608 matches
-
cuceritorilor" de tot felul. Din această pricină, Bizu lasă impresia unui roman "fără subiect", câtă vreme narațiunea e reductibilă la niște "episoade" stereotipe, banale dar de o importantă relevanță existențială, ceea ce face ca preconizata "romanțare" a documentului (mai exact: înscenarea melodramatică a narațiunii) să fie înțeleasă acum drept procedeu predilect al literaturii... "autenticiste", prin care trăirea interioară se obiectivează, aproape expresionist, în orizontul "conștiinței pure", unde nu se aude decât "strigătul nud al sufletului". În concluzie, romanul-melodramă ar trebui să fie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lovinescian și nici cine știe ce trăire complexă, cât dorința romancierului de a alunga cu orice preț moartea din sufletul bolnav al personajului său, pe care-l înviorează, artificial și demonstrativ, abia la final, făcându-l să vibreze factice, în cel mai melodramatic mod cu putință, la glasul iubirii (obligatoriu!) nefericite. Ajungând prematur la concluzia "zădărniciei sentimentelor omenești", Bizu încearcă să se convingă din nou (a câta oară?) că a ales bine atunci când s-a retras din joc, pentru a-și cultiva, în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
personajului său, împăcându-l din nou cu viața. Astfel că, voindu-se un romancier în toată puterea cuvântului, criticul modernist va abandona treptat registrul autobiografic (al "povestirii" și al "memoriilor") pentru a izbuti să scrie o literatură mai "pură" (teatrală, melodramatică), ruptă de realitatea concretă, de contextul socio-istoric și focalizată exclusiv asupra sufletului uman torturat de povara iubirii. Romanele celelalte ale ciclului vor fi, neîndoios, niște romane de dragoste. Din care autorul dispare pentru a lăsa personajul să trăiască în voie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de situații și procedee specifice, care s-o scoată în evidență cât mai pregnant ceea ce nu era posibil (aceasta e, în fapt, "fatalitatea" literară atât de des invocată) decât în cadrele și în orizontul estetic al melodramei. Și, pe lângă amprenta melodramatică, nu trebuie omisă nici componenta cvasimuzicală a orchestrației narative, în care personajele și secvențele epico-dramatice se armonizează melodic-sugestiv, asemeni acordurilor într-o simfonie (nu degeaba ultimul roman al ciclului se intitulează Acord final). Înțelegând foarte bine ce are de făcut
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cvasimuzicală a orchestrației narative, în care personajele și secvențele epico-dramatice se armonizează melodic-sugestiv, asemeni acordurilor într-o simfonie (nu degeaba ultimul roman al ciclului se intitulează Acord final). Înțelegând foarte bine ce are de făcut, Lovinescu va prelua modelul actanțial melodramatic, care impune existența unui conflict între eroul pozitiv (inocentul) și cel negativ (ticălosul, cinicul), prescriind totodată o distribuție triunghiulară a rolurilor (al treilea personaj e întotdeauna o femeie), pe fondul unei povești de dragoste complicate, cu multe răsturnări de situație
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
firesc, și continuitatea la nivel epic). Exact așa procedează Lovinescu, numai că reînnodarea firului narativ nu determină în mod necesar și o perpetuare a discursului romanesc din Bizu, reconfigurat mai nou, cum spuneam, după alte tipare, de inspirație mai pregnant melodramatică. Ca atare, narațiunea demarează de această dată mult mai abrupt, în linia prozei realist-obiective, care obligă la precizarea coordonatelor spațio-temporale ("într-o după-amiază a unui sfârșit de august, câțiva ani înainte de război") și la introducerea în scenă a personajului, prezentat
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
viața, cu viața în formele ei concrete, dinamice, mereu imprevizibile. Or, având în vedere natura particulară a psihologiei personajului lovinescian, era de la sine înțeles că această confruntare va lua în chip fatal forma unui conflict ireconciliabil și, cu voia autorului, melodramatic. După cum ne așteptam, Bizu trebuia să joace în melodramă rolul inocentului-victimă, al inadaptatului social, dar și al amantului mistic și pur, îndrăgostit de femeia ideală. Pentru a completa triunghiul și a dezvolta intriga, era necesară intrarea în scenă atât a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
îi oferă postul de agronom deși, inițial, i-l refuzase), punând capăt unei situații devenite intolerabile. Îndrăgostiții se mai întâlnesc o dată în gangul Teatrului Liric, pentru a-și spune oful din urmă, într-o scenă de cea mai pură factură melodramatică, pe care merită s-o detaliez nițel. Deși conștient de propria lașitate, care-l făcea să fugă de responsabilitate și să caute dinadins suferința în dragoste, umilitul Bizu e prea copleșit de importanța momentului și izbucnește în lacrimi în prezența
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cărora le-a căzut victimă eroul lovinescian încă din textele de debut și care sunt produsul confuziei dintre literatură și viață, dintre "vis" și "realitate" confuzie întreținută deliberat, am văzut, ca o condiție sine qua non de instituire a ficțiunii melodramatice. După enunțarea temei și ilustrarea aproape didactică a discursului (psiho)analitic lovinescian, interesant e că următorul roman al ciclului, Diana, propune o relectură a situațiilor-cheie din Firu'n patru menită a spulbera "enigma" și a reconfigura estetic ficțiunea romanescă, abandonând
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
deloc impresia că s-ar fi schimbat în vreun fel, și nici că îndrăgostitul de "icoane" ar fi priceput ceva din lecția dură administrată cu cinism de femeia mult adorată. Așa cum Diana izbutise să-l convingă ușor, recurgând la trucul melodramatic al "tezaurului de la Pietroasa", nici Silvia nu are mult de luptat, atuul ei major fiind că afișează o feminitate frustă, deloc enigmatică, la antipodul Dianei. Niciodată gânditoare sau absentă, ci "pururi prezentă, în căutarea unei situații vesele", fata are inițiativa
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
anume Ciurescu, agentul ce salvase pe Mili, îl identifică după fotografia pe care femeia o purta în poșetă, Bizu începe să înțeleagă și să-și regrete orbirea. Implicat de data aceasta direct în nefericitul eveniment, chiar dacă fără știrea lui, scenariul melodramatic al sinuciderii nu i se mai pare absurd, și îl încearcă un puternic sentiment de culpabilitate. La fel ca în alte situații asemănătoare, agronomul simte nevoia singurătății și a unui sever examen de conștiință. Vinovat, se condamnă sever pentru egoismul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de prozator a lui Lovinescu. Pentru că cele câteva episoade publicate în presa vremii din monumentalul proiect al Mălurenilor par a ilustra un alt gen de proză, clasicizat, de tipul cronicii de familie 70, în care observația realistă, obiectivă, substituie mistificația melodramatică, asumată de Lovinescu în toate romanele sale. Inclusiv în cele din ciclul eminescian, cărora le-am consacrat ultimul capitol din studiul de față. Capitolul 2 Romanul eminescian. Un proiect abandonat Lovinescu nu s-a îndeletnicit cu interpretarea minuțioasă a operei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
prozei "artiste", "decadente" (pe motiv că ar fi un fenomen de împrumut, deci ne-specific), cu nimic inferioară valoric, dacă ne gândim la scriitori ca Odobescu, Macedonski, Dimitrie Anghel, Mateiu Caragiale, Ion Vinea "tradiție" ilustrată, nu mai puțin, și de "melodramaticul" Lovinescu, cu toate inevitabilele "diferențe specifice". Oricum, departe de a fi infailibilă, tentativa de a schița profilul personalității eminesciene cu ajutorul psihologiei erotice nu mi se pare deloc a fi un "eșec", cum s-a afirmat și cum încă se crede
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
porni pe unde venise; prin dreptul Râpei Galbene, cătă spre Repedea; nici urmă de pod; sub picioare, hâdă, se căsca prăpastia râpei". Cu moartea în suflet, Eminescu părăsește orașul tinereților sale, își ia rămas bun de la Creangă (într-o scenă melodramatică, în care plâng amândoi abundent) și se urcă în tren, căutând-o iar pe Veronica imaginară. La atât se rezumă, de fapt, "subiectul" romanului, semn că inventivitatea epică a prozatorului se limitează tot la imaginarea convențională de scene și situații
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
o "creștere organică", fără niciun plan prealabil și fără cine știe ce efort de documentare! Atunci, cum se explică "minciuna"? De ce va fi simțit nevoia Lovinescu să se delimiteze de ceea ce scrisese până la acea dată, câtă vreme metoda "momentelor discontinui" (specifică ficțiunii melodramatice) a rămas neschimbată? Că așa stau lucrurile se observă lesne și din următoarea confesiune, din perioada redactării celui de-al doilea roman din ciclul eminescian: "Lucrul meu merge, pot spune, prodigios; când vei fi primit aceste rânduri voi fi avut
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
am încercat să o explic și să o justific într-un capitol anterior (vezi supra, capitolul Memorie involuntară și proustianism). În pofida voinței sale, Lovinescu rămâne de fapt consecvent cu sine și scrie la fel, același tip de roman, în registru melodramatic, indiferent de "nuanțe". Atunci când se referă, de pildă, la procedeul "alternării" dintre planul oniric și cel al percepției conștiente element de construcție narativă întâlnit de altfel și în romanele anterioare, și ilustrând invariabil configurația "schizoidă" a psihologiei eroului lovinescian -, Șerban
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
e "verosimilă" (în sens aristotelician) și, în consecință, nu rezistă la un examen estetic cât de cât exigent. Oricum, e clar că procedeele tehnice specifice melodramei (narațiunea episodică, patosul, teatralitatea etc.) se regăsesc și în romanele din ciclul eminescian. Astfel, melodramaticelor proze lovinesciene li s-a reproșat ba îndepărtarea nepermisă față de document (în sensul "romanțării"), ba apropierea prea mare față de sursa inspiratoare, care transformă textul într-o banală operă de popularizare. Cu toate acestea, Pompiliu Constantinescu aprobă, la început, procedeul "romanțării
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
scriitor este doar expresia personalității sale psihice și nimic mai mult: Există numai opere care trebuiesc judecate în sine, și nu prin raportare la autori", afirmă criticul modernist, fără a mai ține cont de "teoriile" lui relativist-psihologizante. Intenția abandonării modelului melodramatic a fost așadar evidentă, după cum reiese și din următorul fragment, cules dintr-o epistolă din aceeași epocă: "Cât despre romanul meu, am ajuns la p. 300 și nu s-a isprăvit nici partea întâia; sunt foarte mulțumit de ce am scris
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fără "final", rămâne în suspensie, lăsând loc liber "sugestiilor" și speculațiilor de tot felul). Cea mai plauzibilă explicație mi se pare însă aceea că romancierul nu a reușit să-și schimbe cu adevărat nici metoda de lucru, și nici maniera ("melodramatică") de reprezentare artistică (a vieții). Oricât s-a străduit să devină un "romancier" în toată puterea cuvântului (înțelege: "obiectiv"), Lovinescu a rămas Lovinescu și n-a izbutit să scrie "altfel" așa cum, de bună seamă, și-ar fi dorit. "Temperamentul" pare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
scrie "altfel" așa cum, de bună seamă, și-ar fi dorit. "Temperamentul" pare să fi învins, și de data aceasta, "voința" criticului-scriitor, care se gândise la un moment dat să abordeze "drama triunghiulară" într-un alt registru decât în acela obișnuit, melodramatic, cu speranța că ar putea vorbi mai convingător decât până atunci despre suferința amorului înșelat. N-a fost să fie. 2.5. Consecințele unui eșec: reinventarea melodramei Dintre interpreții operei lovinesciene, doar Marian Papahagi observa că, la lectura operei "în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
unui ciclu, Lovinescu și-ar fi ratat vocația (de memorialist) pentru a eșua lamentabil (ca romancier). În opinia mea, am tot repetat, abia în momentul când forma romanului lovinescian se amplifică ciclic putem vorbi despre o poetică originală, de tip melodramatic. Diferența e mai mult decât evidentă: dacă Marian Papahagi citește literatura criticului ca pe o formă de explorare a filonului memorialistic, sancționând îndepărtarea de sursa primară a inspirației ca pe o eroare estetică, în ceea ce mă privește, am preferat să
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Numai că nu întotdeauna se întâmplă ca psihologia personajului lovinescian să se "obiectiveze", ceea ce înseamnă că nici clișeul" nu rămâne, în literatura criticului, doar o realitate lingvistică (ambiguitatea raportului dintre "imagine" și "cuvânt" fiind una dintre caracteristicile definitorii ale genului melodramatic). Prin urmare, deși respinge hotărât interpretările în cheie psihologistă, studiul Ligiei Tudurachi mi-a oferit, de fapt, prilejul unor clarificări binevenite, dintr-o perspectivă nu neapărat opusă (cum am avut inițial impresia), cât complementară. Optând pentru o lectură a romanului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Nikolopoulou. Babeți, Adriana, Dandysmul. O istorie, Editura Polirom, Iași, 2004. Booth, Michael R., English Melodrama, Herbert Jenkins, Londra, 1965. Bot, Ioana (coord.), Mihai Eminescu, "poet național român". Istoria și anatomia unui mit cultural, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2001. Brooks, Peter, The Melodramatic imagination: Balzac, Henry James, Melodrama & the Mode of Excess, Yale University Press, New Haven & London, 1976. Caracostea, D., Creativitatea eminesciană, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ion Apetroaie, Editura Junimea, Iași, 1987. Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
autonomie. De la estetica aristotelică se revendică și teoreticienii mai noi ai melodramei precum Peter Brooks, James L. Smith, Michael R. Booth, Frank Rahill ș.a., citați în carte, care au reevaluat această formă specifică culturii moderne nu din perspectiva "simplității" construcției melodramatice, ci a complexității mecanismului receptării acesteia. În felul său, melodrama pune laolaltă comicul și tragicul, căutând un drum median, care să împace extremele. Totodată, melodrama reprezintă și o formalizare a conflictelor tipice prin cristalizarea unor măști devenite clasice, fapt care
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
din teoria romanului modern a lui Lovinescu. Romanul lovinescian nu poate fi redus însă la o banală "revalorificare" pozitivă a melodramei, fapt care nu ar fi avut nevoie de o asemenea risipă de abilitate hermeneutică. Pornind de la tiparele și situațiile melodramatice exersate încă din anii debutului, Lovinescu construiește, la maturitate, un roman specular și analitic, cu o puternică componentă metaliterară. Eroul său predilect este un personaj-problemă, un intelectual ca atâția alții din romanele interbelice ale lui Camil Petrescu, Mircea Eliade, G.
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]