993 matches
-
de vechile monarhii europene a dispărut definitiv, în Răsărit, ca și în Apus. Este inevitabil ca legitimitatea monahismului să nu poată fi argumentată în termenii seculari (e.g., vechimea istorică, rolul cultural etc.). Cum s-ar putea justifica inutilitatea socială a monahismului - ireductibil, în forma sa pură, la oricare din funcțiile instituțiilor de tip caritativ ale Bisericii- atunci când monahii au pierdut harul provocator și geniul neprevăzut al Sfântului Ioan Botezătorul? Cum vom evita comparația monahismului cu toate celelalte instituții omenești atunci când călugării
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
s-ar putea justifica inutilitatea socială a monahismului - ireductibil, în forma sa pură, la oricare din funcțiile instituțiilor de tip caritativ ale Bisericii- atunci când monahii au pierdut harul provocator și geniul neprevăzut al Sfântului Ioan Botezătorul? Cum vom evita comparația monahismului cu toate celelalte instituții omenești atunci când călugării și călugărițele au încetat să mai fie mesageri ai cerului, gătind calea Domnului în vremuri de apostazie? Indiferent de modul în care monahismul ortodox își va menține continuitatea sub raport istoric și de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
geniul neprevăzut al Sfântului Ioan Botezătorul? Cum vom evita comparația monahismului cu toate celelalte instituții omenești atunci când călugării și călugărițele au încetat să mai fie mesageri ai cerului, gătind calea Domnului în vremuri de apostazie? Indiferent de modul în care monahismul ortodox își va menține continuitatea sub raport istoric și de prețul pe care-l va plăti pentru o supraviețuire convențională, dar sigură, temeliile sale tradiționale continuă să provoace stupoare. Pentru ochiul profan, ne spune arhimandritul Emilianos, „temeliile nu se văd
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
supraviețuire convențională, dar sigură, temeliile sale tradiționale continuă să provoace stupoare. Pentru ochiul profan, ne spune arhimandritul Emilianos, „temeliile nu se văd niciodată”. Se întâmplă ca, în cinismul negustoresc al conștiinței noastre diurne, dominată de un prost activism, ideea de monahism să ne apară ca o iresponsabilă sustragere de la obligațiile sociale ale fiecărui om față de semenii săi. Nu mai puțin frecventă e abordarea romantică a conștiinței nocturne care înțelege călugăria în termenii unei evaziuni exotice, menită să compenseze o duzină de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
apară ca o iresponsabilă sustragere de la obligațiile sociale ale fiecărui om față de semenii săi. Nu mai puțin frecventă e abordarea romantică a conștiinței nocturne care înțelege călugăria în termenii unei evaziuni exotice, menită să compenseze o duzină de eșecuri sentimentale. Monahismul creștin nu e nimic din toate acestea, deși pentru cei mai mulți oameni el începe prin semnarea unei declarații de faliment. Totuși, monahismul nu este doar un răspuns dat negativității. Dacă toți cei îmbrăcați în haina monahală ar fi pornit în „viața
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a conștiinței nocturne care înțelege călugăria în termenii unei evaziuni exotice, menită să compenseze o duzină de eșecuri sentimentale. Monahismul creștin nu e nimic din toate acestea, deși pentru cei mai mulți oameni el începe prin semnarea unei declarații de faliment. Totuși, monahismul nu este doar un răspuns dat negativității. Dacă toți cei îmbrăcați în haina monahală ar fi pornit în „viața îngerească” având doar gustul ratării, câți ar mai fi rezistat până la capăt? Pe lângă cartea Ecleziastului sunt necesare și fericirile din predica
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bucurii veșnice îi face pe cei atenți la chemarea Domnului să părăsească văile secate ale deșertăciunii pentru o viață ascunsă și necunoscută. Arhimandritul Emilianos descrie treptele vieții monastice în cadența lor mistagogică. Parcursul ascendent al vieții fiecărui creștin cunoaște în monahism o pantă mult mai abruptă. Întreaga strădanie a monahului este de a recâștiga harul botezului și curăția desăvârșită a celor care s-au unit cu Hristos ca într-o nuntă. Nunta e metafora centrală în scrierile profeților din Vechiul Testament și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
botezului și curăția desăvârșită a celor care s-au unit cu Hristos ca într-o nuntă. Nunta e metafora centrală în scrierile profeților din Vechiul Testament și o figură recurentă în scrierile pauline. În lumina acestei corespondențe între monoteism și monogamie, monahismul apare ca un parcurs al reintegrării omului în starea de pace și împăcare cu Dumnezeu. La capătul unei vieți de înfrânare și pocăință, fiecare monah reface experiența unității eshatologice a umanității. Fără recunoașterea abisului despărțirii noastre de Dumnezeu este imposibil
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lucru nesăturat”, proporția de întuneric sau de lumină pe care omul o poate înghiți nu întrece vreo măsură sau bănuială. „Chiar făcându-și un vițel și.e., idolț, omul exprimă această dorință șinfinităț după Dumnezeire”, spune starețul Emilianos. Intrarea în monahism ar trebui să fie echivalentă cu desprinderea de noianul amăgirilor în care ne proiectează o dorință prin definiție politropă. Părăsind împrăștierea (diaspora), mintea omului trebuie repatriată în marea Împărăție a lui Dumnezeu. Fără această dureroasă dezvrăjire, în care profunzimile sufletului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
restaurare deplină a omului (a celui care, prin statutul său filial, a câștigat dreptul de a-L chema pe Dumnezeu după Nume), mănăstirea nu va fi locuită decât de niște figuranți îmbrăcați în negru, triști și debusolați. Ideea ortodoxă despre monahism este cu totul alta. Călugării sunt, prin definiție, oameni de excepție. Nu pot ajunge monahi cei care n-au devenit mai întâi creștini - o devenire întru ființa Bisericii. Etapele de pregătire incluse în perioada noviciatului - astăzi atât de frecvent neglijată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
n-au devenit mai întâi creștini - o devenire întru ființa Bisericii. Etapele de pregătire incluse în perioada noviciatului - astăzi atât de frecvent neglijată - au rolul de a cerne vocația autentică de situațiile improprii sau, mai grav, de atentatul la impostură. Monahismul nu este un târg de consolări sentimentale, tânguiri de pension sau eroisme prost plasate. Dimpotrivă, ceea ce caracterizează o adevărată obște monahală - ne sugerează arhimandritul Emilianos - este verva bucuriei, entuziasmul necondiționat și prospețimea scânteietoare a dăruirii desine. Nunta filocalicătc " Nunta filocalică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
târg de consolări sentimentale, tânguiri de pension sau eroisme prost plasate. Dimpotrivă, ceea ce caracterizează o adevărată obște monahală - ne sugerează arhimandritul Emilianos - este verva bucuriei, entuziasmul necondiționat și prospețimea scânteietoare a dăruirii desine. Nunta filocalicătc " Nunta filocalică" Ca orice cununie, monahismul e o alegere liberă, nu o impoziție conjuncturală. Fecunditatea vieții călugărești fiind pur spirituală, monahismul este deschis - în principiu - oricărei vârste. Nu casă de vacanță pentru inteligența (sau vigilența) critică, dar nici cooperativă agricolă de producție pentru brațe vânjoase, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
adevărată obște monahală - ne sugerează arhimandritul Emilianos - este verva bucuriei, entuziasmul necondiționat și prospețimea scânteietoare a dăruirii desine. Nunta filocalicătc " Nunta filocalică" Ca orice cununie, monahismul e o alegere liberă, nu o impoziție conjuncturală. Fecunditatea vieții călugărești fiind pur spirituală, monahismul este deschis - în principiu - oricărei vârste. Nu casă de vacanță pentru inteligența (sau vigilența) critică, dar nici cooperativă agricolă de producție pentru brațe vânjoase, nu poligon de tragere pentru carieriștii ecleziastici, dar nici groapă comună pentru iubitorii de carte, adevărata
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
stăpân-sclav), ci manifestul iubirii Sale desăvârșite față de om. Când această iubire de oameni îi lipsește, monahul este secătuit de toate celelalte virtuți și, în primul rând, de smerenie. Ascultare, feciorie, sărăcietc "Ascultare, feciorie, sărăcie" Arhimandritul Emilioanos își împărtășește gândurile despre monahism într-un mod unic, spontan și scutit de rutina amvonului. El ne arată că fiecare gest al monahului trebuie să pornească din dragoste pentru a putea întâlni libertatea, și invers. În ascultare, monahul nu face experiența dependenței psihologice față de un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dintre bărbat și femeie. Autorul tălmăcește sensul mistagogic - nu doar etic - al căsătoriei. Creștinii trăiesc această taină ca pe „o comuniune, o unire, un elan ca să-l am și pe altul împreună cu mine”, „un drum cu sens unic”. Ca și monahismul, „elanul eshatologic” al cuplului oamenilor căsătoriți reprezintă un atac direct la adresa calmului prostesc, a dezmierdării somnolente a sinelui, a răsfățului propriu, a divorțului mut față de ceilalți, a sofismelor inteligenței, a capriciilor și tabieturilor personale de tot felul. Căsătoria trăită în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la adresa calmului prostesc, a dezmierdării somnolente a sinelui, a răsfățului propriu, a divorțului mut față de ceilalți, a sofismelor inteligenței, a capriciilor și tabieturilor personale de tot felul. Căsătoria trăită în Biserică depășește stadiul estetic, deci simpla experiența adjectivală a iubirii. Monahismul vine doar să-i tâlcuiască ritmurile, din perspectiva celui care a căzut „în mrejele unei iubiri îndelung răbdătoare”. Convergența celor două drumuri e totală atunci când călătorii și-au înțeles bine chemarea. Căci, la urma urmei, toți pașii lor nu măsoară
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fiind dezgustat de slava deșartă a lumii (pe care i-o oferise deja o carieră artistică plină de succes), preotul Sofronie decide să părăsească Parisul pentru a îmbrățișa viața de rugăciune neîncetată pentru sinele său păcătos și pentru întreaga umanitate: monahismul, în forma sa radicală, așa cum se practica (și încă se mai practică) la Sfântul Munte. Având deja o vârstă matură (douăzeci și nouă de ani) și o ardentă dorință de unire cu Dumnezeu, Cel pe care-L abandonase în adolescența
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
totul noi la teme care au marcat definitiv învățătura arhimandritului Sofronie și a cuviosului Siluan. De pildă, faimosul cuvânt „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui” primește, sub pana părintelui Zaharia, o neașteptată profunzime; capitolul despre calea terapeutică a monahismului, ca și paginile despre transformarea rușinii la momentul spovedaniei în armă duhovnicească (marcând astfel trecerea din planul psihologic în cel ontologic al cunoașterii lui Dumnezeu), reprezintă toate contribuții foarte prețioase și mult așteptate 1. Pocăința și revelația principiului ipostatictc "Pocăința
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
293 Amintiri și cumpene 294 Teofil duhovnicul 297 Mesagerul bucuriei 298 Regăsirea paradisului. Note de lectură la arhimandritul Emilianos 300 Ereditatea misticii bizantine 300 Renașterea permanentă 302 Asceza deciziei 304 Absență sau retragere? 305 Denunțul mondenității 307 Darurile ascezei 309 Monahismul: de la credință la cunoaștere 311 Nunta filocalică 314 Ascultare, feciorie, sărăcie 316 Sensul ontologic al pocăinței. Marginalii la teologia starețului Sofronie 319 Tinerețea unui sfânt 319 Drumul spre Athos 321 Europa 323 „Scriitorul iscusit” 324 Un interpret congenial 326 Pocăința
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
două celule în primăvara lui 1950 înainte de a fi transferat la Târgu Ocna la sfârșitul lunii mai. A fost eliberat în 1954 din închisoarea Caransebeș, un an mai târziu înscriindu-se la Facultatea de Teologie. În 1956 a intrat în monahism, dar a fost rearestat în 1958 și condamnat la 18 ani de închisoare, într-unul din valurile de represiune care au urmat revoluției maghiare din 1956. Eliberat în 1964, a fost hirotonit diacon și apoi preot. A fost episcop al
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
Stăniloae răspunde: scrierile lui Dionisie n-au avut o circulație foarte răspândită până În secolul al VI-lea, din pricina caracterului inactual al teologiei pe care o răspândeau. Difuzarea lor s-a făcut doar În cercuri restrânse de intelectuali. 4) În ce privește impactul monahismului cu forma mentis a autorului corpusului, Stăniloae susține că ar fi putut exista o formă de monahism incipient, Înainte de Antonie, și că apariția unui mod de viață solitar nu este o caracteristică a creștinismului târziu, Începând cu secolul al IV
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
din pricina caracterului inactual al teologiei pe care o răspândeau. Difuzarea lor s-a făcut doar În cercuri restrânse de intelectuali. 4) În ce privește impactul monahismului cu forma mentis a autorului corpusului, Stăniloae susține că ar fi putut exista o formă de monahism incipient, Înainte de Antonie, și că apariția unui mod de viață solitar nu este o caracteristică a creștinismului târziu, Începând cu secolul al IV-lea. 5) În sfârșit, bogăția liturghiei creștine, așa cum este ea descrisă de Dionisie, Îi Întărește lui Stăniloae
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
la Mănăstirea Cetățuia, părintele Ieronim Gagea, un duhovnic iscusit al multor creștini. Spre sfârșitul vieții s-a retras la Mănăstirea Bucium de lângă Iași, într-un loc cu pravilă după Muntele Athos. La data de 11 august 1945, se tundea în monahism la Mănăstirea Cetățuia, preotul Ioan Marina, care din mai 1948 și până în 26 martie 1977 a fost Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. „În cuvântul rostit după călugărire, a făcut o mărturisire uimitoare: Viața lui, din 1935, după moartea soției, se împletise
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
o lăsaseră asupra sa a fost atât de puternică, încât ar fi dorit să intre în viața monahală de acolo. Voia Domnului a fost să devină călugăr la Cetățuia și nu la Frăsânei”<footnote Ibidem, p. 27 footnote>. Tunderea în monahism „s-a făcut în prezența Mitropolitului Irineu Mihălcescu, a episcopilor Valerie Botășăneanu și Antim Nica, precum și a monahilor de la Cetățuia”<footnote Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Editura Trinitas, Iași, 2002, nota 449, p. 349 footnote>. În 1959
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
50 ani, precum și cei cu studii teologice superioare, cei care renunțau la pensie și cei grav bolnavi. Mii de monahi și monahii au fost nevoiți să părăsească mănăstirile. Exodul forțat al monahilor din mănăstiri a fost o adevărată dramă a monahismului românesc și a vieții duhovnicești. Din Mănăstirea Cetățuia au plecat 11 călugări care au apucat drumul pribegiei. Au mai rămas doar 5 călugări, aceștia îngrijindu-se de slujbele zilnice, ei ducând mai departe și ostenelile muzeului și ale gospodăriei<footnote
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]