607 matches
-
dea înapoi". Cam asta aș scrie cu un condei de demult, ceva despre cel mai sigur adevăr, despărțirea. Și, probabil, cel mai trist. * Văd că am devenit melodramatic. Dar eu cred că este o prejudecată să disprețuim melodrama. Viața este melodramatică, nu avem cum s-o potrivim criteriilor estetice de care vieții nu-i pasă. Vieții nu-i pasă nici de visurile noastre. Viața nu visează, nu-i deloc suprarealistă, nici realistă nu-i. E așa cum este, nu se prezintă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ediție a „Vieții lui Mihai Eminescu”, G. Călinescu incidentul după alte surse, pe care le vom analiza: „...Petre Poenaru care, jucându-se ca din întâmplare cu praștia, îl izbi în frunte / pe M. Eminescu, n. n./ cu o pietricică. (...) Contrar zvonurilor melodramatice, Eminescu n-a suferit prea mult de pe urma așa-zisului atentat care îi pricinuise o simplă zgârietură și nici nu pare a fi avut stări de agitațiune așa cum scria, cu o vulgară declamațiune, Scipione Bădescu: „îndată ce-l dezleagă rupe tot cu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
care personajul cel mai important e soldatul român, surprins în conflictele cu armata germană, în misiuni eroice, rezolvate spectaculos. Asemănătoare sunt și Răgaz (1965) sau Sub temelii (1968), cu notații ale faptului mărunt și o predilecție către detalii nu o dată melodramatice. Narațiuni despre „purtătorii scutului patriei”, despre actele de curaj ale militarilor apar și în Podul de foc (1975), autorul reciclând uneori întâmplările sub alt titlu, ca în cazul povestirii Împăcarea, din Flăcări pe chei, care devine aici Grija. De la mahalaua
TEODORU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290147_a_291476]
-
poreclit Țața, a fost o figură memorabilă a boemei bucureștene, ilustrând perfect tipul publicistului literat de la sfârșitul secolului al XIX-lea, funcționar de nevoie, oscilând veșnic între literatură și gazetărie. A murit ca unul dintre protagoniștii boemi ai povestirilor sale melodramatice, sărac și uitat de toți. Primele nuvele și schițe ale lui T. nu depășesc nivelul unei proze foiletonistice. Subiectele sunt ori exotice, cu aventuri galante, ori simple anecdote amplificate. Despre veteranii Războiului pentru Independență imaginează mai multe povestiri cam afectate
TELEOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290125_a_291454]
-
Oeconomu, Al. Lara și Oscar Eliot revista umoristică Cer cuvântul! (1874), iar cu V. A. Urechia și Th. A. Myller Răpirea Bucovinei („Literatorul”, 1883), lucrare dramatică minoră, ocazională. Ca orice meșteșugar, în lipsa talentului, prelucrează. Astfel, nuvelele lui A. I. Odobescu devin melodramatice compuneri teatrale: Doamna Chiajna (1891, în colaborare cu N. G. Rădulescu-Niger) și Mihnea cel Rău („Lumea ilustrată”, 1893). Prin 1892 încerca din nou comedia (Iuda). Dar Ț. aduce bune servicii scenei mai cu seamă ca traducător. Tălmăcește Mincinosul de Corneille
ŢINCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290184_a_291513]
-
Teatrul cel Mare“ trona M. Pascaly 78. Pascaly era directorul trupei sale, căci pe vremea aceea nu exista încă Compania dramatică de astăzi. Repertoriul era compus din foarte puține piese originale, majoritatea pieselor erau traduceri și mai ales melodrame. Genul melodramatic era genul cel mai plăcut al lui Pascaly. Dar și în comedia de salon acest actor se distingea. Avea un mare aer de distincție și purta fracul cu o rară eleganță. Matei Millo, cel mai mare actor al României de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
repertoriu de comedii. Repertoriul său era compus din piesele: Lipitorile satelor, Avarul lui Molière, Nunta lui Figaro, Paraponisiții etc.240 Deși repertoriul lui Millo era mult superior ca valoare literară și teatrală, totuși educația publicului era făcută în direcția declamatoriei melodramatice. Millo nu era numai un actor, dar era și un educator prin teatru, el era unul din acei câțiva boieri moldoveni cari, în epoca redeșteptării naționale, au fondat teatrul românesc. Millo păstra în el scânteia care-i aprinsese în suflet
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
La Teatrul Național criză. Sala n-a mai fost acordată lui M. Pascaly, ci unei Societăți de actori care coprinde pe cei mai meritoși artiști ai epocii: Matei Millo, Demetriadi, Ștefan Vellescu, Frosa Popescu etc. etc. Adevărul era că genul melodramatic inferior al lui Pascaly nu mai plăcea oame nilor cu gust și pricepere cari cereau o schimbare a direcției și a re pertoriului.19 Pascaly este exasperat, el anunță începerea repetițiilor spunând în același timp că sala în care va
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
cu piesa Boierii și ciocoii de Vasile Alecsandri. La Teatru-Circ Pascaly începe cu melodrama Liberi, dramă istorică în 5 acte, în traducțiune.21 Prin spirit de opozițiune, cât și din reaua educațiune a gustului făcută în atâția ani de teatrul melodramatic, publicul, mult-puțin cât era atunci, se abate aproape tot către Circul Suhr și ocolește Teatrul Național. Și cu toate acestea, la Teatrul Național (Teatrul cel Mare) erau întruniți toți cei mai de frunte actori ai țării, iar repertoriul era mult
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
fiind: Nerușinații, comedie de caractere actuale în 3 acte; Secăturele, comedie în 3 acte; Doctorul fără știrea lui Dumnezeu, comedie în un act; Orfanii regimentului, comedie-dramă în două acte; Soarele democrației franceze, dramă în 5 acte - deci lucrări din repertoriul melodramatic obișnuit al vremii. Din compania dramatică M. Pascaly făceau parte, printre alții, Ștefan Iulian, N. Mateescu, Ioan Panu, Catinca Dimitrescu. 21. Stagiunea „Teatrului-circ“ s-a inaugurat la 10/22 octombrie 1874 cu drama istorică Liberarea Greciei (Liberii) de Edmond Gondinet
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
și cu de toate (o prăjitură cinematografică), la care m-am uitat ca să-mi țin promisiunea făcută copiilor. Dar nu despre film vreau să notez, ci despre faptul că, în ciuda refuzului teoretic al unor atari producții, mă emoționez la scenele melodramatice și am - constat - puncte sufletești sensibile la leșinurile și extazurile orientale. Cum se împacă asta cu credința mea că sînt „roman” și cu preferința pentru Tacit și Horațiu? * „Nu sînt istoric, dar am trăsături de istoric” (Sainte-Beuve, Otrăvurile mele). *Prizez
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
definitiv: tipul n-are intuiție artistică! Tot ce spune cade greu. Impresia a fost de lecție complicată, inextricabilă. Clișee, gîndire meschină. Au dispărut citatele din dicționarul bunei-cuviințe, iar în locul lor au apărut citatele folclorice. Piesa e o colecție de fapte melodramatice (revine problema aventurii extraconjugale). În 75 de minute nici un personaj n-a rostit o vorbă memorabilă, n-a reușit o glumă, deși se adunaseră la petrecere. Pe scurt: moralism îngust și naivitate didactică. Azi, la redacție, Toma Jămneală m-a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
bunătății celor „săraci și goi”, există. Citită undeva, scena mi-ar fi provocat un surîs de îngăduință față de autor, pe care l-aș fi bănuit că recurge la o pedagogie simplistă, de fabulă à la Vasile Militaru, ori la procedee melodramatice. Văzută, ea m-a impresionat. *Uneori simt pericolul de a mă reconcilia cu detractorii; mă corectez însă imediat, cu spaimă de o atare slăbiciune. *Savurez, pentru rezonanțele ei actuale, ultima replică din Napoli, orașul milionarilor: „Această noapte trebuie să treacă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Monumentul domenicanilor dupe colina Fiesole, republicată separat cu titlul Mateo Cipriani, „novela” Friederich Staaps sau Atentatul de la Schönbrunn în contra vieței lui Napoleon I, dar și alte fragmente ale memorialului, reluate ulterior ca scrieri independente, sunt compuse stângaci, într-un registru melodramatic, naiv, cultivând, în gustul epocii, un retorism accentuat. În paginile însemnărilor de călătorie există însă și o a treia ipostază: un autor care reușește să se dezbare de filtrul deformant al lecturilor. În astfel de clipe privilegiate intră în scenă
FILIMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
violent, nestăpânit, cu inclemență, ceilalți idealizați până la apoteoză. Epicul suportă, de asemenea, o schematizare maximă, până când ultima scenă o întâlnește, demonstrativ, pe prima. Subsumate tendinței apăsat pedagogice, mereu în consonanță cu sentimentele nutrite de bunul cititor al vremii, clișeele, efectele melodramatice se înseriază firesc. Sunt, acestea, elemente care împiedică, în mare măsură, accesul cititorului de mai târziu la imaginea prodigioasă proiectată de F. Lucrând la Ciocoii vechi și noi, F. nu și-a pus probleme speciale de tehnică a genului, ca
FILIMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
depistate asemănări cu scriitori confruntați biografic cu realități similare. Mahalaua lui este cea din primele decenii ale secolului al XX-lea, în special din perioada interbelică, adică mahalaua transpusă în literatură de alți autori în chip „expresionist”, dramatic, sumbru ori melodramatic și sentimental. Din viața periferiei bucureștene mizere, D. observă și reține preferențial aspectele comice, nu neapărat „vesele”, narate mai degrabă cu bonomie, însă nu fără incisivitate și nerv, și nu fără o seriozitate de fond care asigură calitatea umorului. Mahalaua
DANIEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286684_a_288013]
-
cufundându-se într-o trăire voluptuos onirică. Cu mai accentuate note morbide, eroul din Liniște apare tulburat nu numai de drama lui sentimentală, ci și de conștiința fatalității, de neputința în fața firii. Alte nuvele (Paraziții, Iancu Moroi, Milogul) alternează perspectiva melodramatică și privirea lucid critică, sarcastică. Într-o galerie de portrete figurând ființe ratate, sunt convocate înduioșarea, umanitarismul, dar și tușa groasă, utilizată în descrierea grotescului sau a patologicului. Remarcabilă în opera scriitorului, ca și în evoluția nuvelei românești, este Hagi-Tudose
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
povestire - Robinson în țara românească (1904). Utopie sămănătoristă în felul ei, scrierea, apropiată ca subiect de drama Năpasta a lui I.L. Caragiale, combină datele mitului justițiar cu acțiunea eroului civilizator. Romanul nu este lipsit de farmec, dar declamația și nota melodramatică destramă uneori epicul. În schițele din Taina a șasea (1905) domină fondul înnegurat al vieții de familie asupra căreia s-a abătut păcatul greu (Grăuntele, Afișul) sau în care mezalianța duce la o conviețuire insuportabilă (La jug). Odată cu Lume necăjită
GORUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287319_a_288648]
-
unuia dintre cele două personaje principale. Dacă un capitol se ocupă de pildă de Bruno, atunci toate reflecțiile ideologic atribuibile În mod normal naratorului poartă amprenta personalității personajului. Romanul glisează practic neîncetat de la un limbaj asimilabil lui Bruno (dezabuzat + obsesiv, melodramatic - “eul este o nevroză intermitentă” p. 292) la cel propriu lui Michel (dezabuzat + tehnic, cartezian). Platforma Acest penultim roman houellebecquian este, fără Îndoială, foarte provocator. Dar găsim și aici, subliniată o dată În plus, miza importanței persoanei publice Michel Houellebecq. Provocarea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
postbelică, descris în impactul cu civilizația modernă. Tehnica narativă se constituie prin decuparea unor secvențe dintr-un „film” epic al cotidianului, iar reconstituirea universului vizat se face prin apelul la elemente etnografice, etnologice și lingvistice. Rememorările și evocările colorează idilic, melodramatic și poetic materia epică. Tehnica, teritoriul investigat, universul uman se păstrează și în următoarele volume de proză scurtă. În romanul Cantonul galben (1983), D. P. oferă înainte de toate o radiografie literară a vieții cotidiene a ceferiștilor din același spațiu geografic
DANCIU PETNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286679_a_288008]
-
eliberat din chinga legendei, seducătorul sevillian e văzut nu ca un înșelător orgolios și crud, ci ca un himeric, aspirând către un absolut al iubirii. Secvențele de intensitate în crescendo și efectele de atmosferă (de care se abuzează în sens melodramatic în Acolo, în Deltă) certifică o vocație de dramaturg, care însă prea se lasă furat de poematic. Lirismul pletoric din unele texte, cum ar fi Baladă carpatină, cu înfloriturile și insuportabilele lui afectări, face lectura indigestă. Recursul la psihologic (Sfârșitul
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
încurajat de N. Iorga ori de G. Ibrăileanu, ci de M. Dragomirescu și C. Rădulescu-Motru. Fără forță de creație, fără darul reprezentării plastice, cu un stil neîngrijit, el apelează la teme bătătorite, cărora le dă cel mai adesea o turnură melodramatică. Un anume relief au în povestirile sale doar dialogurile dintre țărani, notate cu fidelitate. Nici schițele din viața funcționarilor nu izbutesc să se detașeze cât de cât, iar fragmentele dintr-un roman ce s-ar fi intitulat Fala Oprișenilor, publicate
CHIRU-NANOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286213_a_287542]
-
Aiudului, la Reduit/ ispășind milenii de pușcărie/ și Mări Negre de lacrimi// Scotociți în lăzi ferecate, în amintiri/ oricât de senine/ certificatele noastre de existență furată”). Poezia de notație cultivată de A. e una extrem de austeră, deși o sensibilitate ușor melodramatică transpare, nu de puține ori, din scrisul ei. Există o vizibilă încercare de a ridica accidentalul spre dezbatere metafizică, ceea ce convertește (adesea) și chemarea erosului spre thanatic, spre profunzimile cosmice ale eternității („și steaua mea în tine cade/ sau numai
ALEXANDRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285247_a_286576]
-
ziceați că este extraordinar. Mihai-Răzvan Ungureanu: Este într-adevăr și e frustrantă orice despărțire de el. Marius Tucă: Nu suntem la „Surprize, surprize”, n-o să vină nimeni, nici măcar, adică n-o să vină nici măcar soția dumneavoastră cu copilul, ca să facem momentul melodramatic, nu dramatic, doar melo în această seară. Spuneți-mi, în momentul în care băiețelul dumneavoastră va crește mare, ce o să-i spuneți despre acest moment? Mihai-Răzvan Ungureanu: Despre demisie? Marius Tucă: Despre demisie. Și vă întreb asta pentru că probabil în fața
Întotdeauna loial by Mihai Răzvan Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/2017_a_3342]
-
parte, dacă încercăm, așa cum face Docker, să actualizam noțiunea de carnaval, ne vom găsi foarte curând față în față cu genuri populare cum ar fi melodrama, soap opera sau farsă. Acestea dezvăluie existența unui anume substrat teatral, cu tonuri evident melodramatice, aflat la baza culturii de masă, de orice tip ar fi aceasta. Și, continuăm noi, daca admitem ideea că postmodernismul este timpul în care cultură de masă se instituționalizează - în ultimă instanță la baza culturii postmoderne. Întoarcerea melodramei în toate
Carnavalesc si cultură de masă by Maria-Sabina Draga () [Corola-journal/Journalistic/18125_a_19450]