742 matches
-
Stixului" continuă aceeași voluptoasă tehnică a imaginilor, mistuită de lumi în transă, fascinată de drogul creator, de împărății vizuale, sonore și olfactive: Când vom ajunge însă lângă Styx,/ Pe mal la semnul meu, va fi răcoare/ Și vor zbura căderi mângâietoare/ Atunci vă voi privi atât de fix, Atât de străveziu va fi în zare/ Că toate se vor atinge în uitare" (II). Poetul descrie drumul spre Styx ca o evadare în altă lume; universul este similar celui real, cu desfășurări
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
universul mărunt, fac din volumul Mariei Banuș o înmănunchere de căutări încrâncenate de formule, de parcă poeta nu s-ar fi dezvăluit luminii într-o haină proprie niciodată: "Cercul se-nchide/ Ții minte cum nechezau sălbaticii mânjii?/ și tropăiau departe de mângâietorul lanț al părinților. Ții minte cum scuturau coama în vânt?... Dar în ultima clipă simt,/ atingându-le umărul,/ cum intru prin ei în iarba sălbatică,/ și iarăși ating stelele, frunza, merele." Nina Cassian "Ce-a văzut Oana", Editura Tineretului, 1952
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
într-o depărtare nesfîrșită și totuși atît de aproape ca și cum ar fi fost chiar în sufletul lui, apăru o perdea de nourași albi, în mijlocul cărora strălucea fața lui Dumnezeu ca o lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și în același timp mîngîietoare ca o sărutare de mamă...Din strălucirea dumnezeiască însă se limpezea o privire vie, infinit de blîndă și de măreață, care parcă pătrundea în toate adîncurile și ascunzișurile...Arătarea aceasta a durat numai o clipă și a fost atît de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
întinse amîndouă mîinile spre lumină, murmurînd cu glasul uscat: Lumina!...Lumina!..." (s. n.) E de ajuns să comparăm semnele trăirii cu atributele extazei din copilărie, cînd Apostol a fost învăluit de o "lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și în același timp mîngîietoare ca o sărutare de mamă..." Și mai elocvent ni se pare tiparul mamei Fecioare, transparent în rîndurile de mai sus, chiar sub forma înșelătoare de "fecioară îndrăgostită." Restituit prin asemănarea izbitoare contextului anterior citat, cum și formulei auctoriale obsedante, tiparul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
copil de casă", "băiat din flori și de pripas/ Dar îndrăzneț cu ochii", "cu obrăjei ca doi bujori", trăiește într-o lume unde nu poate reprezenta unicitatea și o învață pe Cătălina meșteșugul iubirii după modelul vânătorului, prin gesturi tandre, mângâietoare. Întruchipând calitățile omului mediocru, Cătălin stabilește cu repeziciune legături sentimentale în lumea sa și oferă o altă ipostază a iubirii. Idila Cătălin-Cătălina e ca un joc amăgitor în care tânărul recurge la tehnica prinderii păsărilor în evul mediu: "Cum vânătoru-ntinde
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vieții".3 Pentru Cioran, Dumnezeu e al celor mulți, a fost creat pentru a le slugări naivitatea. Cioran l-a deghizat pe Dumnezeu, l-a caricaturizat prin intermediul imaginației. "Dacă-i vorba de ales între erori, Dumnezeu rămâne totuși cea mai mângâietoare și care va supraviețui tuturor adevărurilor" spune Cioran.4 El critică ideea creștină conform căreia în final binele și virtutea vor triumfă. "În creștinism nu există iubire, ci numai concesivitate. Iar pe acela care s-a crezut mântuitorul lumii, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
viața sa petrecută în sărăcie, smerenie și în toată austeritatea, era un exemplu grăitor. Ducând o astfel de viață, a avut curajul de a mustra păcatul, chiar când era săvârșit de împărat, conducător al Imperiului. Și totuși era blând și mângâietor cu oamenii sărmani, cu cei suferinzi și nedreptățiți, căci știa și mărturisea că în sufletul fiecăruia a fost imprimat chipul lui Dumnezeu. Nu se sfiește Sfântul Ioan să afirme chiar că omul, prin menirea și calitățile sale, este pe pământ
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
viața sa petrecută în sărăcie, smerenie și în toată austeritatea, era un exemplu grăitor. Ducând o astfel de viață, a avut curajul de a mustra păcatul, chiar când era săvârșit de împărat, conducător al Imperiului. Și totuși era blând și mângâietor cu oamenii sărmani, cu cei suferinzi și nedreptățiți, căci știa și mărturisea că în sufletul fiecăruia a fost imprimat chipul lui Dumnezeu. Nu se sfiește Sfântul Ioan să afirme chiar că omul, prin menirea și calitățile sale, este pe pământ
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
manifestă a misterului: Cuvîntul, Vorba pronunțată, Spiritul lui Dumnezeu-Tatăl: evoluția permanentă, încarnarea treptată a spiritului, care a dus la încarnarea în om a lui Iisus și a mesajului său neînțeles. 3.Evoluția viitoare sub aspectul ei esențial, Paraclitul (Sfîntul Duh), Mîngîietorul, adevărul consolator; sfortul milenar al fiilor lui Adam pentru învierea lui Cristos (a adevărului) din îngroparea în greșeală și astfel însăși învierea lor din "moartea" spiritelor și a sufletelor în îndepărtata zi a Parusiei (a celei de a Doua Veniri
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
asemănare cu propria condiție. Sicilianul meditează la sentimentele de solitudine și nefericire, atât de prezente în versurile anticilor, care, nuanțase Leopardi, sufereau cu mai mare intensitate, deoarece durerea ajungea la sufletele lor nefiltrată de sensibilitate și neamestecata cu vreo îngăduința mângâietoare pentru propria ființă etc., ci întrutotul disperată.438 Afinitatea dintre durerea și singurătatea pe de o parte a lui Leopardi, pe de altă parte a lui Quasimodo, cu rădăcini în trăirile străvechi, a fost remarcată de Pasquale Tuscano, care în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Ilustrațiunea română, un critic care preferă anonimatul ne oferă o interpretare care prin forța sugestiei și accentele dramatice reflectă literar sensibilitatea simbolistă care animă tabloul: Scena se desfășoară într-o pădure bogată, în care frunzele tremură în lumina gălbue și mângâietoare a unui soare ostenit, într-o pădure în care toamna a început să-și risipească cu dărnicie aurul ei, pălind frunzele, tivindu-le pe unele cu mătase galbenă, topind pe altele în picături de prețios metal, învăluind în pânze de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
gânduri contradictorii: Din când în când, iar își schimba gândurile! Îi părea peste putință ca Ghiță să se amestece în treburi rele. În așteptarea întoarcerii bărbatului ei o domină însă "gândul cel bun": de a-l întâmpina cu o vorbă mângâietoare. Nu va reuși asta. Îndemnat de Pintea, Ghiță o aduce pe Uță, sluga sa spion, la cârciumă. Reacția Anei la vederea femeii e una scăpată de sub control: Deodată ea tresări și tot sângele îi năvăli în obraji. [...] nu mai simți
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Este însă recuperată ca postulat al rațiunii practice: chiar dacă este constrânsă la existența palidă a unei simple ipoteze, aceasta continuă să constrângă în forma unui imperativ. • Lumea adevărată inaccesibilă? Oricum, neatinsă. Și neatinsă fiind, e și necunoscută. Prin urmare nici mângâietoare, nici mântuitoare, nici implicând o îndatorire: la ce îndatorire ne-ar putea supune ceva necunoscut?...99. Cu al patrulea capitol al istoriei platonism-nihilismului Nietzsche consfințește etapa de scepticism și incredulitate metafizică ce urmează kantianismului și idealismului, și care poate fi
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
cu buzele roșii, deschise, ademenitoare", astfel încât "nici nu-și dădură seama când gurile lor se împreunară, într-o strângere tăcută și adâncă". Odată refăcută legătura cu trecutul, Marta trece la etapa confesiunilor, sugerând ideea unor destine încrucișate, pentru ca mirajul cuvintelor mângâietoare să-i ducă mai apoi în aceeași odaie, unde trecutul se cerea răzbunat printr-o partidă de sex ca la carte. Dar actul amoros eșuează în mod lamentabil din cauza oglinzilor care transformă căminul într-un spațiu străin, neprimitor ("Odaia părea
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în primă instanță de interiorul acelui lăcaș, care mi se părea mai mult decât sacru. Cât vedeam cu ochii bolta era albastră ca cerul senin în timp de vară, lumina naturală asemănătoare cu cea a soarelui, aerul curat, simțind adierea mângâietoare a zefirului. Solul acoperit cu iarbă verde, proaspătă și lucitoare. De o parte și alta pomi fructiferi din toate speciile, pe centru exista o alee de trecere marcată pe ambele părți de straturi cu minunate flori din toate soiurile, diversitatea
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
când merg să culeg roadele pe care pământul meu natal mi le-a dăruit de-a lungul anilor și care, Încă este atât de Îngăduitor și primitor... O astfel de vizită plăcută am avut-o În weekend, când soarele blând, mângâietor, de septembrie mă Îmbia la o astfel de călătorie spre plaiurile mele natale iar vocile alor mei mă chemau ca un cor de Îngeri, dintr-un timp Îndepărtat, să poposesc la mormintele lor, să le aprind câte o lumânare și
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
într-o depărtare nesfârșită și totuși atât de aproape ca și cum ar fi fost chiar în sufletul lui, apăru o perdea de nourași albi, în mijlocul cărora strălucea fața lui Dumnezeu ca o lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și în același timp mângâietoare ca o sărutare de mamă... Din strălucirea dumnezeiască însă se limpezea o privire vie, infinit de blândă și de măreață, care parcă pătrundea în toate adâncurile și ascunzișurile... Arătarea aceasta a durat numai o clipă și a fost atât de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare s-o înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în sufletele lor buimăcite mai stăruiau scântei multicolore, mângâietoare... O luară pe ulicioară. Noroiul era mai cleios. Bologa simțea cum îi tremură genunchii. I se părea că duce în spinare o piatră de moară. Și inima îi era atât de sângerată și totuși atât de plină de o dorință
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ferea să-l dezgroape. Mai mult îl preocupa viitorul care-i mijea ca o auroră strălucitoare după o noapte vijelioasă. Nu-l vedea încă lămurit, dar ceața care-l aburea avea sclipiri trandafirii... Inima îi era plină de un simțământ mângâietor. " De acum începe o viață nouă! se gândea mereu cu bucurie. În sfârșit mi-am găsit calea... Au trecut șovăirile și îndoielile! De acuma, înainte"! O poftă de viață vajnică îi clocotea în piept. Când venea, dimineața, de la observator și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fără ordin, sătule parcă și mulțumite. Întunericul și tăcerea înfășurară pe Apostol ca un lințoliu aspru, în vreme ce ochii lui, cu pupilele largi, se chinuiau într-o așteptare fără scop. În fundul sufletului însă simțea clar cum pâlpâie dragostea de lumină, blândă, mângâietoare... Apoi iar auzi, de astă dată chiar la spatele lui, glasul locotenentului de infanterie: ― În sfârșit, bine c-a dat Dumnezeu de ați isprăvit cu reflectorul, că era mai mare rușinea!... Te pomenești că iei și o medalie de vitejie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o spune pe ungurește, ca să pricepem mai bine... Apostol tocmai se mustra că i-a putut pune o întrebare atât de neroadă, răspunsul ei însă îl încurcă cu desăvârșire. Și nu vorbele, ci glasul ei aspru și totuși dulce și mângâietor ca o panglică de mătase, cu niște mlădieri de copil răsfățat. De-acum nu mai dorea decât să-i audă glasul și își chinuia mintea să înjghebe o întrebare potrivită prin care s-o facă să mai vorbească. Toate sforțările
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sângele se zvârcolea ca într-o temniță de plumb. Șiroaiele de lacrimi curgeau pe florile de aur ale patrafirului îmbibat cu miros de tămâie, ca un râu desfundat de o furtună năprasnică. Printre gemetele lui sacadate, glasul preotului, moale și mângâietor, i se strecura sfios în suflet, cu vorbe simple, nemeșteșugite, din care, încetul cu încetul, se închegă acolo o liniște ca pânza de zăbranic, străvezie și totuși destul de deasă spre a cerne și a arunca la o parte toate ispitele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îl va mînca focul. 35. El zămislește răul și naște răul: în sînul lui coace roade care-l înșeală." $16 1. Iov a luat cuvîntul și a zis: 2. "Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toți sunteți niște mîngîietori supărăcioși. 3. Cînd se vor sfîrși aceste vorbe în vînt? Și pentru ce atîta supărare în răspunsurile tale? 4. Ca voi aș vorbi eu, de ați fi în locul meu? V-aș copleși cu vorbe, aș da din cap la voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
primăvară. 24. Cînd li se muia inima, le zîmbeam. Și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. 25. Îmi plăcea să mă duc la ei, și mă așezam în fruntea lor, eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri, ca un mîngîietor lîngă niște întristați. $30 1. Și acum! Am ajuns de rîsul celor mai tineri decît mine, pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre cîinii turmei mele. 2. Dar la ce mi-ar fi folosit puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
mănăstirea Socolei Pe acolo unde, începând cu anul 1560 și până în 1803, au viețuit călugărițe. Să ne vedem sănătoși, că de povestit or fi destule! Pe mâine! * M-am oprit anume la intersecția uliții Arapului cu Bariera Veche... În lumina mângâietoare a dimineții de toamnă, imaginația parcă-i mai sprințară. Aud ropot de cal în galop... „Trebuie să fie un călăreț de Țarigrad, care aduce cine știe ce veste către vodă?” Îmi trec mâna peste frunte, ca să-mi alung vedenia... Și nu mică
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]