748 matches
-
plin de cuțite/ apa e plină de săgeți otrăvite"), pe coordonatele unui imaginar care echivalează o utopie pozitivă prin estetic, opusă utopiei negative a totalitarismului. Poetul își închipuie un Eden din care normele constrîngătoare au dispărut, pătruns de o căldură mîngîietoare, de flăcări și incandescențe vizionare. E un exotism reparator: "Îmi place să mă plimb prin țările calde (astfel fiecare țară se ridică la orizont). Ușile caselor rămîn deschise și fotograful se dezlănțuie vociferînd ponegrind blîndețea exagerată a conturelor. Îmi place
Feeria libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16963_a_18288]
-
Novac, pe muzică de Sorin Romanescu. Dincolo de joaca cu pantofii cu tocuri uriașe, cu un fotoliu, cu paharele de vin și cu florile oferite publicului, în partea a doua a lucrării, dansatoarea a avut o secvență de lenevoasă, șerpuitoare și mângâietoare mișcare la sol, care a dat o autentică poezie piesei sale, Despre tandrețe. Și, în fine, într-un cu totul alt registru, Paul Dunca și Mihaela Michailov au atacat în performance-ul lor, După Traian și Decebal. Din Filele Istoriei Gay
Platforma românească de dans contemporan și performance 2012 by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4172_a_5497]
-
rafinat simț al valorilor. Cu aceeași magie sonoră a fost restituită și Sonata în mi minor op.38 de Brahms, cu întreg arsenalul ei de idei, modulări de nuanțe, cu vârtejuri când vijelioase, când calmante sau avântate, ori cu adieri mângâietoare. Armonizați în stil și rafinament instrumental, Dan Cavassi și Mihai Ungureanu au imprimat întregului program o pecete de distincție, de măiestrie neobișnuit de înaltă și de eleganță bogat răsplătitoare.
Magie sonor? by Vasile PRUTEANU () [Corola-journal/Journalistic/83121_a_84446]
-
înalte, cf. Pr. D. Stăniloae, Introducere la Sf. Grigorie de Nyssa, Scrieri (I), în PSB, vol. 29, p. 18. footnote>. Deci este vorba doar de o etapă a urcușului duhovnicesc, al cărei final este mângâierea care vine din împărtășirea cu Mângâietorul; căci Duhul este cel ce ne face să dobândim încă de aici mângâierea vieții viitoare în Dumnezeu; Duhul este adierea aerului de la țărmul de dincolo de mare, aer care ne duce într-acolo<footnote Pr. D. Stăniloae, nota 57 la Despre
Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
unghie atinsă mă electriza" Doamne, șopteam, adu-o la mine în casă, ține-o în camera mea năruită-ntre cărți rătăcite, aruncate de-a valma, primește-o, Doamne, n-o alunga" fii bun cu mine, cu dînsa" să-mi arăte, mîngîietor, îmbiindu-mă, ursulețul de pluș maro pe care-l poartă de ani de zile în buzunarul rucsăcelului galben" apoi să mănînce covrigeii uscați, ronțăindu-i" îndemnîndu-mă și pe mine" răsfirîndu-și părul, brusc maturizată, femeie" amestecul fermecător, excitant, dintre puștoaică și
Să poți scrie! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12754_a_14079]
-
Din adâncuri către tine; Nu mai plânge, apa zboară Către stele când coboară; Clipa are brațe moi, Nu mai plânge, suntem doi Mărturisire la o sută de ani Te-am înșelat, fără să știi, cu marea, Cu ochii ei lichizi, mângâietori, în care-așteaptă-n toamne lungi visarea Flecărilor cu cârdul de cocori, Te-am înșelat în nopți la rând cu luna, Cu depărtarea strânsă-n chipul ei, în care-adastă, tainic și întruna Iubirea mare-a veșnicei femei, Te-am înșelat cu vara
Poezii by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/10960_a_12285]
-
pentru că știu că nu va fi a mea niciodată. Dar în același timp mă face să simt o plăcere inconfundabilă pentru că o simt aproape de mine, de inima mea.” Pierdut în negura gândurilor, departe de lumea realului, vântul simte parcă atingerea mângâietoare a ploii, comoara mult dorită, a cărei hărți a fost rătăcită de mult. În celălalt colț al lumii, zace, într-un pat de gheață, doamna mult visată; sublimă, visătoare, gingașă, plăcută și fină, dar totuși arogantă și greu de cucerit
ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_661]
-
soarele nestemata cerului, ne mângâie blând. Ghioceii gingași și florile în culorile curcubeului vorbesc și se ceartă cine să vestească întâi primăvara. Cerul limpede ca apa râului, albastru ca opalul, ne trimite o adiere ușoară și călduță. Mii de raze mângâietoare ale soarelui vesel ne fac să simțim o stare de melancolie și ne duc cu gândul la crângurile înmiresmate și la toate clipele minunate din viață în care am avut parte de bucurii și de prezența primăverii senine. Regina Primăvara
ANTOLOGIE:poezie by Tania Pârvu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_685]
-
Voi azvîrli cu murdării peste tine, te voi înjosi, și te voi face de ocară. 7. Toți cei ce te vor vedea vor fugi de tine, și vor zice: "Ninive este nimicită! Cine o va plînge? Unde să-ți caut mîngîietori? 8. Ești tu mai bună decît No-Amon, cetatea care ședea între rîuri înconjurată de ape, avînd ca zid de apărare marea, ca ziduri marea? 9. Etiopia și Egiptenii fără număr erau tăria ei, Put și Libienii erau ajutoarele ei; 10
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85120_a_85907]
-
care da trăsăturilor lui groase energie, țiganul ținu găleata până când, ca un șoarec cufundat în apă, bătrânul se liniști. Bine dispus, tăietorul încă mai hohotea când un fior zvâcni în Voicea : deși îl slăbise din strânsoare, moșul rămânea nemișcat. Aproape mângâietor, țiganul puse mâna pe el. - Haide, moșule, scoală... Cu orgoliul rănit de împotrivire, Voicea nu voise decât să-și arate puterea. Furișă o privire către ceilalți. Cutremurat, căpitanul fixa fața plină de scursuri a bătrânului. Pe un ochi îngălbenit i
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
sesizat, prea palid poate din cauza tristeții, a singuratății sau poate a neîmplinirilor, în care se învelea ca într-un voal discret. Cine știe de ce? Era atât de neajutorat.. - Ce faci pe aici, îl întrebă floarea plină de compasiune? Cu buze mângâietoare îi atinse finețea petalelor într-un sărut delicat ca o boare de vânt. A fost dragoste la prima vedere. Din acel moment Floarea soarelui a rămas lângă gingașul trandafiraș roz, gata oricând să împlinească dorințele pe care i le citea
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
Lutărie. Hooo! Să hodinim oleacă boii, ca să putem urca dealul. Pe urmă drumu-i ca în palmă - s-a auzit glasul lui Hliboceanu. În liniștea din jur, potopită de ninsoare, se auzea doar răsuflarea grea a dobitoacelor și câte un cuvânt mângâietor și de alint spus de cărăuși: „Brava, flăcăii tatii! Ați mers ca în zilele cele bune! Brava!” Sau: „Îi greu drumul, nu-i așa? Da’ lasă că scăpăm noi la cale dreaptă și atunci îi boierie curată! Mai avem dâmbul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
pe câinii fără stăpân. Cu greu o convingeam să nu mai facă acest lucru pentru că nu știm niciodată cum reacționează aceștia la încercările noastre de a-i mângâia. La grădiniță educatoarea își primea copiii cu zâmbetul pe buze, cu priviri mângâietoare și cu câte o vorbă bună pentru fiecare. Atitudinea ei blândă, binevoitoare și caldă constituia sursa tonusului pozitiv cu care copiii își începeau ziua de școală. Mălina o iubea și se lipea de ea ca de maică-sa, nu-i
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
ce se oprește pe mâna lui. Stau așa minute în șir, privind florile, lacul, rățuștele, cerul spre care ele zboară. Andrei e așa de fericit! De atâta fericire, își lipește umărul și fața de pieptul Lui Iisus. Simte o căldură mângâietoare când brațele lui sfinte îl cuprind. Oh! Ce bine e cu Tine, Iisuse! șopti Andrei. Dimineața bate în fereastra casei cu degete de lumină. Andrei deschide ochii și vede că e în brațele tatălui său, venit acasă din țări străine
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
dau voie. Pentru că mi-ai intrat în suflet. Definitiv. Ai toate calitățile din lume, de care aveam nevoie. Tandrețe. Înțelegere. Frumusețe interioară. Dar și a trupului, chiar și acum. Da, și acum, ascultă-mă bine. Mâinile tale sunt frumoase și mângâietoare. Ochii tăi - cei mai limpezi din univers. Sufletul, locul unde aș vrea să locuiesc o veșnicie. Tu meriți tot din ce aș putea să dăruiesc unui bărbat. Ești unic și special. Iar cei care nu au văzut și n-au
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Îl privea cu ochii ei mari, fără spună nimic, doar lipindu-și obrazul cald de pieptul lui, ori înălțându-se pe ușor pe vârfuri, în căutarea așteptatului sărut. Blestemată să fii, cu ochii tăi verzi, cu trupul tău felin, cu mângâietoarele tale șoapte! Nu vreau să te mai văd niciodată! Nu în viața asta! O ura. O oră, două, trei. O zi. Apoi, ca un făcut, se întorcea iar la sentimentele cele bune, iubind-o cu patimă. Uite acolo, lângă perete
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
la mine? Uită-te și tu... - Chiar pe tine, răspundea ea, trecându-și mâna drăgăstoasă prin părul lui grizonat. Discuția se purta aproape în fiecare dimineață, devenise un obicei... Lui îi plăcea să audă răspunsul ei, să-i simtă mâna mângâietoare și să-i urmărească pașii pierzându-se printre straturile de flori din curte, după ce-și terminau cafeaua. De cinci ani de zile, tablourile lui nu aveau decât un singur subiect: Mia. Mia lui, în diferite ipostaze: gânditoare, melancolică, zâmbind
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
sine, sări. CAPITOLUL 12 Dormi cel mai bun somn din vara aceea, acolo-n mașină, cât ținu drumul și pe câmp, cât se ocupă doctorul de rănit. În somnul ei pătrunse o vagă zguduire ca un cutremur îndepărtat, foșnirea vântului, mângâietoarea voce a bărbatului pe umărul căruia adormise și care-i feri fața cu grijă să nu se trezească, dezlipindu-se și alunecând de lângă ea, și-abia când totul se isprăvi și trebuiră să urce rănitul pe bancheta din spate, o trezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ca o promisiune a întâlnirii viitoare, când se vor regăsi din nou singuri și-n elementul lor. Ce minune purificatoare săvârșise-n ea noaptea aceea! Reținu fața lui palidă, topită de dragoste, ochii încețoșați de nesomn, încercănați, cu privirile duioase, mângâietoare, cu ceva nesigur în ele, ca și expresia de recunoștință și triumf a gurii lui. Asta-i dădu cel mai mare curaj să întâmpine și să înfrunte inevitabilul: întâlnirea cu bătrâna. Ca și cum ar fi fost oglinda propriei ei conștiințe. Știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
rost. Arta n-are menirea să moralizeze pe om, evident, dar poate să-l facă să se bucure că e om și că trăiește, și chiar să-l facă om. Contemplarea vieții pe care o oferă creația poate fi uneori mângâietoare ca o rugăciune...” (v. Opere 15, p. 163). Când scrie aceste considerații, Liviu Rebreanu se gândește la valoarea etică a artei pentru cititor, iar noi ne putem gândi, la fel de justificat, la scriitor. Pentru Liviu Rebreanu scrisul are o valoare etică
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
Oraș construit cu penseta într-o sticlă verzuie și pântecoasă. Dar cât de reali par norii, suflați de-a lungul cerului de vântul întunecat și pătimaș, răsfrânți în tabla caldă a tramvaielor și-n bovindourile din acoperișul Universității! Cât de mângâietoare e lumina cea albă alunecând de-a lungul obrajilor și cum înfrunzește, în aerul fierbinte al cărnii tinere, sistemul arterial, mustind de dorință, vis și adrenalină! În exaltarea primăverii, Maria, fata simplă de la periferie, aproape trecută de vârsta măritișului, simte
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
dar în cele din urmă mădularul păcatului fu desprins cu totul de trup. Cu șarpele biruit în mâna stângă, cu cosorul în dreapta și cu ochiul deschis deodată, înțelept și căprui, sub burtă, Selivanov li se arătă credincioșilor sub chipul noului Mângâietor promis de Scripturi. Rând pe rând, în zilele care urmară, mujicii își tăiaseră și ei mațul ce-i lega de prințul lumii acesteia, simțindu-se deodată ușori ca aerul și plini de duh sfânt. Toți prooroceau, toți vorbeau în limbi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
multă vreme nemișcați, fără să se grăbească să ia cunoștință de acea voce copilărească ce venea să le tulbure sublimul moment. Plânsul însă continua, ba mai mult, din clipă în clipă era tot mai aproape; peste el se auzea acum, mângâietor și totodată puțin indiferent, un glas de femeie. Tânărul Simplicius fu cel dintâi care ridică privirea ochilor săi aprinși în direcția abatelui, adresându-i o întrebare mută, care însă nu fu răsplătită nici cu cea mai mică atenție. Zgomotul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un semn de ușurare - imediat reținut - al capului său blond îi dădură de înțeles Hippolitei că deschisese o ușă în zidul resentimentelor ei. Aranjându-i o șuviță de păr din fața urechii și sărutând-o tandru pe obraz, insistă cu o voce mângâietoare: — Iubirea mea, spune-mi că nu ești mânioasă, te rog! Știi cât țin la prietenia noastră. Flavia, roșind ușor, o privi cu ochi aprinși: Ar putea fi mult mai mult decât atât; e de ajuns să vrei asta. Hippolita primi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a fost mai rău a trecut.“ Nu îi răspunsese, însă când urcase în șa și deja se urnise cu calul îl chemase la ea. „Mabertus! îi spusese cu o lumină ciudată în ochi, care îi păruse rugătoare, dar totodată aproape mângâietoare. Fii atent. Aș vrea ca tu... să te întorci aici.“ „Desigur, domina. Nu te teme, mă voi întoarce.“ Acum își ținea promisiunea. Lumina lunii îl ajuta să ghicească urma cărării. Călcătura domoală a calului, înăbușită de patul de frunze, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]