658 matches
-
debuta o boală neoplazică a scăzut considerabil, intervalul de vârstă 45-65 de ani continuă să se plaseze în fruntea ierarhiei. Progresele eclatante ale medicinei alopate pe frontul anticancer și parteneriatul ei tot mai fluid cu terapiile complementare a detonat prognosticul lugubru, atât de răspândit până nu demult, că diagnosticul unei maladii neoplazice semnifică o irevocabilă condamnare la moarte. Vârsta adultă mijlocie este frisonată și de instalarea climacteriului, care se însoțește, pentru ambele sexe (chiar dacă mai pregnant la femeie decât la bărbat
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
debuta o boală neoplazică a scăzut considerabil, intervalul de vârstă 45-65 de ani continuă să se plaseze în fruntea ierarhiei. Progresele eclatante ale medicinei alopate pe frontul anticancer și parteneriatul ei tot mai fluid cu terapiile complementare a detonat prognosticul lugubru, atât de răspândit până nu demult, că diagnosticul unei maladii neoplazice semnifică o irevocabilă condamnare la moarte. Vârsta adultă mijlocie este frisonată și de instalarea climacteriului, care se însoțește, pentru ambele sexe (chiar dacă mai pregnant la femeie decât la bărbat
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
metropolă); când, în fine, numele antice se vor adăuga celor prezente (Napoca, și Drobeta) la câte vreo aniversare mai mult sau mai puțin istorică. Este adevărat că fazei romane a propagandei național-comuniste îi va urma curând una daco-tracică, încă mai lugubră, dar, din fericire, lipsită de consecințe arhitectural-urbanistice echivalente. 19 Publicată integral în volumul Biserici nouă (1942) și, fragmentar, în revista Arhitectura 3-4/1942, pp.9-15. 20 Atunci, pentru o clipă, a părut că vernacularul, spiritul bizantin și modernitatea pot găsi
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
pe viață și pe moarte cu dușmanul, ceea ce-l face pe revoluționar să fie „dur”, călăuzit doar de pasiune și de „calculul rece”, neavând decât „dispreț pentru morala socială”, „romantism” și „sensibilitate”. Cernisevski îl descrie pe revoluționarul profesionist, „acest monstru lugubru” care știe să îmbine scientismul și acțiunea radicală pentru a se înstăpâni asupra istoriei și a concretiza promisiunea de fericire comună. în 1902, în Ce e de făcut?, Lenin amintește că „numai un partid călăuzit de o avangardă poate să
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
canini mortali, asasini feroci, jucându-se cu stilete ascuțite, submarine în flăcări, vulcane azvârlind în aer trupuri sfârtecate de oameni, elefanți luând în trompă englezoaice alarmate, fețe schimonosite de spaimă și ură, schelete plutind în băi cu acid sulfuric, pisici lugubre, încovoiate pe felinare cu gaz... ), Doamna a zâmbit subțire și m-a iertat definitiv. Venisem o dată cu o lecție învățată după Xenopol și ani de zile nu m-a mai ascultat, punându-mi notă maximă. Aveam și hopuri. Corigent la Geografie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
momentul în care eu am vrut să scriu această năzbâtie nu erau chiar așa la modă nunțile transmise mai ales în direct la televizor. Acum avem și botezuri, înmormântări la nevoie, știți dumneavoastră pe ce post care devine tot mai lugubru pe la miezul nopții. Cartea aceasta are la bază o telenovelă. Atunci de ce sunt numai 42 de episoade? Ș.F.: Aici nu e vorba despre o literatură în care crezi 100%, ci de o parodie mai degrabă, de o trivialliteratur. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
anume „cinism vesel, Înțelept”, poate ține loc de... curaj, speranță, demnitate chiar! Da, cinismul poate ține uneori loc de demnitate, iar aceasta pot s-o Înțeleagă numai cei care au trăit această realitate „imposibilă, absurdă”, care, Însă, ca’ntr-o farsă lugubră sau ca În romanele nevrotice ale genialului Kafka, devine nu numai o „altă realitate”, dar, culmea ironiei, cealaltă „realitate” În care crescusem și pe care o considerasem a conține singurele principii ale valorii și demnității umane devenea tot mai „comică
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
materie, Eminescu Dialectica stilului, urmat de Modelul ontologic eminescian și de Dubla sacrificare a lui Eminescu. Având el o specială atitudine polemică și nefăcând parte din nici o confrerie metropolitană sau de altundeva (locuiește la Huși: horribile dictu!) supus unui silențium lugubru prin dicționare arhipline, topuri clientelare, burse de (non)valori șcl. E drept că a primit și câteva felicitări, dar, surprinzător, de la persoane care nu prezintă credibilitate în spectacolul ierarhizării: Edgar Papu, George Munteanu, Al. Piru, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Solomon Marcus, Adrian
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mobil slavă, dar nu rusește, ceilalți liniște, fără să prevină Bacăul circulă doar la Pașcani, la miezul nopții schimbă mersul trenurilor, pe românește, tot de mersul schimbat era vorba, ușa de la vagon o lasă deschisă! am verificat, nu se confirmă, lugubre imobilele megaliți în rodnicia văii, trenul ne scapă de ei, după cuvîntul frate, o boală învinsă ți se pare orice carte! lumina spălăcită din ele, să le metaforizez, neoanele ard înăuntru volume albe, nașul cu biletul, urechea s-o feresc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
codrilor. În nopțile senine, cu lună plină, povesteau ei înfiorați..sălbăticiunile înfometate, se apropiau de sate, peste garduri, care nu se mai știa pe unde sunt. Uneori, stând pe coadă cu botul întins spre cer, dădeau drumul unor urlete prelungi, lugubre, că-ți în gheța sângele-n vine...ăuiau atât de jalnic și tânguitor de-ți sfârâia inima. Prin ăuitul lor... trimiteau zărilor, jalea lor. Alteori, mai îndrăznețe, haitele de lupi intrau în sat, clănțăneau pe acoperișurile șurilor, mirosind prada, ori
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
iute pe lângă butoiul meu Înjurându-mă; eu, ca june cu educațiune, mă fac că n-auz... Toți se depărtează... Auz un zgomot, Țipete de femei, În fine o Împușcătură. Zgomotul apoi cu Încetul se stinge, totul rămâne Într-un silențiu lugubru, numai În depărtare se aude orologiul de la Stabiliment bătând unsprezece și douăzeci... oră fatală pentru mine! - Ies binișor din butoiul meu, mă târăsc d-a bușele pe schele...”. Tragi- comică, scena ascunderii În butoi relevă o psihologie, cea a lașului
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
Ta voix avait l-infflexion d-une voix/ d-enfer et le piano n-etait plus/ qu-une ombre sonore". Iată aurora, delir al celor șapte culori revărsându-se în vers, unduind imaginația neantului spiritual în interiorul lumii materiale. Giganticele valuri la pol înmărmuresc Sub nopțile lugubre în munți cristalizate; Deasupra și departe doar stelele lucesc Reci ca și suveniruri antice șu sacrate. Dar nordica-Auroră când cerurile arde Cristalele de gheață țâșnesc scântei în ger De aur și briliante, reflecte miliarde Dintr-ale incandescentei iluzii de pe cer931
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
dar exista camera 0 (zero), unde erau condamnații la moarte în condiții care nu pot fi descrise. Șeful de secție și ajutorul lui au deschis ușa grea de stejar masiv, cu zăvoare grele, sus și jos, care făceau un zgomot lugubru. Camera 5 bis În lumina difuză a camerei, încețoșată de aburul respirației și îmbibată de miros pestilențial și de mucegai, pe priciurile suprapuse, de o parte și de alta a pereților laterali, se vedeau, în poziții de stafii mumificate, chipurile
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
ci am urmat drumul care ducea de-a dreptul la golf. De îndată ce-am ieșit din sat, m-am oprit locului și am privit în sus, spre deal. Soarele coborâse și, ici-colo, străluceau câteva ferestre iluminate, de-o paloare lugubră. Văd perfect de la distanță și, cu toate că pentru citirea scrisorilor folosisem un pince-nez, acum reușeam să disting foarte clar bungalovurile. În odaia de zi de la Nibletts se vedea o lumină slabă. Probabil că cina se terminase și acum se uitau la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
într-adevăr căsătorit cu ea în toți acești ani, și aș fi văzut-o îmbătrânind treptat, și pierzându-și frumusețea.“ — Haide, dragă, asta-i o minciună. Mutarea ta bruscă la mare te-a dezechilibrat un pic, marea și casa asta lugubră. Cred că-i cea mai respingătoare casă în care am călcat vreodată. Nu-i de mirare că ai vedenii. — Despre ce vedenii vorbești? — Țin minte că mi-ai vorbit cândva de o primă iubire, dar lucrurile astea sunt imaginare, sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Ce trebuia să fac? Acum se clarificaseră o sumedenie de lucruri, dar pur și simplu nu mă puteam gândi la tactica finală, nu mă puteam gândi, și nu mă puteam gândi pentru că nu-mi puteam limpezi mintea împâclită de acea lugubră conversație, îmi simțeam parcă gândirea astupată de un clei gros. Trebuia s-o salvez pe Hartley și „a salva“ devenise în cele din urmă cuvântul cel mai potrivit, cuvântul după care tânjisem. Dar acum, când trebuia să trec la acțiune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
automat, la intervale regulate, de parcă sărmana creatură umană căzuse pradă unui mașinism diabolic. Eram stăpânit de groază, de frică, de o rușine dezgustată, rușine de mine însumi, rușine de ea. N-aș fi vrut ca Titus și Gilbert să audă lugubrul zgomot ritmic, acest acces de jale agresivă. Speram să se afle departe, pe stânci, cântându-și cântecele lor. Am strigat la ea: “încetează, încetează, încetează!“, simțeam că dacă mai continuă un minut în plus, am să înnebunesc pe loc, simțeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nici cea mai firavă briză. Marea era de un calm amenințător, total netedă, sticloasă, lucioasă, uleioasă, de un azur uniform. Pe întreaga întindere a orizontului țâșneau fulgerări mute, iluminații extraordinare, ca niște vaste, foarte îndepărtate focuri de artificii, sau ca lugubre experiențe atomice. Nici un nor, nici un tunet, doar aceste uriașe izbucniri de lumini fugitive, silențioase, galben-alburii. Discutasem cu Hartley, discutasem despre trecut, gustasem din nou acel fluid de pură comunicare dintre noi, de care încercam să mă conving că se adâncește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a fi ajuns la Londra, părul lui Lizzie se va revărsa peste umărul lui James. În ce capcană căzusem! Ba nu, procedasem înțelept. În cazul ăsta, unicul leac era moartea. Amândoi fuseseră răpuși din viața mea. Casa era ciudat și lugubru de tăcută. Mi-am dat seama că de multă vreme nu mai fusesem singur în ea. Ce de-a mai vizitatori se perindaseră pe aici! Gilbert, Lizzie, Perry, James, Titus. Pungile de plastic, cu comorile lui, cu cravata, butonii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ucisese. Desigur, toate acestea erau gânduri răzlețe de bețiv, dar nu mă puteam împiedica să-mi spun că, într-adevăr, văzusem la ei o odioasă ușurare, ca și o odioasă resemnare în acceptarea acelei morți. Și, bineînțeles, încercând atât de lugubru să ajustez situația la tiparul vieților lor, eram conștient de faptul că, pe ascuns, căutam să-mi ușurez propriile-mi remușcări și vinovății. Cât de repede acoperim, dacă-i posibil, grozăvia morții și a pierderii prin orice fel de explicație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
care acționează; (d) o cantitate de nisip percepută ca o clasă de feluri de nisipuri"237. Acest exemplu emblematic poate fi asociat interpretării de la (a): Mă simțeam complicele acestui peisaj alunecos către dezgolirea totală. Era sfârșit și început. Dincolo de pământurile lugubre acoperite cu papură se întindeau nisipurile deșertului, și mai sterpe; și dincolo de ele ca și moartea de care trecem prin ceața de miraj sclipesc acele vârfuri la care nu le pot refuza nici un nume238. În acest context, este foarte greu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o mai găsesc pe sora povestitorului, întrucît aceasta pornise spre casă pe șoseaua națională. Nemai încumetîndu-se s-o ia din nou la drum, cei doi rămîn pe loc, în clădirea care era mai mult o ruină. Din ce în ce mai violentă și mai lugubră, furtuna aruncă peste ea acoperișul de tablă al bisericii satului și o preface „într-un colos de movilă”. Povestitorul scapă cu viață, însă prietenul moare. „Și astăzi - notează el în finalul cu miros de „literatură” al schiței - ca semn că
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
poetică la alta. în Plumb, Scîntei galbene, Cu voi..., Comedii în fond, sunetul muzicii e dur, metalic. Fanfare militare execută un repertoriu alcătuit din piese făcute să provoace sau să accentueze melancolia: arii triste, marșuri funebre, cîntece de jale. Muzica lugubră, cîntată în aer liber, alternează cu cea exaltată, „de bal”, cîntată în interioare, unde orchestrele încep „cu o indignare grațioasă”, apoi „frig”. Un trouble fête prin temperament, Bacovia e atent îndeosebi la muzica gravă, cea care-i întreține stările elegiace
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
dragostea mea acolo și-n deșert căutam să alung nebunele gînduri”3). La Bacovia, numele lui Poe mai apare o dată în poezia „Finis”, asociat cu cele ale lui Baudelaire și Rollinat („O, simțurile-mi toate se enervau fantastic.../ Dar în lugubrul sălii pufneau în rîs sarcastic/ Și Poe, și Baudelaire, și Rollinat”)4) și încă o dată în „Cubul negru”: „Și ea luă ghitara neagră și începu, cu o voce stinsă, poema corbului din Edgar Poe. Refrenul «Niciodată, niciodată» se pierdea abia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Densusianu, Cincinat Pavelescu, Oreste). După corbul sol al iernii își face loc corbul simbol al îndoielilor: „Despotică stăpînă e ’Ndoiala/ Pe o țară de dureri și grozăvii/ în care-al pustiirii vînt se plimbă/ Prin creieri, ca prin scorbure pustii.// Lugubri corbi, năpîrci, prădalnici vulturi/ Pe stînci se suie la porunca ei,/ Să sfîșie din inimile negre/ A mii și mii de sumbri Prometei”9). Sau semn al înăbușirii speranței: „Privirea noastră-nalț-un rai/ în fiecare colț de plai;// La
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]