996 matches
-
nu știi poate e că el e nepotul și moștenitorul lui Podesta din acest oraș, că duelele sunt oprite și că poți ajunge la [-n] spânzurătoare. {EminescuOpVII 175} - Ei și? - Ei și? De unde - ai învățat acest limbagiu, Ieronim, adaose bătrânul molcom, copilul meu mi-ar părea rău de capul tău atât de frumos. Afară de-aceea mai ai o considerație... Iat-o. El îi dete o hârtie mâzgălită în linii strâmbe. Acesta o deschise. Cezara, cătră Ieronim Fugi te rog. Nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă, a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii a nopții lăsate asupra unui rai înconjurat de mare, trecea Cezara ca o-nchipuire de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fel și numai ei sunt. Apoi vorbele lor deveniră din ce în ce mai încete, mărunte, țăndărite... ei povesteau de păreai a auzi glasuri de babe noaptea pe prispă... povești în care se desfășura înaintea sufletului auditorilor toată istoria cavalerismului Spaniei... și tot mai molcom, mai molcom auzea bătrânul glasurile lor șoptitoare, până ce nu mai auzi nimic... El adormise. A doua zi se sculă, lumânarea mai era un muc numai în sfeșnicul cel de argint ce ardea abia... El găsi pe masă o legătură de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
numai ei sunt. Apoi vorbele lor deveniră din ce în ce mai încete, mărunte, țăndărite... ei povesteau de păreai a auzi glasuri de babe noaptea pe prispă... povești în care se desfășura înaintea sufletului auditorilor toată istoria cavalerismului Spaniei... și tot mai molcom, mai molcom auzea bătrânul glasurile lor șoptitoare, până ce nu mai auzi nimic... El adormise. A doua zi se sculă, lumânarea mai era un muc numai în sfeșnicul cel de argint ce ardea abia... El găsi pe masă o legătură de chei și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Asemenea. - Nu răspunzi[? ] Doctorul clăti din cap că nu. - Bine. Angelo i se uită drept în față și stătură muți ca doi nebuni vo câteva minute. Dar, în sfârșit, Angelo voi să se scoale. - Stai, stai! strigă bătrânul. Șezi ici molcom... am să-ți spun o vorbă mare... Dă-mi o țigară... - N-am. - Bine. Crezi în spirite? - De când te văd, nu. - Bine. Nu crezi, mă duc... să știi că mă duc, zise el semnificativ. - Ba nu, serios, zise Angelo, și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ș-a îndurărei.., {EminescuOpVII 269} El se uita mult în fața ei, apoi se-ntoarse și se uită în jăratic... astfel încît nu-l puteai vedea de spata naltă a jilțului... Ușa se deschise și el auzi un glas dulce și molcom, auzi foșnind lin o haină de gaz, auzi atingând picioare mici și ușoare covorul moale... - Bună sară, Cezara, zise ea c-o copilărească veselie... El se uită îndărătul scaunului... Cezara păstrase încă espresia de nespusă gingășie, complezență și bunătate care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ies și-ai să vezi ce repede se schimbă soțul tău. Apoi am să revin. Ești atentă? - Sigur, iubirea mea. Zogru a ieșit fulgerător și, în timp ce se chinuia să-și imagineze uimirea ei, l-a auzit pe Alecu Moruzi spunând molcom, în timp ce-și mângâia smocul de păr din creștetul capului: - Nu știu de ce stăm să vorbim tâmpeniile astea, care nici eu nu știu de unde îmi vin. Mai bine spune-mi exact ce ți-a spus nefericitul acela de Ianache
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
le trântește în față cu un zâmbet candid. Primul e: "Cum vrei, e alegerea ta". Iar al doilea sună și mai enervant: Nimic nu-i mai simplu decât să spui că ești un neînțeles". Întotdeauna venirea lor mă scoate din molcoma mea lâncezeală și mă aruncă într-un iureș al acțiunii după care nu mă omor deloc. Iar plecarea lor mă face să parcurg drumul invers, către starea mea naturală, la fel de stresant. Nu știu cum să explic, dar când sunt ei la mine
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Întrebă distrat: "Care merge la doctoru' Gherasim?" "Tu care crezi, băi, spafanache?", îl luă la refec hiperactivul Radu. "Domnul cu mâna sau cel cu nasul praștie? Vorbești să n-adormi, Grigore." "Domnu' cu nasu', haidi, bre, sus în scaun!", face molcom brancardierul. Doctorul Gherasim se uita la niște radiografii. Grigore îl parcă pe nea Vasile în fața patului de examinare și părăsi încăperea fără niciun cuvânt. Medicul se întoarse și, privindu-l pe deasupra ochelarilor, lansă interogația: "Dumneata?". Portarul se cam zăpăci dinaintea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
sigur de răspunsurile pe care le dădea. Așa că, de!, ce să ceri de la niște bieți gândaci? Eram împresurat de remușcări, amintiri și nostalgii mai ceva ca un erou din tragediile grecești. Se dusese liniștea mea. Nici vorbă de un trai molcom, lipsit de griji și frământări, așa cum îmi imaginasem în urmă cu nici o săptămână în urmă. Umblam de nebun prin sertarul biroului meu, deși prietenii mei cu șase picioare nu știau ce să-mi ofere mai bun și cum să mă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mai mult pentru sine. - Te-am așteptat șapte ani, șapte ani grei pentru mine Mihule, șapte ani de speranță că vom fi iar o familie iar acum, ca și atunci, sunt tot singură. Și femeia se porni pe un plâns molcom, tresărind când și când, ștergându-și lacrimile cu dosul mâinii, așa cum fac numai copiii. Mihu, pufni, se ridică din pat, își strânse centura pe care o lăsa doar arar de pe el, își îndreptă cutele hainei, făcu lampa mai mare și
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
nevastă-mea: „Dumitre nu este bine să te culci sub nuc, te trage și ai să mă faci să umblu cu tine prin spitale. N-am ascultat-o niciodată. Avea nucul acela o umbră deasă și un foșnet de frunze molcom, adormitor, că simțeam ca-n rai, chiar ca-n rai, mă Mihule mă. Dormeam și visam. Visam mereu același vis, că sap o fântână. - O fântână, tresări fără nici un motiv aparent Mihu. - Da o fântână, care în mod ciudat nu
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
cu fetița chircită la piept, explozia bombei care parcă făcu doar un „puf” inofensiv, fără vreo importanță, ridicând în joacă bulgări de pământ spre înălțimi, Numai un lucru nu a înțeles atunci, imediat: de ce când totul a părut atât de molcom și inofensiv, zgomotul acela a făcut ca Nenea să tresară într-un mod nefiresc, capul, doar capul cu ochii mari ieșiți parcă din orbite, o luă înainte rostogolindu-se printre ciulinii câmpului. Nenea mai făcu vreo câțiva pași apoi se
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
picioarele sale, se aplecă, îl ridică și dintr-o veche obișnuință se întoarse repede în loc pentru a căuta din ochi căruța, să-l arunce peste celelalte gunoaie, n-o găsi și atunci rupse afișul bucăți- bucăți, aruncându-le în adierea molcomă ce le ducea spre mijlocul străzii unde rămâneau ca niște enigmatice insulițe albe. Porni mai departe și se miră singur ce tare răsună acum pașii lui. Clopotele Cerul parcă se lipise de pământ. Prin ploaia deasă care cădea ca un
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Toate visele lui, toate iubirile și deznădejdile lui, tot ce a creat, distrus sau urât într-o viață de om se materializează printro liniuță impersonală și anostă care unește două numere, numerele hotar al existenței fiecăruia. Glasul ei suna acum molcom, undeva un greier țârâi înalt și liniștitor, câinele dădu deodată un zvon scurt, lătrând de câteva ori, apoi mârâi înfundat, aciuându-se sub grămada lui de vreascuri. Simiuc o asculta în continuare pe fată: - Pentru mine trăiește ea, și Isidora
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Cantonul rămăsese în urmă sub străjuirea stejarilor din mica pădure de șes. Podul de fier, și apăru în cale mare și cenușiu ca o arătare scheletică din altă lume. Râul care nu fusese chiar de tot cuprins în gheață, susura molcom. Se opri la capătul podului respirând greu și de abia atunci își dădu seama cât de repede mersese. De undeva, nici el nu știe de unde îi veniră în minte patru versuri de Minulescu pe care nici el nu știe de ce
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
gospodărie și spre seară trecea pe la ei. Muncea din greu pe la oameni, dar se pare că pentru el asta era ceva obișnuit. Seara târziu ieșea din sat pe câmpul tivit de stele, stătea cu ochii ațintiți undeva departe și vorbea molcom cu cei câțiva câini care de obicei se țineau de el, fiindcă întotdeauna scotea din largile-i buzunare câte un codru de pâine sau un dărăb de mămăligă. Le vorbea ca unor oameni despre lucruri neînțelese chiar de el, dar
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
să se piardă prin frunzișul dinspre vale. Făceam câteva bărcuțe din foi de hârtie și apoi încercam să le scufund cu boabe roșii de căline. Stăteam ceasuri întregi așa tolănit pe o coastă pe iarbă, la umbra pădurii, în susurul molcom de izvor, și nu cred să fi simțit vreodată o mai mare liniște sufletească decât atunci. De abia când toate bărcuțele erau scufundate iar soarele se mai zărea puțin peste dealul Gârcenilor plecam și eu spre casă. De fiecare dată
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Nici nu mai țin minte, dacă mă duceam la gară pentru a merge la Iași, sau pur și simplu mergeam la Negrești pentru altceva, fiindcă nu asta are importanță. Trecusem de pădurea statului, coborând în satul Buda apoi urcând dealul molcom la Negrea, spre pădurea cu același nume, coboram voios printr-o rariște spre Valea Mare. Era în acea zi un soare prietenos, ca de primăvară, care bătea puternic. Mai erau pâlcuri de zăpadă pe ici, pe colo, care se topeau
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mingea de jos. De ce Luana poate face asta și tu nu? Are mai multe mâini decât tine? Mereu mă compari cu Luana. Ei îi place mingea, mie nu. Părăsise jocul, supărată. Dan, băiatul unchiului Vali, un copil suplu, înalt și molcom, privi obiectul din fața sa cu expresia omului pus să lingă sare. Rugat să urce pe încrengătura metalică, înghiți în sec. Începu, apoi, plimbarea în urma celeilalte biciclete. Luana intră în casă cu sufletul pierdut. Nici un lucru nu o vrăjise într-atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
toate erau ocupate: bărbați și femei, așteptînd gravi, În tăcere. Într-un minut-două, la ora nouă, printre copacii mari din parc va Începe concertul. Aerul serii era aproape răcoros, după o zi caniculară, și briza ușoară făcea frunzișul să foșnească molcom, În timp ce șirul de felinare cu globuri albicioase forma, pe fondul unui verde Întunecat, pete de un verde mai deschis. — Nu vrei să stai jos? CÎteva scaune rămăseseră neocupate, dar ei nu se așezau niciodată. Se plimbau agale. Alții făceau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
tot ce pot... Va trebui să fiți precaut, pentru că, de câțiva ani, a Început să sufere cu inima. Nu mai suntem tineri. Nici Maigret. În seara aceea se simțea bătrân. Era nerăbdător să se Întoarcă la soția lui, la zarva molcomă a plimbărilor lor zilnice prin Vichy și la micile scaune galbene din parc. Coborâră Împreună. — Vă duc cu mașina, șefule? — Prefer să merg pe jos. Pavajul lucea. Mașina neagră se depărtă, ducându-i la Clermont-Ferrand pe Lecoeur și Pélardeau. Maigret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Apa era gheață, nu alta, numai bună să-ți facă pielea de găină. În timp ce mă spălam, am mormăit: - Dacă tu trebuie să mă-nveți ceva, atunci și eu trebuie să te învăț pe tine. - Ce vrei să spui? A râs molcom. - Pari o omidă. Am să-ți arăt cum poți să devii mai puțin urât. Mi-am privit pântecele moale, mușchii fleșcăiți din pricina viciilor și m-am rușinat. III Când am revenit în odaia mea, m-a întâmpinat un băiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
treisprezece ani, slab, cu părul castaniu și creț, cu nasul mic și turtit, fața rotundă și plată, privirea fixă. Mi-a spus că se numește Lucio, fiu al lui Paolo, și că Faroald i-a poruncit să mă slujească. Vorbea molcom, găsindu-și cu greu cuvintele. I-am cerut o oglindă, și mi-a adus una mică de argint, veche, dar bine polisată. Mi-am ras barba neagră și țepoasă, care îmi făcea pielea feței și mai oacheșă. Eram deosebit de mândru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
avut piciorul plat sau precum gâștele. După ce și-au dat seama ce hram purtam, și-au văzut nepăsători de treabă. Unii pregăteau găteje de crăci groase, alții le potriveau în grămezi, după care le acopereau cu pământ. Unele movile fumegau molcom, ca niște mici cratere. Meșterul ne-a însoțit până la o colibă cu acoperișul plat. Nu avea ferestre, ci doar două găuri pentru fum. Vatra era întocmită dintr-o împrejmuire de pietre fixate în pământ. Ușa însă părea solidă, întărită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]