1,150 matches
-
gică pe podeaua îngustă strigîndu-i lui Thaw: — Dumnezeu te iubește, băiete! Dumnezeu te iubește, drăguțule! — Te dai la bătrînă? îl întrebă un moș de lîngă el. — Eu? zise Thaw. Nu! — Pe naiba. La vîrsta ta aș fi încălecat și-o mîță. Un barman solid veni și le spuse răspicat: — Gata, băieți, v-ați distrat. — Distrat? strigă Macbeth pe un ton certăreț. De ce distracție am avut parte? Dar au fost forțați să plece. Afară bătea un vînt rece, iar cerul strălucea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
gătită cu buchete mari de verdeață și ieșiseră într-un ținut desfrunzit. Isabelle și Mémé crescuseră și plecaseră de sub aripa tatălui. Serafina, femeia în casă, ajunsese o bătrână posacă și temătoare. Credea în continuare că, prin pupilele de foc ale mâței Eleonor, o privea din când în când diavolul. De când i se umbriseră ochii, Omar presimțea înainte cu câteva ore furtunile, ploaia, zăpada și, câteodată, culcat în lan, auzea cum secara și rapița își trimiteau rădăcinile în bezna clocotitoare de sub țărână
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cabină. Omar nu pricepu. — Poți să-mi spui în engleză? se rugă el. Când sări din mașină să îl ajute, în urma bărbatului coborî o pisică neagră ca un tăciune. — Frumos animal, își dădu cu părerea proaspătul pasager. Omar nu mințise. Mâța părea croită din catifea și avea ochii trandafirii, înstelați cu doi stropi de miere. Se puse în spate când mașina porni și de- acolo îl săgeta cu pupilele ei ca fierea. — Cum o cheamă? Sau e un motan? continuă Omar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
tot. Un dar numai al ei era revărsarea pletelor negre, care îi încadrau fața cu nasul fin, dar cu arcade puternice, sub care ochii ardeau. Lui așa i se păruse atunci, stând în noapte, că ochii Veterinarei ardeau ca pupilele mâței Eleonor. În frigul tăios de afară, el se purtă totuși ca un străin care locuise douăzeci de ani în deșert. Tremura ușor, strângând pumnii, dar, pentru ca ea să nu știe, o întrebă primul: — Așa-i că ți-e rece? Am
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
din fundal, iar în spate, spre dreapta, cineva chicoti, apoi o voce nouă comentă deslușit: „Alexander e tare, nici nu a ajuns bine, că și-a și luat pisică! Cum de-o fi găsit-o pe-aici?“. În aceeași secundă, mâța Eleonor tăie drumul prin spatele lui Hefestion și sări ca pe-o treaptă, afară din cadru. „ Arată-te, să-mi dai putere, vedere clară și-mplinirea să mă uimesc de bunătatea ce-n tine își are nemurirea!“ Omar își amintise
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cremona care ținea laolaltă cele două ferestre și șoptise în aerul de afară: „Eleonor, vino! Vino, fato, am să-ți descui ușa!“. Era prima oară de când avea un frigider în mansardă și se gândise că ar putea s-o ademenească. Mâța Eleonor nu gusta din salamurile lui Pablo, dar adora înghețata și peștele, feliile cu pateu și cu unt, abandonate de copii în grădină. „Vino, fato“, îi zise iar și chemarea lui, aproape conspirativă, se pierdu în boarea dulceagă care ajungea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
gusta din salamurile lui Pablo, dar adora înghețata și peștele, feliile cu pateu și cu unt, abandonate de copii în grădină. „Vino, fato“, îi zise iar și chemarea lui, aproape conspirativă, se pierdu în boarea dulceagă care ajungea dinspre câmp. Mâța doar încetase să își legene coada și i se uita fix în ochi, printre frunzele de un verde trandafiriu, ca și cum ar fi întrebat: „Ce îți trece prin minte?“. Chiar așa: la ce se gândise? Era înainte de prânz și urcase de la
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în grăsime și îl scurse pe o farfurie. Erau bucăți mari, fără oase, doar carne albă, îmbietoare. Se întoarse cu momeala în prag și o puse pe trepte, în fața ușii. Nu avea cum să mai dea greș: o văzuse pe mâță de-atâtea ori cum hăpăia pește: căpățâni solzoase de crap de la mesele lui Godun și rasolul de la chermeze. O chemă încă o dată, deja alertat, enervat că nu se apropia: „Eleonor, fato, uite ce bunătăți!“. În sfârșit, coborî din copac și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
baia. „Doamne, dacă m-ar vedea cineva!“, gândi despre sine cu milă. Așezase farfuria pe scări și se ridicase în picioare. Dădea să plece, când Eleonor se grăbi, dar era o grabă de divă care mărșăluiește sub blițuri. — Eleonor, vino, mâță afurisită! Se oprise și miorlăia alintat, flexându-și picioarele. — Vino, pacoste blestemată! Era ghiftuită sau își bătea joc de el. Urcă prima treaptă, apoi pe următoarea, leneșă, cu o grijă încetinită, ca într-o imagine în reluare. Peștele mirosea ademenitor, îmbăiat
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mezelarul zicea scrâșnind: „Cârnați și salam să se- aleagă din crupa ta de piază afurisită!“. Se credeau amândoi urmăriți de încurcături și necazuri dacă Zet apărea prin preajmă când aveau treburi. Omar se-ntrista, fiindcă el îndrăgea armăsarul și, alături de mâța Eleonor, îi părea un spirit al lanurilor, al „grădinii arabului“ și al întinsului cvartal de case. — Smintiți superstițioși! spunea Veterinara, priponindu-l sub nuc, tocmai ca nici cârnățarul, nici antreprenorul de morți să nu-l aibă sub ochi. Godun, în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în privința propriei sale vieți sau morți. Într-o clipă situația devenise nesigură și primejdioasă dincolo de cele mai negre presimțiri ale lui. Într-un tîrzin spuse: ― Nu, dacă rămîn la masă sînt prins. Împărătesei îi place să se joace de-a mîța cu șoarecele și cu siguranță că în cursul prînzului mă va informa în privința sentinței. Eu am un plan, care depinde de reacțiile ei afective și se bizuie pe faptul că i se va părea necesar să se justifice. Făcu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
asta?" i-a replicat maică-sa. A rămas încremenit. "Mamă, cum poți vorbi astfel? Doar sânt fiul tău". Dar ea a sărit ca arsă. Tocmai pentru că ești fiul meu, nu vreau să ajungi ca vai de capul tău, să tragi mâța de coadă." "Și conștiința mea?" a apelat el, în disperare de cauză, la o vorbă mare. La care frate-său a izbucnit în râs. "Conștiința? Conștiința ai zis?" Și nu se mai putea opri. "Mă c... pe conștiința ta, i-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
oră din zi și din noapte. Oprește-te. Nu mă pot opri. Oprește-te. Nu mă pot opri. În vise se vedea prins asupra faptului de către părinții lui. Aceștia izbeau În ușă, o deschideau cu forța și Îl prindeau cu mâța-n sac. Printre țipete și plânsete, mama Îl săruta și Îl mângâia pe spate, În timp ce tatăl scuipa pe el și Îi trăgea o bătaie bună. Acolo unde tatăl lăsa vânătăi, mama Îl freca cu o fărâmă de ashure, ca și când desertul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nebun de legat... adică viu cu adevărat. În loc să ți se pară totul insipid, lipsit de culoare sau scop sau sens, tern și monoton ca o apă de ploaie la o temperatură mediocră, în loc să treci prin zi și prin timp ca mîța prin borș, ca gîsca prin apă, ca acul în carul cu fîn, mai bine alegi să treci ca vodă prin lobodă, ca lumina prin ocean, ca pruncul prin leagăn... mai bine alegi să fii atent și miraculos, entuziasmat și alert
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
de lemn, el pășea într-un univers întunecat și agitat. Muzica flanșnetei se îngâna cu zumzetul tâmplarilor aplecați peste strung lor și cu strigătele vânzătorilor ambulanți și ale buticarilor. Porumbei zburau pe deasupra tuturor și se așezau bătând din aripi lângă mâțe placide, dar interesate de șoareci. Trepte cu balustrade din lemn acoperite cu icoane făceau legătura între buticuri și asigurau comunicarea cu etajele de sus. Arome diferite îl ajutau pe Porfiri să recunoască zona de piață prin care trecea și felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
asta?” i-a replicat maică-sa. A rămas încremenit. „Mamă, cum poți vorbi astfel? Doar sunt fiul tău”. Dar ea a sărit ca arsă. „Tocmai pentru că ești fiul meu, nu vreau să ajungi ca vai de capul tău, să tragi mâța de coadă.” „Și conștiința mea?” a apelat el, în disperare de cauză, la o vorbă mare. La care frate-său a izbucnit în râs. „Conștiința? Conștiința ai zis?” Și nu se mai putea opri. „Mă c.. pe conștiința ta, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
doi lămîi În ciubere de lemn, pe podea - o mașină pentru exerciții fizice care arată ca un păianjen, o canapea Înconjurată de cărți de artă și o pisică tărcată pe nume Maggie. — De ce ai numit-o Maggie? Întreabă Wakefield, scărpinînd mîța după ureche. — Ei, știi. Tennesee Williams. Pisica Maggie pe acoperișul fierbinte. Oh, doamne! Wakefield nici nu s-ar putea apropia de o femeie care are o pisică pe care o cheamă la fel ca pe ultima femeie cu care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ai mei. Ne vedem mâine. De la bar, Jack Allen o privi plecând. Francesca Tyler era un reporter al dracului de bun, dar, dacă avea un defect, era acela de-a fi mai catolică decât Papa. O prinsese în sfârșit cu mâța-n sac și se simțea foarte bine. Între cârciumă și casa părinților ei era mai puțin de un kilometru și Fran spumegă de furie tot drumul. Jack Allen avea tupeu, nu glumă. Cum îndrăznea să sugereze că e o ipocrită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
propunem noi articole, ei le aleg. — Și în fiecare an câștigă afurisitul de Express, remarcă Stevie pe un ton sumbru. — Nu și anul ăsta. Or fi venit ei cu o șmecherie ieftină, dar noi am prins compania de autobuze cu mâța-n sac. Până și juriul trebuie să recunoască asta. Amintirea trupului masculin, solid, al lui Jack îi năvăli în minte pentru o clipă. O alungă furioasă. — Afurisitul de Jack Allen. Individul ăsta are tot atâta sensibilitate cât un instrument chirurgical
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Însuși. Emma deschise aparatul. Vocea lui Montserrat Caballé se izbi de geamurile Închise. N cunoscuse niciodată un bărbat care să aprecieze volutele unei soprane. Ce voce, Caballé, nici măcar nu mă pot compara cu ea - vocea mea e ca mieunatul unei mâțe În călduri, după părerea admirativă a lui Antonio. Antonio. Poate că astăzi l-am șters pentru totdeauna din viața mea. Se strădui să descifreze cuvintele ariei - care, deoarece Caballe pronunța italiana și franceza destul de libertin, Îi scăpau. Dar reuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
invidioasă și avea să născocească altceva, mai diabolic, pentru a o distruge pe Alba. Al doilea și ultimul plan a fost acela cu un cuțit înfipt în inima frumoasei fete. Noroc că Albă-ca-Zăpada a prins-o pe Neagră-ca Noaptea cu mâța-n sac... După tot ce a comis fata cu inima neagră, Alba, ca regină a regatului, a alungat-o pe Neagra, toți trăind apoi fericiți până la adânci și albe bătrâneți Paraschiv Iuliana, clasa a V-a Școala Gimnazială Nr.7
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
spre intrare, în spate, în grădină, a mișcat ceva, întorcând capul, am văzut cu coada ochiului doar o umbră pasageră, s-a uitat și bunicul, probabil că a văzut-o și el, pentru că l-am auzit bombănind, curvele astea de mâțe, care se cacă-n iarbă. Am intrat în bucătărie, bunicul mi-a dat un scaun, spunându-mi să stau jos, o să aducă imediat și niște prăjituri, și c-ar fi bine să lămurim acum și treaba aia cu pertu-ul, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ne ferim, și tocmai când voiam să întreb, bunicul mi-a acoperit gura cu o mână, și m-a tras după el, sub păr, cu cealaltă arătând spre zidul de piatră, și atunci am văzut, acolo sus, pe zid, o mâță mare și neagră, și atunci am știut care ne e ținta, pe cine-o să vânăm, îmi simțeam mâna încleștându-se pe armă, am vrut s-o ridic și să țintesc, dar bunicul m-a apucat de umeri, șoptindu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am știut care ne e ținta, pe cine-o să vânăm, îmi simțeam mâna încleștându-se pe armă, am vrut s-o ridic și să țintesc, dar bunicul m-a apucat de umeri, șoptindu-mi să mai așteptăm, și atunci mâța a plonjat și, cu coada ridicată și picioarele rigide, a făcut câțiva pași prin iarbă, s-a oprit de vreo două ori, și-a arcuit spinarea, adulmecând ceva prin buruieni, ba chiar s-a și uitat spre noi o dată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a văzut, ori ne-a luat în seamă, pentru că s-a așezat pe labele din spate, ușurându-se-n iarbă, și atunci am vrut încă o dată să țintesc, dar bunicul m-a strâns de umeri și mai tare, și atunci mâța, isprăvindu-și treaba, a început să scurme cu labele-n iarbă, și atunci bunicul mi-a șoptit s-o iau la țintă, iar eu, ținând pistolul cu amândouă mâinile, am început să-l înalț, așa cum mă învățase, din cauza încărcătorului, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]