4,697 matches
-
e cea a reglării factorilor impactului cu realul astfel încît să rezulte o imagine a sinelui, cu unde ale apropierii și îndepărtării de ceea ce resimte ca fiindu-i străin, imagine avînd pe cît posibil un caracter expresiv omogen. Predomină o melancolie paradoxal răsfățată a percepției de sine. Singurătatea capătă uneori o înfățișare domestică, cu figurația unor zgomote care umplu scena autoreprezentării: „Stau cu o carte deschisă pe piept/ n-am chef să citesc dar somnul refuză să vină/ se-aude o
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4270_a_5595]
-
o tristețe joculară care-și îngăduie a trasa insolite linii: „Fruntea mea lucește în umbră/ ca o piele tăbăcită de cîine/ ca piatra lustruită de sacrificii/ ca lemnul geluit al unui sicriu” (Tîrziu). Dezvoltîndu-și zeflemeaua, poetul declară că-și duce melancolia pe brațe aidoma unui copil handicapat care „vrea la oliță”, pe cînd viața „geme în jur neștiută”, asemenea unei galere cu vîslași care „trag la rame unii împotriva altora”. În momentele de relativă acalmie, devine un peisagist al unei ierni
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4270_a_5595]
-
Livius Ciocarlie Prelegere despre sens în poezie la Mircea Ivănescu: ...mopete e abstras acum în niște gânduri cu o atâta de fină melancolie în fiecare din ele încât s-a retras din ele și cel mai distilat înțeles. Poezia lui Mircea Ivănescu este un tratat despre absența oricărui fundament. Am vrut într-un rând să dau unui volum titlul Comentariu perpetuu, fără să
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4271_a_5596]
-
o doză de naivitate amestecată cu timiditate, felul în care primește vestea în măsură să deconcerteze pe oricine, și anume că amantul focos pe care-l întruchipează este de fapt steril, ceea ce ridică întrebări asupra paternității, aduce personajul la puterea melancoliei cehoviene a oamenilor de prisos. Dialogul și stările pe care le parcurge personajul relevă frumusețea tragică a comicului. I se ține lui George o lecție despre rasă, iar replica sa este sfâșietoare în umilința ei înjosită: „Dar ce, noi nu
După melci by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4295_a_5620]
-
a răului, la capătul căruia nu-mi rămâne decît să mă rog. Aș vrea ca ultimele cărți pe care le scriu să fie cărți de rugăciune.” În același interviu, poetul se definește a fi un „melancolic”, bîntuit însă de o melancolie „plină de umor”, izvorîtă din propriile-i „umori”, ce „parazitează toată viziunea senină asupra existenței.” Din această juxtapunere de planuri iau naștere conflictele de care vorbea ceva mai sus autorul Negrului pe negru. „Natura mea, mai spune el, este extrem de
Negru pe negru și negru pe alb by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/4299_a_5624]
-
mac între buze/ cu degetele de scrum și scriu și scriu// Și se face deodată seară/ și se face deodată pustiu/ să înviem acum dragostea mea/ e mult prea tîrziu” (Tîrziu). Dezvoltîndu-și zeflemeaua, poetul declară că-și duce pe brațe melancolia aidoma unui copil handicapat care „vrea la oliță”, pe cînd viața „geme în jur neștiută”, asemenea unei galere cu vîslași care „trag la rame unii împotriva altora”. În momentele de relativă acalmie, se manifestă ca un peisagist al unei ierni
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
încoace, de atunci de când „la țară, la bunici“ a devenit simplu „la țară“. Mă înconjoară o pustietate și o liniște pe care foșnetul slab al frunzelor de porumb o face și mai tăcută. Din prea multă căldură și din puțină melancolie, mă descalț și pornesc cu pași mărunți spre șosea. Cu un zâmbet în colțul gurii și unul în colțul inimii, privesc în urmă la tălpile ce-mi rămân desenate în praf. Tălpile sunt mai mari decât îmi aduceam aminte și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
întâmplător ni se va părea faptul că personificarea este, poate, cea mai frecventă figură de stil din lirica marelui "Comedianț". Personajele dețin taina unei uzurpări a realului, ele fac parte dintr-un spectacol ratat. Majoritatea personajelor sunt "negative": Neurastenie, Durere, melancolie, Desperare, Spaima-Pădurii, Terorile, Înșelătorul, Piaza Rea, dolenta Moarte (cu epitetul atenuant, care îi ambiguizează mesajul), Întunecatul April, personaj din ce în ce mai neliniștitor, ca și Craiul Amurg. Personajele "pozitive" sunt invocate mai curând in absentia. Ele se lasă așteptate fără a veni, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
himere? (Aedificabo et destruam) Sau pot căpăta nuanțe șăgalnice ori ironice: Dumnezeu în persoană veni-va... (Copilul nostru) Personajelor negative, atunci când se arată, amenințătoare, li se promite moartea, dar sfârșitul lor rămâne ipotetic: Ca Saul omorând vrăjitoarele, Așa voi ucide Melancolia (Ca Saul) Nu sta la fereastră cu ochii țintă, Neurastenie, Copacul zice că ești o ucigașă, o vrăjitoare... (Așteptare) Totul intră în degringoladă, inclusiv sensul personajelor, care se întorc ca niște giruete mecanice spre bine sau spre rău: Melancolie, iubirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ucide Melancolia (Ca Saul) Nu sta la fereastră cu ochii țintă, Neurastenie, Copacul zice că ești o ucigașă, o vrăjitoare... (Așteptare) Totul intră în degringoladă, inclusiv sensul personajelor, care se întorc ca niște giruete mecanice spre bine sau spre rău: Melancolie, iubirea mea... (De caelo) Alteritățile poetului pot îmbrăca o haină ludică, gingașă, efemeră: licuricii, arborii, vântul, "privighetoarea-n sutană", un cuc eremit (v. Confidență) sunt incluși în sfera ludus-ului. Huizinga ne învață: "În orice configurare, de la cea mai sacrală până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și susține, prin ricoșeu, taina personajelor de a uzurpa realul: Un țăruș de foc a crescut în inima odăii; Am s-o leg acolo cu o frânghie Și, înfigându-i așchii în coastă, să-i spun: Așa se pedepsesc uzurpatorii, Melancolie... (Ca Saul...) Personajele, aproape mereu abstracte, se sustrag pericolului pe care iminența concretizării îl reprezintă (într-o primă etapă a imaginării poetice) și încearcă să pătrundă în contingent, în mod ilicit (în cea de a doua etapă). Dar această pătrundere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de esența individuală, ci ca o pornire de a se elibera în contemplarea a ceea ce este necesar și stabil mai ales de accidentul existenței organice generale"12. "Nevoia de autoînstrăinare" îl determină, poate, și pe Hamlet să își teoretizeze propria melancolie, să-și convertească sentimentele în trăire estetică. Putem oare conchide ca Hamlet este un cabotin? Poate că da. Kierkegaard ne asigură că melancolia este unitatea ironiei și a ironistului care, fiind pe rând poet, retor, vagabond sau rege, este totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
existenței organice generale"12. "Nevoia de autoînstrăinare" îl determină, poate, și pe Hamlet să își teoretizeze propria melancolie, să-și convertească sentimentele în trăire estetică. Putem oare conchide ca Hamlet este un cabotin? Poate că da. Kierkegaard ne asigură că melancolia este unitatea ironiei și a ironistului care, fiind pe rând poet, retor, vagabond sau rege, este totul pentru că nu este nimic. În mod evident, teoretizarea emoțiilor duce la aprofundarea lor: cu cât cunoașterea este mai exactă, cu atât trăirea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
al semnificanților fără referent. De aici senzația de gol, de absență, de eu în căutarea sinelui, dar aflat mereu în afara lui, ceea ce duce la un Narcis cu mii de fețe. El obosește căutându-se și, pentru a se feri de melancolie sau nebunie, adoptă poza leneșului. Starea poetică de "lene", starea Trântorului, se traduce printr-un refuz al verticalității: Flacără jucăușă, dogorâtoare, ai clipit la patul meu de șmecher crai. Rogu-te politicos, nu sta în picioare, suntem în lunca Trântorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
simbolul unei încercări ratate de suprimare a iluziei. Pecetluiește pervertirea duratei interioare. Liniaritatea ei se închide, fără speranță, în cerc. Ion Pop remarca "jocul dublu făcut de poet, între tragedia reală și cea exprimată distanță a îndoielii, traiect al fundamentalei melancolii"43. Tragedia exprimată implică nu numai un grad maxim de conștientizare a ei, ci și un grad maxim de cabotinism. Poetul trebuie să își ajusteze gesturile, mimica, tonul în vederea obținerii unei măști adecvate tragediei reale. Pe de altă parte, efortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Școlarului Durerii, este un truc de limbaj, o ironie. Și ironia, știm bine, gândește un lucru și spune altul, deci este o figură alegorică. Personificarea alunecă în alegorie. Ironia personificării este uneori atât de crâncenă, încât devine reversul incisiv al melancoliei: Astăzi nu vă acord audiență, desperare, desamăgire, legiuni crâncene ale morții. Treceți pe-aici altădată, niciodată și depuneți galante carta de vizită. (Vacanță) Personificarea este apanajul jocului, ale-goria ține de limbaj. Din limbaj se naște versul, atunci când cuvintele se produc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
transfer calitativ: ruga este înaltă și hotărâtă precum muntele. Această formă de relief devine simbolul unui gest încremenit de rugăciune. Dumnezeu, prea "obosit" ca să dea un răspuns, dezamăgește orice așteptare. Ironia amară, care exaltă, de astă dată, solitudinea cosmică și melancolia fără sfârșit, provine dintr-o disperare nedisimulată. Versurile "Râuri, nu vă mai prosternați" și "lemnele varsă lacrimi pentru voi" pun în evidență "un aspect secundar al apei nocturne și care poate juca rolul de motivație subalternă: lacrimile. Lacrimi care pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Emil Botta pe aceleași coordonate deoarece, în poezie și proză, se pot detecta aceleași "scheme poetice ale vieții lăuntrice" (Douglas Berggren). 32 Ștefan Augustin DOINAȘ, Orfeu și tentația realului, București, Ed. Eminescu, 1974, p.206. 33 Dana DUMITRIU, Documente asupra melancoliei, din vol. Emil Botta interpretat de..., ed. cit, p.219. 34 Radu Călin CRISTEA, op. cit. 35 I. NEGOIȚESCU, Analize și sinteze, București, Ed. Albatros, 1976, p.280. 36 Z. SÂNGEORZAN, Vocația teatralității, rev. Cronica,, nr. 21, 1974. 37 Gh. GRIGURCU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
semeni. Constatăm actul individuației, dar nu ne dăm seama cotidian de incapacitatea autodefinirii. Eu, Petre Țuțea, spun ce cred eu despre mine și când rămân singur cu mine uit și unde m-am născut; și în singurătate aș muri de melancolie ca maimuța lui Andreev. Prezența mea e definită de contemporanii mei. Drama omului este dualismul existenței lui; e alcătuit din corp și suflet și joacă între corp și suflet la infinit. Corpul nu e etern iar sufletul, chiar dacă este, nu
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
într-un paralelism mobil, ritmuri ale naturii și invers. Gândirea pentru eroină înseamnă privire în afară și mai ales înăuntrul ei, apelând la oglinda pe care o purta cu ea permanent. În privirile tinerei solitare se întretaie resemnarea, tristetea și melancolia; o lungă dezolare accentuată prin reflecție îi inundă existența. Romantică din categoria femeilor neînțelese, de la Emma Bovary până la Daria Mazu, Manuela cultivă muzica, stimulând afectiv pentru reverie. Depresia eroinei e o drama în care eul solitar aspiră la o nouă
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
le prezenta în scrisorile sale, este excepțional zugravită în capitolul trei, “Strada”: “Din când în când Manuela pleca din liniștea posacă a orașului de provincie”. Dar ea nu vedea nimic din spațiul fizic în care se manifestă, căci ea “strămuta melancolia îngândurată a sufletului pustiu...și oglinda reflexurilor interioare, în decorul zgomotos și indiferent al capitalei”. Ea se substituie planului real evadând în planul imaginarului spre a se lăsa purtată de fabulos. Trăirea în lumea ideilor Ăintenția exagerată și puternic subliniată
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
își va manifesta mulțumirea de sine și va putea să-și continue incursiunile imaginare ale străzii în stil baroc, în care predomină o estetică babiloniană. Admirația fățisă a unui trecător regenerează starea de bună dispoziție, trecând ușor de la dezgust la melancolie. Cum starea liniară a eroinei este cea de melancolie, chiar și sărbătorile sunt un lung prilej de meditație, o adevărată alchimie a sentimentelor se manifestă sub greutatea trăirilor colective față de momentele semnificative ale unui an: Revelionul, Paștele etc. Cadoul îi
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
să-și continue incursiunile imaginare ale străzii în stil baroc, în care predomină o estetică babiloniană. Admirația fățisă a unui trecător regenerează starea de bună dispoziție, trecând ușor de la dezgust la melancolie. Cum starea liniară a eroinei este cea de melancolie, chiar și sărbătorile sunt un lung prilej de meditație, o adevărată alchimie a sentimentelor se manifestă sub greutatea trăirilor colective față de momentele semnificative ale unui an: Revelionul, Paștele etc. Cadoul îi trezește memoria involuntară, în care femeia se regăsește în
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
eroina își etalează vasta cultură artistică, o prețiozitate a amănuntului care bucură și paradoxal doare. Imaginile unor cărți poștale o transpun în acea atmosferă, se identifică, plânge cu toți care plâng, în locul tuturor celor care nu plâng. Sărbătorile trezesc largi melancolii, revelionul o face să-și caute familia, familia ei care o durea. Imaginea lui Christ este axa centrală a sărbătorilor, dar viziunea nu este nicidecum una religioasă. Manuela vede Mântuitorul plângând, suferind ca un “neputincios sublim”, o adevărată erezie, poate
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
ascunsă a sufletului. Profesorul știe că de acum înainte dragostea Teodorei va suferi o „metamorfoză”. Pacea pe care i-a revărsat-o în suflet mica vietate din uter va stinge freamătul dorinței și al dăruirii trupești. Acceptă, dar cu oarecare melancolie. Teodora încearcă să-l încurajeze: sunt femei la care sarcina mărește apetitul sexual! Domnul R. zâmbește neîncrezător. De data aceasta întrevede clar perspectiva încetării „poveștii” lor de iubire. Teodora îl mângâie cu duioșie maternă: „Dar ești încă tânăr!...” „Situația concretă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]