731 matches
-
înverzite. Se situa la aproape un kilometru de porțile umbrite de arbori. Sfida cerul într-o splendoare de metal strălucitor. Era un con ațintit spre zenit, surmontat de o stea de lumină atomică, mai orbitoare decât soarele de amiază care licărea deasupra. Gosseyn fu surprins s-o vadă atât de aproape. Până atunci nu se gândise, dar acum, deodată, își dăduse seama că Mașina nu va accepta niciodată falsa lui identitate. Blocat, rămase imobil, abătut și deprimat. Teresa Clark se oprise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
fără țintă, prin jur, dar nu prea departe de locul unde abureau oalele și soarele acela din ceaun care fierbea în draci. Și câinii părăsiră locurile de odihnă de sub căruțe, apropiindu-se cât putură de mult de focurile la care licărea și pentru ei speranța unei bucăți de mămăligă. Așteptarea face ca uneori timpul să dobândească dimensiuni greu de imaginat. Răsturnarea mămăligii și punerea în străchini a mâncării curmară neliniștile. Masa decurse în tăcere. Cine ar mai fi avut chef de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
mai înalte și că inimile lor unite îi pot duce către limanurile visate. În timp ce pașii lor excaladau muntele înzestrat cu puterea de a le împlini visurile de care erau animați, orizonturile încețoșate începură a se limpezi. Peste înălțimile din zări licărea o stea, asemenea unei candele vii, chemătoare. Seara se lăsa încet, încet, prevestind venirea întunericului ce tindea să încenușeze întinsurile; ei parcurgeau zoriți, cu întreaga lor ființă, spațiile și timpul, voind să ajungă la limanurile de lumină, dincolo de marginea nopții
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
grohotiș. Cu toate că schimbul de caraulă a fost redus la numai patru ceasuri, câțiva jandarmi dezertară din post, nemaiputând să suporte răgetele turbate și miasmele contagioase. Fură prinși și snopiți până la epuizare cu vâna de bou, în fața tâlharului ai cărui ochi licăriră din nou, pentru o clipă, de bucurie sarcastică. Când fu din nou lună plină, părul i se albise și se tocase, ros parcă de molii, pielea chipului îi era ca mâncată de rugină, ochii ciorchini de tăuni și de viespi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o apucă În gura-i cât o treucușoară de pe la fântânile lipovenești de pe nu tare departe de Dunăre, și lată cât niște lopățele pentru mânat barca, și se pierdu, cu ea, În zare, spre acolo, spre unde nu se mai observă, licărind stins, un ochi de apă, dintr-o fostă mare baltă danubiană. Și nu mai știe nimeni, de pe nicăieri, ce s-o mai fi făcut, cu restul homosexualilor și cu restul lesbienelor de pe marginile acelui enclav, că, acolo, odată cu vânarea, de către
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
În “camera verde”, cum se mai numește sala de așteptare din culise, blonda și spilcuitul stau pe canapeaua veche de piele adusă din vreun studio, și pe măsuța din fața loc zac abandonate căni de cafea rece, deasupra lor două monitoare licărind, fixate sus lângă tavan, în colțurile încăperii. Pe primul vezi transmisiunea postului național, cu știrea despre vasul de croazieră scufundat, apoi se dă legătura corespondentului de la fața locului, și vezi un vapor răsturnat și punctele portocalii ale vestelor de salvare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vechiul monstru, s-a dus. Doamna Clark e noul nostru monstru. — Azi, zice Pețitorul, o să fie o zi tare lungă. Și Sora Justițiară ridică mâna, ceasul ei lucește verde-radiu în holul întunecos. Sora Justițiară scutură ceasul ca să-l facă să licărească, și zice: — Ziua de azi o să fie atât de lungă cât spun eu... Doamnei Clark îi spune: — Acuma arată-mi cum să aprind luminile alea. Și Veriga Lipsă lasă să cadă femeia în papuci pe podea. Clark și Sora își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
asta i‑am fi măgulit orgoliul și i‑am fi dat o dovadă În plus de afecțiune și prețuire. El, În schimb, a bombănit ceva, și‑n ochii lui am văzut umbra palidă a acelei grozăvii care avea să‑i licărească deasupra ochelarilor un an mai târziu, când și‑a simțit sfârșitul aproape. Această rânduială a viilor și morților, acest mit universal despre schimbul de generații, această vană consolare pe care omul a Închipuit‑o ca să Îndure mai ușor gândul dispariției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și am simțit că mă scufund ca‑ntr‑un coșmar. Am Înțeles că acea cădere vertiginoasă putea fi curmată doar dacă săvârșeam ceva iremediabil, eu știu, să sparg oglinda sau veioza cu abajurul roz, darul lui. Și atunci mi‑au licărit În minte scrisorile. Cum apartamentul lui Mendel Osipovici fusese supus nu mai știu câtor percheziții, el Îmi Încredințase corespondența noastră. „Mă Îngrozesc la gândul că indivizi fără chip ar putea să‑ți răsfoiască scrisorile“, Îmi zicea el. Scrisorile erau legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
prînz: Glasul Împărătesei îi întrerupse gîndurile: ― Zeydel, preia tu legătura! Pe placa video imaginea ei fu înlocuită de capul, fața și ochii cenușii ca ardezia, nasul vulturesc și buzele atît de drepte încît alcătuiau o simplă linie orizontală pe față. Licărea totuși un zîmbet crîncen pe chipul acesta antipatic, dar glasul era plat în momentul în care spuse: ― Ai auzit poruncile glorioasei noastre conducătoare. Trebuie să te socoți un soldat chemat să-și facă datoria împotriva unui om pentru care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
să se desfășoare, m-ar plictisi prea mult, prefer să aud pe unde se mai împotmolește propria mea minte“, era o relaxare cabotinismul meu acceptabil. Maria mă asculta, ai fi zis că înțelegea perfect nefericita picătură de fosfor care mai licărea printre sunete, stătea lângă masa de la fereastră, luase o mapă cu desene și alegea din ele, punea unele deoparte, trecea cu mâinile prin Dragoș care zăcea neclintit acolo, părea că nu-l vede, trecea desenele prin el ca prin aer
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aprins de sînge-nchegat, Și corbii se plimbă prin sânge... și sug; Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug Pe câmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în zarea-nnoptată... Și-acum când geamuri triste se aprind Spre abator vin lupii licărind. - Iubito, sunt eu la ușa înghețată... În grădină Scârțâie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
dacă se zguduie orașul, Și creierul rămâne pierdut; Și, dacă munca trosnește din brațe, din piatră, din fier, - Mulțimea anonimă se va avea în vedere. Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer. Parfum... incendii violet, și becurile-aprinse Amurgul licărește pe-orașul de vitrine Pierdut, mă duc și eu, cu brațele învinse, Plângând, Și fredonând, Gîndindu-mă la mine. Vals de toamnă La geamuri, toamna cântă funerar Un vals îndoliat, și monoton... - Hai să valsăm, iubito, prin salon, După al toamnei
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
așeza să ningă - Ningea. Doream, Sunt ani de-atunci, Să te-ntîlnesc La sfârșit de stradă Ce dă în câmp. Îmi părea Că tu ești mai frumoasă Iarna. Doar corbii spuneau Că stai acasă Cu vreu prieten. Reintram în târg. Zăpada licărea Electric Pe fereastra ta. Se ducea o noapte. Citeam Ca în nopți de iarnă.
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
și asta, mai mult în noi, decât în afara tagmei noastre de prizonieri ai Muntelui Pietrosul Iar timpul trecea din ce în ce mai cu încetineală, de parcă sta să se închege asupra noastră Și eu, tot ascultând, jos pe schelă, deasupra Apei, dacă nu mai licărește, cumva, acel huiet și acea cutremurare de departe, am înghețat fără să iau seama și când am apăsat cu degetele în pulpa piciorului să văd dacă nu e congelată, am simțit carnea fierbinte și dureroasă și parcă înțepenind Așa că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
care sub năvala de beton și de cărămidă aparentă se mistuiră cele din urmă pâlpâiri ale grandorii boierești. Ca să atingă culmea civilizației de opulență a kitsch-ului și a mârlăniei, pe aleile dintre palatele cu etaje înzorzonate, fuseseră obligate să licărească palid felinare de cimitir, alternând cu lampioane strălucind în exces. Gigi Bleotu, care venise acasă, la palatele de Sans-Souci, împreună cu noul său prieten, Vladimir din nordul Moldovei, năvăli pe neauzite în toiul larmei chefliilor, care începuseră, de demult, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mlaștină. Înotam în noroi până la genunchi acum, dar ei nu se opreau nici o clipă. Se vedea că erau învățați să meargă prin noroi și cunoșteau perfect fiecare smârc, fiecare perdea de stuf, deoarece nu ezitau deloc. Am zărit, mai întîi, licărind prin stufăriș, o lumină roșie care creștea pe măsură ce înaintam. Am priceput apoi că era lumina unui foc. Curând am văzut clar flăcările focului, și în aceeași clipă am încremenit recunoscând locul. Eram în fața colibei unde îi văzusem pe îmblînzitori și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fix cu ochii mari, rotunzi și perfizi. Mă smulgeam să-mi rup legăturile și nu puteam. Deodată am auzit pași și a apărut îmblînzitorul cu fruntea teșită. Ajungând lângă femeie, s-a oprit. În ochii ei dispăruse provocarea și a licărit spaima. Fără o vorbă, îmblînzitorul a smuls-o de-acolo, a împins-o câțiva pași mai departe într-un tufiș și acolo, fără să se sinchisească de mine, a posedat-o. După care a luat-o cu el, lăsîndu-mă scârbit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de tare mă iubești? ANA: Eu te iubesc, Măria Ta și tată, cum iubești mierea cea dulce și plăcut mirositoare pe care ne-o aduc prisăcarii din știubeile noastre înșirate prin fânețe, prin grădini și pe sub copacii înfloriți, și care licărește în talgere ca aurul din soare. PRICINĂ: A, ha, ha, bine-mi pare de ce-aud și mi se răcorește rânza! Iaca, ziua mi se pare mai frumoasă și mi-a mai trecut din supărare. Poftesc să mă așez în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de la talciocul din Lima. Lui Zach îi plăcea să mă scoată la cină în restaurante cochete, retrase. Dintre ele, favoritul meu era Jo Jo, de pe East Sixty-fourth Street. Este chiar lângă Madison Avenue, are o ferestruică pe care se văd licărind lumânări și candelabre. Aici te poți lăfăi pe banchetele tapițate cu catifea, la mescioarele lăcuite cu negru. Pereții sunt zugrăviți cu un albastru șters, iar mesele de sus sunt separate cu panouri vechi și de demult. Sincer, acolo te poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
ajuns acasă, respectul de sine era încă aproape intact, ceea ce mi s-a părut o mică victorie, ținând cont de înfrângerea pe care o înregistrasem în seara aceasta. M-am dus direct la telefon și am văzut că butonul MESAJE licărea intermitent. L-am apăsat. Ar fi bine ca Eduardo să aibă pregătită o explicație foarte bună. Dar nu era el. Aveam trei mesaje de la Todd (cum o fi făcut rost de numărul meu?) care mă ruga să-l sun. Băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
o servietă plesnind de dosare în mână. O clipă, sunt transfigurată de spaimă. Ce face aici ? Oare m-am țicnit și am început să am halucinații cu parteneri seniori ai firmei ? — Mi-a zis cineva că stai aici. Ochii îi licăresc prin ochelari. Am cumpărat apartamentul 32, ca locuință de serviciu. Vom fi vecini în timpul săptămânii. Nu. Doamne, spune-mi te rog că nu se întâmplă asta. Stă aici ? — Ăă... bine ați venit la noi în clădire ! Spun, făcând eforturi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de când eram mică. Când toți ai mei erau plecați, stăteam în întuneric și fantazam că locuiesc pe munte, lângă Waltoni. Iar acum e chiar ultima scenă a episodului ; cea pe care o aștept mereu : casa familiei Walton în întuneric. Luminile licăresc ; greierii cântă. John Boy, naratorul, povestește. O casă imensă, plină de oameni. Îmi strâng genunchii la piept și mă uit visătoare la ecran, în timp ce muzica familiară se apropie de sfârșit. — Noapte bună, Elizabeth ! — Noapte bună, bunico, răspund cu voce tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
toate broaștele. Ne vor fi furate identitățile. Se ia cu mâinile de cap. Asta fac escrocii ăștia pus pe fraudă, să știi. A fost un ditamai articol pe chestia asta în Mail... — Astea sunt ? Tocmai am observat un portchei Tiffany licărind pe pervazul ferestrei. Îl culeg și îl ridic spre ea. — Da ! Trish pare total uimită. Da, astea sunt ! Samantha, ești extraordinară ! Cum le-ai găsit ? — Sunteți foarte amabilă, ridic din umeri modestă. — Ei bine, sunt foarte impresionată ! Mă privește sugestiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
dacă n-ai fi insistat tu atâta să mă ajuți. Aveam totul sub control până în clipa în care te-ai băgat tu în propoziție. Nathaniel își lasă jos furculița, încă mestecând. Mă privește câteva clipe, și în ochii lui albaștri licărește ceva - pare că se distrează. Simt cum culoarea care mi se ridică în obraji mă dă de gol și, când cobor privirea, remarc că stau cu palmele în sus pe masă. Și, în plus, stau și ușor aplecată în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]