602 matches
-
procedează „artistic”, inventând nume sugestive pentru caracterul, ocupația, proveniența purtătorului. Multe din ele sunt artificiale, total construite și chiar imposibile în realitate: Trahanache, Tipătescu, Dandanache, Pristanda, Ipingescu, Venturiano. Numele cele mai populare sunt purtate de personaje reprezentând mahalaua: Veta, Zița, Mița, Efimița, Didina, Chiriac. Ele au comicul categoriei pe care o reprezintă, de o joasă condiție socială și morală. Despre unul din aceste nume Ibrăileanu notează . „Zoe! Ce bine ales acest nume românesc pentru o damă mare în politica de provincie
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
Ele sunt forme mai evoluate ale celor întâlnite în D-ale carnavalului sau în O noapte furtunoasă. Însăși Tofana, personajul central al piesei, îl aseamănă pe Rudy cu Venturiano. Tofana , fire pasionată, „ femeie fatală” în răzbunarea amorului este asemănată cu Mița. Ca și la Caragiale, gesturile sunt notate minuțios, cu exactitate, în indicații regizorale. Meșteșugul dramaturgului stă mereu în faptul de a crea surprize în modul de comportare a personajului central. Castriș, un individ mediocru, fără personalitate, e „tradusul” însumând trăsăturile
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
centru, ni se făcea cinstea asta? În apropierea noastră, pe o scenă mică și scundă era instalată orchestra, care avea o cântăreață grasă și îndesată, cu ochii bulbucați. Un afiș, înfipt în văzul tuturor, anunța: "În fiecare seară debutează primadona Mița Drăgan". Băutura ne încinsese. ― Măi, băieți, le-am spus, pradă unui avânt nesăbuit, știți că am făcut o cucerire formidabilă? ― Taci, nu mai spune! exclamă Iliuță. ― E vorba de o fată cum nu se mai află în sistemul solar. ― Dă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
și aprobator din cap și-i trase amical o palmă-n spate: Poate, cum să nu poată!... Doar suntem rude, ce dracu!... Nevastă-mea chiar mi-a zis să-ți zic... Il lași pe copil la noi până se-ntoarce Mița, dar să-i aduci diseară niște haine de schimb... De rest, are Iustina grijă!... Foarte mulțumit de înțelegere, Virgil dădu să plece, dar cumnatul său îl mai reținu puțin, ca să-i mai spună ceva. Dându-i băiatului să mănânce niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
portțigaretul său din lemn de cireș, Cristi Popescu și-și miji ochii a zeflemea și bună-dispoziție. - Degeaba! N-aveți nici cea mai amărâtă șansă. Voi ați scris poezii numai când erați mici. Și atunci numai d-alea porcoase, cu madam Mița. - Branșază-ne atunci, din nou, la Raicopol! comandă Gârbea. - Horia, imperturbabil... Trei ore am zăcut în tunel. Dispeceratul fusese luat prin surprindere. După opriri, conducătorii de 302 DANIEL BĂNULESCU arteriale, bandaje, flaconașe, un stetoscop, scoase toate din gentuța de piele, ovală
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu mai au hotară, Venit-au de la Nilul cu tainice isvoară, Pe negrele corăbii cu mii de mii de gloate, Stăpânul pe Egipet cu-averile lui toate. Apoi veni acela ce-au frânt pe Minotaur, Tezeu, să cate lâna cu mițele de aur. Apoi târziu în urmă veni străinul oaspe Clădind pe Istru poduri - Dariu al lui Istaspe, Un rege, ce în lume nu-și găsea loc să-ncapă, În Dacia venise, cerșind pământ și apă. Și povestea bătrânul de neamuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
s-au dus acasă, fiecare mulțumit și ușurat. Dar ce, parcă lumea se schimbă? Cu timpul, duminica nu mai călcau în biserică decât bătrânii și femeile. În săptămâna mare, la trecerea pe sub domnul Cristos, veneau toate babele: baba Aglaia, baba Mița, baba Tinca, baba Lixandra, baba Marghioala a lui Mială și alte câteva mai fără nume. Erau îmbrăcate în negru, în rochiile lor de moarte, cu barișuri pe cap și cu câte o luminare în mână. Pășeau iute-iute pe drumul Cutaridei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rostind îndelung rugăciuni vechi, știute numai de ele, sărutau podoabele altarului și se trăgeau către naos, în umbra stranelor. Ochii lor bătrâni, plini de ape, albi în pânza aceea de lumini amestecate, străluceau mărunt, clipind când și când. 136 Baba Mița se uita împrejur, după ce se mai obișnuise. Își vedea vecinele, spăsite toate, ascultând vocea preotului, și le măsura cu privirea ei aprigă. Baba Chirița, una puțină și slabă ca scândura, de nu mai avea dinți de loc, morfolea singură ocări
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de înmormîntare. În timpul ăsta, meșterii măsurară, scriseră pe o hârtie lungimea și lățimea sicriului și plecară. Florica trimise o vecină la cârciumar să-i aducă țuică și o împărți muierilor. Începuse priveghiul. Se umpluse curtea de babe. Nu lipsea una: Mița adusese o mână de crizanteme albe, atunci culese din grădina ei, Tinca, mai slabă și uscată, bolborosea cuvinte neînțelese, bătând câte trei cruci în toate unghiurile casei, Lixandra privea din prag mortul, nemișcată, Marghioala a lui Mială își învelise capul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le lase să se stingă, iar Chirița se dase lângă văduvă și o sfătuia: - Dacă mături, să dai gunoiul spre coada casei, să nu te iei, Doamne ferește, după răposat! - Las', că știe ea! se amestecase Aglaia. E muiere trecută... Baba Mița se mira că nu-l așezaseră pe Gogu cu capul la ușă. - Nu e bine, soro, nu e bine, când -lo pune-n tronul lui să nu-l lăsați așa, auzi tu, Florico? 290 Văduva - de care să asculte mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Plecau liniștiți în lumea drepților, ca și când n-ar fi fost. La miezul nopții, limbile se dezlegară. Babele se încălziseră cu țuică și aveau sămânță de vorbă. Uitaseră de mort. Alături sfirîiau luminările și de afară pătrundea răcoarea nopții de toamnă. Mița povestea cum s-a certat cu Măndica a lui Banculea, pentru că porcul acesteia îi rosese o ulucă: - Și dacă i-am spus să și-l ia dracului la ea-n curte, ce crezi c-a făcut? - Ce? întrebă Marghioala, numai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui! o îmboldea Chirița pe Lixandra. - Cine s-o bată, Gogu! Parcă n-a prins-o-n adopter cu frizerul? -Nu mai spune?! - Cu frânghia, întrebați-o și pe Aglaia... - Da, am auzit și eu că era al dracului, întări Mița. - Cartofor, curvar, vai de capul ei de muiere! - Și-a vândut casele de la Matache Măcelarul și le-a jucat în cărți, păi cum să nu-l dai dracului de om și să te uiți după altul?! - Tăceți, frate, că v-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
I-a spus: - Mai dă și dumneata din când în când pe la cunoscuți, că poate mai vrea cineva să-ți spună ceva, să se sfătuie cu dumneata... Tilică a înțeles, a clătinat din cap: - Bine, Florico. I-a văzut baba Mița împreună. Iute a chemat-o pe Chirița: - Ia te uită! - Ce-i? - Nici n-a putrezit Gogu bine, și Florica se gudură lângă frizer. - Ce să facă și ea, e încă tânără... Baba n-a mai spus nimic. Tăcea, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înșelătoare a primei călduri. - O, că vin! făcea muierea din casă. În salcâmii lustruiți de crivăț se posomora cerul cât era el de albastru, numai cu niște floace albe călătoare, ca spuma mării. Pe poteci, dinspre groapă, sosea-sosea și baba Mița, în fusta ei de astăvară, numai flori, cu un batic negru legat sub bărbia ascuțită. Să se fi înțeles, și nu credeai că pică tocmai acum. Drumurile bătute, cum treceai de circiuma lui Stere simțeai un fum înecăcios de gunoaie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
O fi pă lumea ailaltă acum, împărțind dreptatea... - Ce să-i faci, ne ducem, ne ducem... - Ba eu una nu vreau să mă duc, mai am treabă... Afară se răsteau cocoșii la vreme, cuprinși de o frică. Pica și baba Mița. - Coană Marghioală! Coană Marghioală! - Da cine o mai fi? se mira aceasta. 345 - Mița, cine să fie, a ieșit și ea din iarnă! Chiriței parcă-i părea rău că spune lucrul acesta, pentru că la o ceartă îi făgăduise că o să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ne ducem... - Ba eu una nu vreau să mă duc, mai am treabă... Afară se răsteau cocoșii la vreme, cuprinși de o frică. Pica și baba Mița. - Coană Marghioală! Coană Marghioală! - Da cine o mai fi? se mira aceasta. 345 - Mița, cine să fie, a ieșit și ea din iarnă! Chiriței parcă-i părea rău că spune lucrul acesta, pentru că la o ceartă îi făgăduise că o să-i mănânce ea întîi coliva. O băga văduva și pe Mița înăuntru. Baba mîfua
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mira aceasta. 345 - Mița, cine să fie, a ieșit și ea din iarnă! Chiriței parcă-i părea rău că spune lucrul acesta, pentru că la o ceartă îi făgăduise că o să-i mănânce ea întîi coliva. O băga văduva și pe Mița înăuntru. Baba mîfua nărăvașă, privea lucrurile putrezite, intrate în pământ, perdelele ciuruite și florile din geam care-i plăceau atât. - Ce faceți, surorile mele? - Bine, ce să facem? răspundea cam cu duh Chirița. - Auzirăți? - Ce s-auzim? - A mai fugit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
faceți, surorile mele? - Bine, ce să facem? răspundea cam cu duh Chirița. - Auzirăți? - Ce s-auzim? - A mai fugit una de la părinți... - Nu mai spune! Care e aia? săreau în cor celelalte. Și până să se apuce să le povestească Mița, de afară striga Lixandra, surda, de avea o sută de ani, cu un glas abia auzit, subțire și-nalt. - Cine-o mai fi? se mira Marghioala. - Cine să fie, prietena dumitale, fornăia Chirița, care nici pe Lixandra n-o prea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
știind sorocul primăverii. - V-adunarăți? - Ne-adunarăm. - Cald afară! -Cald. Se foia ce se foia Tinca, și când nu mai putea, întreba: 346 ' - Coană Marghioalo, da cîte-un morcov nu ne dai? N-avea ce le mai face. Se scula, alunga mițele rămase prin casă, că nu ținea una, două, ținea vreo cinci, și trecea pragul într-o odaie, dincolo, întunecată, cu tavanul scund, unde păstra murăturile, butoiul cu varză și un săculețe de fasole, la vremea asta ajuns pe fiind. Ar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
reci și proaspeți. Tinca se uita la al ei, glumea cu celelalte, ca între bătrâni, despre sculele bărbaților morți și se apuca să ronțăie. Îi da mâna, că mai avea câțiva dinți, dar ce te faci cu celelalte, știrbe toate! Mița cerea un cuțit și se apuca să-și curețe bucățica ei. Tăia solzii umezi, aripile verzi-albicioase care înfloreau în capul morcovului, și când lepăda într-o hârtie, să nu facă murdărie, mătreața murdară, de pe deasupra, sta multă vreme tăcută, dîftd
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să vă paveze străzile, pentru că, fraților, nu se mai poate... Este? - Este! au zis câțiva, cam fără convingere. - Poate o da Maica Domnului să scăpăm și noi de noroiul ăsta, că eu una m-am săturat, a șoptit văduvei baba Mița, atunci picată și ea. Marghioala a îmboldit-o cu pumnul pe sub fustă: - Taci, s-auzim ce mai spune... - Căci, fraților, răcnea lunganul, țara românească nu mai poate de hoți și nătărăi. Partidul nostru, al liberalilor, s-a hotărât să sfârșească
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cel mai mult de lipsă de urbanistică. - Ce zice? Ce zice? întrebase baba Lixandra, care nu putea să lipsească de la o adunare, cum nu lipsește martie din post. - Zice că vin liberalii și ne pavează strada... Îi strigase în ureche Mița. - Aha, liberalii, dar de ce strigi așa, că n-oi fi surdă... Bărbații, mai într-o parte, niște zidari care văzuseră multe, clătinau din capetele bătrîne: "De, numai să fie așa, că am mai auzit noi..." - Fraților, se răstise necunoscutul și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
văduva supărată numai de față. - Ce zice? Ce zice? întreba Lixandra. - Zice că dacă-i bun morcovul? - Bun, cum să nu fie bun... Ehei... Să trăiască domn' primar, că fără el nu mai mâncam noi prospătură, acum, în martie... Alături, Mița moțăia în scaun. O dovedea soarele moale, care intra prin ferestre, toată primăvara asta, care se așeza în lucruri pe neștiute. Spre seară, una câte una, lipa-lipa, numa-n papuci, babele plecau spre casă. Chirița mai ținea încă sub fustă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ea un lighean de nisip și că nu îndrăznise. Uite, timpul trecuse și bine i-ar mai fi prins acum să nu mai bata atâta drum pentru o bucățică de morcov... Pentru că, orice ar fi spus fiecare, și Tinca, și Mița, și Lixandra, aveau ele ce aveau să-și spună, dar să nu fi fost morcovii... 351 Vânzarea Se duse vorba-n București că se ridicase un pungaș iutei și tânăr peste tofi manglitorii, de-l tăiase pe starostele cel bătrân
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
În minte, ca să nu mă moaie lirismul ieșirii În natură. Șoseaua străbate un câmp plin de maci și de mușețel, În iarbă bâzâie cosași. Iar eu mă gândesc doar la legenda orgasmului femeii călare pe-un șiț de velociped. Coana Mița biciclista, cum ar veni. Cristineta s-a-ncurcat cu bicicleta. Cri, Cri, Cri, Îți tremură bucili. Mă trec toate apele. Nu de excitat, aș vrea eu. Ieșise soarele, eu nu-s prea obișnuit cu bicicletele, obosesc repede, nădușesc. Mă Înviorează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]