1,085 matches
-
apă pe mașină, a așternut scutecele la îndemînă și au așezat vasul în mijlocul casei. Părintele și-a pus odăjdiile, după ce le sărutase tivul de aur, s-a închinat și a început slujba. Aduseseră copilul, care plângea în brațele Linei, și luminările albe, gătite cu funde late, cumpărate de naș. Le-au aprins, și un fum frumos mirositor s-a răspândit împrejur. Rudele, cu capetele descoperite, ascultau glasul preotului. Părintele avea o voce dulce și caldă. Lumina feștilelor juca în firele rare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
știrbă și se văita. S-a pus și Lina pe un vaiet. A venit Aglaia, le-a tăiat basmale de doliu, Stere a închis prăvălia, s-au dus acasă, -lau văzut întins pe masă între două sfeșnice, luminat de flacăra luminărilor. I-au pupat mâna țeapănă. - Te duseși, tată-socrule! a rostit negustorul trist. Se adunaseră iar rudele: finul Tache, cuscrul Vasile, Ghiță Bîlcu, fina Smaranda, Cristea, tot neamul. Aduseseră coroane de flori, se închinau și plângeau. În odăile dogarului plutea un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
neagră a pământului. 108 Strigătele văduvei și ale fie-si nu putură să acopere zgomotul bulgărilor grei de pământ, rostogolindu-se și izbind înfundat în capacul poleit. Lopețile sclipeau în soare și tot cimitirul era împurpurat. Un fum alb de luminări plutea deasupra ierbii. Cerul avea o culoare curată și sub linia lui se zbăteau, vesele, vrăbiile. Tăcerea locului întrista. Au plecat împreună, fără să vorbească, și Stere s-a simțit pentru prima dată legat de o familie, și oamenii .aceia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu becuri galbene și albastre. Se apropiară și priviră. Niște păpuși îmbrăcate în postav verde, cu câlți albi pe margini, spânzurau de-o sfoară lungă. Lângă ele, un brad mic, nins cu vată și împodobit cu sticle, lucea în lumina luminărilor. - Asta-i Moș Crăciun cu pomu lui, spuse unul din băieți. Celilalți tăcură și se uitară mai departe. Vântul le flutura traistele golite, ca pe niște zmeie. Nucile și covrigii uscați se loviră. Când le-au înghețat tălpile, se îndurară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
antimis, ba un cazan de botez, o cristelniță pentru mir, preșuri, câte alea... Când a fost hramul, a venit lume în păr, ba încă și din alte mahalale. Nu-i mai încăpea locul. Altarul era împodobit, tot, cu icoane, și luminările aruncau o lumină roșie, vie, pe pereții pictați în culori întunecate. Mirosea a tămâie și a zugrăveală proaspătă și femeile priveau stranele noi, făcute din lemn sculptat, cu îngeri pe margini. Avea Stere una și alți trei-patru mai cuprinși. Fiecare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cristos, veneau toate babele: baba Aglaia, baba Mița, baba Tinca, baba Lixandra, baba Marghioala a lui Mială și alte câteva mai fără nume. Erau îmbrăcate în negru, în rochiile lor de moarte, cu barișuri pe cap și cu câte o luminare în mână. Pășeau iute-iute pe drumul Cutaridei privind pe furiș în stânga și-n dreapta. Aduceau în buzunare acatiste în care erau pomenite neamurile, prietenii și dușmanii, deopotrivă. Nu mâncaseră de cu dimineață, pentru că veneau la spovedit și împărtășit. Mahalaua mirosea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
margini puteau fi văzute și florile sălbatice ale gropii, aduse de nevoiași, crude în lumina subțire, albăstruie a lăcașului. Sub bolțile largi de piatră se auzeau corul și clinchetul cădelniței preotului. Pe preșurile moi, abia călcau pașii dascălului, care stingea luminările arse până la coadă, făcând ceara ghemotoc în palmă. Babele băteau câte trei cruci mari, pravoslavnice, cădeau în genunchi la icoane, rostind îndelung rugăciuni vechi, știute numai de ele, sărutau podoabele altarului și se trăgeau către naos, în umbra stranelor. Ochii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vocea preotului, și le măsura cu privirea ei aprigă. Baba Chirița, una puțină și slabă ca scândura, de nu mai avea dinți de loc, morfolea singură ocări văzând vânzoleala muierilor tinere care ieșeau repede afară. Pe zidurile reci jucau luminile luminărilor pentru morți. Din pereții afumați priveau sfinții în glugile lor de tencuială verde. Babele încremeneau cu ochii la săbiile arhanghelilor. Tot amestecul acela de cântec, de îngînări și parfumuri tari de primăvară le dădea o amețeală. Cuvintele rugăciunilor se amestecau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
clanțele și au încercat cheile. Mînă-mică n-a găsit nici una care să se potrivească. A scos pila și a făcut să sară zăvoarele. Înăuntru era adăpost. Gheorghe și-a făcut o cruce mare: - Doamne, iartă-mă! Oacă a aprins o luminare, luminând pereții. În biserică era o răceală de ziduri și mirosea a untdelemn. Au pășit spre altar. Viscolul zgflțîia cercevelele. Bolțile de piatră gemeau. Codoșul s-a mai închinat o dată. Au urcat niște trepte scunde și au dat la o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dat foc. Deasupra atârna luna, buboasă ca o curviștină, fleașcă era, moale, și de-o atingeai sărea puroi din ea. Nu mai lumina. Ruginise și arăta ca o tinichea. Împrejuru meu, numai îngeri. Niște copile cârne, cu ciorapii sumeși, cu luminări în mână. Se uitau la mine și-mi ziceau: "Bine c-ai nimerit, Oacă, să ți-l arătăm pe Dumnezeu, haide-n-coace!" Atârnau joarțele de pe ele și-n picioare aveau botoșei rupți care nu s-auzeau. Am mers ce-am mers
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cine mai sta să-i măsoare? Salonul avea o podoabă de lanțuri de hârtie, colorate în fel și chip, în care se ascundeau becuri galbene și roșii. O lumină tulbure plutea deasupra. Numai la mijloc strălucea cu o sută de luminări vii un candelabru de aramă, cu brațe întortocheate. În dreapta ușii era bufetul, o vitrină aurită, păzită de chelneri ageri. Aceștia serveau la repezeală, și împrejurul salonului se întinseseră mese, la care ședeau negustorii. Plin era. Lăutarii cântau pe o estradă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
puțin deasupra râului, se auzi un trosnet ca de mal surpat și gheata se sfărâmă de greutate. Prin copca făcută, mai putură să vadă cu toții în lumina scăzută a sfârșitului de zi chipul rânjit al mortului, îngropat fără cruce, fără luminare... La pârnaie La urmă, starostele făcea prăduiala-n două părți. Una o lua el, spunînd: - Pentru că vă țin în spinarea mea și vă dau să mâncați și să beți. Ei împărteau restul. Atunci îl priveau cu dușmănie pe Stăpân, dar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a tras. Ieșiseră cu felinarele de pepeni. Nu era băiat în cartier să nu fi găurit coaja unui cantalup de miez și să n-o fi scobit, găurele-găurele, cu coada unei penițe. Se adunau în capătul străzii, lângă Filantropia, cu luminări aprinse în boșarii goi, acoperindu-i cu palmele, să nu se stingă lumina. Bătea un vânt rece și șui, și băieții se strânseră cu pepenii la un loc, să vadă al cui e mai frumos. Au nimerit în spatele casei lui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Copiii au 264 răsturnat în joacă un felinar de bostan, și focul, gata. Au dat să-l înăbușe, nu se mai putea. De frică, au luat-o la fugă, împrăștiindu-se. Se aprinsese magazia lui Tănase și ardea ca o luminare. Până să bage oamenii de seamă, flăcările trecuseră la acoperiș. Vântul a aruncat scânteile în gardul de alături. Într-o clipă s-au ridicat vecinii. Era prea târziu. Magazia lui Tănase, scrum. Acum îi ardeau lucrurile. Focul a trecut în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se liniștise Florica. Acum o uitase Dumnezeu în magazie cu apa dinainte și Aglaia striga după ea: 287 - Ce faci, femeie, hai, că-nțepenește bărba-tău de tot, abia te miști..; Florica își aduse aminte că nu i-a pus o luminare la cap lui Gogu. Cară albia și-i spuse bătrânei să caute în dulap, unde avea o feștilă. După aceea îi ajută să coboare mortul din pat. Omul ei, cu care împărțise ani de zile masa și patul, era rece
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și s-a dus să-l bărbierească pe Gogu. Nu mai călcase în curtea croitorului de mult. Florica umbla repede-repede în fața lui, fără să-l privească. Nu era departe, două garduri. Aglaia chitise totul în casă. La capul mortului ardeau luminări groase, aduse de vecine. Acestea aflaseră de moartea croitorului de la femeia lui Spiridon. Frizerul își șterse obrazul cu palma lui albă și parfumată și privi pe răposat. Gogu ședea cu mâinile pe piept, nemișcat. - Te duseși și matale, fl plânse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
uscată, bolborosea cuvinte neînțelese, bătând câte trei cruci în toate unghiurile casei, Lixandra privea din prag mortul, nemișcată, Marghioala a lui Mială își învelise capul cu un bariș negru, lung, care-i atârna puia la poale, și se îndesa spre luminări să nu le lase să se stingă, iar Chirița se dase lângă văduvă și o sfătuia: - Dacă mături, să dai gunoiul spre coada casei, să nu te iei, Doamne ferește, după răposat! - Las', că știe ea! se amestecase Aglaia. E muiere
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un drapel, mahalagiii știau că bătrânii se mai împuținaseră. Plecau liniștiți în lumea drepților, ca și când n-ar fi fost. La miezul nopții, limbile se dezlegară. Babele se încălziseră cu țuică și aveau sămânță de vorbă. Uitaseră de mort. Alături sfirîiau luminările și de afară pătrundea răcoarea nopții de toamnă. Mița povestea cum s-a certat cu Măndica a lui Banculea, pentru că porcul acesteia îi rosese o ulucă: - Și dacă i-am spus să și-l ia dracului la ea-n curte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
râdea Chirița veninos. 291 Bătrânii stăteau pe scaune privind mortul, Gogu, nemișcat, țeapăn pe o masă. Muierile nu mai terminau: - Da taci, că muri acum, soro, spunea Tinca. Dacă apuca săptămâna negrilor nu mai vedea lumină pe lumea cealaltă, oricâte luminări i-ar fi aprins Florica! Baba Marghioala, care fusese de față la slujba preotului, adăugă: - Păcat că nu -lați văzut pe domnu Gogu cum s-a posomorit când i-a citit sfinția-sa Stîlpii! - Cum o să se mai posomorască? se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ținea una, două, ținea vreo cinci, și trecea pragul într-o odaie, dincolo, întunecată, cu tavanul scund, unde păstra murăturile, butoiul cu varză și un săculețe de fasole, la vremea asta ajuns pe fiind. Ar fi trebuit să aprinzi o luminare dacă n-ai fi cunoscut, dar văduva cunoștea. Pe podeaua de lut amestecat cu bălegar stătea aruncat un strat mai mărișor de nisip. Mirosea stricat, pentru că în el se mai ușurau motanii babei, dar dedesubt, în răceala lui, stăteau morcovii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
decât motive absurde pentru a trăi? Dar acestea se mai pot numi motive? Lumea aceasta nu merită să te sacrifici pentru vreo idee sau vreo credință. Cu cât sîntem mai fericiți astăzi, dacă alții s-au sacrificat pentru binele și luminarea noastră? Ce bine și ce luminare? Dacă cineva s-a sacrificat pentru ca eu să fiu fericit acum, atunci eu sânt mai nefericit decât el, fiindcă nu înțeleg să-mi clădesc o existență pe un cimitir. Am momente când mă simt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dar acestea se mai pot numi motive? Lumea aceasta nu merită să te sacrifici pentru vreo idee sau vreo credință. Cu cât sîntem mai fericiți astăzi, dacă alții s-au sacrificat pentru binele și luminarea noastră? Ce bine și ce luminare? Dacă cineva s-a sacrificat pentru ca eu să fiu fericit acum, atunci eu sânt mai nefericit decât el, fiindcă nu înțeleg să-mi clădesc o existență pe un cimitir. Am momente când mă simt responsabil de întreaga mizerie a istoriei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un dumnezeu prin înfiere<footnote Idem, Cateheze, p. 186. footnote>. Lumina este semnul curăției, pocăinței și al lacrimilor, căci acolo unde este abundență de lacrimi însoțită de adevărata cunoaștere, acolo este și strălucirea luminii divine: O, lacrimi, care țâșniți din luminarea dumnezeiască, care deschideți însuși cerul și-mi aduceți mângâiere duhovnicească! Fiindcă din plăcerea și dorul meu iarăși și de multe ori voi grăi acestea. Unde e mulțime de lacrimi, fraților, dimpreună cu o cunoștință adevărată, acolo e și dăruirea tuturor
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
lumii. Euharistia este văzută ca împărtășire de lumină, intrare în lumină și socotește împărtășirea cu Hristos unire mistică și Paște eshatologic<footnote Sf. Simeon Noul Teolog, Cartea discursurilor etice, Discursul 14, p. 381. footnote>. Dacă Sfântul Botez este început al luminării, Pocăința și Euharistia sunt o reactualizare a luminii și o sălășluire a ei în om. Împărtășirea cu trupul Domnului este văzută ca împărtășire de lumină și intrare în lumină. Prin primirea Sfintei Euharistii se produce o inhabitare reciprocă: a Luminii
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
ei în om. Împărtășirea cu trupul Domnului este văzută ca împărtășire de lumină și intrare în lumină. Prin primirea Sfintei Euharistii se produce o inhabitare reciprocă: a Luminii în om și a omului în Lumină. Sfântul Botez este început al luminării, însă nu ne este de ajuns spre mântuire numai Botezul, ci Împărtășirea Trupului lui Iisus Dumnezeu și a Scumpului Său Sânge ne este încă și mai proprie și mai necesară<footnote Ibidem, Discursul 10, p. 321. footnote>. Așa cum am precizat
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]