1,979 matches
-
cei ce-i vor vedea, vor cunoaște că sunt o sămînță binecuvîntată de Domnul." 10. "Mă bucur în Domnul, și sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mîntuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească, și ca o mireasă, împodobită cu sculele ei. 11. Căci, după cum pămîntul face să răsară lăstarul lui, și după cum o grădină face să încolțească semănăturile ei, așa va face Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
cu pompiță de colectat sputa; câteva fire de cenușă din cuibul păsării Phoenix; un maldăr de ceasloave, scrisori vechi și dagherotipuri; mecanisme perpetuum mobile cărate din bunkerul bunicului lui Vanghele; o mărgea de bufonită găsită în țeasta unei broaște râioase; mantaua străpunsă de glonț a generalului Dragalina; o întreagă apotecă plină cu balsamuri și poțiuni miraculoase; un relicvar conținând boabele Sfântului Ignatius și clavicula doctorului fără de arginți Talaleu; un vechi astrolab și diverse proteze mecanice; o fotografie reprezentând mai multe personaje
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu teamă și respect, nu atât de groaza fantomelor care bântuie locul, nici din venerație pentru morții familiei, ci mai degrabă la gândul că și lucrurile tale își vor găsi locul în acest bizar cimitir de vechituri. Bătrânul își punea mantaua decolorată a vreunui unchi și mănușile destrămate ale vreunei bunici și deschidea timorat cufere boltite și albume prăfuite. Acolo afla cu uimire că obiectele se nasc, trăiesc, iubesc și mor, aidoma unor ființe tăcute și demne. Cu strângere de inimă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de tablă, în care se strânseseră o mulțime de lucruri mici și inutile dar care, privite laolaltă, indicau într-un fel o dimensiune a condiției cazone a gornistului: două cheițe, o cruciuliță de tablă, un blacheu îndoit, un nasture de manta, o brichetă neîndemânatic meșterită dintr-un cartuș, un pachețel aproape gol de hârtie "LUX" pentru țigarete, un ban găurit pe care era scris "Bun pentru un leu", un ac de siguranță ruginit, un mic magnet, o bucată arsă de tămâie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
scene, apreciază cum se cuvine persoanele delicate, fragile și care mai ales, cele care gândesc în orice problemă ca o blondă tipică. Ehei, ce au fremătat și freamătă pe scena aceasta nume de blonde ca Boagiu, Udrea, Turcan, Săftoiu, Anastase, Mantale, Șandru, Emil Boc. Acum sunt sigur, că unii dintre dumneavoastră veți spune că Emil Boc nu est de genul feminin, dar vă contrazic, fiindcă prin talentele lui native de curvă politică și cât de blond gândește de obicei ,coada asta
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
carul. Acum, din cel mai nobil post, Mi se retrage harul. Și, spre liniștea eternă, Eul a pornit timid; Visul a ajuns în bernă, Versul este invalid. Lutul doar rămas în cale E-ngrozit la gândul trist Că de sub negre mantale Va sluji un ceramist. Astfel voi ajunge mâine Oală mare sau ulcea Să duc apă pentru pâine Celui pe-a vieții vâlcea. 11 iunie 2004 AȘA A FOST, AȘA VA FI „Toate-n viață rămân baltă” - Visuri, fapte și idei
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
Coboară în sunetele Portughezei și în aclamațiile mulțimii care se adunase, ca de obicei, să-și zărească idolul. Când se pregătea să treacă pragul ușii de la intrare, se auzi un foc de armă. Sidonio încercă să bage mâna în buzunarul mantalei, fără îndoială ca să scoată revolverul, dar nu mai avu timp. Un al doilea foc îl prăvăli la pământ. Panica puse repede stăpânire pe mulțimea aceea înnebunită de spaimă și durere. Gărzile republicane și agenții încep să lovească în neștire. Sidonio
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
bagauzilor ori a vreunei patrule burgunde, se lipsiră de foc și mâncară doar carne uscată și sărată. încă zguduit de spectacolul sângeros la care asistase, Audbert nu spuse nici o vorbă până când Balamber, în vreme ce se pregătea să se culce învelit în mantaua sa de oaie, îl chestionă: — Reușim să ajungem până mâine? Nu, veni răspunsul. Mâine va trebui să urcăm la pas și de-abia dacă o să vedem Rhonul din depărtare. Ai văzut bine că drumurile prin munți sunt mai lungi decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o bucată de caș, nu îi scăpă, totuși, nici o clipă din ochi pe huni. Puțin mai târziu, îi văzu pe toți treji și constată, cu surprindere, că își dăduseră jos de pe ei cămășile lungi de in ori de piele și mantalele de oaie, iar acum se îmbrăcau foarte liniștiți cu niște haine mult mai de preț, pe care le scotea fiecare din bagajul său: cămăși din mătase de damasc, centuri cu catarame de aur, pantaloni largi, cu o croială cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
veche, întredeschisă, veneau vocile scăzute și pașii grei, grăbiți, ai soldaților din garda sa; din curte răsună vocea puternică a lui Mataurus, comandantul turma-ei, care cerea pe un ton aspru să fie înșeuați caii. în vreme ce ordonanța îi aranja pe umeri mantaua scurtă, purpurie, ofițerul trecea cu un ochi distrat peste mizeria ce domnea în acel loc care pentru o noapte îi fusese adăpost. O cămăruță nu mai mare de cinci pași, cu o singură fereastră închisă cu gratii ruginite și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
comandantului gărzii, îi ceru un cal pentru prizonier. Wolfhram, uimit peste măsură, întinse mâna spre marcoman și obiectă: — Dar... Prefectule... Uiți că omul ăsta voia... — îi plătesc eu calul și harnașamentul, i-o tăie Sebastianus. Și găsește-i și o manta; e așa de amărât, nu vreau să-mi îngreuneze călătoria. O să hotărăsc pe drum ce fac cu el. La urma urmei, gărzile mele l-au prins, nu? Wolfhram îl fixă pe roman ezitând, cu o expresie incertă, dar ofițerul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ținea stindardul lui Gundovek - cu un mistreț negru pe fond roșu -, detașamentul romanilor se puse în mișcare, lăsând în urmă stațiunea de popas. în frunte se afla Sebastianus. Audbert, pe un cal pag cenușiu și cu umerii acoperiți de o manta militară groasă, călărea alături de el. Mușca lacom dintr-o pâine mare, rotundă, pe care i-o dăduse un soldat, din ordinul legatului, și întorcea din când în când către acesta din urmă priviri pline - de la o vreme - de recunoștință și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cât mai repede. Eu o să-mi scot la vedere martorul la momentul hotărât de voi. E de ajuns să-mi faci un semn. Sebastianus se întoarse apoi spre marcoman. — Stai aproape de mine, Audbert! îi porunci. Acoperă-te mai departe cu mantaua și nu de depărta pentru nimic în lume. Stai mereu lângă Mataurus, ai înțeles? Iar voi, spuse către căpetenia turma-ei și către soldați, stați tot timpul în jurul lui. Alpinianus ar mai fi avut și altele de întrebat, dar era deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le ascundea. Iată, de pildă, un om avid și arogant; ca să se prefacă îndurerat, ținea capul în jos, aproape îngropat între umerii masivi, dar pe sub sprâncenele stufoase îl scruta temător, cu ochi vicleni, în vreme ce își ținea, sub pântecele proeminent, poalele mantalei, cu siguranță acoperindu-și punga din piele ce îi atârna la centură. Alături se afla un om instrui, poate un copist, slab și totuși cu burtă, cu ochii alunecoși și bărbia micuță, gură cărnoasă și pielea grasă și lucioasă: semnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
curte, făcându-și loc prin mulțimea fugarilor, aruncând priviri piezișe, într-o tăcere sumbră. Patru dintre ei duceau un rănit, un tânăr ce arăta cam de douăzeci și cinci de ani, pe o targă rudimentară, improvizată sumar din două sulițe și o manta. înaintea lor mergea un om îndesat, cu păr lung, blondiu, și cu o tăietură verticală pe obrazul drept. Gândindu-se că voia să-i găsească rănitului un ungher liniștit și adăpostit, Canzianus se apropie de el și îl ajută să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de greutate îi apăsa capul și, vrând să se ridice pe coate, simți junghiuri săgetându-i gâtul și pieptul, astfel că preferă să renunțe. Relaxându-se, își dădu seama că se găsea înfășurat într-o pătură sau poate chiar în mantaua sa. Un miros de fum de lemn ajungea până la el și auzea trosnind undeva un foc; foarte curând, observă o lumină roșiatică pâlpâind slab, ceea ce îl ajută să înțeleagă că se afla într-un spațiu închis, destul de mare - o clădire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îngenunchease lângă el, puse pe jos un vas mic de pământ. — Așteaptă, îi spuse. Trebuie să încerci să te ridici puțin. întinse o mână spre o grămadă de blănuri, rogojini și țesături de lână din satele său și luă o manta din blană de oaie, pe care o împături repede, făcând-o sul. — Acum ajută-mă, porunci ea, trecându-i o mână prin spate și trăgându-l către sine. Sebastianus se supuse, sprijinindu-se pe coate, cu prețul unor dureri sfâșietoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe care o împături repede, făcând-o sul. — Acum ajută-mă, porunci ea, trecându-i o mână prin spate și trăgându-l către sine. Sebastianus se supuse, sprijinindu-se pe coate, cu prețul unor dureri sfâșietoare, iar ea îi strecură mantaua împăturită sub ceafă; fu astfel în stare să bea apa din vasul pe care, imediat după aceea, i-l apropie de buze. Reuși să-l prindă cu ambele mâini, însă femeia, poate observându-i slăbiciunea în felul cum îl apucase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe chipul său; apoi, încet, o roti de jur împrejur, măsurând din ochi tabăra devastată, haosul care încă mai domnea printre oamenii săi. Deasupra dealurilor, spre răsărit, cerul se lumina la primele licăriri ale zorilor. Ochii săi rămaseră fixați pe mantaua de nepătruns a pădurii care înconjura din toate părțile tabăra. Dușmanul era acolo, fugind victorios. De neatins. Dar el nu putea să accepte o asemenea umilire: trebuia să reacționeze. Privindu-și din nou scutierul, îi porunci să sune cornul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de alte surprize îi avertiză pe toți să stea pregătiți. Ceva mai târziu, erau față în față cu ei. Tribunul îi cântări într-o clipă: erau amândoi robuști, pe la treizeci de ani, înarmați cu săbii; unul avea pe spate o manta militară, celălalt ținea atârnat de șa un scut rotund, ca acelea folosite de cavaleria auxiliară. Era vorba, probabil, de dezertori. Divicone îi cunoștea pe amândoi și ridică mâna să-i salute — Salve, Baudelius! Și ție, Martianus, salve! — Salutare, Divicone! îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
atârnat de șa un scut rotund, ca acelea folosite de cavaleria auxiliară. Era vorba, probabil, de dezertori. Divicone îi cunoștea pe amândoi și ridică mâna să-i salute — Salve, Baudelius! Și ție, Martianus, salve! — Salutare, Divicone! îi răspunse cel cu mantaua. Și-i salut și pe prietenii tăi. Sebastianus își opri calul și răspunse printr-un simplu semn făcut cu capul, însă alături de el Maliban ținea deja o săgeată potrivită în arc; privirile celor doi bagauzi se plimbau neliniștite de la săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ținea deja o săgeată potrivită în arc; privirile celor doi bagauzi se plimbau neliniștite de la săgeată la tovarășul lor, care, cu mâinile legate, nu-și dădea prea mult osteneala să ascundă condiție de prizonier în care se afla. Cel cu mantaua îl întrebă pe Divicone: — Ce caută cu voi Eucherius? De ce l-au legat așa? Auzind explicațiile fostului călugăr, se încruntară. Cel cu scutul îi studie pe cei patru tovarăși ai lui Divicone cu o privire stupefiată și nu fără o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
observă că, dacă Eucherius violase legile Bagaudiei, în adunare nu i-ar fi fost prea moale. în momentul acela, Sebastianus îl întrerupse cu nerăbdare: — Exact, chiar așa: adunarea. îmi închipui că sunteți aici ca să fiți călăuzele noastre. Răspunse cel cu mantaua: — într-adevăr, așa e. — Atunci, ce mai așteptăm? Luat prin surprindere de tonul său iritat, bagaudul se îndreptă în șa, încuviință și-și întoarse brusc calul: — Urmați-mă! spuse dând pinteni animalului. Urmând cele două călăuze, Sebastianus și tovarășii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nerăbdători să pună și ei mâna pe ceva. Cilonus era acum la pământ: doi barbari, fără să se îngrijească de prezența romanilor din redută, dezbrăcau brutal cadavrul. Oroarea pe care putu să o încerce Hippolita observându-i în vreme ce își disputau mantaua elegantă nu însemna nimic în comparație cu groaza ce i-o dădea villa pradă flăcărilor ori zgomotul ce venea din depozit și strigătele animalice ale prădătorilor, deveniți acum stăpâni absoluți peste ceea ce până cu câteva ore mai înainte - îngrijit cu dragoste și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
miza - pe care o puneau la bătaie mai mult ca o glumă bună, ca o reacție împotriva dezamăgirii și a deprimării - era o sumă reprezentând salariul pe care nu-l mai primeau de cine știe când. în vreme ce se întindea sub manta, Sebastianus răsuci în minte, tulburat, ultimele cuvinte ale lui Marcentius. Da, poate că veteranul nu se înșela. Fără îndoială, orele ce urmau aveau să fie hotărâtoare și poate ar fi fost mai bine să se întoarcă pe ziduri ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]