5,675 matches
-
nici o relevanță), luam câte un șase la matematică sau la fizică, ai mei se îngrijorau considerabil, spunându-mi că nu voi fi capabil să fac o meserie și că, prin urmare, voi muri de foame. În comparație cu japonezii însă, devin aproape meșter în a mă descurca în situații practice. Simpla (supra)viețuire în Oltenia, unde, dacă nu ești ager, ești mințit, furat sau înșelat în câteva secunde, mi-a ascuțit simțurile, mi-a deschis ochii, m-a făcut iute în mișcări. Atunci când
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ar fi trecut prin minte să abandoneze lupta. Ferit-a sfântul. Mergea abia sprijinindu-se în baston, săltând lejer picioarele și îndoindu-le din articulații precum buclucașul Pinocchio după ce ieșise la iveală din bucata de lemn cioplită cu iscusință de meșterul Gepetto. Arm îl privea cu sprâncenele ușor ridicate. Sărutându-i mâna delicată și îndemnând-o să se facă repede comodă, îi declară că în ziua aceea se simțea ca scos de la cutie, ușor ca o pană și voinic ca un
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
inimă, aveau mare preț. Mai băteau, atunci, în așezare, câteva pendule; ici-colo, zbârnâia câte un deșteptător. Într-un atelier de ceasornicărie, de obicei, în afara celor veniți cu treabă, mai intră o seamă de cunoscuți pentru a-i ține de urât meșterului ori numai pentru a-i risipi timpul; se spun tot felul de nimicuri; sunt dezvăluite lucruri extraordinare. Nici un jurnal nu cuprinde atâtea știri, multe nu ar trece de cenzură. În atelierul unui croitor sau în cel al unui cizmar tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
scurge vremea. În cel al Ceasornicarului, în afara ticăitului câtorva ornice agățate pe o planșetă ori înșirate pe masa de lucru, nu prea se auzea nimic. Tușea, uneori, jupânul; mai schimba, de nevoie, câteva vorbe cu vreun client, dar tic-tacul domina. Meșterul era tăcut, poate cugeta. Nu știa nimeni la ce se gândește Ceasornicarul, dar, într-o zi, cineva dădu sfoară în țară că meșterul ar lucra, pe ascuns, la un ornic aparte. Câțiva curioși și-au găsit, degrabă, drum spre atelier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
auzea nimic. Tușea, uneori, jupânul; mai schimba, de nevoie, câteva vorbe cu vreun client, dar tic-tacul domina. Meșterul era tăcut, poate cugeta. Nu știa nimeni la ce se gândește Ceasornicarul, dar, într-o zi, cineva dădu sfoară în țară că meșterul ar lucra, pe ascuns, la un ornic aparte. Câțiva curioși și-au găsit, degrabă, drum spre atelier, aproape că au dat buzna. Pe o masă, au zis ei, ferită de un paravan, peste care priviseră furiș, se aflau o mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
s-a întins, zglobie, peste târg. „O să facă o pendulă de-o să meargă de-a-ndăratelea. Când te scoli, o să vezi că e timpul să te culci!” „O să facă un ceas cu pitpalac. Pitpalac! Pitpalac!” Unii chiar așa începuseră a-i zice meșterului: Pitpalacul. Un client l-a întrebat dacă nu are trebuință de o astfel de pasăre și, spre mirarea acestuia, Ceasornicarul i-a spuse că da! Când i-a adus vietatea, meșterul a plătit-o, apoi i-a dădu drumul, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Pitpalac! Pitpalac!” Unii chiar așa începuseră a-i zice meșterului: Pitpalacul. Un client l-a întrebat dacă nu are trebuință de o astfel de pasăre și, spre mirarea acestuia, Ceasornicarul i-a spuse că da! Când i-a adus vietatea, meșterul a plătit-o, apoi i-a dădu drumul, privind-o cum se ridică în văzduh. A ceru să i se aducă altele...Nu a mai glumit nimeni fățiș, dar, între ei, oamenii se amuzau. Atelierul se închidea la opt seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
moțuri, unul în creștetul capului, celălalt pe frunte, ca un vârtej. Îi privea, în zori, cum se înălțau în văzduhul proaspăt și cum se rostogoleau, apoi, ca niște moriști căzătoare. Cu greu își desprindea Ceasornicarul privirile de la ei. Seara, așadar, meșterul se retrăgea în camera amintită și, după cel mult o oră, se culca; adormea repede. De la o vreme însă rămânea în atelier dincolo de miezul nopții, până spre ziuă. Sub lampa cu gaz, lucra. Curioșii, destui, distingeau printre scândurile obloanelor doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
știau că e vorba de un ceas. Se cățărau unii pe umerii altora, încercând să distingă, printre crăpături, detalii care să le potolească, măcar în parte, curiozitatea. Dar unghiul era nepotrivit; singura imagine mai clară era o parte din pălăria meșterului, agățată în cui. S-au scurs așa mulți ani. Ceasornicarul era chiar bătrân. Chelise aproape de tot, iar puținul păr ce-i mai rămăsese, ca niște smocuri, pe la urechi, albise. De acasă pleca doar rareori. Pentru de-ale gurii, trimitea câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
că mai mult de rău, fiindcă, după cum știți, necazul e mai tare ca norocul...” Oamenii îl ascultau muți. Asemenea vorbe nu mai auziseră. La mijloc trebuia să fie o șmecherie, ceva, nu se putea altfel. Poate după cât râseseră ei de meșter, zicându-i Pitpalac ori Moș Pendulă, vorbindu-l în fel și chip, acesta vroia să le-o plătească, amețindu-i cu tot felul de baliverne. „Știu că nu vă vine să credeți”, a continuat Ceasornicarul. „Cum să poată hotărî un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
coborât de pe scară și a intrat în odaia sa, probabil să se odihnească, mulțumit de-acum. Rari erau aceia care mai treceau pragul atelierului. De aveau trebuință să repare vreun ornic, unii mergeau în așezarea vecină, cale de mulți kilometri; meșterul îi desconsiderase: nu te apuci să înșiri gogoși unor oameni în toată firea. Ceasornicarul nu s-a îngrijorat. Își vedea de meșteșug, dregând cu aceeași sârguință ceasurile, câte i se mai aduceau. În răstimpuri, ieșea în ogradă pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de metri, o sută; se ridicau iar. Orologiul nu bătuse niciodată, deși trecuseră peste trei săptămâni. E drept, nici nu se petrecuseră evenimente deosebite în urbe, dar măcar să facă un bang oarecare, acolo, să audă lumea și să priceapă că meșterul nu i-a îmbrobodit de tot! Mulți începuseră chiar să uite de mașinăria din vârful turnului. Era o liniște în orășel de parcă încremenise totul în ziua în care s-a auzit pentru prima oară orologiul. Trei bătăi prelungi, puternice; multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
influență asupra unei persoane anume, asupra unor grupuri de oameni și chiar asupra fenomenelor naturii: ploi, fulgere, cutremure!... Nu fusese prea atent Profesorul atunci; i se păruse că bătrânul încerca să se fudulească, aducând în discuție lucruri peste condiția sa; meșterul părea puțin băut. Regreta că nu reținuse mai mult din cele auzite. Ce legi descoperise Ceasornicarul? Ce mecanism? Din zdrențele alea de cărți aflase. Dar cum deslușișe graiul? Mai mult întrebări; Profesorul de naturale și-a zis să mai aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de naturale și-a zis să mai aștepte... Mulți și-au dat seama, ca treziți din vis, că nu-l cunoșteau mai deloc pe Ceasornicar. Și doar venise de zeci de ani în târg; se bucuraseră, atunci, că aveau un meșter de ornice; știa să repare și cutii muzicale. Cel venit, burlac, nu ieșea niciodată la plimbare, nu mergea la birt, la tutungerie, la nunți, la popicărie ori la înmormântări. Când - într-un târziu - își luase nevastă, se știe cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cât, din povestea cu ceasul, iar el se uita la hulubi! Era prea de tot! Porumbeii scânteiau în soarele dimineții. Cădeau în tumbe, se ridicau la cer. Pământenii priveau în tăcere. „Să lăsăm hulubii să coboare singuri!” i-a strigat meșterului Starostele postăvarilor. „Să ne întoarcem la pendula noastră! Dai jos drăcovenia sau nu? Dacă ești cu gând curat, dovedește-o! O să așezi, pe urmă, în vârful turnului o colivie pentru porumbei și duminică o să venim să-i vedem cum zboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
observat că o parte din cele prezise de orologiu țin de natură”, i-a zis Filozoful Profesorului. „Mda”, a mormăit acesta. „Și banii din Bancă i-a luat vîntul...” Într-o după-amiază, au trecut pe la Ceasornicar. Doi cotoi bătrâni cărora meșterul le-a retezat mustățile dintr-o tăietură: „Ați venit să iscodiți?” - și i-a dat afară. Veniseră cu gândul să aducă vorba despre porumbei. Ziceau unii că hulubii - aduși, se pare, într-o noapte cu viscol cumplit, de către un străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
fără greș. Pe urmă, aranja orologiul să bată așa cum îi venea lui bine; cât să zăpăcească târgul. Cu ce mai afla pe pământ, cu ce mai urzea (multă lume era convinsă că o parte din cele petrecute erau chiar de către meșter puse la cale, printre acestea numărându-se, precis, focul de la găzărie și jefuirea Băncii) și cu ce mai citea prin hârțoagele lui nenorocite - pe unde dracu’ le-o mai fi găsit! - izbutea, numai bine, să-și facă mendrele... Cam așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
nimeni când se va așterne iar liniștea de odinioară. Disputele deveneau tot mai aprige, era de ales între viață și moarte. Orologiul continua să arate ora șapte și paisprezece minute, exact clipa în care bătrânul, cocoțat pe scară, îl oprise. Meșterul și mașinăria lui, chiar încremenită, dominau tot mai statornic urbea. Când a crezut că e timpul - sau doar pentru a se mai juca nițel cu îngăduința lumii -, scârbavnicul a pornit iar ceasul. Tocmai când târgoveții se așteptau mai puțin; mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
am învățat de bine! - și tot așa, constatăm că aproape toți cei din preajmă sunt cu mult mai buni sau mai răi decât i-am crezut...” „Pe cei neînțeleși”, a zis Profesorul de naturale, „îi socotim sfinți sau nebuni... Pe meșter era să-l facă fărâme mulțimea...” „Pentru că oamenii cred că nu e deloc străin de cele petrecute”, l-a întrerupt Profesorul de naturale. „La găzărie - se zice - chiar Pitpalacul i-a pus pe copii să umble cu focul. După ce, prevestitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
era la îndemâna lui. Se pare însă că a știut, măcar în parte, fără ca făptașii să prindă de veste. Nu a făcut nimic pentru a preveni jaful, chiar s-a folosit de prilej. Cât despre chestia cu fiarele, se spune că meșterul l-a cunoscut bine pe vânătorul de lupi albi: de la el a aflat, cândva, despre semnele prevestitoare de invazii... Că în zilele astea de gheață doar nu a văzut nimeni porumbeii zburând... Știi ce se spune despre hulubii lui...” „Faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și unii, și alții s-au privit nedumeriți: orologiul stătuse! Bătuse, știau bine, la ora nouă și patru minute, iar acum arăta nouă și treizeci și șapte și era amiază! După ce că nu vestise nimic, se mai și stricase! O rablă! Meșterul se făcea că habar nu are. Nici nu catadicsea să se arate. În atelier nu era; probabil că își făcea de lucru în cealaltă încăpere. Ori se urcase în pod, la hulubi. Au început să-l strige în cor. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Habar nu am avut cine a fost Pitpalacul!” ar fi putut zice, într-un glas, tot târgul. Atelierul a fost deschis a doua zi: câțiva clienți vroiau ceasurile pe care le lăsaseră la reparat. Cheia a fost găsită în buzunarul meșterului; a descuiat un funcționar de la Primărie, asistat de un jandarm. În stradă, în afara mușteriilor, se tot aduna lume. În scurtă vreme, peste o sută de oameni; cereau să le fie arătate cărțile. Tomurile acelea uriașe, scrise într-o limbă necunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
se părea mai încurcată decât încercau unii să o înfățișeze. Ceasornicarul poate nu fusese un șarlatan. Prea ieșea fum de la focul lui. Dar cărțile nu erau acolo! Și doar fuseseră; unul din clienți le zărise cu o zi înainte de moartea meșterului! Nu au fost găsite nici în cealaltă încăpere. Cei doi au răscolit peste tot: și în pod s-au uitat. „Nu sunt nicăieri!” le-a zis celor adunați Funcționarul. „Se vor face cercetări!” i-a asigurat Jandarmul. „Cărțile vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de subțiri, de pârghii ce de-abia se zăreau, de palete de tot felul și de grile minuscule; de tamburi perforați, de lamele din cel mai fin oțel, de șuruburi de jucărie, de piulițe și contrapiulițe, pentru care, probabil, înainte de meșter, nimeni pe lume nu mai făurise chei! Câte și mai câte nu erau! Și totul făcut de Ceasornicar! Un asemenea orologiu ar fi prevestit, fără greș, chiar și sfârșitul lumii: nu mai era loc de îndoială! În tăcere, urcau doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Căloiu Oana Muzeul Național al Țăranului Român ( Potrivit unui comunicat MȚR, la târg vor veni cei mai pricepuți și faimoși meșteri din țară: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari și iconari. Meșterii vor aduce obiecte care de care mai diverse, pe lângă tradiționalele băuturi și dulciuri de iarnă. Vizitatorii vor putea să-și cumpere sorcove, linguri, măști
Târg de Sfântul Nicolae la MȚR by Căloiu Oana () [Corola-journal/Journalistic/80673_a_81998]