632 matches
-
o forță dramatică unică. Tintoretto s-a născut la 29 septembrie 1518 în Veneția, petrecându-și copilăria între vasele cu vopsele ale tatălui său. Nu se știe unde și-a făcut ucenicia artistică, dar primele sale lucrări sunt apropiate de manierismul lui Parmigianino (1503-1540) sau de stilul lui Andrea Schiavone (1510-1563). Tintoretto și-a format propriul stil, îndeosebi exersând cu perseverența desenul, studiind sculpturile, desenele și gravurile colecțiilor venețiene. În 1539 era deja un pictor independent, cum reiese dintr-un act
Tintoretto () [Corola-website/Science/306686_a_308015]
-
al XV-lea. După el, arta Veneției este revoluționată de către Giorgione, iar la începutul secolului al XVI-lea de către Tițian. Această eră este încheiată de Veronese și de Tintoretto, ultimul încetând din viață în anul 1594. Ei marchează trecerea spre manierism. În arhitectură sunt de remarcat construcțiile monumentale realizate de Pietro și Tullio Lombardo și - mai ales - de Andrea Palladio. Literatura s-a dezvoltat sub semnul umanismului, un rol important avându-l înființarea de către Aldo Manuzio în anul 1502 a "Noii
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
de artă: obiecte de cult, brocart-uri fine și țesături cu fire de aur, mânere de săbii și pumnale, decorațiuni în lemn sculptat, care erau exportate în întreaga Europă apuseană. Caligrafia manuscriselor face cu timpul loc tipăriturilor artistice. În pictură, manierismul nu a fost un stil de sine stătător, ci un curent care a însoțit renascentismul târziu, o variantă a acestuia care prevestea deja barocul. El aducea cu sine o aglomerare confuză a formelor, o estetizare excesivă care conferea o doză
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
curent care a însoțit renascentismul târziu, o variantă a acestuia care prevestea deja barocul. El aducea cu sine o aglomerare confuză a formelor, o estetizare excesivă care conferea o doză de artificial lucrărilor. Aceste trăsături însă au caracterizat mai degrabă manierismul roman sau florentin, nu și pe cel venețian, care punea accentul mai ales pe culoare. Începând din anul 1530, cu ajutorul pictorului și gravorului Andrea Schiavone (1510-1563), în Veneția se răspândesc gravurile elaborate pe baza lucrărilor lui Parmigianino (1503-1540), opere manieriste
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
se răspândesc gravurile elaborate pe baza lucrărilor lui Parmigianino (1503-1540), opere manieriste caracterizate de un farmec și o finețe aparte. O dată cu sosirea la Veneția - la invitația lui Pietro Aretino - a doi pictori florentini, Francesco Salviati (1510-1563) și Giorgio Vasari (1511-1574), manierismul devine mai delicat, îndepărtându-se de tiparele tradiționale. Se schimbă stilul tablourilor, artiștii își aleg din ce în ce mai des teme mitologice și alegorice. Manierismul se manifestă în operele târzii ale lui Tintoretto (1518-1594) și Paolo Veronese (1528-1588), precum și în cele ale lui
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
la Veneția - la invitația lui Pietro Aretino - a doi pictori florentini, Francesco Salviati (1510-1563) și Giorgio Vasari (1511-1574), manierismul devine mai delicat, îndepărtându-se de tiparele tradiționale. Se schimbă stilul tablourilor, artiștii își aleg din ce în ce mai des teme mitologice și alegorice. Manierismul se manifestă în operele târzii ale lui Tintoretto (1518-1594) și Paolo Veronese (1528-1588), precum și în cele ale lui Jacopo Bassano (1515-1592), dar nici Tițian nu a rămas indiferent la stilul "importat", el admirând cu sinceritate acuratețea desenului, precizia tușelor și
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
cu acel curent al picturii venețiene reprezentat de Pordenone, de'Pitati și Bordone. Sub influența artei lui Schiavone - deci, indirect, și sub cea a lui Parmigianino -, respectiv sub cea a lui Salviati, stilul lui, apropiindu-se tot mai mult de manierism, capătă o forță extraordinară, inspirat, probabil, de artștii de la Roma. Într-adevăr, după anul 1550 există în lucrările artistului referiri la Michelangelo, prin dramatismul compoziției, contrastele cromatice și modul dinamic de a desena. Culoarea, dominantă în pictura venețiană, este prezentă
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
lui Pietro di Francesca găsesc comparație numai în muzeele italiene. Un loc de onoare îl ocupă Raffaello. Școală milaneza a lui Leonardo este reprezentată de Andrea Solario, Boltraffio și Luini, școala bresciană este reprezentată de Romanino, Moretto și Savoldo. Elegantă Manierismului se întâlnește în Correggio, Andrea de Sarto și Parmigianino. Capodoperelor lui Tiziano li se alătură un intreg ciclu pictoric al lui Veronese, armonizându-se mai neliniștiților Loretto și Dosso. Caravaggio, Luca Giordano și Solimena oferă splendide exemple de dramă și
National Gallery, Londra () [Corola-website/Science/307374_a_308703]
-
fost François Mansart, un perfecționist neobosit, care se consideră a fi cel care a introdus în întregime barocul in Franța. În proiectul său pentru "Maison-Laffitte" (1642), Mansart a reușit să împace concepțiile academice și baroce, demonstrând totodată și respect pentru manierismul gotic francez moștenit. "Maison-Laffitte" ilustrează continua tranziție de la castelul post-medieval al secolului al XVI-lea la vila-casă de vacanță a secolului XVIII. Structura este simetrică, cu ordine diferite aplicate pe fiecare etaj, în general în forma pilaștrilor. Frontispiciul, acoperit cu
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]
-
etaje. În timp, unele dintre aceste prăvălii au fost unite, astfel încât în prezent, pasajul cuprinde în jur de 40 de magazine. Fațada din spre Piccadilly a fost adăugată la începutul secolului al XX-lea și reprezintă o versiune târzue a manierismului Victorian. În Statele Unite, primul pasaj a fost "Greek Revival Weybosset Arcade" din Providence (Rhode Island), proiectat de arhitectul Russell Warren dat în funcțiune în 1828 . Pasajul este cunoscut azi sub numele Westminster Arcade sau "Providence Arcade". La ambele capete ale
Centru comercial () [Corola-website/Science/303178_a_304507]
-
Biserica Romano-Catolică vedea evoluția picturii și sculpturii bisericești. Ideea era ca artiștii să realizeze opere vizuale care să se adreseze tuturora, dar mai cu seamă celor mulți și needucați, decât grupului extrem de restrâns, pe vremea aceea, a celor avizați. Astfel manierismului intelectual și rafinat al întregului secol al XVI-lea i se "opunea" prin deschidere, claritate și lipsă de ambiguitate o reprezentare umană deschisă larg tuturor simțurilor. Oricum, a fost necesară aproximativ o generație până când aceste comandamente să poată fi realmente
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
dar contestată de alții, că importantele inovații artistice ale marilor artiști ai artei figurative începutului anilor 1600 (Caravaggio, Frații Carracci, etc.) s-ar datora mai degrabă funcției artei ecleziastice cu destinație clară decât măiestriei artistice a artiștilor înșiși. Comparativ cu manierismul elevat ce se adresa elitelor și care era aproape obscur celor mai mulți dintre privitori, stilul baroc angaja privitorul într-o "aventură" a înțelegerii care era simplă, evidentă, directă și ușor de "decodificat." Artiști ca Annibale Carracci, Caravaggio, Correggio și Federico Barocci
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
obscur celor mai mulți dintre privitori, stilul baroc angaja privitorul într-o "aventură" a înțelegerii care era simplă, evidentă, directă și ușor de "decodificat." Artiști ca Annibale Carracci, Caravaggio, Correggio și Federico Barocci sunt printre cei care au marcat semnificativ desprinderea de manierism și transformarea artei timpului în baroc. Nu întâmplător, aceștia sunt adeseori numiți precursori ai barocului sau "artiști proto-baroc". Deși singular, prin viziunea și realizările sale geniale în arhitectură, pictură și sculptură, formând o clasă aparte, Michelangelo poate fi considerat printre
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
conduc la apariția ritmurilor sincopate pe o scală largă, ca fiind total opuse temelor sofisticate, metafizice, îndelung elaborate. De la scrierile lui John Donne la opera de căpătâi a lui John Milton, Paradisul pierdut, drumul este din nou unul de la un manierism ajuns la apogeu la un baroc epic. Barocul a continuat să se propage dinspre Italia înspre vestul Europei mai ales de-a lungul primei jumătăți a secolului al XVII-lea, iar ulterior înspre centrul, nordul și estul Europei în cea
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
elemente aparte ale unuia din locurile cele mai vizitate și admirate din Anglia. Teatrul a fost adus pe culmile sale manieriste de către mai mulți dramaturgi renumiți în epocă, dintre care se detașează desigur William Shakespeare. Acțiunea pieselor de teatru în manierism se baza pe o elaborare sofisticată a povestirii, mișcări complexe și, de multe ori, imprevizibile ale personajelor, precum și prin existența unor intrigi multiple întrepătrunse, care în final se îmbină coerent și relativ credibil. Odată cu structurarea și cristalizarea stilului baroc ca
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
precum și de ardenta dorință a căutarii mirabilului. Folosind un termen italian adecvat, artiștii căutau, inclusiv prin utilizarea a tot felul de artificii, să uimească, să produca profundă admirație (precum în marinism), adică căutau maraviglia. Din acest unghi de vedere, dacă manierismul a fost prima ruptură serioasă față de Renaștere, atunci barocul este ruptura totală, poate chiar limbajul artistic total opus. Tema cunoscută a Renașterii, suferința psihologică (de ce nu, metafizică) a omului, temă într-un fel abandonată după revoluțiile în gândire provocate de
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
genuri literare, printre care Romanzo, romanul, este cel mai important de menționat. Ca o consecință indirectă a acestei dezvoltări literare, formele literaturii populare italiene, inclusive diferite forme ale literaturii dialectale, au putut înflori, nefiind "sugrumate", ca până atunci, de latina manierismului. În final, cel puțin în Italia, folosirea masivă a latinei se diluează treptat în timpul epocii baroc, ajungând, în final, să fie total înlocuită de italiană. Noțiunea de baroc include și un anumit stil muzical, care a apărut puțin mai târziu
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
arte. S-a stabilit cu fermitate la teatrul lor, "Petit-Bourbon", unde pe 18 noiembrie 1659 a oferit premieră piesei Leș Précieuses ridicules (Prețioasele ridicole), una dintre capodoperele sale. Această a fost cu certitudine prima sa încercare în a batjocori anumite manierismuri și afectări comune la acea vreme în Franța. A fost Molière, cu siguranta, care a materializat conceptul că satiră "câștigat ridendo mores" (critică obiceiuri prin umor) uneori confundat cu un proverb latin autentic. Stilul și conținutul primului său succes au
Molière () [Corola-website/Science/299483_a_300812]
-
Aquino (după Despre "principiile naturii"), în jurul vârstei de treizeci de ani, atunci când școlarii parizieni întâmpinau dificultăți semnificative în înțelegerea vocabularului vehiculat de către magiștrii vremii. Termeni ca "esse", "ens", "essentia", "materia", "forma", "intellectus", "individuum", ș.a., constituiau elementele centrale ale unui - aproape - manierism discursiv al epocii. Toma își propune să explice termenii de "ens" (pl. "entia", fiindul sau ființa concretă, ființarea determinată în multiplu, cea de-aici) și "essentia" (esența), considerați primordiali în ordinea conceperii lor de către intelect. Este o precizare semnificativă, deoarece
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
scopul de a-l atrage pe cititor într-o examinare auto-reflectivă a propriei vieți personale. Asociațiile complicate de embleme pot transmite informații cititorului informat din punct de vedere cultural, o caracteristică a mișcării artistice a secolului al XVI-lea numită manierism.
Emblemă () [Corola-website/Science/303583_a_304912]
-
(n. 3 noiembrie 1500 în Florența - d. 13 februarie 1571 în Florența) a fost un giuvaiergiu, sculptor și un renumit reprezentant al manierismului italian. In secolul al XIX-lea Cellini, după o perioadă de câteva sute de ani de uitare a operelor lui, este din nou descoperit, fiind azi considerat după perioada antică unul dintre cei mai mari sculptori, fiind un „uomo universale
Benvenuto Cellini () [Corola-website/Science/304435_a_305764]
-
XL (1994), secț. e lingvistică, p. 23 38. 30. A fost păstrat numele împăratului Traian în tradiția populară romînească?, în “Convorbiri literare”, Iași, nr. 1, ianuarie 1999, p. 7. 31. Miron Costin și Laurentius Toppeltinus: între imitarea sintaxei latine și manierismul retoric, în AUI, tomul XLVI XLVII (2000 2001) — Omagiu profesorului Alexandru Andriescu, p. 85 102. 32. Câteva reflecții asupra statutului actual al cercetării filologice românești, în vol. Ofelia Ichim/ Florin Teodor Olariu, Identitatea limbii și literaturii române în perspectiva globalizării
Eugen Munteanu () [Corola-website/Science/311009_a_312338]
-
Conferința națională de filologie “Limba română azi”, Iași Chișinău, 28 31 august 1991. 17. Actualitatea logicii scolastice, comunicare prezentată în cadrul seminarului “Logică în orizontul postmodernității”, Iași, 25 octombrie 1991. 18. Miron Costin și Laurentius Toppeltinus: între imitarea sintaxei latine și manierismul retoric, comunicare prezentată în cadrul Colocviului “Miron Costin. 300 de ani de la moarte”, Iași Român, 22 23 noiembrie 1991. 19. “Pîinea noastră cea de toate zilele” — reflexe în tradiția românească, comunicare prezentată la Sesiunea anuală a Institutului de Filologie Română “Alexandru
Eugen Munteanu () [Corola-website/Science/311009_a_312338]
-
fost un pictor italian din perioada Renașterii, aparținând "școlii din Parma". Picturile sale, realizate cu o tehnică iluzionistă, constituie o punte între operele lui Andrea Mantegna din Mantova și arta Barocului. Creația lui servește ca inspirație multor artiști, de la reprezentanții manierismului până la stilul "rococo" din secolul al XVIII-lea. Pictorul, cu numele adevărat Antonio Allegri, s-a născut la Correggio, de la care și-a luat numele de artist, o mică localitate situată pe râul Enzo, între Parma și Reggio Emilia. Tatăl
Correggio () [Corola-website/Science/311175_a_312504]
-
1535 lui Giorgio Gandino del Grano. În fresca ""Înălțarea Fecioarei Maria"" profunzimea este sugerată de mișcarea figurației numeroase, de multitudinea planurilor compoziționale, precum și de subordonarea lor perspectivei aeriene. O experiență total diferită o oferă tablourile de altar ale lui Correggio. Manierismul prezent în ele, mișcarea formelor și multitudinea detaliilor ar fi iritante dacă artistul nu le-ar atenua cu o anume noutate compozițională, și anume cu linii oblice, utilizate tot mai des, care destramă stabilitatea imaginii. Tabloul ""Madonna și Sfântul Ieronim
Correggio () [Corola-website/Science/311175_a_312504]