809 matches
-
fața speriată și ochii holbați la soldații ce nu știau ce urmări... prăzile ce fugeau, femeile ce, pe jumătate goale, alergau pe strade despletite și palide asemenea stafiilor... Barbații lor, cari aruncați sub roțile carelor sau izbiți cu capetele de murii caselor arzînde, [cari*] {EminescuOpVII 207} trântiți pe pietrișul străzii, copiii gemeau pe aici pe acolo, morți sau pe jumătate morți... Ei țipau cu ochii plânși și îngînau nearticulat numele mamelor lor. Cu pistoalele-n mână, cu cocoșul tras, îmboldii calul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și occident, cu bolta ei puter [n]ică, de oglinzile cele verzi și multunde * ale mărilor... numai într-un loc cerul părea dogorât și ars și o mare gaură-n cer din cari cădea la pământ pietre și risipături de muri, ce ardea într-un loc. Acele pietre, căzând una câte una pe pământ, formau pare-că lângă Mureș ruinele unui oraș pustiu, nelocuit de nimeni, ars, pătruns prin ferestrele pustii și negre de fluierile cele sălbatece ale vânturilor reci. Dar deodată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai nevoioasă, până ce - ajunserăm într-un deal plin de bolovani mari și risipiți. - Stați! strigă unul mai bătrân dintre copiii munților. Bolovanii în șir, copii! Într-un moment bolovanii erau puși în două șiruri, în ordine de bătălie, asemenea unui mur. Când inamicii începură a urca dealul, șirul întîi de bolovani se rostogoli în ei, astfel încît, pocnind, rumpând, lovindu-se de colțuri de piatră ce răsăreau prin iarbă și prin tufișe, bolovanii în urma urmelor rumpeau șirurile de oameni din vale
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unde trăiește din pomana și ajutorul concetățenilor săi români. {EminescuOpVII 235} ["BASMUL CEL MAI FANTASTIC"] ([ Toma Nour în ghețurile siberiene ]) Basmul cel mai fantastic, istoria cea mai crudă n-a putut să-și imagineze vodată răceala cea putredă ai acestor muri nalți, a [a]cestor bolte negre și teribile ca înnoratul cer de noapte, a acestor zăbrele groase ca brațul de bărbat și încolăcite ca șerpii. Prin acești șerpi de bronz pătrunde din când în când lumina galbenă a lunei, ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cestor bolte negre și teribile ca înnoratul cer de noapte, a acestor zăbrele groase ca brațul de bărbat și încolăcite ca șerpii. Prin acești șerpi de bronz pătrunde din când în când lumina galbenă a lunei, ce face să răsfrângă mur de mur în țâșniri uriașe și fantastice, și de - acestea fantasme eu fug din colț în colț, lănțuit în lanțuri grele, cu ochii înfundați și rătăciți, tîrîndu-mi în brațe mormanul de paie mucede pe care dorm. Fug de-o rază
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
negre și teribile ca înnoratul cer de noapte, a acestor zăbrele groase ca brațul de bărbat și încolăcite ca șerpii. Prin acești șerpi de bronz pătrunde din când în când lumina galbenă a lunei, ce face să răsfrângă mur de mur în țâșniri uriașe și fantastice, și de - acestea fantasme eu fug din colț în colț, lănțuit în lanțuri grele, cu ochii înfundați și rătăciți, tîrîndu-mi în brațe mormanul de paie mucede pe care dorm. Fug de-o rază palidă, căci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un uriaș de piatră ce-și ridică pumnii ca să mă zdrobească. Gândesc să-mi împletesc din razele lunei un lanț ca să mă spânzur de el și să mor. Gândesc să-mi izbesc fruntea idioată de pietrele negre și patrate ale murilor ca să-mi sparg țasta, să umplu pietrișul umed cu sângerații mei creieri. Adeseori mă prind pe mine însumi asupra acestor cugetări, mă, prind de piept, mă zgudui, mă-ntreb: "Ce vrei să faci, tâlhar de viețe, vrei să te omori
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
eu ce voia să zică râsul lor. M-a dus îndărăt în închisoare, dar de astă dată mi-a dat haine, proaste dar calde. Vântul șuiera amar împrejurul zidurilor puternice și-și scutura toată, zăpada în fruntea și în coastele murilor negri și fantastici. Neva e-nghețată - o lună vânătă - roșie trece prin mijlocul norilor creți și de coloarea plumbului... și raze vinete {EminescuOpVII 236} pătrund prin zăbrelele groase. Deodată încuietoarea uriașă a ușei a început să se zvîrcole înăuntrul ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mlădiat corpul de corpul tău? ***!... Și vezi-o! floarea amorului nostru... Doamne!... Dormi, dormi, amorul meu, floarea amorului meu! Luna se strecura încet și umbrele zăbrelelor și a stâlpului se mutau din ce în ce pe podeaua umedă si pe murul sur. 2. Ciudată ca o scrisoare în ieroglife sta ulița jidovească a Sucevei în lună. Șiruri de case sărace, peticite, când uniforme ca legile Pentateuchului, când pestriți și mestecate ca hainele rupte și lucrurile vechi din desacul unui jidov. În
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe ele, cu șiruri de stâlpi sfințiți de cântări melodioase - era o arhitectură țapănă, rece, goală - era atât de pustiu de frumusețe ca pieptul unui om mort... Sub murii acelei havre se strecura încet, c-un sac în spinare, un evreu tânăr. Trecuse miază-noapte. Luna poleia pietrișul uliței ce-l puteai număra, și umbra evreului, lipită pe păreți, îl urma parecă... într-o căsuță mică se vedea pin fereasta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o voi bucura cu cântecul arfei Sionului". {EminescuOpVII 241} El era nebun. Luă un urcior plin cu apă în mână și merse pe ulițele strâmte ale mahalalei jidovilor. Dar drumul nu și-l greși. Ajunse la un loc gol, între murii cetății Sucevei și murii închisorii. În acest loc nu puteai ajunge decât prin cărăruși strâmte și treceri printre case, de puțini cunoscute. 3. Luna apusese și tânăra evreică ședea în fereastă și se uita în noaptea neagră, umbra urieșas [c
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cântecul arfei Sionului". {EminescuOpVII 241} El era nebun. Luă un urcior plin cu apă în mână și merse pe ulițele strâmte ale mahalalei jidovilor. Dar drumul nu și-l greși. Ajunse la un loc gol, între murii cetății Sucevei și murii închisorii. În acest loc nu puteai ajunge decât prin cărăruși strâmte și treceri printre case, de puțini cunoscute. 3. Luna apusese și tânăra evreică ședea în fereastă și se uita în noaptea neagră, umbra urieșas [c]ă a închisorii ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o clipă pentru a lumina locul, el văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fie care colț și cu o poartă uriașă în mijlocul zidului. Era o ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe - alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului. El merse-năuntru. Lumina apăru în fereasta unuia din turnuri, apoi trecu, parecă purtată pin tot castelul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
putu deschide. După mai multe încercări zadarnice, el începu să privească împrejuru-i și văzu în fund pe o scară, încolăcită asemenea coajei unui culbeci, {EminescuOpVII 243} o pară palid - albăstrie, ca o lumină de candelă, a cărei zare tremura pe murii negri de piatră... era cât un sâmbure de mac. El se-ntremă înc-o dată, merse pe pipăite spre pară, dar ea fugea dinainte-i. El veni pân jos la scară și dup-o clipă de răzgândire începu s-o urce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aripele ușii săriră în amândouă părțile și [se] arătă o sală mare și largă în a cărei adâncime era un sicriu înălțat pe un catafalc și de jur împrejur ardeau în sfeșnice nalte făclii de ceară albă. De-a lungul murilor salei stăteau, în șiruri lungi, statui urieșești de marmură neagră, îmbrăcați ca mauri * și cu săbii mari în mâni. Când cavalerul înaintă, toți ridicară sabiile și-și puseră un picior înainte. Flacăra mică plutea mereu nainte-i, el o urma mereu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
visează - el, căruia un pământ cu imperii i-e un grăunte - și că visul său măreț e pentru asta moment Memfis... Bolțile ferestrelor i se arcau înalt deasupra frunței... Bolta salei era scrisă de jur împrejur cu zodiile cerului... pe murii nalți erau chipurile zugrăvite a regilor Egipetului. El gândea... Ce umbre urieșești treceau în închipuirea sărmanului muritor care-ntr-o lume atât de măreață se simțea atât de mic, ca o furnică ce plutește pe o frunză tremurătoare pe suprafața
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
orășănesc din Sevilla unde- depusese pe bietul cerșitor. Cerul cu întunecatul lui azur și cu soarele-i arzător se destindea asupra orașului vechi, stradele cele strâmte erau mai deșerte, [era] o căldură moleșitoare și nesuferită care-nfierbînta pietrele pavagiului, nisipul și murii și care făcuse ca la orce fereastră să fie lăsată perdeua... astfel încît părea un oraș orb și nelocuit, așa nu se vedea nici o ființă pe strade și pe piețe. Cerșetorul dormea cu capul în umbra murilor... adică cine știe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pavagiului, nisipul și murii și care făcuse ca la orce fereastră să fie lăsată perdeua... astfel încît părea un oraș orb și nelocuit, așa nu se vedea nici o ființă pe strade și pe piețe. Cerșetorul dormea cu capul în umbra murilor... adică cine știe dacă dormea numai... Umbra uscată a murilor caselor, lenea cea călduroasă a zilei, nici o mișcare, nici un glas... ce fel murise toți oamenii în acest oraș sau dormeau... căci tot strigătul de mai înainte n-a fost decât
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fereastră să fie lăsată perdeua... astfel încît părea un oraș orb și nelocuit, așa nu se vedea nici o ființă pe strade și pe piețe. Cerșetorul dormea cu capul în umbra murilor... adică cine știe dacă dormea numai... Umbra uscată a murilor caselor, lenea cea călduroasă a zilei, nici o mișcare, nici un glas... ce fel murise toți oamenii în acest oraș sau dormeau... căci tot strigătul de mai înainte n-a fost decât o întrerupere a unei lungi și constante tăceri. Bietul cerșetor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
căci morții sunt grei... {EminescuOpVII 251} - Ah! zise celălalt... ce mai gândești și tu?... N-avem noi destule de gândit, ca să ne pierdem acuma vremea cu privirea unui mort. Pe scânduri și hai! Ajunseră curând afară de oraș, la țintirimul cu murii lui albi și lungi, ce păreeau unși cu var de lumina lunei... trecură peste pragul portiței negre, s-apropiară de mormânt, lângă care fumega încă lutul proaspăt. În fundul mormântului umed erau așezate paie... Ei îl răsturnară pe bătrân de pe scândură
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aruncat destul pentru ca să nu fie descoperit... - Hai dar! Luară lopețile de-a umere și, în noaptea cea clară, ieșiră șoptind și povestind încet din cimitiri *... Crucile albite se uitau în lună, florile de pe morminte foșneau mișcate de-o suflare lină, murii cei albi, ce se ridicau peste câmpia crucilor și a mormintelor, luna, ce trecea atât de palidă și dureroasă... și, de departe, orașul, cu conturele lui fantastice, cu case și turnuri, cu ferestele-i mute ce ascundeau mistere, și peste
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
avut-o-ntotdeuna... trebuie s-o fi pierdut odată. "l El ieși din mormânt după ce tocmise la loc paiele și pământul, ca să nu se cunoască că el a ieșit din mormânt, și-ncepu să meargă încet prin cimitir... Ajunse {EminescuOpVII 252} lângă mur... îl sări... și-ncepu să meargă spre oraș... Ajunse într-o ulicioară strâmtă, de a căreia amândouă laturile se-nalțau case negre și lungi cu ferestrele rotunde... Un turn de biserică lung, cu piatra lui mucigăită, acoperit cu olane negrite de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
presarată cu buchete de flori felurite... Astfel merseră până cam la două după miezul nopții... Un castel vechi c-o grădină părăginită se-nălța pe o coastă de deal... Părea mai mult o grămadă de pietre decât o zidire, cu[murii ei risipiți, cu copacii uscați, pe a căror tulpină creștea generații tinere de arbori noi și subțiri... Era un parc cu o pădure veche, unde pe ruinele copacilor vechi și putrezi cresc cei noi și tineri... Trasura intră în curtea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu lumînarea-n mână, asupra unei scări ce ducea în jos... El întoarse păretele la loc... și coborî scările ce sunau tâmpit sub pași... un aer bolnav îi îngreuia pieptul... Ajunse în o suterană mare... De jur împrejur erau boltiri în muri în care erau statue de piatră... chipuri de cavaleri îmbrăcați în fier... ce se uitau cu ochii lor răci de piatră la el... O manta era spînzurată-ntr-un cui... într-un colț era o bute așezată pe tălpi, de mult putrezite
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umbră, să mă lupt cu tine... Să vedem cine-i marchizul Bilbao, eu ori tu... " Oglinda se-ntoarse-n țâțâni și un chip uscat ce era marchizul însuși într-un al doilea esemplar se arată dintr-un gang înfundat în muri... Spadele lor se-ncrucișară... amândoi suri... amândoi serioși și tăcuți... Trăsură cu trăsură același om ce se lupta cu el însuși... Dac-ar fi căzut unul din ei... n-ai fi știut care a căzut... Se părea că marchizul se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]