1,124 matches
-
mi se golește sângele și cum încep să plutesc... așa... printre propriile mele cuvinte... E atât de simplu și de răcoare... Aș putea să lustruiesc zile în șir aceste șine... Dacă n-ar trebui să dorm cred că le-aș lustrui continuu... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Aruncându-și unealta.): Nu-mi place. HAMALUL: Nu-i nimic. Poate, cu timpul... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu, mi se pare o treabă inutilă... și jalnică... Arăți jalnic, zău așa. HAMALUL: Nu e chiar atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
om subțire, nu tutuiește femeile de serviciu. Acum le dăruiește unul din zâmbetele sale de prima pagină din Național și se înapoiază în cabinet, la etajul întâi. Pe drum, băgă de seamă că treptele sunt roase, că balustrada de lemn, lustruită de uz, s-a cariat și ea pe ici pe colo. Orice om se naște original și moare o copie, își aduce aminte, și un firicel de tristețe i se strecoară în inimă. Oftează. Bătrânul Goethe! O copie...Pe zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și el pe insul de la telefon. Cocoțase revista pe telefon. O recunoscu imediat: Flacăra, numărul acela din preajma Festivalului din ’53, când îi puseseră fotografia pe prima copertă, după ce câștigase concursul de afișe antiamericane. Insul își scosese pălărioara roșie și își lustruia cu o batistă mare, galbenă cu dungi verzi, cornițele. Transpirase. Sudoarea însă nu se prelingea. Înghețată, poleise cornițele cu o pojghiță lucioasă, verzulie. „Dom Condrat! Aspasia, vară-mea...“, strigă insul, răspicat, mustrător. Vocea sa guturală, trecând peste capetele celor dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
verzi foarte mari, pe care îi garnisea cu straturi abundente de fard liliachiu. Își evidenția obrajii printr-o dâră lungă de roșu aplicată cu o pensulă groasă și moale. Nu purta deloc cercei obișnuiți, ci numai câteva clipsuri din bucățele lustruite de lemn, care sunau ca tamtamul îndepărtat al unui trib. De regulă, purta părul strâns într-o coadă la spate și-l dezlega arareori, lăsându-l să-i cadă pe umeri; asta n-o avantaja cu adevărat decât în anumite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
după ce se ridică, smiorcăindu-se. Își șterse lacrimile, înghiți aspirina și apoi se apucă nevoie mare să-și curețe ochelarii cu un material special, moale, pe care-l împături cu grijă în formă de pătrat înainte să se apuce să lustruiască fiecare lentilă. —O cunoșteai pe fata care a fost omorâtă? întrebai eu, când a terminat cu ochelarii. Rămase uitându-se cam neajutorată la ochelarii de pe masă, care străluceau acum, tipic pentru oamenii care sunt mereu pe fugă și care, în lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
i s-a blocat din cauza nervilor și Alice a tăcut. Jake și-a trecut prin păr o mână agitată. —Știu. Știu. Am jucat un rol, recunosc. Ai jucat un rol! Ba bine că nu. Ar trebui să fii în L.A. lustruindu-ți Oscarurile. Am crezut că și dacă treaba cu căsnicia nu merge... paternitatea o să... nu știu... o să mă vindece pentru totdeauna. Când s-a uitat la Alice, ochii lui Jake ardeau. Dar ardeau altfel decât în trecut. Cândva, ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
datorită arderii incomplete. Pentru zona Moldovei reprezintă 50% din totalul vaselor, iar circa jumătate a fost descoperită în bazin. c) Ceramică fină, cu pastă bine frământată, fără impurități, arsă complet, de culoare cenușie, gălbui-cărămizie sau neagră. La exterior, vasele sunt lustruite cu linii ornamentate. Lucrată numai la roată, această ceramică este considerată de „lux”. Raritatea recipientelor, modelate din această pastă, explică și procentajul de doar 20% din Moldova, din care aproximativ un sfert îl reprezintă vasele din așezările bazinului. d) Ceramică
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
și, totodată, indica nivelul ridicat de măiestrie a olarilor autohtoni. În afara motivelor incizate, ceramica fină are și ornamente lustruite, sub forma liniilor orizontale, verticale și în rețea (Dănești, Dodești). Mai rar întâlnit este decorul în caneluri (Gara-Banca) sau combinarea liniilor lustruite cu cele incizate (orizontale, oblice, vălurite, etc.). Multe din motivele decorative menționate se regăsesc și pe fragmentele descoperite în urma cercetărilor de suprafață, de la Negrești, Coroiești, Pogana(Vaslui), Frumușelu-Glăvănești, Podu Turcului (Bacău), Gohor și Rădăcinești (Galați) - pl. LVII. Aceste ornamente, în
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
de la bloc. Ne Învârteam În jurul barei de bătut covoarele, privind În sus la stele. Cerul era atunci atât de puternic Încât deveneam parte din el, corpuri cerești Învârtindu-se În jurul axei - bara cea ruginită de bătut covoarele, pe care o lustruiserăm În locul În care ne apucam cu mâinile ca să ne Învârtim. Ca și atunci, din cauza absenței luminilor orașului, stelele păreau mult mai aproape și, așa cum clipoceau de zor, parcă erau vii. — iartă-mă, e prea mult pentru mine, spuse ivan văzând
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
de la bloc. Ne învârteam în jurul barei de bătut covoarele, privind în sus la stele. Cerul era atunci atât de puternic încât deveneam parte din el, corpuri cerești învârtindu-se în jurul axei - bara cea ruginită de bătut covoarele, pe care o lustruiserăm în locul în care ne apucam cu mâinile ca să ne învârtim. Ca și atunci, din cauza absenței luminilor orașului, stelele păreau mult mai aproape și, așa cum clipoceau de zor, parcă erau vii. — Iartă-mă, e prea mult pentru mine, spuse Ivan văzând
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
mai bătrâni, unele fenomene care-l impresionase. Evoluția organismului se putea citi pe obrazul fiecăruia la date fixe. Otilia, care era tânără, avea schimbări ce încîntau. Daca slăbea, căpăta o siluetă fină, de ogar alb, dacă se îngrășa, fața se lustruia, ochii se făceau mai pătrunzători, creșterea îi dădea mișcări feminine, lăsîndu-i mereu aerul copilăresc. Dimpotrivă, Aurica se schimba în chip sinistru, și fiecare prefacere o arunca înspre bătrânețe, cu toate fardurile ei. Părul i se făcea moale, mort, ca de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de divertisment reprimată de Codul vostru Penal. După penitenciar, pentru a-și face mâna, sustrage și depozitează acasă, în balcon, 400 de litri de benzină. Infracțiune de tot râsul. Pentru că, sub un dâmb afânat din codrul Cernica, putrezește și se lustruiesc oasele minorului Miluță Cioroslan, trei ani, călcat cu mașina, îngropat în taină de către aceeași călăuză a ta. Care, eliberată după viol... se reangajează, prin mită, la coloana auto "Cățelu", primește ecusonul 853, se fâțâie prin București precum cel mai trufaș
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de ridicol eram? Tăcu. Închipuiește-ți cât era el de ridicol! - Ce-ți mai place s-auzi?... Că și la internat, după ce m-au prins, nu eram poreclit decât "Nora! Nora!"? Că îmi dădeau măturile cele mai pline de rahat, ca să lustruiesc closetele, bineînțeles, poreclite tot Nora, cu ele? asta-ți place s-auzi? Când ieșeam din infirmerie, aveam capul atât de bandajat și umflat, încît îi impresionam și pe cei cu care, bătîndu-mă, mi-l 149 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din zona Șelari-Covaci-Lipscani, așa că, dintr-un început, tânăra doamnă Olimpia Frofrony, delicata și picanta soție a domnului Ninel, are ocazia să-l vadă pe Ulpiu în pantaloni. Îl place. Iute prinde cea mai fremătătoare încredere în el. Îl pune să lustruiască parchetul, să care gunoaiele, să măture curtea. Simte că nu s-a înșelat. Băiatul ăsta are într-însul ceva. Ia să vedem. Îi cere, din nou, să se preumble prin curte. O emoționează mișcările lui somnolente, rotunde, de tânăr bărbat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic, 192 DANIEL BĂNULESCU îndopate cu cele mai pestilențiale rămășițe, din cele mai scârbavnice gropi de gunoi ale Bucureștiului. Scoase o batistă, o înmuie în călimara cu apă și săpun și lustrui nodurile de lemn ale pupitrului său pentru a douăsprezecea oară. Și nu se înfățișa nici măcar aia, Dorina, să-i bramburească nițel creioanele, să-și pițigăie glasul și să-i ascundă gustarea. O să-i arate el ei, odată, dacă o să vrea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
era prieten la toartă cu Sfântul Părinte Pinky ar fi putut invoca relaxat pedeapsa divină. Nu apucă, fiindcă femeia se și răsucise pe călcâie (era un fel de a spune) și i se adresă cu vocea pe care și-o lustruise, sute de ani, pe valeți. - Domnule Floyd!! - Doamnă!... - Ziua de azi, 21 aprilie, ar trebui aniversată ca o dată esențială în istoria umanității... (Ahoe, îi stătu pe limbă lui Pink să scandeze, așa cum o făcuse, nu o dată, în taberele școlare). -Dacă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tras către hanul de șiță, unde se înghesuia toată mulțimea de negustori. In fața cârciumii cu ziduri vechi, mâncate de igrasie, era un acoperiș lung, de frunze uscate de plop, rămase de cu vară, sub care, la mese înalte și lustruite din lemn de brad, se adunau tocmașii la un pahar de voie bună. Nu mai aveai loc. Te trăsnea de departe un miros de mujdei și abia dădură peste Bozoncea într-un colț, mai la urmă. Nu mânca, nu bea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
câine de par și se numeau stăpâni. Cîrciumaruî îi vedea numai seara, când se întorceau 74 de la muncă. Intrau în prăvălie, cereau câte un dorobanț și nu spuneau nimic. Ședeau unul lângă altul, ca și când ar fi fost străini. Aveau hainele lustruite de cărbune și miroseau de departe a fum. Sub șepcile vechi strălucea părul, adunat grămadă. Puneau la loc, pe tejghea, cu mulțumire, măsurile de rachiu și plecau, unul după altul, parcă vorbiți. După ei picară în Cuțarida și vreo doi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
risipit pe mesele de fag, toate o făceau să fie veselă fără să știe de ce. Când venea bărbatul în prăvălie, îl lăsa la tejghea și aștepta comenzile răstite ale mușteriilor amețiți. - Mai adu un chil! striga vreun lucrător cu hainele lustruite de cărbune. Ea înfigea pâlnia în gâtul unei sticle, răsturna damigeana grea și pântecoasă până o umplea și așeza triftărul la locul lui, pe un raft. Oamenii o priveau. Nu îndrăznea nici unul s-o atingă cu vreun cuvânt. Simțeau ochii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu oamenii lui, negri de soare, cu piepturile pline de un păr creț ca de miel, ținând în mâini mistrii ușoare și dălți de scobit piatra. El cioplea marmura și pe ceilalți îi avea de ajutor. Unii legau bucățile mari, lustruite de lanțurile macaralei, alții o așezau pe bile și el le meșterea. Întâi au potrivit niște ciubucuri și flori albe deasupra intrării, împrejurul ușii înalte de stejar negru, pe care puteai să intri călare. Așterneau un chenar de piatră dreaptă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ascultă-mă pe mine. Ține lucrurile de le ai de la el! Or să-ți prindă bine. - Dacă zici dumneata... 288 Nevasta descuie șifonierul de nuc. Hainele pline de molii ale lui Gogu fură întinse pe masă. Florica le perie și lustrui și pantofii. Căută o cămașă curată și-l îmbrăcă. - Nu -lam bărbierit! își aduse aminte vecina. -Așae. Și dădu fuga să-l cheme pe Tilică. La acesta prăvălia era plină. Unde cântau sticleții și ucenicii nu mai pridideau cu foarfecele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un bufnet și o vorbă: "s-acasă!"; se bucura bătrâna. Îi auzea motanii căzând de pe scrinuri, miorlăind să iasă afară, că-i podidise și pe ei arșița înșelătoare a primei călduri. - O, că vin! făcea muierea din casă. În salcâmii lustruiți de crivăț se posomora cerul cât era el de albastru, numai cu niște floace albe călătoare, ca spuma mării. Pe poteci, dinspre groapă, sosea-sosea și baba Mița, în fusta ei de astăvară, numai flori, cu un batic negru legat sub
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și, când i-a fost lui bine, s-a uitat la lumea strânsă afară, care se întreba ce-o să se întîmple. In mulțime, muieri, copii, o liotă de puturoși și bărbați rămași acasă de pe la slujbă. Se uitau la haina neagră, lustruită în coate a străinului, la pălăria lui tare, cu boruri rotunde, și la ochelarii ce-i avea pe nas. Se uitau și așteptau. Acela nu spunea nimic. A lăsat numai pe căruțași să descarce bolovanii și nisipul, drept în fata
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să strălucească florile de {EminescuOpVII 257} metal în toată splendoarea și toată conștiința puterei lor... O, Ella! raiul îl puteai visa cu ea... în căldura arzătoare, ce acoperea c-o pânzărie diafană câmpiile cu flori, ce desparte oștile norilor, ce lustruiește oglinzile mărei eterne, el se visa îmblînd cu ea de braț... și sufletul ei îi ghicea cugetările... Și de câte ori trecea pe lângă ea... buzele ei murmurau încet era amor [? ]... capti [va]vre * [? ]... ah! cine ar fi putut-o ști? Odată, după
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de abstracțiune și stereotipie, rareori o pulsație, o nuanță, o repetiție indică un atașament involuntar pentru o categorie de lucruri. Trebuie o mare perseverență și inventivitate critică pentru a descoperi un subtext (un inconștient productiv) Într-un text ordonat și lustruit de un talent care se exprimă ușor, prea ușor. Mai inventivă, cu o mai mare mișcare, În orice caz, este retorica În poemele epice. Dumbrava roșie este un model. Regăsim, aici, toate instrumentele retoricii romantice: antiteza, iubirea de eufonii, descripțiile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]