115,804 matches
-
sentiment al destinului le traversează că Gulfstreamul apele Atlanticului. Astfel de jurnale trebuie citite, dacă pot spune așa, de la coadă la cap: abia o dată încheiate, devine posibilă perspectiva corectă asupra conținutului lor. Destinul e o viață asupra căreia se proiectează moartea. Trebuie să citești însemnările din iulie 1943 ca sa simti adevărata valoare a tuturor celor care le preced. E. Lovinescu devenise conștient, el însuși, de aceasta .viziune nouă. asupra oamenilor și întâmplărilor pe care i-o dădea apropierea morții. D-na
"Agendele" lui Lovinescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14242_a_15567]
-
se proiectează moartea. Trebuie să citești însemnările din iulie 1943 ca sa simti adevărata valoare a tuturor celor care le preced. E. Lovinescu devenise conștient, el însuși, de aceasta .viziune nouă. asupra oamenilor și întâmplărilor pe care i-o dădea apropierea morții. D-na Gabriela Omăt reproduce o scrisoare către Ț. Arghezi din primăvară lui 1943. Este unul din lucrurile cele mai tulburătoare ieșite din până criticului. După ce remarcă faptul că o viață întreagă a răspuns afecțiunii contemporanilor săi cu judecați critice
"Agendele" lui Lovinescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14242_a_15567]
-
care ar fi trebuit să le am, dar n-o țin minte, mi-a fost povestită de tata. El se apleca deasupra căruciorului meu și recita teatral din Arghezi: "Tu nu ești frumusețea spiralelor candide/ În ochi tu nu duci moartea nici perlele lichide..." Eu, auzind acest ton care devenea tot mai teribil, începeam să urlu! Era un alt efect decât cel scontat. - Trebuia, poate, să aleagă o altă poezie. - Altă dată mi-a dăruit un elefant mare, din pluș, de
Barbu Cioculescu by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14201_a_15526]
-
aproape zece ani însărcinată și cel puțin tot atîția alăptîndu-și copiii. Încărunțise de tot înainte de vreme, ochii îi erau mai mari și uimiți în spatele primilor săi ochelari cu lentile bifocale, și purta un doliu sever, din cap pînă-n picioare, după moartea mamei sale, dar mai păstra frumusețea romană din portretul ei de nuntă, înnobilată acum de o aură autumnală. Înainte de orice, chiar înainte de a mă îmbrățișa, îmi spuse cu felu-i ceremonios obișnuit: - Am venit să te rog să mă însoțești să
Gabriel García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/14237_a_15562]
-
ea, luată în serios: "Ideile lui Céline! Cum să le ia cineva cu adevărat în serios? Dar a fost vreodată un profet al sfîrșitului lumii luat cu adevărat în serios? Soarta profetului adevărat ca și a celui fals, știm, este moartea. Apocalipsa pe care o revelează îl înghite. Profetul nu este doar Prezicătorul celor viitoare, ci Văzătorul lucrurilor esențiale într-un prezent etern. Din magma unui asemenea prezent își extrăgea Céline ciudatele sale viziuni. Ochiul său interior, străbătînd parcă pîlnia unui
Pornind de la literatura franceză(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14251_a_15576]
-
cunoștințe ce străluceau în aceste domenii. Evident, nu avea vocație nici pentru unul. S-a oprit, la un moment dat, la modelul Isadora Duncan, cea care murise ștrangulată de eșarfa-i prinsă în roata mașinii și, împinsă parcă de demonul morții, în timp ce zbura cu o decapotabilă condusă de noua ei achiziție, un macho de top, se-ntinse după o creangă de cais înflorit... și astfel puse capăt unei prea scurte vieți, frumoasă poate doar prin maniacala putere de a imita. Buni
Românul s-a născut mim by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14270_a_15595]
-
înmuiase niciodată. Era o pacoste și un blestem pentru cei din jur. Cînd i-a venit timpul să moară a nimerit, pe drumul cel mai scurt, în iad. Dar, ca toată lumea, avea și ea un apărător în viață și în moarte și acesta era îngerul ei păzitor, care nu voia cu nici un chip s-o lase acolo unde s-ar fi zis că îi e locul. Îngerul ei s-a dus așadar la Dumnezeu și s-a rugat pentru sufletul pe
Firul de ceapă by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14286_a_15611]
-
călăuză pe propriul drum (care va decurge în armonie cu toate miliardele de alte căi spre aceeași Romă). Numai că deocamdată numai unul din zece locuitori ai planetei știe să citească. Rătăcirea, neîncrederea și lipsa de cunoaștere duc milioane la moarte în fiecare zi, iar alungarea "intelectualului laic" de pe soclu nu are alt rezultat decât că sporește dezorientarea și cea mai crasă incultură: am auzit deja semidocți declarând ritos că ei n-au de ce să-i citească pe Tolstoi sau pe
Cartea străină by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14262_a_15587]
-
și poeți, într-o relație familiară. Multe rituri amintesc Orientul Apropiat, de pildă purificarea și descălțarea pentru intrarea în templu (vestita statuie o reprezintă pe zeița Nike nu reparându-și sandala, ci descalțându-se pentru templu). Misterele eleusine alungă teama de moarte (bobul de grâu care moare, renaște). Divinația din acele vremuri e aproape aceeași și astăzi. Un canal de televiziune grecesc n-are alt program decât o "Pythie" modernă care dă toată ziua în cărți (emisiune interactivă). Cartea Ann-Mariei Butin este
Cartea străină by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14262_a_15587]
-
ființa revistei. A finanțat-o singur. Condiția de exilat nu a fost deloc de invidiat, cum se lansau din țară săgeți denigratoare. Au rămas multe și grave mărturii pe această temă. N. I. Herescu a transpus-o în romanul Agonie fără moarte. Un titlu mai mult decât edificator expresiv. Constantin Amăriuței a urmat să-și caute de lucru, "manual, ca salahor, pe unde puteam", își evocă el mersul înainte în ceea ce califică "simple amintiri", menținându-și mândria intelectualului: "Am redactat totuși articolul
"Caete de Dor" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14282_a_15607]
-
zile de doliu [...] Ascuns voi rămâne în portretul unei femei între oglinzi". (Ștefan Crăciun, București) * Se pare că la Sălciile inspirația dvs. înclină sentimental fruntea și omagiază elementar figuri, priveliști, dar și la Fundeni. Impulsuri spre meditație tratând lent cu moartea și dragostea în principal, un pact de îndurare și amânare, în termeni foarte blânzi și modești. (Stella Ene, București) * După un număr de ani îmi dați prilejul să recitesc acest poem jucăuș, la urma urmei nevinovat, și pe marginea căruia
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14293_a_15618]
-
oamenii sunt trecători, că și eu sunt un om trecător, că trebuie să-mi trăiesc viața intens, atâta cât mai pot, și să mă folosesc de fiecare clipă ca să scot ceva din ea. Nu-mi gândesc viața prin referință la moarte ca la un fenomen de paralizie; o gândesc ca pe o posibilitate de demonstrare a ultimelor fărâme de vigoare mintală și psihologică pe care să le pot exprima în paginile de memorii pe care le dictez acuma și în care
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
scriitori (Istrati nu face nicăieri vreo referire la acest episod din viața sa). Pe de altă parte, conținutul scrisorilor dovedea mai mult decît ceea ce Mihaela Cristea numise "o aleasă prietenie". O confesiune a Henriettei Y. Stahl, făcută cu puțin înaintea morții, avea să apară abia în 1996 (Mihaela Cristea, Despre realitatea iluziei. De vorbă cu Henriette Yvonne Stahl, Minerva, București, 1996). Autoarea Voicăi povestește acolo amănunte despre împrejurările în care l-a cunoscut pe Panait Istrati: "Întîlnirea mea cu Panait Istrati
O relație puțin cunoscută by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14285_a_15610]
-
o singură scrisoare de la Panait Istrati, pe care a citit-o "cu uimire, cu disperare". Scrisoarea a ars în timpul războiului, "dar o știu, cred, aproape pe dinafară. În tot cazul, sfîrșitul era cam așa: «Nu vreau să-ți dau tristețea morții mele. Nu mai am mult de trăit și e păcat să stricăm ce a fost»". Nu se știe cîte scrisori îi va fi scris Panait Istrati. Se vede însă că, după plecarea ei la Viena (15 martie 1931), Istrati a
O relație puțin cunoscută by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14285_a_15610]
-
articulează în timp, nu se mărginește la 4-5 minute și nu-i compusă din cuplete și refrene? Câți mai pot asculta o muzică cu ochii închiși, fără nevoia de suport imagistic? Adorno notează în Ästhetische Theorie că fragmentul e intruzia morții în realitate. Dacă e adevărat, atunci poate că explicația preferințelor tinerilor pentru o muzică consolativă ar putea fi aceasta: sensibilitatea contemporană, tocită și fragmentată visează la o coerență expresivă pe care n-o găsește decât în anumite muzici, pline de
Absența lui Bach by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14289_a_15614]
-
a apărut nimic, nici măcar un chenar, ori o scurtă știre. Și nici luni. (După aceea au început să apară numeroase articole dedicate amintirii sale: unul foarte bogat în informații personale, precum cel al lui Benjamin García-Hernández). La două ore după moartea sa, toți dețineau informația: dar poate, în relaxatul sfârșit de săptămână, nu era nimeni în redacție capabil să sesizeze dimensiunea acestei pierderi. Știu că o primiseră pentru că am vorbit, la cinci și jumătate, cu unul dintre discipolii săi germani, Dr.
Eugen Coșeriu by Florina Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/14292_a_15617]
-
mea le-a pus la dispoziție câteva nume și, în cele din urmă, José Polo, de la Universitatea Autonomă din Madrid, și fiica mea Aurora, de la Universitatea din Cádiz, au completat cu două texte elocvente pagina în care se dădea vestea morții sale. Polo este lingvistul spaniol care a colaborat cel mai îndeaproape cu Coșeriu și a petrecut ultimele șase veri în casa lui din Tübingen, ajutându-l cu generozitate ca să-și pună în ordine hârtiile, să-și recupereze vechile adnotări și
Eugen Coșeriu by Florina Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/14292_a_15617]
-
despre mine? Crimă în bucătărie! Ferme Dachau! Îngrijim ființe pentru a le mânca! Oare Dumnezeu iubește lumea? Ce fel mostruos de a te hrăni! Triburi de animale războindu-ne veșnic între noi! Ce am câștigat? Oamenii, niște naziști în ceea ce privește dieta! Moarte în centrul de hrănire! Cine le va cere iertare vacilor? Nu este vina noastră, nu noi am pus la cale toate astea. Acești rinichi sunt niște rinichi și-atât. Aceasta însă nu e carne de pui, e un pui. Gândiți
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
hrănire! Cine le va cere iertare vacilor? Nu este vina noastră, nu noi am pus la cale toate astea. Acești rinichi sunt niște rinichi și-atât. Aceasta însă nu e carne de pui, e un pui. Gândiți-vă la lagărele morții din subsolul unui hotel. Perne stropite cu sânge! Materie trasă în țepele periuțelor de dinți! Toate animalele mâncând, nu de plăcere, nu pentru aur, nu pentru putere, ci pur și simplu pentru a trăi. Pentru a cui Plăcere eternă? De
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
cu caracter politic săvârșite între anii 1924 și 1938 (anul executării sumare a lui C.Z. Codreanu, împreună cu alți 13 legionari), s-a dovedit a fi o mișcare cu caracter terorist încă de la începuturile ei, organizând așa-numitele "echipe ale morții", folosite pentru lichidarea dușmanilor și rivalilor, atât din afară cât și dinăuntrul mișcării. Exemplul l-a dat chiar C.Z. Codreanu care, în octombrie 1924, l-a asasinat pe G.G. Manciu, prefect al poliției Iași. [...] Constantin Ionescu Domnule Nicolae Manolescu
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14290_a_15615]
-
și Vlad Georgescu, au murit de cancer, în împrejurări considerate suspecte. Cîteva atentate, inclusiv cu bombe, contra altor redactori ori colaboratori permanenți ai Europei libere, colete-capcană, amenințări de tot felul și, nu în ultimul rînd, coincidențele de ordin medical din moartea celor trei au trezit bănuiala că mîna lungă a Securității lui Ceaușescu a ajuns pînă la München, Washington și Paris. Nu existau dovezi, ce e drept. Pînă deunăzi cînd penultimul director al postului, dl Rateș, rămas, el, din fericire, în
Crimele Arhitectului Șef by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14298_a_15623]
-
simpli executanți, tot crimă se numește ce au făcut. Documentele descoperite de dl. Rateș prezintă o importanță excepțională. Nu cred că ne mai putem limita, precum președintele Iliescu atunci cînd i-a decorat pe redactorii Europei Libere, să vorbim de "morțile tragice, încă neelucidate" ale atîtora dintre liderii postului. Se cade să încercăm să-i aflăm pe vinovați. Și să-i pedepsim. Inclusiv pe aceia care, de aproape un deceniu și jumătate, îi fac scăpați. Crime precum cele ale Arhitectului Șef
Crimele Arhitectului Șef by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14298_a_15623]
-
genurile literare trebuie să-l joace intenția autorului de a-și face sau nu publice însemnările. În cazul în care avem de-a face cu un produs adresat publicului (chiar cu precizarea autorului că publicarea lui este permisă doar după moartea tuturor persoanelor implicate), se poate vorbi de intenția literarității. În momentul în care și-a făcut însemnările, autorul a avut în vedere un cititor virtual, se presupune că și-a cizelat stilul pentru a fi pe gustul acestuia, iar selectarea
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
cizelat stilul pentru a fi pe gustul acestuia, iar selectarea și expunerea faptelor s-a făcut în complicitate cu previzibilele reacții ale acestuia. Cu totul altfel stau lucrurile cu jurnalele intime, scrise doar pentru sine, găsite prin cine știe ce întîmplare după moartea autorului și publicate, firește, fără consimțămîntul acestuia. Chiar dacă valoarea literară a unui astfel de text poate fi (este, de multe ori) excepțională, nu cred că se poate vorbi de literatură. Iar publicarea unor astfel de documente este cvasi-frauduloasă. Din această
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
capul locului de două categorii de însemnări. Prima - și cea mai interesantă - o constituie notațiile din solitudinea müncheneză. Scrise de cele mai multe ori într-o stare vizibil depresivă, însemnările din această categorie se rotesc obsedant în jurul unor teme dramatice: singurătatea, bătrînețea, moartea, rolul hazardului în viață, ratarea, dispariția prietenilor, decadența culturii, eșecul existențial. Autoarea are sentimentul apartenenței la o lume dispărută (pe care o reface periodic, la capătul unor experiențe proustiene prilejuite de revederea unor filme de demult sau de apariția în
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]