738 matches
-
pat. De-acolo, din cearșafuri, îl pândea tăcută și ne mișcată Lilly. De lângă ea, îl privea fix un tinerel, părea abia scăpat din adolescență. Constantin îl vedea clar, ca și cum l-ar fi împrejmuit brusc un halou de lumină. Îi vedea licărirea vie a ochilor înguști și verzui, îi vedea părul roșcat-arămiu, îi vedea claviculele subțiri, îi vedea până și umbrele șterse ale coastelor. Băiatul se ridicase în genunchi, aștepta încordat clipa când să-și înhațe hainele și să fugă. Pantalonii lui
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
la monumentul lui Columb. Am traversat pînă la cheiuri și m-am așezat pe treptele care se scufundau În apele tenebroase, lîngă cheiul șalupelor. Cineva organizase o excursie nocturnă și se puteau auzi rîsetele și muzica plutind dinspre procesiunea de licăriri și reflexe din bazinul portului. Mi-am adus aminte de zilele cînd tata și cu mine făceam traversada În șalupe pînă la capătul digului. De acolo se puteau zări coasta cimitirului de pe muntele Montjuïc și orașul morților, infinit. Uneori eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pumnul la gură și a tușit violent. Dacă Gaston ar fi profitat de acest prilej, ar fi putut pune mâna pe pistolul de la picioarele lor, dar când l-a văzut pe Endō scuturându-se de durere și i-a zărit licărirea de tristețe din priviri - asemănătoare cu cea a unui animal încolțit -, inimosul Gaston și-a retras nesăbuit mâna. Endō și-a șters gura cu o batistă albă, apoi a despăturit batista și a examinat-o la lumina brichetei. În salivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
iarăși de cobre, să descopăr că orice pustiu clocește o cobră. În gara asta am aflat că frica de pustiu e și mai rea decât frica de oameni. Cu oamenii te mai înțelegi, te ferești, te explici, profiți de o licărire de compasiune. Uneori frica ațipește sau obosește. Deh, oamenii au slăbiciunile lor. Nu sânt absoluți ca pustiul. Pustiul nu iartă, nu uită și n-are momente de slăbiciune. El e orb și implacabil. Un călău somnolent și necruțător care n-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Ajunge să privim în jur. Universul întreg... să spunem că e în faza de transformare... - și arată cerul, unde constelațiile nu se mai pot distinge, aici închegate, dincolo rarefiate, harta cerească răvășită, cu stele explodând una după alta, aruncând ultimele licăriri și stingându-se. Important e ca acum, când sosesc cei noi, să găsească Secția D. perfect eficientă, cu organigrama cadrelor sale completă, structurile funcționale operante... Și cine sunt acești „noi“? Ce fac? Ce vor? întreb eu și pe suprafața înghețată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
grăbit decât Dumnezeu și orice încercare de a accelera ordinea imuabilă pe care el a stabilit-o o dată pentru totdeauna duce la erezie. Dar acest exemplu conține totuși o lecție. Pentru spiritele noastre mai clarvăzătoare el scoate în evidență această licărire aleasă de veșnicie care zace în adâncul oricărei suferințe. Ea luminează, această licărire, drumurile amurgului care duc spre mântuire. Ea exprimă dorința divină care, fără greș, transformă răul în bine. Și astăzi, prin acest cortegiu de moarte, temeri și strigăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
el a stabilit-o o dată pentru totdeauna duce la erezie. Dar acest exemplu conține totuși o lecție. Pentru spiritele noastre mai clarvăzătoare el scoate în evidență această licărire aleasă de veșnicie care zace în adâncul oricărei suferințe. Ea luminează, această licărire, drumurile amurgului care duc spre mântuire. Ea exprimă dorința divină care, fără greș, transformă răul în bine. Și astăzi, prin acest cortegiu de moarte, temeri și strigăte, ea ne îndreaptă spre tăcerea esențială și spre principiul oricărei vieți. lată, fraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
colină a orașului. De cealaltă parte, pe deasupra câtorva străzi și a portului invizibil, privirea se pierdea într-un orizont în care cerul și marea se amestecau într-o fremătare nedeslușită. Dincolo de ceea ce ei știau că trebuie să fie falezele, o licărire a cărei sursă n-o zăreau, apărea la răstimpuri regulat: farul strâmtorii continua, din primăvară, să lumineze pentru nave care se îndreptau spre alte porturi. În cerul măturat și lăcuit de vânt, străluceau stelele limpezi și licărirea îndepărtată a farului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fie falezele, o licărire a cărei sursă n-o zăreau, apărea la răstimpuri regulat: farul strâmtorii continua, din primăvară, să lumineze pentru nave care se îndreptau spre alte porturi. În cerul măturat și lăcuit de vânt, străluceau stelele limpezi și licărirea îndepărtată a farului adăuga printre ele, din timp în timp, o pâlpâire cenușie trecătoare. Briza aducea miresme de mirodenii și de piatră. Tăcerea era absolută. \ E plăcut, spune Rieux așezându-se. E ca și când ciuma n-ar fi urcat niciodată până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
n-ar fi urcat niciodată până aici. Tarrou stătea cu spatele și privea marea. \ Da, spune el după un timp, e plăcut. A venit să se așeze lângă doctor și s-a uitat la el cu atenție. De trei ori licărirea apăru pe cer regulat. Din adâncurile străzii un zgomot de veselă spartă urcă până la ei. În casă s-a auzit o ușă trântindu-se. \ Rieux, spune Tarrou cu un ton foarte firesc, n-ai căutat niciodată să știi cine sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
spune Tarrou cu simplitate, ceea ce mă interesează este să știu cum ajungi să devii un sfânt. \ Dar dumneata nu crezi în Dumnezeu. Poți oare să fii sfânt fără Dumnezeu ? este singura problemă concretă pe care o cunosc astăzi. Brusc, o licărire țâșnise din partea de unde se auziseră strigătele și, venind împotriva vântului, o zarvă nedeslușită a ajuns până la cei doi bărbați. Licărirea s-a stins numaidecât și, departe, la marginea teraselor, nu a mai rămas decât o boare roșiatică. Într-o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în Dumnezeu. Poți oare să fii sfânt fără Dumnezeu ? este singura problemă concretă pe care o cunosc astăzi. Brusc, o licărire țâșnise din partea de unde se auziseră strigătele și, venind împotriva vântului, o zarvă nedeslușită a ajuns până la cei doi bărbați. Licărirea s-a stins numaidecât și, departe, la marginea teraselor, nu a mai rămas decât o boare roșiatică. Într-o clipă de acalmie a vântului s-au auzit distinct strigăte de oameni, apoi zgomotul unei împușcături de armă și urletele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
care se întuneca puțin câte puțin și topea atunci silueta ei nemișcată; asupra sprintenelii cu care ea se deplasa dintr-o odaie în alta; asupra bunătății ei de care nu-i dăduse niciodată lui Tarrou dovezi precise, dar a cărei licărire el o recunoștea în tot ceea ce făcea sau spunea ea; asupra faptului, în sfârșit, că, după părerea lui, ea știa totul fără să stea să chibzuiască în mod deosebit și că, cu atâta tăcere și umbră, ea putea să rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Dar nu mă pot plânge. Și eu i-am făcut asta ei de nenumărate ori. Așa că... — La ce oră a zis că ajunge ? Maâtre d’ mă privește câteva clipe în tăcere. Mi se pare că văd în ochii lui o licărire de milă. — V-o dau la telefon. Secretara dânsei ne face imediat legătura... Alo ? spune în telefon. Mă aflu lângă fiica doamnei Tennyson. — Samantha ? aud o voce tăioasă și precisă. Draga mea, mi-e teamă că nu pot să vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Îl văd stând la birou, scriind încruntat. Cerându-și scuze. Dându-mi vești. Despre o evoluție surprinzătoare a situației, pe care nici n-aș fi bănuit-o posibilă ieri... Nu mă pot abține. În ciuda tuturor celor întâmplate, simt o mică licărire de speranță. Cum stau aici pe peluză dis-de-dimineață, simt că mintea îmi e trasă cu forța afară din această grădină, înapoi la Londra, înapoi la birou. Unde a trecut o zi întreagă fără mine. Câte nu se pot întâmpla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
e tot acolo, goală de mulți ani când ultimul ei locatar a murit în brațele Justei iar ea i-a spus bărbatului, Nu mai vreau niciodată un animal în casa mea. În fața intrării întunecate a cuștii s-a zărit o licărire care a dispărut imediat. Cipriano Algor vru să afle despre ce e vorba, se aplecă să arunce o privire după ce se apropiase câțiva pași. Bezna dinăuntru era completă. Înțelese că astupa cu trupul lui lumina felinarului și se dădu puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Cipriano Algor vru să afle despre ce e vorba, se aplecă să arunce o privire după ce se apropiase câțiva pași. Bezna dinăuntru era completă. Înțelese că astupa cu trupul lui lumina felinarului și se dădu puțin la o parte. Era licărirea unor ochi, un câine, Sau o pisică, dar mai degrabă e un câine, se gândi olarul, și avea probabil dreptate, despre specia lupină nu mai există memorie credibilă aici, în ținut, iar ochii pisicilor, îmblânzite sau sălbatice, așa cum oricine are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Nu mai ploua, se vedeau stele pe cerul întunecat. Cipriano Algor aprinse lanterna și îndreptă fascicolul de lumină spre cușcă. Lumina nu era suficient de puternică ca să vadă ce era înăuntru, dar Cipriano Algor n-avea nevoie decât de două licăriri, doi ochi, și ei erau acolo. De când l-au trimis înapoi cu jumătate din vase, care, între paranteze fie spus, n-au fost încă scoase din furgonetă, Cipriano Algor a început, de la o oră la alta, să nu-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să‑i vezi cum o să le stea în gât! Se aude soneria și înghețăm amândouă, uitându‑ne una la alta. — Să răspund, nu? zic, încercând un ton firesc. — De ce nu? îmi ține isonul mama și văd în ochii ei o licărire de speranță. Străduindu‑mă să n‑o iau la fugă, mă grăbesc pe scări și, cu inima ușoară, deschid larg ușa. Și... nu e Luke. E un bărbat cu brațele pline de flori. Coșuri cu flori, un buchet de flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ești gata pentru persoana de la ora zece? — Da. Mă fâstâcesc ușor sub privirea ei. Da, cred că da. — Vrei să te piepteni puțin? — A. Îmi duc mâinile la gât, îngrozită. Îmi stă aiurea părul? — Nu chiar. Are în ochi o licărire pe care nu o înțeleg deloc. Dar vrei să arăți cât se poate de bine pentru următorul tău client, nu? Iese din cameră, iar eu îmi scot repede pieptănul. Dumnezeule, uitasem cât de pus la patru ace trebuie să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Eu; Tu trece drept sfânt. Eu nu încă". Într-un poem dedicat prieteniei, Nietzsche scrie: "Slăvire ție, prietenie,/ Primă auroră,/ A celor mai înalte dintre speranțele mele./ De două ori aș vrea să trăiesc/ Acum când văd în ochii tăi/ Licărirea dimineții și a victoriei,/ Tu, cea mai îndrăgită dintre zeițe !" * Conștiința noutății revelațiilor sale, a singularității l-a făcut pe Nietzsche să scrie; Sunt acel om predestinat care fixează valorile pentru milenii". Acest lucru îl împlinește în ton profetic, elan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
neputincios în mijlocul lor. Singurul lucru pe care-l puteam face era să mă înfiorez și să-mi fac griji, ceea ce și făcui cu destul simț de răspundere. Mă zbăteam și mă învârteam fără speranță, vrând să mai prind o singură licărire de lumină. Am început să merg. Înainte. Înapoi. Am vrut chiar să mă arunc de pe cărarea de piatră, dar degeaba, pentru că nu mă mișcam deloc. Parcă eram suspendat. Complet imobilizat. Ce e asta? Ce mi se întâmplă? De ce sunt aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pentru o pasăre tropicală. Și îl țineau treaz urletele unei haite de animale, din deșert. Urletele se apropiau. Gerard își înfoie penele, semn de neliniște. Se uită în direcția sunetului. Văzu mai multe umbre întunecate mișcându-se printre tufe. Prinse licărirea unor ochi verzi. Își înfoie din nou penele. Și văzu cum haita se îndrepta spre el. Capitolul 76 Elicopterul Robinson R44 ateriză într-un nor de praf, iar Vasco Borden coborî, încovoiat sub elice. Urcă într-un Hummer negru, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mă îndoiesc c-ar face așa ceva, a adăugat el dând neîncrezător din cap. Unde? am întrebat eu cu răsuflarea tăiată. Unde faci flotări? —în dormitor, pe podea. Am mai coborât o treaptă pe scara dezamăgirii, dar încă mai aveam o licărire de speranță. Poate că nu exista o sală de gimnastică, dar poate că se făceau alte tratamente. Am simțit cum Chris începe să mă compătimească, am simțit că-și dorește să fie drăguț cu mine cu toate că-l uimisem, așa că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ăla, printre rezidenți nu se număra nici o celebritate. Dar și mai tare îmi era teamă de mama. Mă îngrozea gândul s-o văd dezamăgită, privindu-mă cu ochi de martir. Poate nu vine, m-am gândit. A urmat o scurtă licărire de speranță. Asta înainte să-mi dau seama că dacă mama nu venea, atunci avea să fie și mai rău decât dacă venea. Până la urmă, când ajunsesem într-un asemenea hal de nervi, încât îmi venea să urlu, am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]