1,516 matches
-
sfârșit, pragul (parcă aud și acum scârțâitul enervant al ușii) n-am mai văzut aproape nimic din pricina întunericului răcoros care m-a orbit; am priceput doar că mă aflam într-o tindă și m-a izbit un miros pătrunzător de mucegai și de busuioc. Ca să-mi dau curaj, am întrebat cu o veselie care mi s-a părut pe loc prostească: „Nu se poate face puțină lumină în casa asta?” Nu m-am priceput niciodată la psihologia femeilor. Dovadă felul lamentabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în sala cu oglinzi, să se acopere acolo de mucegai, să se adune peste ea praful ca peste o coroniță de premiant... Apoi m-am retras, să nu mă vadă Arhivarul. S-au petrecut și alte evenimente. Dinu observase că i se umbla prin lucruri în absența lui. Se aflase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ăia sînt doar artiști, ăia Întotdeauna se Îmbracă În negru. Cartierul nostru atrage artiștii, știi asta. — Mirosul, Susan. Îi ginesc după miros, ascultă la mine, aș fi putut fi parfumieră. Artiștii miros a fum și a vopsea. Ucigașii miros a mucegai, a sînge... — Tata și Mihai se mai certau, uneori, dar tati nu se Înfuria niciodată, a fost Întotdeauna politicos cu profesorul. Tati a Început Într-o bună zi cu chestia asta cu pămîntul, vorbea despre sîngele strămoșilor și alte de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
prețioase văluri funebre orientale, negre, cu franjuri argintii, deja sfâșiate în câteva locuri. Giganticul și puternicul rege părea deja stafidit și sfrijit. Frumoasa și nefericita regină era umflată și diformă precum un burduf gata să plesnească, complet acoperită de un mucegai cenușiu. Am zărit chiar și scramasax-ul pe care regele îl ținea în mâinile împreunate pe pântece, precum și aurul fibulei de pe mantie și al crucii cusute pe tunică în dreptul inimii. Aproape nimic însă din lucrurile reginei, căci sub văl totul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-l salutăm pe Severo. Am fost conduși în ceea ce îmi aminteam să fi fost frumoasa aulă a binecuvântărilor și am așteptat. În șapte ani devenise o sală mare, cu podeaua desfundată și unde te lua de nas un damf de mucegai crescut prin unghere și întins în mari pete verzi pe zidurile scorojite. Diaconii au revenit alături cu preotul Giovanni. Își amintea de mine, dar nu s-a arătat din cale-afară de încântat. Ne-a însoțit apoi, străbătând niște coridoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-ar boala-n voi, omul ăsta v-a-ntrebat ceva! s-a răstit la ei împăratul. Au devenit subit serioși, și cel care părea a fi căpetenia a făcut un pas înainte, înșirând cu îngâmfare nume de plante și esențe. - Ați folosit mucegaiul verde de cedru sau de măr? a întrebat Garibaldo. Auzindu-l, l-au privit mai atenți, făcând semne de aprobare. Garibaldo a intrat în odaie. Abia am putut să zăresc un pat înconjurat de femei. Am rămas afară, neclintiți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
groapă adâncă în stratul de lut, în colțul din dreapta intrării, și acolo am depus rămășițele lui Romilde. Înainte de asta, am avut grijă să despic sacul smolit și lințoliul, deschizându-i pieptul. Mirosul n-a fost mai tare decât duhoarea de mucegai ce se simte în celulele unei temnițe. Căutând printre coastele deschise ale toracelui, am găsit Shin-ul de fier. L-am scos afară, căci, așa cum făcusem legământ față cu mine însumi, trebuia să-l duc Gailei și lui Rotari și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Pisa. Revista din vârf se numea Arme și Tir. Pe coperta prăfuită se vedeau două puști cu pat de argint Învechit și inscripția: MUNIȚII. Acasă. Totul era identic, dar estompat și mai vechi. Altfel, se simțea un miros Închis, de mucegai și fum stătut care zăcea În canapele ca un fel de ceață cenușie. Și era o pată de umezeală ca un fluture, ruginiu, care se Întindea În jurul candelabrului din salon - o infiltrare de apă de pe terasa de deasupra clădirii. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
am văzut că era vin roșu, am luat și eu un cornuleț cu nucă, dar nu era ca de obicei, era mult mai tare, abia am putut să-l mestec, de dulce, era dulce, însă avea oarecum un iz de mucegai, de parcă ar fi fost ținut multă vreme în cămară, nici n-am terminat de mâncat, că bunicul mi-a umplut și mie paharul, am vrut să-i spun că eu încă n-am băut vin niciodată și nici nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
știu care va fi cadoul meu, i-am urat și eu la mulți ani și i-am spus că nu, între timp am mai luat un cornuleț, mușcând din el precaut și sperând că n-o să mai aibă gust de mucegai, însă avea, l-am molfăit deci îndelung, și atunci bunicul mi-a spus că știe că mama nu-i iubește, știe și cât de greu e pentru mine că nu pot să-mi iau cadourile acasă, de aceea anul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cineva, într-un fel eram curios cum o să fie, însă pe amândouă brațele mi se făcuse pielea de găină. Dinăuntru, încăperea părea mare, cel puțin de două ori mai mare decât văzută de-afară, aerul era jilav și mirosea a mucegai, la început n-am prea văzut nimic, doar prin ușă pătrundea o geană de lumină, iar eu stăteam chiar în ușă, acoperind-o pe jumătate, dar când Zsolt a smuls prelata veche de la geam, s-a putut vedea destul de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
afirmă el cu aplomb. Precedîndu-i În fosta clădire abandonată, soldatul de planton nu părea prea Încîntat de expediție. Trebuie să recunoaștem că locul era lugubru, pașii lor răsunau de-a lungul Înșiruirii de coridoare cu ușile vraiște, un miros de mucegai, de canalizare și de ciment ud le Înțepa nările. Plantonul Împinse o ușă care scîrțîi sinistru, făcîndu-le semn să intre. Trei metri pe doi, un colț cu latrină, două armături metalice Înfipte În beton. O minusculă ferestruică cu gratii a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
niște oscioare, se albiră Încleștîndu-se pe măciulia bastonului. Curiozitatea Învinse reticențele Armellei, care se aplecă Înainte ca să vadă ce anume Îl tulbura atît de tare pe socrul ei. Saci cu nisip. Trei saci odihneau pe satinul capitonat, cu urme de mucegai pe alocuri. Arthus era livid. Se uită la sacii cu nisip, apoi la cei doi polițiști care stăteau În fața lui. CÎnd vorbi, rostirea Întretăiată Îi trăda profunda descumpănire. - Asta ar Însemna că fiul meu n-a murit? - Asta confirmă doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
80 de la Editura Științifică și Pedagogică sau Editura Politică sau Editura Militară. Sunt cărți voluminoase, pe care nu le citește nimeni, și care au făcut cinste autorului sau traducătorului, pe vremuri. Nu mai poți citi așa ceva, pentru că simți că mănânci mucegai, că nu mai au nici un rost literele alea, pentru că oricum nu poți avea încredere în adevărul lor. Ce știi tu cum distorsionau ei realitatea, de ce Krupp trebuia să fie vampir - sau dacă era, de ce era - mă rog. Culorile camerei băteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
În Santa Marta, totuși, armele erau strict interzise - chiar și maceta absolut obligatorie pe munte - și un polițist făcea de gardă în „port“ ca să amintească celor sosiți că trebuiau să-și lase „armele“ la debarcader. „Hotelul Santa Marta“ mirosea a mucegai și murdărie, a local închis, a bârne de lemn putrezite, a ploșnițe și a dezinfectant ieftin și era ținut de un metis cu mutra acră și uniformă albastră, care purta pe haină un mic ecuson pe care scria „Manager“, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
roșu, aflată chiar vizavi de poarta Cetății, lângă fosta cofetărie a verișoară-mii Nelly. Pe o plăcuță scria : „Bethlen Gábor Kollégium“, iar pe o altă plăcuță, „muzeul de Științe ale Naturii“. Înăuntru totul mirosea a vechi, a lemn și a mucegai, ca și cum mirosul vechii Cetăți plutise de peste drum până aici. Din nefericire În acea zi muzeul era Închis. Toate ușile de pe coridorul Îngust erau Închise cu excepția uneia singure... Am pășit pragul ușii deschise și, spre marea mea uimire, am dat cu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
mână pe străduțe Înguste, Întortocheate, numai de Ștefan știute, fumând, fărĂ să vorbim Între noi. orașul Îmi dezvelea acum un alt obraz, zbârcit, mis- terios, plin de farmecul discret al mahalalelor. Îmi plăcea mirosul Șaman 101 de vechi și de mucegai care venea din curțile boltite și dărĂpă- nate, unde dintre rufele albe Întinse la uscat se ivea mogâldeața palidă a vreunui bătrânel așezat pe un taburet, bălĂngă nindu-se fericit și senil sub soarele cu dinți al lui martie. TĂcerea noastră
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
noastră, Închizând spărtura și lăsându-ne În cea mai neagră beznă. — Urmează-mă, strigă Teo Haiduc de undeva din fața mea. Tunelul În care intrasem avea bolta joasă și trebuia să Îna- intez cu capul aplecat Înainte. mirosea foarte intens a mucegai. Am pus mâinile deasupra capului, ca să mă apăr de pânzele de paianjen care simțeam că mi se lipesc pe frunte. Am Înaintat așa preț de câteva minute, timp În care vocea lui Teo Haiduc Adina Dabija 200 răsuna În fața mea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
roșu, aflată chiar vizavi de poarta Cetății, lângă fosta cofetărie a verișoară-mii Nelly. Pe o plăcuță scria : „Bethlen Gábor Kollégium“, iar pe o altă plăcuță, „Muzeul de Științe ale Naturii“. Înăuntru totul mirosea a vechi, a lemn și a mucegai, ca și cum mirosul vechii Cetăți plutise de peste drum până aici. Din nefericire în acea zi muzeul era închis. Toate ușile de pe coridorul îngust erau închise cu excepția uneia singure... Am pășit pragul ușii deschise și, spre marea mea uimire, am dat cu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ținându-ne de mână pe străduțe înguste, întortocheate, numai de Ștefan știute, fumând, fără să vorbim între noi. Orașul îmi dezvelea acum un alt obraz, zbârcit, misterios, plin de farmecul discret al mahalalelor. Îmi plăcea mirosul de vechi și de mucegai care venea din curțile boltite și dărăpănate, unde dintre rufele albe întinse la uscat se ivea mogâldeața palidă a vreunui bătrânel așezat pe un taburet, bălăngă nindu-se fericit și senil sub soarele cu dinți al lui martie. Tăcerea noastră era
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
în urma noastră, închizând spărtura și lăsându-ne în cea mai neagră beznă. — Urmează-mă, strigă Teo Haiduc de undeva din fața mea. Tunelul în care intrasem avea bolta joasă și trebuia să înaintez cu capul aplecat înainte. Mirosea foarte intens a mucegai. Am pus mâinile deasupra capului, ca să mă apăr de pânzele de paianjen care simțeam că mi se lipesc pe frunte. Am înaintat așa preț de câteva minute, timp în care vocea lui Teo Haiduc răsuna în fața mea, fără să se
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
știi asta, dar eu simt, vin și te ascult fiindcă vreau să mor frumos, Berg, sosurile tale au măcar arome noi, chiar revigorează cît de cît, un fel de miere din zahăr, adică din hîrtie, din cărțile tale pline de mucegaiuri invizibile; mie Îmi place la tine, Berg, chiar aș vrea să sfîrșesc ascultîndu-te, asta nu e bine, dar ar fi o soluție, m-ai zăpăcit, anticarule, dar și noi pe tine, nu mai poți trăi fără noi, sîntem, crezi, victimele
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Ulpiu o atmosferă de corectitudine cazonă, supraveghere discretă și ocrotire ușor amuzată. Într-adevăr, băiatul dă în brânci, progresează, și nu trudește deloc rău, din moment ce prin aceeași ușă prin care intră zilnic rupturi, documente betejite, arse, lipite sau molfăite de mucegai, ies a doua zi acte-pacienți cu înfățișări reîmprospătate, tefere și cu aerul acela docil ce le îngăduie hârtiilor să fie citite. Arestații care, în trecut, se mai dădeau de ceasul morții, distrugând, chiar în secundele în care erau ridicați de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
până azi dimineață, prea îi scosese pe mulți din sărite prin machiavalîcurile ei, turnîndu-i pe la șefi că n-ar fi fost îndeajuns de activi, în vreme ce impardonabila ei menire părea aceea de-a vegeta într-un colț, de-a mirosi a mucegai și de-a șifona, cu degetele ei de scorpie nemăritată, foile râncede ale acelorași două reviste de modă. În sfârșit, cu intriganta asta imposibilă trudiseră uneori cot la cot, mâncaseră, se păruiseră, bârfiseră și compătimiseră împreună, și ei, care crezuseră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Da ție cum îți zice? Ce-oi fi vreun șpiler? Vătaful a ridicat pumnul să-l lovească. Treanță înlemnise. Cu o mișcare iute, pungașul i-a prins mușchiul între degetele lui subțiri. I-a înmuiat mâna. Din ochii verzi ca mucegaiul ieșeau scântei. Se uitau și ceilalți. - Așa, micule! îl zădărî unul. Cel tânăr -la slăbit și i-a lăsat pumnul în jos, spunîndu-i: - Zexe-mi zice, dacă vrei să știi! Asta a fost. De atunci nu -la mai atins nimeni
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]