978 matches
-
de chilipir de la plecânzi, așa le spuneau toți, cu un fel de trist, ultim respect, plin de dor și nespusă tristețe a despărțirii. În acele luni, când se știa că noi familii de evrei aveau să părăsească orășelul, o tristețe molcomă se pogora peste străzile acelea, peste curți și grădini, se prelingea pe ulițe, intra în ogrăzi, în odăi, în suflete, în cuvintele sau în privirile noastre. O tristețe învălmășită, în care se strecura și o ușoară invidie pentru desprinderea celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la mine nu mai ajunsese nici unul. Cepele erau o minune. Marfă bună, mândria C.A.E.R.-ului, aduse din Polonia. Mari, aurii, țapene. În Pădurea de mesteceni băgase Wajda niște sâni pietroși, mustoși sub pielea aurit-rumenită, cu sfârcurile tot așa molcome, retezate, ca botișoarele cepelor de care abia făcusem rost. Când le priveai din depărtare sau dacă erai beat, cepele acelea păreau chiar portocale. Nu se găseau portocale prin prăvălii decât din pură întâmplare în acea vreme. Chiar dom’ Zăbirică ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mea. M-am dus pe banca aceea, lângă tatăl meu. Odată cu mine s-a așezat, nu departe de noi, un bătrân orb. Și-a pus bastonul lui alb pe genunchi, a scos o muzicuță și a prins să cânte, tărăgănat, molcom, o melodie înceată, duioasă, parcă doar anume pentru veverița care tocmai traversa aleea și care, pentru o clipă, oprită, s-a ridicat sprijinită în coadă să privească stăruitor spre orbul cu muzicuța lui. Părea a asculta nedumerită cântecul acela mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
principiu al bețivilor de cursă lungă care sunt și slujbași. S-or fi schimbat, poate, regulile în ultimul timp, de când nu mai beau... Îmi pare rău de dimineața pierdută, chiar dacă citesc altceva. Scriu aceste rânduri și mă las toropit de molcomul răsfăț al gândului că am devenit un ins moral, desprins de patima beției și care, iată, poate fi mâhnit din cauza unui bețivan. Mâhnirea mea este, de fapt, un zâmbet solidar, de peste timp și vreme, trimis celui ce eram de cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o să-l aibă nici la maturitate, nici la bătrânețe. Caracterul nu-i un sac pe care să-l peticești întruna. După cum talentul nu-i simplu meșteșug postmodernist. Merg la Bibliotecă ca într-un fel de ritual. Am ajuns la o molcomă dependență de ea. Două-trei zile dacă nu trec pe acolo, intru în mohoreală, în neștire, într-o pâclă de plictis profund. De cele mai multe ori nu citesc ceva anume. Mă las pradă jocului cu fișierul. Răsfoiesc casete cu fișe, la întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că nebunul ești tu, care vii la Bibliotecă (uneori și sâmbăta!) și-i deranjezi din plictisul lor. Zăcutul cărților este molipsitor. Veghea somnolentă a cărților în depozite, pe rafturi, aerul stătut cu iz de praf și damf de insecticid, liniștea molcomă, tulburată doar din când în când de târșâitul câte unui gândac pe podea, sunt contagioase. Depozitarul doarme de-a-n boulea, drogat de somnul cărților. Se visează, cu ochii deschiși, el însuși om de carte, lector burdușit, profesor la catedră sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o dărnicie a celor din pământuri. Întăritoare, izvoditoare de noi chemări, de noi dărnicii sufletești, dăruire trimisă în Lume de la cei duși, lumină care, atunci când crezi că toate ale tale pierdute îți sunt, vine și-ți daurește iarăși calea. Bătaia molcomă a apei în taluzul șoselei, clinchetul monoton al undelor lovite, sunetele muzicuței depărtate, lumina țâșnind ca o bucurie mult timp zăgăzuită, revărsându-se de pretutindeni, absorbindu-mă în timp ce intra în mine, înecarea mea în vălătuci de lumină, toate mă adunau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în urma ta. Cerurile s-au prăbușit. Începe un alt timp al rătăcirilor, al așteptărilor, al altor reveniri care ți se vor oferi, al altei porți care, poate, cândva se va deschide iarăși pentru tine. Înaintez în astfel de dimineți cu molcome zăbave în fața vitrinelor, a intrărilor în clădiri, a gangurilor, a crâșmelor, a prăvăliilor de tot felul. Mai peste tot mă întâlnesc cu textul, mă citesc și sunt tentat a transcrie cele citite. A rescrie, iar și iar, același text, înciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fost niciodată curajos. Demn, nici atât. Dar mi-am ascuns lașitățile întotdeauna sub astfel de măști, lăsând să se bănuiască un caracter integru, demn, sever până la intoleranță. Îmi era, de fapt, întruna frică. Paralizantă frică, înghițitoare de elanuri și de entuziasme, molcomă frică fără de nume a celui care, prea bine știind că nu are nimic de ascuns, tocmai prin aceasta se simțea vulnerabil. Kerim doar, într-un târziu de noapte, la „Geamandura“, citind parcă în mine, mi-a vorbit de această frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
totuși suflet. Mi l-a dezvăluit și m-a lăsat cu el. Povară și binecuvântare. Chinuitoare zădărnicie și minune mai presus de toate darurile Lumii, sufletul. Mă deprinsesem cu Vichi, cu gingășiile ei mărunte, cu mămoșenia ei, cu felul ei molcom de a nu mă lăsa de capul meu, de a-mi suporta fantasmele și încrâncenările. Durea fără ea și trupul. Dureau și gesturile părăsite. Durea renunțarea. Dar mai mult, mai adânc decât toate acestea, durea frica în care mă dezmeticisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
arunca în pagina neîncepută, ca în bețiile de demult. Găsisem, ca într-o mistică a nenorocului, pierduta povestire a prietenului V.V. Era în mine. Mai precis, simțeam că eu sunt în ea. O văzusem aproape, rând cu rând, în dusul molcom al tramvaiului. Și am scris-o. Citind-o acum, în nepăsarea clipelor de acum, și ele albe, nesfârșit de albe și fără de gând, simt cum se luminează parcă și noaptea aceea de demult. Fata cu ochelari încă șovăie cu tortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
început să scriu din nou povestea de demult a prietenului meu. Credeam că o rescriu. Nu simțeam decât cum textul se revărsa peste mine, înghițindu-mă. Începuse coborârea. O simțeam, fără să o pot încă numi. Venea doar spre mine, molcomă, unduitoare, cu boare de gheață și amețitoare dogori, ademenitoarea, învăluitoarea, plina de liniștite spaime, minunata suflare a Morții. Acolo, la Karanphilou, am simțit, fizic, nu doar ca o părere, Moartea pornită spre mine, definitivă, fără gând de întoarcere. Poate mersese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a alege un sejur În Grecia, Egipt, Italia sau Indochina, fie admirau, În vitrina anticariatului Ex-Librex, câte un exponat ieșit din comun, cum ar fi un ceainic, un fier de călcat vechi, fotografii de epocă sau alte abțibilduri prăfuite... Zgomotul molcom al pașilor, glasurile monotone și, În general, ritmul lent al după-amiezii de vară Îi creau lui Noimann o stare de disconfort. Atmosfera orașului risipit pe cele șapte coline Îi accentua sentimentul că trăiește Într-un loc prăfuit, unde viața se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Depresie nocturnă Împlânt cuvântul în îmbinarea secretă, tresar când surp viața care... sigur valsează jubilând. În rest aud aceleași incantații sonore fără umbrele de ploaie, fără umbrele iubitelor sub acoperământul stărilor de mucava. Încerc să pătrund molcom în involuția spre copilărie, adesea mă învingi în discuții mă prefac un timp că opun rezistență. Dar știi... un timp indestructibil se zbate amarnic iar peticul acela de cer hărăzit numai mie se extinde, jocul minții se ascute sub molatece
Depresie nocturn? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83722_a_85047]
-
mai bine zis pronosticasem că ne vom întâlni. Aveam presentimentul că îmi va fi destinat să fii poetesă. Ești realistă și-ți trăiești suprarealismul din fiecare clipă știută și împlinită în exagerări nemărturisite... cum parfumul mierii de coriandru se adâncește molcom în respirație, cum o amintire, transformată în visare permanentă, separă cele două planuri. De fapt totul se petrece în mintea noastră, iar ție îți place să te joci cu mințile oamenilor. Acum ești ghicitoare în vise, explică-mi te rog
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
Înfrângere. Că nu este ceea ce a fost secole de-a rândul. Că armata Moldovei se adună În locurile știute și că oricare ar fi puterea Imperiului, nici un oștean nu va face un singur pas Înapoi. Că acolo, sus, În obcinele molcome ale Bucovinei, refugiații Țării de Jos sunt așteptați cu ușile deschise. Că se va găsi o bucată de pâine pentru fiecare copil sărman fugit din calea urgiei și că Domnul nostru Iisus Christos se va naște de Crăciun, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Karamaniei. Dar, pe măsură ce avea să se apropie de Anatolia, prietenii se Împuținau, iar dușmanii deveneau din ce În ce mai periculoși. Malul Mării Marmara și cel al Mării Negre erau, pentru el, tărâmuri ale morții. Cum erau toate tărâmurile care despărțeau Imperiul Otoman de plaiurile molcome ale Moldovei, unde stăpânea, de optsprezece ani, un domnitor care biruise În toate Înfruntările. Ștefan. Aliat al Karamaniei, aliat al Oilor Albe conduse de Uzun Hassan, aliat al Veneției. Ștefănel reușise să-și ascundă tresărirea. Era pentru prima oară, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Mai sus se ridicau alte creste, umbrite de alte păduri de brad. Era un fel de muzică În toată acea Înfățișare a naturii, o Învolburare armonioasă de vârfuri, o sălbăticie care nu ascundea nici o amenințare, o sălbăticie aspră, dar și molcomă. În asemenea locuri, gândi voievodul, nu se poate cânta la trompetă, ci doar la tulnic. Sunetele n-ar fi putut fi decât prelungi, legănate, ca niște chemări venite de pretutindeni. Apoi Își dădu seama că muzica nu are legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
iar cei doi frați Oană au debarcat În portul Giurgiu. Veștile care au sosit odată cu ei mi se par dincolo de Închipuire. * 1 octombrie 1476, Albești pe Jijia Se vădea a fi o toamnă lungă și caldă. Ca o vară mai molcomă, dar la fel de strălucitoare. Se făceau strugurii În podgoriile de la Cotnari și se strângeau recoltele din Țara de Jos. Alexandru Încălecă și așteptă ca fratele său să-și dezlipească privirile de pârâul jucăuș al Jijiei. Se apropia ora prânzului. Cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
n-ar fi putut să-l ajungă. Din depărtare, marinarul de cart din vârful catargului le semnalizase că o flotă imensă se apropie de gurile Dunării. Apoi, pe malul mării se așternuse liniștea. Acea liniște alcătuită din murmurul valurilor alunecând molcom la țărm. Acea liniște În care Alexandru recunoscu ceva din frământarea calmă a lagunei. Nu rezistă tentației de a privi ce face fratele său. Se Întoarse pe culmea dunei de nisip și privi. Ștefănel era cu spatele la el. Stătea nemișcat. Adierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Drumurile pe care le cutreieri tu sunt tăiate de celelalte, de ale sufletului. - Voi oferi primarului argumentul, pentru a-și scuza crimele edilitare. Nu cunoști periferia, draga mea! - cuvântul "periferie" rosti în largul ochilor lui Mini n întrebare, apoi umbre molcom',? și sclipiri scurte, asemeni bulevardelor umbroase sau ulicioarelor blânde, în care rar pilpîie felinare melancolice sau fulgeră ochiul orbitor 37 al vreunui far de automobil răzleț. Clișeuri, rămase acolo pe retină, acum evocate, apăreau în transparența ochilor. - Drumuri tăiate de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
trimite generos razele care ne oferă binefăcătoarea căldură acum, când începem să-i simțim lipsa. Am mers în grădina Copou să petrec câteva ore în acest mirific colț de rai al ieșenilor, să mă bucur de vremea frumoasă, de căldura molcomă a unei zile de toamnă autentică. Stau pe o bancă însorită, inspir cu plăcere aerul curat, parfumul florilor și al frunzelor așternute pe alei. Privesc cu simpatie și îngăduință jocurile dezlănțuite și gălăgioase ale copiilor aduși de mame sau bunici
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
pulbere aurie casele de pe malul drept al Dunării, formând o linie neagră în nimbul scânteietor al amurgului această margine strălucitoare brăzdată de barele subțiri ale lunii se oglindea în apa de satin albastru înălbită într-o scânteiere de oglindă, curba molcomă se rotunjea în dreapta, în lumină, atât de prelungă și de pierdută. încât, în depărtare Colnicul Hora înainta ca o citadelă, în vârful cel mai înalt, părând un castel de vis, albăstrui, diafan și tremurător printre aburii trandafirii ai orizontului. Paralelă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
căldură, cu excepția peretelui din fața mea, unde atârnă o pictură înfățișând o familie de la țară. În colțul din dreapta sus e scris un minunat poem: Acoperișul de stuf în jos se povârnește, Colo, lângă pârâu, verde iarba crește. Cine oare cu glas molcom și dulce-n depărtări grăiește? Un om cărunt și soața-i în casa ce-i adăpostește. La est de pârâu, fiul cel mare buruieni plivește; Cel mijlociu, la păsările pe care le hrănește o cușcă meșterește. Îmi place-al lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
face să mă întreb dacă toate poveștile care mi s-au spus despre barbarii sălbatici sunt adevărate. Entuziasmul meu pentru ceasuri se stinge repede. Încep să mă irite limbile lor ca niște ace. Felul atât de în care se târăsc molcom mă face să vreau să le împing înainte. Îi spun lui An-te-hai să le acopere cu o țesătură. — Gata cu plecăciunile, îl aud spunând către ciocănitoare. Astăzi sunt plictisită încă dinainte de a mă da jos din pat. — Doamna a dormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]