1,843 matches
-
obligată să se refugieze în stufăriș, departe de canal. Aici, prinsă între firele de trestie, își petrecuse o noapte în noroaie, dându-se jos de pe saltea ca să o umfle și apoi urcându-se înapoi pe ea și încercând să curețe mâlul și buruienile care i se lipiseră de piele când se dăduse jos. în timpul procedurilor își pierduse partea de jos și își sfâșiase partea de sus a pijamalelor ei limonii, așa că în zorii zilei nu mai semăna aproape deloc cu gospodina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Șoferul nu se mai vede, doar cele două trasee luminoase ale ochilor lui fosforescenți îl urmăresc de departe, din cabina mașinii. Veghea îndârjit și cu ură, de departe, mângâindu-și, nervos, sprânceana, semnul bizar de la coada sprâncenei. Orașul anihilat. Noaptea, mâluri putrede. Rareori, cadența păzitorilor... Spasmul câte unei bufnițe, lovind antenele clădirilor. Zbârnâie îndelung, cu fulgere iuți, cucuvele electrice. Hodoroaga se spulberă, scufundată, undeva, în adâncul tenebrei. Văzduhul deschide imense aripi negre și, simultan, uriașe plase de pradă, să adune liliecii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în stradă, unde cotea șoseaua asfaltată spre oraș. Acolo se răsuciseră, brusc, unul spre celălalt. Un fel de stânjenire, apoi, de parcă după-amiaza s-ar fi rupt și atârna sleita în marginea orei leneșe. O liniște obeză, otrăvită, te scufundă în mâlul ei verde, pașii se clatină și auzi, undeva, șuiere suspecte, șopârle invizibile. Buzele unor adolescenți grăbiți, asta fusese. Nu se puteau elibera de ridicola secvență,continuau să se clatine, amuțiți, ca niște bătrâni senili, căzuți în mintea copiilor. Irina a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o mulțime ca să ajung la o zonă potrivită pentru înot. Mă simt ca Mica Sirenă, pentru că la fiecare pas ceva te taie la tălpi; pietrișul coastei este amestecat cu scoici sparte și ascuțite; oricum, sub ele este un fel de mâl lipicios care mi se prinde de picioare, făcându-mă să patinez și să scot niște plescăituri nesuferite la fiecare pas. Mă străduiesc să-i par grațioasă lui Jake, dar renunț imediat, mă mulțumesc doar să împiedic vreun incident neplăcut. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în fund. Mă gândesc că am putea veni iar pe plajă diseară, să facem dragoste, deși se pare că nu e cazul. Dacă acum e flux, atunci o să fie reflux, așa că ar trebui să ne târâm douăzeci de minute prin mâlul ăsta să ajungem la apă. Și apoi, n-am putea să facem nimic, fiindcă greutatea mea deasupra lui l-ar înfige literalmente în bucățile tăioase de scoici. Peisajul este splendid. O ceață subțire și albă mângâie stâncile verzi care mărginesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
noștri. Iată o mică selecție : - Sîntem sub ocupație, dar nu se vede nici o armată. - Sîntem colonizați de o populație certăreață și nesimțită, venită din nici o stepă. - E ca și cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o mașină de mîl uman, care acoperă încet-încet națiunea lui Sadoveanu, Eliade, Nichita... - Sîntem o țară ocupată de hoarde sosite din pîntece de mame eroine. - Marginea lumii s-a răzbunat dînd buzna în centru, pusă pe jaful identității naționale, întocmai ca barbarii care năvăleau
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
punte de lemn, acoperită cu mușchi. Dar un gând mă atrăgea mai mult. Mi-am scos rochița și am intrat cu voluptate în apa ca gheața. M-am scufundat până la gât, pipăind cu tălpile pietrișul rotund, atingând cu degetele picioarelor mâlul fin ca o apă mai groasă, prin care se amestecau fire subțiri de iarbă acvatică. Cuprinsă de-o plăcere chinuitoare, cu ochii larg deschiși, am intrat cu totul sub suprafața tulbure. Apa îmi mângâia mușchii brațelor, îmi apăsa burta, îmi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
iarbă acvatică. Cuprinsă de-o plăcere chinuitoare, cu ochii larg deschiși, am intrat cu totul sub suprafața tulbure. Apa îmi mângâia mușchii brațelor, îmi apăsa burta, îmi contura cu bucăți de gheață șira spinării. Stăteam ghemuită acolo sub cortina de mâl și poate acolo aș fi rămas pentru totdeauna, ca insecta prinsă în boaba de rășină, dacă nu mi-aș fi amintit de drumul meu. Am ieșit, cu părul șiroind, cu pielea numai râulețe, pe malul celălalt, unde îmi aruncasem îmbrăcămintea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu voluptate asupra fiecărei imagini, asupra fiecărui gest: cum scriu scrisoarea d-lui Sen, cum mă îndrept spre pod și acolo plâng puțin, dar numai puțin, câteva lacrimi, și apoi, pe balustradă, privesc în jos cum curg apele galbene, cu mâl mult, amețesc și gata... Reluam filmul, mereu de la început. Așa am adormit în zori. M-a trezit Harold, ca să-mi spună că mă cheamă cineva la telefon. Am alergat ca un nebun în hall, numai în pijama. Am recunoscut îndată
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fi trebuit să facă. Nu-și putea da seama cât de mult se înălțase apa în interiorul mașinii. Se ținea, cu deznădejde, de marginea capotei. Dar chiar în clipa în care atinse mașina, o simți că se scufundă, înghițită încet de mâl. Se lovise de ceva cu genunchiul. Una dintre portiere era deschisă. Își amintea acum cu câtă încetineală oarbă bâjbâia prin interiorul mașinii, ținându-se cu o mână de portiera deschisă și străduindu-se să-și aducă picioarele la nivelul podelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Cei care rămăseseră locului se feriră, trăgându-se mai la distanță. Mașina se afla în poziție dreaptă, iar capota albă abia de se mai zărea, la suprafață. Probabil că de noaptea trecută și până acum mașina se scufundase puternic în mâl. Apele brune ale canalului, ciupite de stropii de ploaie, se scurgeau alene peste capotă, însușindu-și-o, de parc-ar fi fost o stâncă sau un ghemotoc de alge. Totul părea calm. George nu nutrise niciodată ideea de a conduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
clase și calități, atâta vreme cât nu facem abstracție de suprafața lucrurilor. Secționarea lor divulgă identitatea viscerelor, la ființe, și deschide trapa prin care emană mirosurile "metabolice. * O albie de râu suntem, cu reflecțiile universului în oglinda de la suprafață și cu mirosul mâlului hrănitor de la fund. Viața este o despărțire permanentă de viață. Dragostea? O psihopatie lirică. În fața condiției nemiloase de muritor, omul a ajuns să critice nemurirea, să și-o imagineze ca pe o pedeapsă și să facă din tragedia morții ceva
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93037]
-
care în prima clipă mi s-a părut un ceas obișnuit, cum există în toate gările, arată limpede că timpul însuși a încetat aici să curgă normal. Numai minutarul se învîrtește. Cealaltă limbă stă nemișcată; s-a împotmolit parcă în mâlul unei ore și nu mai poate înainta. De aceea, vă dați seama, și mersul minutarului a devenit zadarnic. În fața peronului se întinde spre miazăzi un câmp. Cândva a fost, cred, cultivat. Acum e sălbăticit, acoperit cu o iarbă măruntă și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în sus și în jos, elefanți orbi. Râpa semăna cu povârnișul plin de ferigi întîlnit în drumul spre pădure. Și toată era plină de omizi. Un strat gros de omizi pe care elefanții le zdrobeau mergând, lăsând în urma lor un mâl alunecos și scârbos care se lățea pe iarbă. Dar pe măsură ce omizile mureau zdrobite ca sub șenilele unor tancuri, altele urcau și coborau, venind din toate părțile sub picioarele elefanților. Mâlul animal se îngroșa, picioarele elefanților se afundau tot mai mult
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe care elefanții le zdrobeau mergând, lăsând în urma lor un mâl alunecos și scârbos care se lățea pe iarbă. Dar pe măsură ce omizile mureau zdrobite ca sub șenilele unor tancuri, altele urcau și coborau, venind din toate părțile sub picioarele elefanților. Mâlul animal se îngroșa, picioarele elefanților se afundau tot mai mult în el și am înțeles că nimeni n-avea scăpare acolo... omizile urmau să-i înghită pe elefanți, să-i acopere sub nămolul lor foșnitor, dar, intrând în mâzga lăsată
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
oameni au fost sfărâmați fără să știe de ce într-o uriașă revărsare de suferințe. Păstrăm încă șansa, pentru că mai sunt cuvinte care n-au fost siluite sub marele și greul zăbranic al lungii nopți românești, însă va trebui curățat de mâl și de alte viituri întregul lexic, pentru că multe cuvinte au fost compromise. În ,,Ce blestem ne-ai trimis, Doamne” ...de mor copiii în fașă, de intră în noi corabia morții, de mor cântecele venite din moși strămoși, cere Divinității... „revarsă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
comunității. La șabăs purta tichie de mătasă și toată lumea știa că ascunde în candelabru galbeni. Dolfi Pălărieru era, cu Beno Hascalovici, amândoi, fanții cartierului. Mai ales Dolfi ținea la eleganță : totdeauna cu baston, ieșea în ghetre cu clape de culoarea mâlului și zâmbea galeș fetelor. Era băiat bun, în fiecare săptămână trimitea la Dorohoi o carte postală : „Dragă soră, în primele mele rânduri îți fac cunoscut că sunt bini sănătos care sănătate ți-o doresc la fel. Dragă soră, mai află
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
el. În larmă și goană, el rămâne în adâncuri. Uneori, un lan de porumb, cu tulpinile care trosnesc și-i vorbesc. Nu știuse până acum că toate lucrurile vorbesc. A trebuit să încetinească pentru a auzi. Alteori, o insulă de mâl, plutind într-un țol de apă. Corpul lui, o plută mică. Firele de păr de pe membrele lui sunt vâsle, care lovesc curentul. Corpul lui, nenumărate creaturi microscopice, pe care nevoia le-a unit. În sfârșit, din gâtul lui încep să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Își atacă până și propriul pui derutat, cel pe care-l îngrijiseră pe tot drumul înapoi, alungându-l cu lovituri de cioc și fâlfâiri de aripi. Perechea albastră-cenușie devine cafenie, de la fierul care ruginește în aceste mlaștini. Se acoperă cu mâl și frunze - camuflaj de sezon. Cuibul lor e o moviliță fortificată de plante și pene, lată de aproape un metru. Se strigă unul pe altul, din gâtlejurile lor răsucite, zgomotoase ca un trombon. Dansează, înclinându-se adânc, lovind cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
apă, stropind în jur, nu pe cineva anume, simțind laolaltă soarele și apa. Nu măreția rîului era cea care mă încînta de data aceasta, ci tangibilitatea apei, apropierea ei. O puteai atinge, se amesteca cu nisipul și se transforma în mîl, cu aerul și devenea ploaie, o puteai simți între degete, și deși fugea într-o clipă, cel puțin o făcuseși să se miște. Am privit din nou spre țărm și am văzut-o pe mama făcîndu-mi, în continuare, semn să
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și la mucegaiul verde de pe stucatură, la bărbați și la femei ca la niște sacoșe de intestine. Acest întreg turn de materiale perisabile ridicat pe țărm, care probabil își deversa gunoiul în rîu și a cărui fundație se odihnea în mîl. Ar fi putut cu ușurință să se prăbușească în orice moment, iar pînă în clipa aceea va continua să putrezească în fiecare secundă dată de Dumnezeu. Tot ceea ce exista era menit să se degradeze și știam cu certitudine că nu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și, probabil, nu va reîncepe, e prea obosit. Numai marginile sale lipăie dușmănos pe case, pe care el le subminează treptat. Procesul de degradare și putrefacție durează de sute de ani, a început cînd primii piloni au fost înfipți în mîl și saturați de umezeală. Dar nu m-ar surprinde dacă iarna aceasta ar fi ultima, dacă buba ar plesni acum și întreaga terasă cu toate amintirile sale despre plăceri și păcat, s-ar bălăbăni înainte, încet, într-o mișcare lentă
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
din urmă, albinele au fost neutralizate prin intervenția pompierilor. 4. Poate vorbesc prea rar și prea puțin despre Zenobia. Dar am să spun că în zilele acelea ea continua să țeasă în jurul meu o aură ocrotitoare pe când eu, împotmolit în mâlurile trecerilor, începusem să nu-i mai aud șoaptele și să nu-i mai văd toate gesturile care, cu siguranță, m-ar fi scos la mal. Învăluit în orgolioasa axiomă a iubirii noastre, o sim țeam atât de legată, de încorporată
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
se făcuse pe nesimțite violet, iar peste linia colinei se arăta un nor urât, ca de păcură, și m-am gândit să-mi caut adăpost. știam pe aproape câteva sălcii bătrâne, găunoase, murdare, le mângâiasem altădată firele lungi, îmbâcsite de mâluri, care le atârnau pe trunchiuri ca niște plete, și am pornit spre ele. Mergeam grăbit pentru că cerul se întuneca văzând cu ochii și auzeam, departe, ecoul înfundat al tunetelor. Apoi, brusc, în jurul meu au început să cadă trăsnetele. Cădeau în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
era o galaxie de stele scânteietoare, deși de la distanța asta pâlpâiau ca niște fuioare de ceață. Acolo clocotea viața, înmulțindu-se pe miriadele de planete ce se roteau la nesfârșit în jurul sorilor lor. Tot așa colcăise odinioară viața și în mâlurile din străvechiul Glor, înainte ca o explozie cosmică să fi nimicit puternică seminție a ixtlilor și să-i fi azvârlit propriul trup în hăurile intergalactice. Tragedia lui era că supraviețuise acelui cataclism. Energia care impregna spațiul îi menținea în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]