1,164 matches
-
vizitei lui Petru cel Mare la Versailles a renunțat la locul său protocolar (la care ținea așa de mult) pentru a se amesteca în public, de unde-l putea observa în toată libertatea pe impresionantul vizitator: precumpănea în el martorul, adică memorialistul, adică artistul. Iar Chateaubriand, cu toată ilustra lui vanitate și egocentrismul lui de pomină, a dat în Mémoires d’outre-tombe o suită prodigioasă de observații lucide și de viziuni amețitor de precise ale realității, reprezentată prin excepționala putere a unei
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
imagine a lumii, proprie, autonomă și exemplară. Se crede, în genere, că, de pildă, literatura „de imaginație” se deosebește de istorie sau de memorialistică prin faptul că închipuie întâmplări fictive. Dar un mare istoric, Iorga de pildă, sau un mare memorialist, de pildă, Saint-Simon (pe care anume l-am pomenit adineauri alături de Tolstoi), sunt ceea ce sunt tocmai prin puterea lor extraordinară de a-și reprezenta realitatea și de a o instaura în imagini de neuitat. Dacă imaginația nu înseamnă neapărat ficțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
o substanță existentă. La Rochefoucauld, în portretul răuvoitor, dar penetrant, pe care-l trasează inamicului său, cardinalul de Retz, spune, pentru a-i discredita Memoriile: „souvent son imagination lui fournit plus que sa mémoire”. Dar acesta e tocmai bine geniul memorialistului. Dacă minte sau nu, din punctul de vedere al artei e prea puțin important; important e că a dat o imagine indestructibilă a lumii pe care a înfățișat-o. Formula oricărei opere literare nu poate fi decât: „Dichtung und Wahrheit
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
la persoana întâi, discrete, pline de vervă, aducând în scenă personaje anonime cu drame mărunte. M. își cultivă experiența de bibliotecar, de „arhivar” modest al epocii parcurse, exploatată în scris cu bonomie, cu delicatețe și umor. El are stofă de memorialist delectabil, atent la gesturi, atmosferă și la modificările vremurilor. A scris și proză pentru copii cu intenții pedagogice neostentative, în formule stilistice pline de haz. SCRIERI: Povestire, Bacău, 1942; Dănel cu căciulă de miel, București, 1947; În primăvara 1944, București
MARCIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288003_a_289332]
-
, Nello (5.II.1905, București - 5.II.1986, Milano), prozator și memorialist. Este fiul lui Alexandru Mânzatu, industriaș. Urmează studii muzicale în particular, cu profesorul german Henne. Încă din liceu debutează cu romanțe și cu schițe umoristice în presa vremii (1925). Nu își încheie anii de școală, iar în 1926, după moartea
MANZATTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288000_a_289329]
-
și stabilit ca profesor în învățământul secundar la Milano, M. colaborează la „Revista scriitorilor români”, „Stindardul”, „Vatra”, „Cuvântul românesc” ș.a. și publică, la Editura Carpații din Madrid, a doua sa carte de amintiri, Frumoasa cu ochi verzi (1957). Consolidând imaginea memorialistului, dar nu mai puțin pe aceea a umoristului, volumul readuce în actualitatea românească toată disponibilitatea spre comic a unui personaj cum e Gâgă, model interbelic al anecdotelor de mai târziu cu Bulă, filtrând același filon vulgar al mahalalei. Autorul are
MANZATTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288000_a_289329]
-
MĂRGINEANU, Nicolae (22.VI.1905, Obreja, j. Alba - 13.VI.1980, Cluj-Napoca), eseist și memorialist. Este fiul Rozaliei (n. Ciontea) și al lui Simion Mărgineanu, țărani. Urmează școala primară în sat, liceul la Blaj și universitatea la Cluj. Licențiat (1927) și doctor în filosofie-psihologie (1929) magna cum laude la Universitatea clujeană, va rămâne ca preparator
MARGINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288016_a_289345]
-
școlile Blajului: „Sufletul să ți-l porți curat, ca și cămașa albă pe care ți-o spăl cu mâinile mele ca să mergi dumineca la biserică”, ca și reconstruirea ambianței de emulație spirituală de la școlile din Blaj sau din Clujul universitar. Memorialistul reînvie și perioadele de stagiu din străinătate, mai ales din Statele Unite ale Americii, a căror viață democratică și seriozitate în muncă îl marchează profund. Odată cu anii dictaturii carliste și ai „nebuniei legionare”, existența se schimbă profund, autorul cunoscând de aproape
MARGINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288016_a_289345]
-
incendiază tonul până la pamflet și invectivă. Un ingenios joc al aluziilor și insinuărilor, al disimulării, urmat brusc de revelarea adevărului, folosirea doctă a figurilor de stil, dar și a expresiilor de coloratură populară definesc și concretizează atitudini, idei, intenții. Devenit memorialist în ultima parte a Istoriei Besearicei...., M. conturează un tablou afectiv al epocii, cu personaje prinse cu umor sau cu sarcasm. Tradusă după o versiune italiană a scrierii lui Fénelon, Întâmplările lui Telemah, fiului lui Ulise (Odisseus) (1818) este considerată
MAIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
-
, Ioan (4.VI.1904, București - 27.I.1985, București), teatrolog și memorialist. Este fiul Rachellei (n. Adania) și al lui Henry Massoff, mic industriaș. Învață mai întâi „carte nemțească” la un institut particular catolic și va urma și absolvi, la insistența tatălui său, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale, audiind în
MASSOFF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288055_a_289384]
-
câmp” etc. Reușitele sunt diminuate de alunecări în manierism, alteori de disproporționate izbucniri pamfletare și îndeosebi de supralicitarea talentului unor părtași de idei și a majorității confraților olteni. Treptat, ocupându-se de ultimii, I. abandonează uneltele criticului pentru a deveni memorialist. Ipostaza aceasta se regăsește și în De la Porțile de Fier la Poarta sărutului, aici în alternanță cu aceea de reporter, în maniera lui Geo Bogza, însă fără arta acestuia. Contribuția cea mai importantă a lui I. rămâne totuși revista „Meridian
ILIESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287522_a_288851]
-
Brânceanu, București, 1993; Micu, Scurtă ist., I, 208-216; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 62-67; Dicț. analitic, I, 334-336, IV, 23-25; Dicț. esențial, 359-364; Gherasim Rusu-Togan, B.P. Hasdeu și universul culturii populare, București, 2001; Vârgolici, Portrete, 101-106; Zamfirescu, Istorie, I, 67-108; Săndulescu, Memorialiști, 33-40; Ovidiu Pecican, Hașdeenii, Cluj-Napoca, 2003. G.D.
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
e concepută cu antren demonstrativ. Comentariile din Semnul mirării pun în consonanță un material încă mai eterogen. Se întâlnesc în paginile cărții autori care cultivă genuri autonome ale scrisului - de la istoricul Vlad Georgescu la poetul Petre Stoica, de la criticul și memorialistul Titu Maiorescu la dramaturgul Eugen Ionescu, oficianți ai mai tuturor artelor - pictori (Victor Brauner, Margareta Sterian), sculptori (Constantin Brâncuși, Milița Petrașcu), coregrafi (Stere Popescu) ș.a.m.d. În fine, autorul pune în dialog momente culturale diferite, de la junimiști la interbelici
IERUNCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
, Ion (28.III.1926, Ilovăț, j. Mehedinți - 12.X.2003, München), memorialist. Fiu al unor proprietari de pământ, Elena și Elefterie Ioanid, I. urmează școala primară în satul natal, apoi liceul la București, primele clase la „Sf. Sava”, ultimele la „Spiru Haret”. Se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din capitală
IOANID. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287573_a_288902]
-
alcătuiesc o adevărată odisee. Ritmul trepidant, ținând mereu treaz interesul cititorului, este acela al unui roman de senzație. Firește, I. își narează în primul rând propriul calvar, cu repetatele anchete, arestări și pușcării, dar textul nu evoluează în linie dreaptă. Memorialistul apelează frecvent la digresiuni, deschizând noi capitole sau numai scurte paranteze, diversificând planurile, ceea ce trimite iarăși la roman. Astfel, sunt descrise și comentate viața din alte închisori („experimentul Pitești” pe care I. îl cunoaște din auzite), mișcarea de rezistență din
IOANID. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287573_a_288902]
-
camarazi după ieșirea din închisoare. Memoria lui fabuloasă nu scoate la lumină și nu derulează faptele totdeauna în ordine strict cronologică. E o navetă continuă între prezent și trecut, prezent și viitor, materia constituind-o în bună măsură biografiile altora. Memorialistul reține de obicei întâmplările extraordinare, aproape incredibile, înzestrate însă cu semnificație. Sau, dimpotrivă, scene de mare emoție, precum slujba de Înviere, săvârșită de preoții-deținuți în mina de la Cavnic, ori de-a dreptul tragic-macabre, ca aceea a agoniei și a morții
IOANID. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287573_a_288902]
-
Cesereanu, Glose la un best seller și alte amintiri din detenție, ST, 1993, 6; Poantă, Scriitori, 105-106; Ruxandra Cesereanu, Din nou despre Ion Ioanid, ST, 1995, 4-5; Dicț. analitic, II, 214-215; Popa, Ist. lit., II, 1046-1047; Manolescu, Enciclopedia, 401-402; Săndulescu, Memorialiști, 281-285. Al.S.
IOANID. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287573_a_288902]
-
Constant (1894, București - 1974, București), prozator și memorialist. Este fiul Alexandrinei (n. Perșoi) și al lui Constantin Ionescu. Coleg din 1906 la Colegiul Național „Sf. Sava” din București și prieten apropiat cu viitorul scriitor Camil Petrescu, I. urmează cursul superior la Liceul „Gh. Lazăr”, absolvind în 1913. În
IONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287595_a_288924]
-
de vechiul său coleg, Camil Petrescu. De altfel, acesta îl considera pe I., mai în glumă, mai în serios, propriul „grefier și arhivar pentru posteritate”. Ceea ce, într-o măsură, și ajunge să fie prin Camil Petrescu. Amintiri și comentarii (1968). Memorialistul izbutește să reconstituie, în pagini încălzite de flacăra unei amiciții absolute, uneori chiar cu accente de pledoarie (de pildă, polemica pe care o încearcă, peste timp, cu E. Lovinescu), existența deloc lină, adesea accidentată a autorului lui Danton. Sunt evocate
IONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287595_a_288924]
-
und Idem [Carmen Sylva și Mite Kremnitz], Astra, București, 1887; Carmen Sylva, Nuvele, București, 1888. Repere bibliografice: N.I. Apostolescu, Gion, LAR, 1904, 6-8; Bucur, Istoriografia, 65-66; Ionuț Niculescu, G. Ionnescu-Gion, TTR, 1975, 4; Dicț. lit. 1900, 454-456; Vistian Goia, Un memorialist uitat: G.I. Ionnescu-Gion, SUB, Philologia, t. XXVIII, 1983. G.D.
IONNESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287597_a_288926]
-
ca și în scrisori, el vădește, de asemenea, mari însușiri de prozator. Se întâlnesc aici, într-o alternare deseori surprinzătoare, oratorul solemn, stăpân pe mijloacele retoricii, poetul profet, copleșit de măreția atribuțiilor sale divine, pamfletarul veninos și sarcastic, povestitorul și memorialistul plin de nerv, bârfitor și familiar, iubitor de snoave și pilde populare. De altfel, tonul biblic, de venerație divină și elevată aspirație spre sublim și frumuseți abstracte, alături de invective și blesteme, cu violențe de expresie rar întâlnite, sunt caracteristice întregii
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
IORDAN, Iorgu (29.IX.1888, Tecuci - 20.IX.1986, București), filolog și memorialist. Este fiul Tudoscăi (n. Crăciun), înfiată de Ivan Penu, bulgar care se stabilise la Nicorești, și al lui Toader (Toșcu) Iordan, grădinar bulgar venit de peste Dunăre la vârsta de optsprezece ani. Ambii părinți ai lui I. erau analfabeți. La Tecuci
IORDAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287603_a_288932]
-
Ilenei, București, 1967; Fanteziile Ilenei, București, 1973; Satul fără țărani, București, 1974; Păsări călătoare, București, 1975; Jurnal strict confidențial, îngr. și pref. Georgeta Istrate, Iași, 1982. Repere bibliografice: Paul Georgescu, „Trandafir de la Moldova”, CNT, 1953, 5; G. Mărgărit, Ion Istrati, memorialist, IL, 1958, 3; D. Micu, Romanul românesc contemporan (1944-1959), București, 1959, 198-201; Lucian Dumbravă, Însemnări despre proza lui Ion Istrati, IL, 1960, 9; Sorin Alexandrescu, Ion Istrati, LCF, 1964, 15; Nicolae Crețu, Ion Istrati, IL, 1968, 4; Liviu Leonte, Originalitatea
ISTRATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287637_a_288966]
-
, Gavril (23.II.1914, Nepos, j. Bistrița-Năsăud), filolog, istoric literar și memorialist. Părinții - Maria (n. Palage) și Gavrilă Istrate - erau amândoi iubitori de carte, tatăl, învățător o vreme, fiind un rapsod popular cunoscut pe meleagurile năsăudene. I. a urmat cursul primar în comuna natală, iar pe cel secundar la Liceul „George Coșbuc
ISTRATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287634_a_288963]
-
politice, am mai spune noi astăzi. Iată doar câteva dintre epitetele atribuite de către cercetătorii ce s-au preocupat de viața și opera istorică a lui • Liprandi: „reacționar“, „trădător“, „spion“ etc. Mai rar întâlnim aprecieri moderate: „agent militar al guvernului țarist“, „memorialist“, „istoric militar“, „prieten al lui A. Pușkin“. Istoriografia sovietică moldovenească nu a reținut interesul lui I. Liprandi pentru istoria Basarabiei, cu toate că după volumul scrierilor - atât publicate, cât și nepublicate - acesta domină clar spațiul istoriografic basarabean, cel puțin • A se vedea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]