727 matches
-
noastre pe pietrele temeliilor lor. Vorbise vodă în picioare, ca la judecată. Și era atâta durere în felul în care-și mișca din când în când capul, încât spătarul Mihai înțelesese că nimic nu se putea schimba din hotărârea ce mocnise în timpul străbătut împreună în caleașcă pe drumul de la Odrii până la Dunăre. Așezându-se în jilțul tare, domnul zâmbi spre fiul său Ștefan, apoi către unchiul Mihai, spunându-i: — Neică Mihai, alege cei mai buni meșteri zugravi ca să facă la Mogoșoaia
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
perfide îi șantajează apoi pe aventurierii complici sub amenințarea că le va dezvălui crima, exultînd în culmea euforiei perverse: Ce credeți voi? Că doamna Bovary sunt eu? Voi sunteți doamna Bovary, nemernicilor! Osândiților!" E limpede că în obscuritatea frustrărilor bovarice mocnește surd o energie ce poate spulbera cele mai fortificate orgolii macho-iste. E limpede că doamna Bovary rămâne să se refugieze cel mult în celebritatea efeminată a vreunui Charles sau în masculinitatea taurină, pasională și imbecilă a seducătorului profesionist. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
dăuna moralului. Zâmbește ca un puști și ea îi întoarce zâmbetul. Ce vrei, se pare că e la ordinea zilei. Mirosul plăcut și familiar al apei lui de colonie, trezește la viață în adâncurile întunecate ale sângelui un foc care mocnise mult timp acoperit de tristețea așteptării. Vede și în ochii lui acel ceva ce îi face inima să zvâcnească cu violență în piept. Instinctiv, își duce mâinile la abdomenul cuprins de o umezeală plăcută. Nici nu știi cât mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
turmă, câini și asin, baciul la învățat puțintică slovă. De la știința asta i s-a tras călugăria. Prea cinstitul și-aducea bine aminte de nopțile cu tăria încremenită când, dinspre munții profilați în aer, se răsfira un abur străveziu. Baciul mocnea lângă jar în timp ce băiețandrii dormeau între câini la oi. Un clopot s-auzea stâns iar câte-un cățelandru urla subțire către lună. Atunci, din abur se isca umbra celui vechi, moșul ce căuta mioarele, olicăind după mirosul de la târlă. Oile
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Balcani, a construit o imagine a identității etnice care a avut și are imense 233 dificultăți de integrare în modernitate. în cazul României, amintirea rușinoasă a trecutului "balcanic" fanariot a fost adânc refulată, transformîndu-se într-un subconștient activ și agresiv, mocnind sub stratul de civilizație și europenism de la suprafață. Cultura românească a făcut, de un secol încoace, mari eforturi de acomodare cu natura noastră "orientală". Refularea Balcanilor este inversată în opera unor mari autori moderni ca Ion Barbu sau Mateiu Caragiale
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
i-am amintit. Iar dacă m-a șocat într-adevăr ceva, acel lucru n-a fost nicidecum tăcerea de gheață cu care mi-a întâmpinat cuvintele, ci, din contră, ardoarea incandescentă a feței lui până atunci palide și pistruiate. Radu mocnea. Am coborât treptele puține până la ieșirea în stradă fără să ne adresăm vreun cuvânt. Ne-am îndreptat apoi, fără să ne privim, spre grădina din spatele blocului. Crucea părea să ne aștepte. În schimb, furnicile și melcii dispăruseră fără urmă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
un adaus de tristețe ascunsă.” Ea, cu instincul ei de mamă, a simțit cum se destrămau legăturile lor... Și, cât de nesigur îi era viitorul acolo, departe, peste mări și țări. Cu ce bucurie să se fi întors el!? Cine știe ce mocnea în sufletul lui!... Telefoanele lui dese și atât de călduroase, din ultima vreme, au avut parcă altă savoare, dulce-amară, a unui dor neatins... El nu s-a purtat, atunci, ca și când o vedea pentru ultima oară... N-avea cum să știe
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
roșie, tremurânde, pe pereți. După atâta suferință, Iorgu vindecat într-un fel de întâiul delir... putea gândi un pic mai limpede. În vorbe și în gesturi i se putea citi o mai bună stăpânire de sine, iar în ochi îi mocneau judecăți despre viață și moarte, îndelung meditate. Era obosit. Încercă să doarmă... Puse capul pe pernă, dar somnul nu se lipea de el. Nici nu știu cum se pomeni cu Biblia în mână, deschisă undeva la întâmplare. Ochii îi alergau peste rânduri
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ruga pentru iertare și pentru odihna veșnică a Vasilicăi. Era în mijlocul toamnei... Era o liniște calmă de așteptare. Norii se târăsc pe sus, asemeni unor monștri negri și grei... Aleargă ca o turmă de urși învălmășiți, scoțând mormăituri, în fiecare mocnind un sâmbure de foc. Ei plutesc între Cerul lui Dumnezeu și pământul sărman... Ei sunt imaginea veșnică a tuturor călătoriilor, a cautărilor, a dorințelor și dorurilor de casă. Într-o stare de contemplație, dar și de uimire, Iorgu se pomeni
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Bernard B. O’Hare. Am fost transportat la Wiesbaden într-un jeep, m-am aflat sub paza unui locotenent al cărui nume nu mi-e cunoscut. N-am vorbit prea mult cu el. Eu nu-l interesam. Tot drumul a mocnit de furie în legătură cu ceva care n-avea nimic de-a face cu mine. Fusese desconsiderat, insultat, trișat, calomniat, grav răstălmăcit? N-am idee. În orice caz nu cred că ar fi de prea mare ajutor ca martor. Executa niște ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
putu să-și dea seama că partea de din dos a casei avea o înălțime mai mare decât a restului, parter și cat formând două coridoare suprapuse, cu geamlâc. Numai în catul de sus o lampă cu petrol ardea, restul mocnea în întuneric. Tânărul se întoarse spre intrarea din față și medită un mijloc de a-și vesti prezența. Însă nu văzu prin apropiere nici o sonerie, și a bate în ușă i se păru, cum era și natural, o absurditate. Într-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
piardă aerul copilăresc. Ochii îi erau mai ardenți și, în genere, ținuta ei era mai sigură. În vorba și gesticulația ei se citeau o stăpânire deplină, o maturitate enigmatică. Cu toată exuberanța fetei, Felix se simțea inferior. În ochii Otiliei mocneau judecăți despre viață și despre el, hotărâri îndelung meditate, ironii. Asupra unei astfel de fete, nu putea avea nici un fel de autoritate, seriozitatea ei îl paraliza. Oricât compararea i se părea jignitoare, se gândea la Georgeta. Aceea părea și ea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Urmărea cu ochi umezi tot ce spunea Felix, îl scruta cu supunere și duioșie, râdea când râdea el și se întorcea ori de câte ori acesta o țintea în ochi. În același timp Titi simțea leșinuri când o privea pe Lili și ură mocnită pentru norocosul la vorbă Felix. Aglae făcu tot ce-i stătu în putință să orienteze pe Lili spre Titi și să sfărâme convorbirea dintre Felix și fată. Întâi ordonă lui Titi să facă fetei un portret frumos, așa cum știe el
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tot dăm și vouă tot nu vă mai ajunge. Dar nu mai ține, neicusorilor, nu mai ține, c-ați Întins coarda așa de tare, că i-ați scos aproape pe toți În stradă, iar cei ce Încă n-au ieșit mocnesc. Și dacă nu știți, vă spun eu că sub spuză sânt mulți cărbuni, e jar mare, domnilor ! Și-o să iasă o pălălaie, de n-o s-o puteți duce. Ascultați ce vă spun eu, că n-am de ce minți ! Și lăsați
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
e, de altfel, singura meteahnă care mi-a dat de furcă în pușcărie) și, când am dat de o zonă cu stuful rar, am trecut în față și m am întins ca pe o saltea pe un mănunchi de trestii. Mocnea măseaua în mine de parcă tot centrul vieții mele se reducea la această durere. Aud un clipocit ușor și-l văd brusc pe Troacă, aplecat peste mine, privindu-mă cu uimire și furie: „Ce faci, mă, aici?“ Eram așa de transportat
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
este un stimulent deosebit pentru a face față schimbării. Această provocare a forței de muncă în schimbare nu va avea loc la o anumită dată bine stabilită, astfel încât nu vom fi capabili să planificăm cu precizia computerului Y2K. Aceasta va mocni, va evolua și apoi va țâșni în realitate exact când vom avea mai multă nevoie de acei oameni. Dar ei nu vor fi acolo. Fără o planificare atentă, absența lor va restricționa capacitatea noastră de a face față concurenței pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
și nu ieșise rău, primise notă de treceri. Văzîndu-l, Ernesto Pedro de Altamira simți o tensiune puternică În obrazul sting, Într-adevăr semăna cu Dracula În timp ce-l urmărea cu ochii pe Lastarria, care se alătura grupului ce trecea sub privirile mocnind de ură ale cîtorva chelneri care zîmbeau de parcă erau gata să se topească de amabilitate, fără să reușească să adune la un loc tot ce vedeau, În afară de unul cu o mutră de trădător. Cei o sută de invitați se perindau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
casa familiei Aldaya. Știu că Jorge Aldaya se ascunde acolo. Știu că el l-a asasinat pe Carax. Mă privi lung, cîntărindu-și cuvintele. — Fumero știe? — N-am idee. — Păcat. Fumero te-a urmărit pînă la casa aceea? MÎnia care Îi mocnea În ochi mă ardea. Intrasem cu rolul de acuzator și de judecător, Însă, cu fiecare minut ce trecea, mă simțeam eu vinovatul. Nu cred. Dumneavoastră știați? Dumneavostră știați că Aldaya l-a omorît pe Julián și că se ascunde În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ei. Câteodată i se părea că fata prea nu se pierdea cu firea, prea era reținută, și lucrul acesta îl speria. Ce-i drept, în ultimele zile se străduise să nu se gândească la asta, alungase gândurile grele, dar ce mocnea în sufletul acesta? Iată întrebarea care îl chinuia de mult, cu toate că avea încredere în sufletul ei. Și toate acestea trebuiau să ajungă la un deznodământ și să iasă la iveală chiar în ziua aceea. Gândul era teribil! Și, din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
avânt pozitiv al vieții, rezultat dintr-un plus de viață, dintr-un exces de vitalitate și dintr-o expansiune organică. În stările pozitive, viața trece dincolo de determinările ei normale nu pentru a se nega, ci pentru a elibera rezervele care mocnesc și care, acumulate, riscă o izbucnire violentă. Toate stările extreme sânt derivate ale vieții, prin care ea se apără de ea însăși. Transcenderea limitelor din stările negative are cu totul alt sens, deoarece ea nu pleacă din plenitudine, ci dintr-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un farmec analog luminii crepusculare. Beatitudinea în suferință este o simplă iluzie, căci plăcerea artificială din suferință rezultă din necesitatea de a găsi o împăcare cu fatalitatea durerii, pentru a nu te distruge total prin ea. Ultimele rezerve de viață mocnesc în această beatitudine iluzorie. Singurul asentiment dat suferinței este acela pe care-l exprimă regretul eventualei vindecări. Dar regretul acesta este atât de impalpabil și de difuz, încît nu se poate cristaliza în conștiința nimănui. Toate durerile care se sting
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pulsație vitală mai mare, se distanțează de un sens spiritual. Un popor ajunge purtătorul unei idei numai întru cât devine națiune sau este. Ca popor, existăm de atâta vreme. Ardeleni; munteni; moldoveni etc., nu se poate spune că n-am mocnit, în secole de opresiune, pentru o solidaritate românească. Dar chiar viziunea lor - în mod explicabil - n-a depășit elementele definitorii ale unei existențe populare. Națiunea este un nivel superior al poporului; numai la rangul ei un neam câștigă elanul agresiv
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ar mele adevărate! Se uită în jur: — Ce vă zgâiți la mine ca proștii? Dacă eu am fost reținut cu treburi, puteați să vă faceți încălzirea și singuri, nu să vă bazați doar pe protecții oculte și magice. Mânia înfrânată mocnește în el. — În schimb, ați preferat să vă flenduriți de colo-colo, ca niște gură-cască ce sunteți. Gladiatorii schimbă fețe-fețe. De unde știe? — Armele! urlă instructorul. Gladiatorii înțepenesc. Vittelius se retrage prudent spre mar gine, lângă Pusio. — Până număr la zece, să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lui Homer însuși. Purtat de îndrăzneală, arată tot ce poate. Germanicus îl ascultă cu atenție. Vorbește îngrijit, scandează corect, alege judicios termenii, are ceva cunoștințe de mitologie, pare familiarizat cu legile și variațiile versurilor. Cu toate acestea, o nemulțumire surdă mocnește în el. Constată cu mâhnire că băiatul mai degrabă expune ce-i vine la îndemână, turuie întruna, debitând cu un aer cutezător și vorbind fără nici o sfială. Nu spune mult, ci repede. Este fără dar și poate un copil inteligent
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nici fratelui ei nu pare să-i fi priit mariajul cu Agrippina, deși, din exterior, se dovedește mai echilibrat decât Drusus, blând cu prietenii și măsurat în plăceri. Rareori își dă masca jos și lasă să se întrevadă ura care mocnește în el. Să nu-i fi trecut pasiunea pentru ovreicuța aia frumușică? Își înăbușă un alt oftat. În mod clar, nici Germanicus nu e fericit. Se uită din nou la cupele de vin răsturnate de a valma pe jos. Cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]