2,085 matches
-
care îi vâna cu plasa și cu undița, iar cerbii și căprioarele cu săgeata și cu furca. Avea șoimi cu care pleca după potârnichi și iepuri și cai sprinteni cu care alerga prin văile munților și prin desișurile pădurilor, urmărind mistreții, lupii, urșii, vulpile și alte lighioane. Nu era rău să mai nimicească acele lighioane vătămătoare, dar lui îi plăcea mai mult să fugărească și să ucidă nevinovatele căprioare și cerbii bătrâni, cu coarne mari și frumoase care nu făceau rău
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
întoarse spre ai săi și, strigând furios, puse la treabă doi soldați, care se îngrijiră imediat să împlinească cererea romanului. Puțin după aceea, avându-l la douăzeci de pași înaintea sa pe Richelmus, care ținea stindardul lui Gundovek - cu un mistreț negru pe fond roșu -, detașamentul romanilor se puse în mișcare, lăsând în urmă stațiunea de popas. în frunte se afla Sebastianus. Audbert, pe un cal pag cenușiu și cu umerii acoperiți de o manta militară groasă, călărea alături de el. Mușca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așterne flori suave sub pașii tăi" și-i spusei cui a dedicat poetul aceste cuvinte. Ea mă sfida cu frumusețea ei. (Știa bine că tonul glumeț era o măscă ipocrită!) Dar deodată cerul asfințitului se umplu, emoționant, cu trupul Ceahlăului, mistreț uriaș și hidos, cu capul luminat de soarele care se-ndrepta spre fundul zării. Muntele nemăsurat și diform, în tristețea indescriptibilă a sfârșiturilor de zi pe munți, inspira neîncredere și neliniște. Adela îmi luă brațul sub al ei și stăturăm
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Încolo, când Încoace, gândindu-se mereu la Îndepărtata sa copilărie, la anii ce s-au scurs de atunci. Cealaltă graniță, ce separa satul ei de cel vecin, se părăginise Între timp, acoperindu-se de bălării, prin care mișunau dihorii, vulpile, mistreții și alte sălbăticiuni. Chipuri și imagini vechi și noi i se perindau În fața ochilor. Se ridicau din memoria ei ca niște baloane de săpun, pluteau prin fața ochilor, devenind din ce În ce mai mari, din ce În ce mai colorate, apoi se pulverizau În aer, lăsând În urma lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pluti subt un abur vioriu. Culi își schimbă locul: trecu mai la deal și avu încredințarea că și-a recunoscut direcția de întoarcere. O luă încet pe un colnic, coborî într-un găvan. Aici era o mlaștină veche, scăldătoare a mistreților. Calea îi era cunoscută acum, nu mai rămânea nici cea mai mică îndoială; dar se găsea foarte departe de Prelunci. Prin ce locuri a trecut? când oare s-a răslețit în așa măsură? A umblat de-a dreptul prin locuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a fost o căutătură mai ageră decât a unui om. Într-adevăr, l-a îndemnat, înșelându-l, într-o urmărire fără noimă. Se trezește, asupra serii, la depărtare de cel puțin trei ceasuri de casă. Și din această mlaștină a mistreților se ridică în juru-i o pâclă umedă. Înserarea cade repede, ca și cum ar ninge asupra zăpezii funingine. Și din râpi urcă neguri cătră creste. Îl ajung neguri din râpa din dreapta, îl ajung neguri din pârăul din stânga. Dar n-ar fi Nicula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
doctor? Tu, muiere, trebuie să fii nebună. Unde să găsesc eu doctor? —Vai, îmi trebuie doctor; altfel am să mă prăpădesc. Aici, femeie, nu se găsesc doctori; aici se găsesc de altele. Pot să-ți aduc un cerb, ori un mistreț, dar doctor cum? De data asta, cugetă Culi, văd că i-aș fi putut aduce urs - dacă acest urs n-ar fi altceva. Dar pesemne că ei îi trebuie acel altceva. Muiere căreia i-a dat Dumnezeu de toate, casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
A voit să-i întrebe ceva pe unii din ei; după aceea nu i-a mai întrebat și s-a dus cu badea Toma și cu Traian mai sus, pe o rovină cu jipi, ca să caute vatra unei scroafe de mistreț, care începea să iasă cu godinii după ea, privindu-i cum se joacă. Pândind el într-acel fund de vale, i-a plăcut priveliștea și avea coraj. A mas la Braniște și nu-și mai aducea deloc aminte de întâmplările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
i l-a dăruit regele Portugaliei? L-ai văzut când azvârle monezi de aur bufonilor lui? L-ai văzut la vânătoare, pe domeniul lui de la Magliana, încălțat cu cizme înalte din piele, gonind călare după câte un urs sau un mistreț, înconjurat de cei șaizeci și opt de câini? I-ai văzut șoimii și uliii aduși pe bani grei din Candia și Armenia? Îi înțelegeam emoția, dar procedeul adoptat mă exaspera: — Arată-mi mai degrabă monumentele Romei antice, cele despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ăla de Guicciardini e pe cale să făptuiască o sminteală și să-l facă și pe papă să făptuiască una la fel de mare. Socotind că vorbise mult prea serios, se puse pe istorisit, cu o sumedenie de anecdote, ultima sa vânătoare de mistreți. După care se întoarse brusc la aceeași chestiune: — Ar trebui să-i spui papei ce gândești. De ce n-ai veni cu mine la Roma? Aveam într-adevăr de gând să pun capăt mult prea îndelungatei mele șederi forțate la Bologna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ardă. Guvernatorul se ridică puțin și adulmecă. Nu-i vin! — E o băutură din mărar - alungă toate gusturile. — Pe Listarius l-am descoperit într-o tavernă, îi spuse Vitellius lui Flavius Valens, care era așezat în fața lui. Prăjea măruntaie de mistreț... N-am mâncat așa ceva în viața mea. O mâncare divină. Se aplecă să-și clătească gura; lichidul i se prelinse pe bărbie și pe piept. Mestecă îndelung, ridicând ochii spre cer și mulțumind zeilor că-i scoseseră în cale un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe un scaun mic, care scârțâi sub greutatea lui. — E o fantomă. O fantomă care aduce numai nenorociri. Sper să nu-l mai văd niciodată. Hangiul îi oferi un vas cu năut: — L-am fiert în zeamă de carne de mistreț. Vitellius luă vasul. — Ce vești ai despre gladiatorul meu? — A, el... — Te-am plătit. Ești cel mai devotat informator al meu, zise Vitellius cu gura plină. Cel puțin așa sper, pentru binele tău, adăugă pe un ton amenințător. — Știu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acoperind totul cu o mantie verde; era o primăvară magică: florile răsăriră din iarbă, o adiere călduță mângâie chipul lui Vitellius, aducând parfum de verbină. În conul ei de lumină, Velunda își schimba forma, devenind, pe rând, căprioară, iepure, rândunică, mistreț, balaur și pește. Avea darul metamorfozei, pe lângă acela al clarviziunii, puterea de a se face nevăzută și de a înțelege graiul animalelor, de a descătușa izvoare, de a merge prin aer. Mai avea darul de a vindeca... Velunda continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rețiar, după cum știi. Rețiarul are tridentul, care e o armă lungă și puternică, pentru că e mânuită cu ambele brațe. Deși ești apărat de coif, de scut și de jambieră, când ești lovit de trident e ca și cum te-ar ataca un mistreț furios. Durerea e îngrozitoare, iar de cele mai multe ori cel lovit leșină. Există o singură cale de a evita tridentul, și anume să ții scutul într-o anumită poziție. Trebuie să-l ții înclinat ca un acoperiș, în fața ta. Dacă adversarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spre pajiște. — Vedeți petele acelea întunecate pe iarbă? Ocoliți-le când luptați sau împingeți-i pe dușmani într-acolo... Sunt capcane în care puteți cădea. În cele din urmă, arătă spre castrapila plasate la jumătatea colinei, ce semănau cu niște mistreți gata să ucidă. — Iar acelea... au vârfurile îndreptate spre noi, așa încât, dacă încercăm să coborâm, vom fi străpunși. În schimb, nu-i vor împiedica pe asediatorii care vor urca dealul să ne ucidă. Dar înseamnă că suntem ca într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cuibărite în inima florilor necunoscute. Desenă mâncăruri pe care nu le mâncase vreodată: o ciută suspendată deasupra unui foc împreună cu un șir de ingrediente care aveau s-o transforme în ceva magnific, un păun sărind printre căței de usturoi, un mistreț captiv într-o junglă de arbori de papaya. Cepele creșteau mai mari sub picioarele ei, plante agățătoare tâșneau dintre scândurile podelei, iar peștii înotau pe sub uși. În camera vecină se auzeau pașii domnului Chawla plimbându-se în sus și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
o pintă, mormăia Kulfi în somn. O baniță, un hău, o bute, un gram, o tonă. Santal, roibă, cassia, rădăcină de iris. Devenise neliniștită. Nucă galică, baton de scorțișoară, nucșoară. Siminichie, fenicul, ouă de prepeliță, ouă de șarpe, ficat de mistreț, coadă de pisică sălbatică... Se răsuci din nou. Frunze de călțunași, flori de trandafir de munte, orhidee cicada! Se ridică în picioare. Florile delicate, albe și verzi ca lemnul, ale orhideei cicada. Ce s-ar alege de mâncarea ei fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
era numai Pătruț, profesorul de desen de acolo din sat. Mai era și paznicul de vânătoare, Culiță. Venea o dată pe săptămână În vizită la bătrân și se instala În „aplecatul“ ce servea de bucătărie. Asculta sfaturile bătrânului cu privire la vânătoarea de mistreți, de urși, de cerbi, de râși, de căprioare și cocoși de munte și, În tot acest timp, nu-și dezlipea privirea de pe mâinile, părul și mijlocul Anei, de parcă abia așa ar fi Înțeles mai bine sfaturile ce i se dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
la marginea pădurii. Când au intrat sub umbra ei răcoroasă, prichindelul s-a simțit de parcă a pătruns într-o altă lume, într-o împărăție misterioasă. Bunicul i-a arătat multe minunății ale pădurii și i-a povestit despre urși și mistreți fioroși, despre vulpi viclene, veverițe jucăușe, bursuci morocănoși și arici care știau să fie „spinoși” dar și prietenoși, după cum era și sufletul omului; despre fiecare în parte știa bunicul câte o poveste, iar băiețelului i se părea că bunicul este
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
îndreptîndu-l în direcția Orc-ului. Dar dihania aceasta diferea de tot ceea ce natura obișnuiește să producă. Arăta ca o namilă fără formă, neavând din animal decât capul, ochii și gura, aceasta din urmă fiind prevăzută cu niște colți ca de mistreț. Lancea lui Rogero l-a lovit între ochi, dar stânca și fierul nu erau mai tari decât solzii lui. Cavalerul se pregti pentru o a doua lovitură. În acest timp, monstrul văzând umbra marilor aripi ale hipogrifului pe apă a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
groază animală mă ștrangulează-ncet Și lumea se topește pe pleoapa mea bolnavă, Doar gându-mi mai respiră cu aer de ascet, Dac-aș vorbi, vorbirea, mi-ar fi acum gângavă; Simt labe-mpleticite de lup, fugind prin mine, Colți de mistreți, rupându-mi azurul din decor; Ce-mi mai servesc acele profunde legi divine Când cântece de bufniți, cobesc asurzitor?... Mă-ncumet ca să judec, o judecată seacă, Sleindu-se ca seul, dintr-un opaiț orb Și înțelesul dușman din rațiune pleacă
GROAZ? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83802_a_85127]
-
nici sânge deoarece se scursese în timpul schingiuirilor. Aleșii poporului și instituțiile de stat tac. Nu vor să-și recitească viața și să-și recunoască grelele păcate și, în măsura în care se mai poate, să încercăm cu toții să reparăm. Dar se tace ca mistrețul în porumb. Noi, legionarii, suntem sortiți să ne purtăm în tăcere Crucea și să închidem în sufletele noastre geamătul morților și martirilor noștri până la ultima filă a apocalipsului, când sudorile de sânge și chin ale tuturor vor răbufni spre lumină
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
prinți au pornit în călătorie. Tatăl le-a spus fiilor că manciurienii sunt cunoscuți ca vânători de seamă. Când el fusese de vârsta lor, omorâse mai mult de o duzină de sălbăticiuni într-o jumătate de zi - lupi, căprioare și mistreți de toate soiurile. O dată a dus acasă cincisprezece urși și optsprezece tigri. Le povesti că străbunicul său, împăratul Kang Hsi, fusese chiar mai iscusit. În fiecare zi, el călărea șase cai până îi epuiza. Tatăl le ordonă apoi fiilor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
am dat zdreanța la o parte. Baba (abia acum observam că-i chioară) ne aduse în pestelca ei murdară un morman zemos de pere. Corcit cu un porc sălbatic și legat cruciș în curmeie, pe toloacă păștea un soi de mistreț cu sfîrla nemaipomenit de lungă din care trîmbița o foame neostoită. Sosite de la hoit, cîteva potăi dezveleau, pe colții albi, gingiile negre; ne mîrîiau cu dușmănie. Printre case, zmîrcurile iscate de izvoare ce țîșneau din mușchiul pădurii, sălciile unduioase și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
În urmă, văzu mișcându-se În albușul cleios scurs din pielița ruptă a unor ouă câțiva pui negri de șarpe ce se Încolăceau nevolnic. Le ieșiră În cale dihori și vulpi, un cotoi sălbatic Îi scuipă dintr-o scorbură, un mistreț tolănit În nămol Își repezi către ei râtul lung și negru din care ieșeau, Încovoiați, colții ascuțiți ca două iatagane. Printre hățișurile de pe malurile abrupte, când În stânga, când În dreapta, zăreau mișcându-se alene părți din trupul Balaurului, stăpânul Văii. Știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]