERI: Poeme, Iași, 1980; Credință și frig, București, 1990; Hierofanie, Iași, 1991; Amintirile verbului, Iași, 1992
STEFANACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289901_a_291230]
-
Clopotarul din Rovine). Un aer tragic-elegiac învăluie aceste mici narațiuni, din care speranța dreptății dispare, eroii Transilvaniei murind „pentr-un hoț de împărat”. Atent la amănunte, S. schițează lapidar atmosfera, din câteva detalii, insistând pe culoarea locală, inclusiv lingvistică, pe lexicul popular regional vechi și rar, pe alocuri poate prea căutat. O viziune carnavalescă asupra lumii (Doina Uricariu) domină pseudocronicile moldovenești din Hurmuzul jupâniței (1968), pastișe ale literaturii cronicărești la toate nivelele, de la cel narativ la cel stilistic. Povestirea care împrumută
STANCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
Gură de Aur, Clement Alexandrinul ș.a. În sensul acestei fidelități neștirbite față de scriptură (asupra virtuților căreia insistă cântul XXV, intitulat Lauda predaniei), limba din Războiul nevăzut are savori arhaice atât cât să nu facă dificilă înțelegerea. Poetul apelează la un lexic mai mult popular („odihnă”, „zintâi”, „mădular”, „tain”, „a se la” etc.), în care se ivesc și unele neologisme. Efectul de vechime îl asigură, de asemenea, sintaxa (infinitivul lung sau folosirea interogativului „au”, de pildă), dar mai ales inversiunile. Încununând creația
STERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
scriitorii creștini, se pare că terminologia teologică a lui Draconțiu e influențată încă de cartaginezul Tertulian și că pasajele cu caracter imnic imită imnurile lui Ambrozie. Opera poetică a lui Draconțiu este foarte interesantă și din punctul de vedere al lexicului și al evoluției limbii și metricii latine (aceasta din urmă era de-acum o pură reconstrucție doctă deoarece încă din secolul al III-lea prozodia latinei fusese abandonată aproape în întregime în favoarea accentului intensiv). Desigur, această problematică nu ne poate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]