918 matches
-
din moment ce, la un alt nivel, el își slujește inamicul cu orice rând scris și, aș spune, cu fiecare respirație. Dar tocmai de aceea, din fidelitate față de prezent, Adevărul i se pare lui Cioran iluzie sau, cu un cuvânt mai brutal, mistificare. Iar motivul este acela al trădării ființei imediate. De fapt, pentru Cioran, orice adevăr se hrănește din tranzitoriu, relevându-și, astfel, natura iluzorie. Nu neesențială, ci iluzorie. Căci, măcinat de nostalgia Ființei, a Adevărului, Cioran nu se poate debarasa, în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nici un caz n-am de ce să mă plâng. Haine am pentru câțiva ani; le cumpărasem din prevedere și nu m-am înșelat” (4 Ă 15 februarie 1946). Într-o paranteză fie zis, cum să nu apese asupra lui Cioran bănuiala mistificării?! Or, autenticitatea acestei naturi poate fi demonstrată prin invocarea unor „cazuri” similare și nu este vorba de situații care să-l fi inspirat livresc. Nu de influențe e vorba aici. Iată-l, astfel, pe Kirillov, personajul dostoievskian din Demonii. Iubește
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
e consecința unui eșec, eșecul e semnul unei trăiri delirante. Sau, mai departe: tăcerea, semn al vorbăriei; retragerea din lume, consecință a captării miezului ei. Caietul închistc "Caietul închis" Cu Cioran, despre impostură, ipocrizie, mistificaretc " Cu Cioran, despre impostur\, ipocrizie, mistificare" Nu e o surpriză că lui Cioran i se reproșează ipocrizia: pe malurile Senei, care i-a înghițit atâția confrați, cel care a scris Despre neajunsul de a te fi născut devine un spectator mai degrabă fascinat de gestul fatal
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aproximația. Dar, atâta precizie are drept consecință o proiectare în contradictoriu și în iluzoriu. În fine, identificându-se cu ai săi, de care a făcut totul pentru a se despărți, Cioran acordă imposturii (și, prin urmare, ipocriziei) nu sensul unei mistificări deliberate, ci expresia existențială a unui neajuns. Vidul pe care și-l radiografiază este consecința acestei neputințe de a fi ceva. În fața acestei fatalități, disperă și, uneori, privește cu acea seninătate definitorie pentru umor, care e, deopotrivă, detașare și ruptură
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu fie măcinată de absurd, Cioran acuză cu fervoare impostura din jur. Convingerile, credințele, iluziile altora, pentru că nu le poate el însuși trăi, i se par consecința unei mimări. Cu o ferocitate aproape dementă, acuză lumea de prefăcătorie și de mistificare. Iată: „În toate și în toți simt impostura, peste tot văd iluzie și minciună. În consecință, relațiile mele cu ceilalți sunt grav compromise. Când întâlnesc un om adevărat, primul impuls este să cred că-i o neînțelegere sau că am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se întemeiază pe conștiința acestei deliberări. Ceea ce nu face suferința mai puțin autentică. Ca să revenim, opera, stilul, reflecția asupra limbajului, consecințe, toate, ale unei abateri de la un sens originar al prezenței omului în lume, i se par lui Cioran o mistificare. Nu ele sunt finalitatea căutării (și a vieții), ci adevărul, adică izbăvirea: „Nu la o operă aspir, ci la adevăr. Nu să produc, ci să caut. Preocupările mele nu sunt ale unui scriitor, să fie oare ale unui înțelept? Nici
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
asculta Bach, a rătăci pe drumuri de țară, a privi marea. Dar acestea sunt momente tranzitorii. Cioran nu se poate rupe de instinctul înțelegerii, care-l proiectează în hău. Asumarea suferinței urmează ca o răsturnare de valori. Este ea o mistificare? Este sensul pe care se întemeiază o mistificare? Greu de spus. „Bolnav de caducitatea universală”, „otrăvit cu ea” (III, 17), Cioran crede că are misiunea de „a-i trezi pe oameni din somnul lor”, de a-i muta din Paradisul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a privi marea. Dar acestea sunt momente tranzitorii. Cioran nu se poate rupe de instinctul înțelegerii, care-l proiectează în hău. Asumarea suferinței urmează ca o răsturnare de valori. Este ea o mistificare? Este sensul pe care se întemeiază o mistificare? Greu de spus. „Bolnav de caducitatea universală”, „otrăvit cu ea” (III, 17), Cioran crede că are misiunea de „a-i trezi pe oameni din somnul lor”, de a-i muta din Paradisul privirii în Infernul înțelegerii care eșuează și, deci
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
incompatibile, care însă nu se exclud, chestionată în permanență, negată adesea în oricare din ipostazele ei. De fapt, abia astfel, prin negare, afirmată. Nu-i vorbă, Cioran suspectează la un moment dat tocmai preocuparea sa constantă asupra identității omului de mistificare. E felul lui de a recunoaște că în cauză nu-i decât propria identitate. Se întreabă, așadar: „De ce mă interesează omul atât de mult încât mi-am făcut din el unica preocupare? Nu e cumva o cale ocolită pentru a
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Dintr-un scuipat al diavolului, iată din ce sunt plămădit” (I, 11). Consacrat literelor, el țese mreaja care-l desparte de lume și în care, captiv, sinele își construiește sentimentul unei libertăți explozive. Conștient, însă, că totul e consecința unei mistificări, Cioran nu-și poate învinge nici nostalgia paradisului, nici invidia („Invidia e fiziologică. A trăi înseamnă să secretezi venin” Ă II, 386), cu atât mai puțin violența, căreia îi vom dedica pagini aparte, sau dezgustul față de sine. Dacă se disprețuiește
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la dezmoșteniți, la infirmi” (idem). Să se considere oare el însuși un damnat, un dezmoștenit, un infirm? Oricum, orgoliul său e al unui sceptic, însoțit, deci, de retractările de rigoare. Deși, în cazul său, nu poate să nu asocieze orgoliului mistificarea: „Murind, mi-ar plăcea să spun: «N-am făcut tot ce-aș fi putut face». Un orgoliu pe dos, mă tem. Să lași să se creadă că ai talente pe care nu le ai decât în germene Ă nu-i
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
neant, s-o faci praf, să te lovești pe tine însuți la rădăcină, să-ți ataci temeiurile, să-ți nimicești punctul de plecare, să te pedepsești pentru obârșia ta... Ce eliberare!”. Prin urmare, nu de ideologie este vorba, nu de mistificare, nici măcar de iubire. Ar fi prea simplu, cum spune Cioran însuși. Ci de identitate. De asumarea propriei identități. De identificarea cu acel altul, de care vrei în permanență să te rupi. Din ghearele căruia nu poți ieși. Prin urmare, ura
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de identitate. De asumarea propriei identități. De identificarea cu acel altul, de care vrei în permanență să te rupi. Din ghearele căruia nu poți ieși. Prin urmare, ura față de ai săi este expresia urii de sine, care nu mai este mistificare, chit că, de la un moment dat, sinele însuși, privit de la distanță, chiar cu umor, a devenit un obiect oarecare, străin, simplu teritoriu de explorat. Chit că eu a devenit altul. Eșecul, această rană, acest balsam...tc "E[ecul, aceast\ ran
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran mistifică: deși face apologia eșecului, se lasă în voia sorții din neputința de a-și construi propria prezență. E fatalist, asemenea neamului său, pentru că se retrage, din teamă, din fața istoriei și a faptei. Doar că, dincolo de orice altceva, această mistificare Ă șiretlic, cum îi spune Cioran, care nu și-a pierdut simțul umoruluiă îl salvează. În alt loc, cam aceeași idee: „De ce sunt un ratat? Fiindcă am aspirat la fericire, la o fericire supraomenească, și fiindcă, neputând s-ajung la
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
uitare ... 4. Un scenariu comandat de Radio Iași Ștefan cel Mare, nerealizat din punct de vedere artistic din motive pe care nu le-am înțeles ... 5. Al doilea interviu, o piesă în care un reporter radio se compromitea grav prin mistificarea unor interviuri (răspunsurile celor cu care dialoga fiind modificate până acolo de unde putea obține "bun de tipar"). 6. Scenariul Fascinanta și eterna Românie după fragmente din piese de I.L. Caragiale și 7 interludii semnate Constantin Popa. Scenarii și adaptări • Livada
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
o criză a cuplului, numai că această criză nu este provocată de rutina care, de obicei, face dintr-un cuplu erotic unul administrativ. Altele sînt cauzele care îi tîrăsc spre derizoriu; pierzîndu-și identitatea ca afect al unei continue dedublări și mistificări a propriei persoane cele două personaje Mina și Ilie ajung să fie nimeni, își puteau închipui că sînt oricine. În mod firesc, această falsificare contaminează și realitatea înconjurătoare imediată sau îndepărtată. Astfel e cu putință apariția "calului verde", de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
negative. Ieșit de sub șantajul instinctului de conservare, riscîndu-și stabilitatea biogică, intră în dezechilibru pentru a-și salva identitatea moral-spirituală. "Regulamentul de bloc"(dincolo de comentariul ce amendează o conjunctură creatoare a unei monstruozități cu chip uman) s-ar dori drumul de la mistificare spre autenticitate, de la umilință spre demnitate, de la a fi oricum spre a fi tu însuți. Constantin Popa Personajele: Existența numai a numelor mici și a prescurtărilor este exact ceea ce merită personajele.) Mihai: venit de departe, și pe căi îndoielnice, spre
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
o jumătate de cîștig... Octav: Dar și o jumătate de pierdere, nu? Porcăria e că reținem numai cîștigul... Și tot așa, pierzînd mereu, și amăgindu-ne că, totuși, cîștigăm, ne procurăm liniștea, și echilibrul... o balanță falsă. Mare lucru și mistificarea asta! Oare ce ne-am face fără ea! Mona: Așa e... Numai că tu vezi în fiecare cîștig o pierdere... Și asta nu se numește tot mistificare? Octav:...Poate că da... Poate că da... Mona: Octav...! Adevărul e că tu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
totuși, cîștigăm, ne procurăm liniștea, și echilibrul... o balanță falsă. Mare lucru și mistificarea asta! Oare ce ne-am face fără ea! Mona: Așa e... Numai că tu vezi în fiecare cîștig o pierdere... Și asta nu se numește tot mistificare? Octav:...Poate că da... Poate că da... Mona: Octav...! Adevărul e că tu ești un mare consumator de suferință... Și un mare producător de suferință... Octav: Nu-i chiar rău spus... Și nici chiar neadevărat... Și?! Mona:...Dar ești un
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Dar cine să-și deschidă inima uscată? Cine să-și plece fruntea? În orice caz, nu procleții pe care Dumnezeu, din rațiuni abisale, îi rabdă pînă cine știe cînd. Nu turnătorul, nu torționarul, care n-au remușcări, ci numai dibăcia mistificării. Ce să faci cu "adevărul" lor? Și ce e trist, îngrozitor de trist, este că și adevărul victimelor apare uneori înnegurat, căci viața, nu-i așa, își are complicațiile ei. E bine însă că bieții foști-oameni își doresc să-l găsească
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
trebuie tratate cu tact, discreție și seriozitate, oferind bolnavelor încredere în sine și înțelegere. BIBLIOGRAFIE Gelder, M.G., Lopez-Ibor, J.J., Andreasen, N.C., New Oxford Textbook of Psychiatry, vol. I-II, Oxford University Press, Oxford, 2005. Macavei, E., Prostituția. Între ignorare și mistificare, Editura Antet, București, 2005. Bălan, M., Istoria prostituției, Editura Burostampa, Timișoara, 2003. Marica, M.A., Erosul. O istorie filosofică a iubirii, Editura Muntenia, Constanța, 2007. Martin, L.E., Cartea gesturilor erotice, Editura Trei, București, 2006. Friday, N., Fantasmele erotice ale bărbaților
Tratat de psihosexologie (ediţia a IV-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2269_a_3594]
-
deoarece a simțit nevoia perpetuă de redefinire a conștiinței etnice. Orice formă de alienare ideologică duce la suprimarea interiorității și a individualității umane, urmată imediat de arborarea unei măști ca expresie a depersonalizării. SCENARIU DIDACTIC Prima oră: Tema: Modele de mistificare ideologică în literatură Resurse didactice: Facerea, textul povestirii Hainele cele noi ale împăratului de H. C. Andersen, fragmente din Lobocoagularea prefrontală de V. Voiculescu și Întuneric la amiază de Arthur Koestler Introducerea în temă: 5 min. * Li se dă spre
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
zel. (E un păcat sau o necesitate?) Secvența 3: 15 min. * Pornind de la sugestiile fragmentelor folosite ca suport ideatic, li se va cere elevilor să formuleze două soluții pentru ieșirea individului din aria de influență a sistemului opresiv (compromis, delațiune, mistificare a existenței sau soluție mistică). * Evocator în acest sens este prologul Trei soluții din Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt. A patra soluție, cea mistică, a fost descoperită în urma experienței carcerale, prin înțelegerea profundă a ideii de jertfă. * Construirea sensului final
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
frică. Concluzia la care se ajunge prin acest parcurs didactic este aceea a unei posibile înfrângeri a sistemului prin rezistență, verticalitate morală și metanoizarea individului. ANEXELE cuprinzând textele propuse spre analiză și interpretare: Textele propuse pentru prima oră Modele de mistificare ideologică în literatură "Și femeia a văzut că pomul e bun de mâncat și că plăcut le este ochilor la vedere și că e de dorit spre câștigarea priceperii. Și a luat din roada lui și a mâncat; și i-
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
mine încă înainte să-l fi deslușit pe Caragiale. Năpasta e piesa simplității și profunzimii tulburate de misteriosul ecou al tăcerii". Iar în Noaptea furtunoasă propune un unghi nou de atac: o stare de somnambulism: Piesa este oribila tragedie a mistificării. Adunate într-o cameră de mahala, invadată pentru totdeauna de noroiul ce se revarsă din maidanul lui Bursuc, aceste ființe se devorează într-o ciclică disperare inconștientă. Nu întîmplător, acțiunea se desfășoară noaptea. O noapte ploioasă, de septembrie, cînd totul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]