2,843 matches
-
busola mea nu mai găsește un sens al binelui”; „Aș vrea (...) să-mi amintesc anonimatul”. „Încerc să pipăi golul din fereastră,/ dar mi se pare mai gol cel din oglindă,/ în care-s mai puțin, tot mai puțin”. O descripție melancolică a unei case pe acoperișul căreia „au înfrunzit țiglele”, ale cărei ferestre prăfuite „nu se mai uită nicăieri”, emanînd „un miros de singurătate prelungă”, în rafturile căreia „dorm biografii și războaie”, nu face decît să extrapoleze simțămîntul auctorial al autoinsatisfacției
Sensibilitatea în stare pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4935_a_6260]
-
-i rană deschisă, fierbinte,/ Dar mai ales acolo unde / Inima nu contenește să cînte" (Distinguo). Modelul e însă simplificat, împins către credința care la Blaga apărea problematizată. Ca și spre o romanțiozitate folclorică, spre o „zicere" de flăcău nu doar melancolic ci și șugubăț: „Domnule noiembrie,/ Lasă-mi, lasă, rogu-te / Platina, smaraldele,/ Inima, iubirile.// Nu le fugări pe vînt,/ Nu le duce în mormînt,/ Floarea, ramul și lumina/ Să nu fermenteze tina" (Substrat). Dacă latura metafizică a paradigmei este redusă
„Zbaterile, inclusiv pîlpîirile poemului” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6005_a_7330]
-
consideră pe sine un stoic cu viziune pozitivă, dar noi l-am socoti mai degrabă un sceptic versat căruia dezamăgirile vieții nu au reușit să-i omoare entuziasmul. De aceea, în Viață și cărți nu întîlnim un povestitor cu tentă melancolică, ci un evocator riguros de detalii clare. În al treilea rînd, nefiind o natură lirică, imaginația criticului culminează în abstracție, nu în fabulație și nici în sentiment. Pus în fața unei teme, Manolescu e mai predispus spre formularea unor scheme logice
Cutia de rezonanta by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5969_a_7294]
-
a nu putea ghici identitatea sinistrelor specimene. Specialitatea autorului răzbate în titlul cărții, resuscitarea fiind una din procedurile inerente meseriei de anestezist, cu deosebirea că aici avem de-a face cu reanimarea unor evenimente trecute. Cartea respiră aerul unei întoarceri melancolice, avînd ceva din bilanțul trist al unui drum încheiat, dar un drum în care mulți medici își vor regăsi anii tinereții.
Idoli și amintiri by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6028_a_7353]
-
întors în țară, a unit dorința de a face vîlvă cu resentimentele de natură socială, născute din propria-i biografie, și atunci épater le bourgeois devine comandamentul său imediat. Cum să-i epatezi pe bieții dîmbovițeni rămași la stadiul Romantismului melancolic? Desigur, printr-o literatură șocantă, eventual scandaloasă. Așa au luat naștere produsele naturaliste, compuse după rețetele în vogă la Paris, așa a introdus Delavrancea în proza românească personajele Zobie, Milogul, Trubadurul din nuvelele omonime. Exhibiționiste și prost scrise, ele nu
Complexele avocatului de succes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6211_a_7536]
-
adevăratul aforism e cel căruia nu i se mai știe paternitatea: „Cînd un aforism îi supraviețuiește autorului său, veritabilul învingător este autorul." (p. 5), subliniind iarăși că sarcasmul și malițiozitatea sînt germenii neapărați ai aforismului. Cine e pătruns de umoarea melancolică a apusurilor de soare sau dimpotrivă de exasperarea iscată de absurditatea vieții, acela nu scrie aforisme, ci pasteluri, imprecații sau eseuri speculative, maniera laconică cerînd, drept condiție temperamentală, ochiul coroziv. În concluzie, un volum cu multe aforisme memorabile, a cărui
Tenta memorabilă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6148_a_7473]
-
la fel de bine atât primului disc al lui Cohen, cât și celui mai recent. Continuitatea, unitatea, fascinanta monotonie a melodiei sunt probe de rezistență, nu semne ale atingerii limitelor creației. Cohen n-a dorit să facă altceva decât a făcut. Profet melancolic și ironic al unei lumi superficiale, n-a pretins și nu pretinde să fie luat în serios. El e „the fool on the hill”, dintr-una din baladele pesimiste ale Beatles-ilor, vizionarul care pune distanță între sine și lume, dar
Vechimea, adâncul (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4873_a_6198]
-
prin constantă obsesiilor, cel mai puternic ancorat în creația anterioară coheniană. Cadența discretă, dar neobosita, amintește discursul muzical deschis și dezinhibat din I’m Your Mân, în care, într-un mod asemănător, vocea ni se oferea pe dimensiunea ei gravă, melancolica și aproape extinctă. Revenirea la atmosferă vag suprarealista în care „îngerii gâfâie”, „ascultatul doare”, iar umanitatea în întregimea ei pare a fi pregătită pentru exterminare într-un lagăr gigantic conferă gravitate, punând stigmatul terorii pe tot ceea ce înseamnă aspirație umană
Vechimea, adâncul (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4835_a_6160]
-
H. Simionescu le inventează spre a descalifica ideea de carte și ideea de autor”. Intertextualitatea, parodia, farsa la care se pretează autorul, analizate atent de către Gabriela Gheorghișor, par să nu reprezinte decît o expresie a ceea ce Jean Starobinski numește „conștiința melancolică”, urmare a unui simțămînt de inferioritate, care încearcă a se sprijini pe textele, fie și luate în derîdere, ale altora, ale unor „garanți”. Există o grăitoare asociere între negația aruncată asupra lumii și golirea eului de conținut sensibil-moral, precum o
Cu toate cărțile pe masă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5305_a_6630]
-
demers e bazat pe credința că împrejurările vieții au o importanță covârșitoare în croirea destinului individual. Așa se explică refacerea secvențială a vieții, prinsă în capitole în care cronologicul și tematicul alcătuiesc o armătură indestructibilă. În final, într-o notă melancolică al cărei înțeles nu scapă nimănui, Tony Judt ne oferă, în chip de bun rămas, un Envoi, în tradiția baladescă franceză, o declarație de dragoste față de Elveția, țara în care se află „cabana memoriei” care l-a ajutat să ne
Memorii de dincolo de mormânt (III) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5314_a_6639]
-
proză către poezie. Nu complet, desigur, anumite ticuri narative rămânându-i intacte chiar în cele mai lirice dintre momente. Cu toate acestea, cum spuneam și în prefață, ar fi inadecvat să citim Instituția moartă a poștei ca pe un scenariu melancolic, lipsit de deznodământ. Să deducem, oricât de mare ar fi tentația, un fir roșu. În al doilea rând, e clar, nu toate piesele din acest volum sunt de nivelul celor mai bune. Chiva are, uneori, momente de sincopă. Se lasă
Postfață by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5327_a_6652]
-
Sergio (Carlos Areces) și Javier, clovnul cel trist. În afara scenei, clovnul cel vesel este de o violență explozivă, care o include și pe iubita lui, Natalia (Carolina Bang), o frumoasă acrobată. Jocul ei între cei doi bărbați, unul tandru, amabil, melancolic și celălalt febricitat, coleric, apucat, îi așază pe cei doi într-un război care îmbină farsa cu atrocitatea. La nivelul reprezentării, atât Hieronymus Bosch cât și Francisco Goya se întâlnesc într-un carnaval crud prelungind Spania anilor 37 către cea
Istoria și circul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5455_a_6780]
-
pe cîmp după un iepure” sau săvîrșește fel de fel de alte năzdrăvănii. Dar neputînd susține doar partitura purității, George Drăghescu dă glas și „vîrstei de fier”, care înăbușă serafismul începutului de viață. Se ivesc în consecință amărăciuni reflexive, scintilații melancolice: „Un vis care ucide alt vis compromite utopia visului”. Ce așteaptă George Drăghescu? A reveni la idealitatea ființei neprihănite, consumată și totuși insubstituibilă: „Viitorul este o copilărie mistuită”. George Drăghescu, O furnică pe Golgota, Ed. Grinta, 2011, 40 pag.
Vîrsta edenică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5469_a_6794]
-
lucrările numai tinere coregrafe, din țară, dar și din străinătate, ceea ce a iscat o serie de discuții, stinse ulterior, ca urmare a faptului că o parte dintre ele au relevat existența unor creatoare autentice. Cele două spectacole, Resurse umane (divertisment melancolic) cu Alexandra Pirici și Adriana Gheorghe și (anti) aging cu Mădălina Dan și Mihaela Dancs, au mai avut și alte trăsături comune. Ambele au inaugurat, de fapt, un gen nou, pe care l-am putea numi jurnalul personal ca spectacol
Deschiderea stagiunii în companiile de dans by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5154_a_6479]
-
concluzie, ci doar exprima o oarecare speranță. Jurnalist cultural, convertită de la o vreme la arta dansului contemporan - am văzut-o acum câteva luni în spectacolul Eu sunt PINA -, Adriana Gheorghe este cea căreia îi aparține conceptul spectacolului Resurse umane (divertisment melancolic). Dincolo de textul confesiv din programul de sală și de sumarele ei intervenții din spectacol, Adriana Gheorghe și-a pus de fapt în pagină destăinuirile prin intermediul dansului Alexandrei Pirici. Mișcarea acestei artiste, s-a dovedit deosebit de elocventă în evocarea unor trăiri
Deschiderea stagiunii în companiile de dans by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5154_a_6479]
-
care e epuizat prin aplicarea unor scheme exhaustive, în timp ce restricția duce la sațietatea subiectului, care obosește de căutarea unui decor menit a-l mîntui. La Zeletin, nervul de strictețe contemplativă surclasează voința de înghețare în chenare fixe, de unde și candoarea melancolică cu care descrie lumea. Contemplarea unui peisaj într-o zi de 24 noiembrie îi insuflă certitudinea că trebuie să devină scriitor, premoniția îndeplinindu-se cu precizie, chiar dacă la început autorul va trece prin ordalițiul muncii de traducător. În plus, după ce
Strictețea contemplativă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5165_a_6490]
-
i, constelații etc. Sub coroana generoasă a arborelui lui Malick se strâng imaginile splendide ale unei cosmogonii în care planetele valsează în dantele de gaze ucigașe de culori minunate, unde explozii solare se desfac asemeni unor eflorescențe fascinante, în care melancolice crepuscularități lunare desfășoară formele fantastice ale unui teritoriu pustiu, de o ariditate glasată, unde nuclee pulsatile înoată vibratil în citoplasmele lumii moleculare, unde atingeri diafane conduc la exploziile arhitecturilor abstruse ale unui Gaudi specializat în design celular, unde apele oceanului
Noduri și semne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5171_a_6496]
-
nouă, care aruncă asupra mediului rustic priviri condescendente, rezultînd un șir de metafore, un limbaj ce marchează contrastul dintre primordial și derivat, dintre natural și livresc. Incapabil a se mai întoarce deadevă ratelea în spațiul originar, bardul efectuează acolo vizite melancolice, incursiuni ale unei rememorări ocazionale, mărturisind: „Eu aș fi vrut să mai rămîn, / Eu trebuie să plec (Legănări). „Emoția” d-sale e circumscrisă în principal de toposul urban (Emoție de primăvară). Se produce o sciziune în sistemul retrospectiv în cauză
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
au întors pe toate fețele. În termenii unei cerințe stilistice baroce, ea nu reușește să dea aparența de naturalețe a artificiului. Dar, ceea ce este esențial, și meritul acestui roman, reușește să redea atmosfera de realism magic, vraja unei povești (stranii? melancolice? bolnăvicioase?) de dragoste dintr-un alt veac.
Călătoriile pe hârtie ale elefanților by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5395_a_6720]
-
utopia sa „pozitivă”: Istrati și personajul lui Cervantes descoperă ceea ce aș numi starea de criză a lumii în două dintre ipostazierile sale: aceea „cavalerească” și cea a Europei începutului de secol XX. De Hamlet - spune Mircea Iorgulescu -, îl apropie damnarea, „melancolicul prinț cu cartea în mână revoltat împotriva putreziciunii lumii” fiind personajul „simbolic reprezentativ” pentru Panait Istrati. În aceeași ordine, relația tânărului Istrati cu „obiectele” culturale care îi intersectează biografia constituie un alt câștig sigur al acestei introduceri în biobibliografia istratiană
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
scriu și, mai mult decât atât, să mă destăinui odată ca lumea și pe de-a-ntregul în privința a tot felul de lucruri. „Hârtia este mai răbdătoare decât oamenii.” Mi-am amintit de vorba asta într-una din zilele mele ușor melancolice când, stând plictisită cu capul sprijinit în mâini, nu mă puteam hotărî, în apatia mea, dacă-i mai bine să ies sau să rămân acasă, și astfel, în cele din urmă, am rămas locului, continuând să mă frământ. Da, într-
Jurnalul Annei Frank () [Corola-journal/Journalistic/5139_a_6464]
-
orice vanitate, fiindcă vanitățile obosesc, a inspirat, de bună seamă, metoda optzecistă, a relatării faptului divers trăit pe pielea proprie. O diferență este, însă, între abordările lor mult mai concrete, cu subiect și predicat, cum s-ar spune, și această melancolică plimbare vorbită printre sentimente care poate-au fost, poate nu. Incertitudinea, sau efortul neasumat de-a da un verdict sunt trăsături ale unei poezii în care totul pare. Balanță între păreri contradictorii este despre moarte ca revedere (mult pomenită, în
Amintire și adevăr by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5366_a_6691]
-
năluci. Mi-e dor de El și ascult marea. E tîrziu, e noapte, orașul tot doarme, Luna doar, cocoțată pe cer, îmi ține companie. Îl simt, undeva, pe omul în frac, cu joben și baston de cristal cum trece elegant, melancolic și absent. Beau o bere și zîmbesc. Închid ochii și pot să zbor, pur și simplu, mai sus decît toate păsările, exact ca una dintre fetele dhobiului din Maderas născută, așa cum depune mărturie Rushdie, la șaisprezece secunde după miezul nopții
Vlad Mugur by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5369_a_6694]
-
A fost să fie și să-l facă sublim abia în 2001, înainte de moarte. O lună mai tîrziu, Vlad Mugur pleca. Viața și arta lui par un spectacol fantastic, imens, dramatic, comic, ireal, abstract sau foarte concret, delicat, tumultos, descătușat, melancolic, irepetabil, misterios, genial. Priviți-l! Nici o altă imagine nu putea să închidă confesiunea pe care o face în cartea-dialog cu Florica Ichim. O copertă pentru o lume. Lumea lui Vlad Mugur. „E giunta mezza notte ... La luna slende in cielo
Vlad Mugur by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5369_a_6694]
-
prin utilizarea postmodernă a unui kitsch postromantic-decadent înnobilat de umbre wagneriene, muzica din Tristan și Isolda acompaniind imaginile de o eleganță prerafaelită și decupajele brugheliene. Regizorul ne introduce într-o serie de tablouri ca expresie a unei état d’âme melancolice cu nimic mai prejos decât celebra gravură a lui Dürer. Nota bene, inclusiv imaginile chermesei brugheliene se cuvine a fi citite ca antifrază la nostalgia difuză care inoculează fiecare cadru, invocând programatic nostalghia tarkovskiană pe un fond de sensibilitate bergmanian
Apocalipsă și melancolie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5206_a_6531]