73,760 matches
-
Iosif Sava arta gentileții și a dialogului. {i ce șansă mai mare poate avea un student cu vocație de italienist decît aceea de a-l cunoaște ulterior i-a cîștigat și prietenia pe traducătorul Ghepardului în românește, Tașcu Gheorghiu. Cînd moare o epocă nu este, obligatoriu, o carte-exercițiu de admirație. Chiar dacă autorul are o admirație pioasă pentru oamenii celebri ai veacului încheiat pe care i-a cunoscut, trecuți între timp în lumea de dincolo. Dan Ciachir nu este un exeget al
Călătorii în lumea de ieri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13865_a_15190]
-
participare la faimoasa serată muzicală a lui Iosif Sava. Toate detaliile acelui eveniment (inclusiv, escalada emoției din zilele premergătoare) i s-au întipărit definitiv în minte pe atunci foarte tînărului scriitor. Iar titlul evocării spune totul, Prilejul ca dar. Cînd moare o lume este, într-un fel, o carte a singurătății și a melancoliei. O carte mateină a unui bucureștean aflat în plimbare prin locuri cunoscute și iubite, bîntuit de neprețuite amintiri. Din păcate toate aceste locuri sînt astăzi goale de
Călătorii în lumea de ieri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13865_a_15190]
-
devenirea ta ca om conștient fiindcă cei pe care i-ai cunoscut și admirat în acele locuri sunt trecuți pentru totdeauna în eternitate. Să treci pe sub fereastra sau ușa atît de cunoscute conștient fiindcă acolo nu mai locuiește nimeni. Cînd moare o epocă este prima carte „de bătrînețe" a lui Dan Ciachir. O carte de dulci aduceri aminte și triste melancolii care demonstrează că și în comunism existau zone în care viața avea un farmec al ei. Dan Ciachir, Cînd moare
Călătorii în lumea de ieri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13865_a_15190]
-
moare o epocă este prima carte „de bătrînețe" a lui Dan Ciachir. O carte de dulci aduceri aminte și triste melancolii care demonstrează că și în comunism existau zone în care viața avea un farmec al ei. Dan Ciachir, Cînd moare o epocă, Editura Anastasia, București, 2003, 126 pag.
Călătorii în lumea de ieri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13865_a_15190]
-
lungesc prea mult. Încă vreo două vise și am terminat. În primul rând cel cu vărul meu Rafaël redat aproape exact în filmul Farmecul discret al burgheziei. Este un vis macabru, destul de melancolic și duios. Vărul meu Rafaël Sauras a murit demult, știu asta, și totuși îl întâlnesc deodată pe o stradă pustie și îl întreb uimit: "Ce faci aici?" El răspunde trist: "Trec pe aici în fiecare zi." Brusc, mă trezesc într-o casă întunecată și răvășită, plină de păianjeni
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
câteva ori. Cele două volume ale cărții aveam să le primesc mult mai târziu, prin poștă... Era prin nouă sute nouăzeci și... Bucuros, îi telefonasem la Buzău să-i spun ce carte scrisese. O voce stinsă mi-a răspuns că Tudorel murise cu două zile în urmă. În amintirea lui, reproduc acest text scurt din volumul al doilea, pagina 59: "...Mi-aduc, de asemenea, aminte, că în iarna lui 1950-51, fiind aici, în Zarca, într-o celulă cu Istrate Micescu, acesta mi-
Nasturele respectiv by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13870_a_15195]
-
într-o celulă cu Istrate Micescu, acesta mi-a arătat un nasture mare, alb, de piatră sau de sticlă, cu diametrul de vreo 2 cm., pe care emoționat, dar grav și serios, mi-a spus că dacă va fi să moară alături de mine în iarna aceea, să am grijă ca înainte de a i se fi încleștat fălcile, să i-l strecor în fundul gurii și să-i spun lui Istrătel, (fiul său cel mic) ajutându-l să-i identifice oasele... Fiindcă Micescu
Nasturele respectiv by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13870_a_15195]
-
în iarna aceea, să am grijă ca înainte de a i se fi încleștat fălcile, să i-l strecor în fundul gurii și să-i spun lui Istrătel, (fiul său cel mic) ajutându-l să-i identifice oasele... Fiindcă Micescu nu a murit în timpul în care a împărțit celula cu mine, ci puțin mai târziu (câteva luni), nu știu dacă el va fi cerut vreunuia din cei cu care se afla în infirmeria Aiudului (unde a murit) să facă aceasta sau dacă nu
Nasturele respectiv by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13870_a_15195]
-
identifice oasele... Fiindcă Micescu nu a murit în timpul în care a împărțit celula cu mine, ci puțin mai târziu (câteva luni), nu știu dacă el va fi cerut vreunuia din cei cu care se afla în infirmeria Aiudului (unde a murit) să facă aceasta sau dacă nu cumva, la una din cruntele percheziții ce ni se făceau frecvent în Zarca, va fi pierdut (prin confiscare) nasturele respectiv, care, oricum, bătea la ochi prin mărimea lui față de nasturii obișnuiți de la izmenele celorlalți
Nasturele respectiv by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13870_a_15195]
-
mare căutare decât în rândul cunoscătorilor, deși inovațiile acustice erau remarcabile. Peter Gabriel e istorie deja. E în aceeași situație în care suntem noi, compozitorii de muzică simfonică. Atunci m-am întrebat: "Unde ne aflăm? Mai supraviețuim? Oare n-am murit?" Experimentul revine așadar în forță în contemporaneitate, indiferent de nivelul mediului cultural. Atât cultura înaltă, cât și cea de massă sunt cuprinse de febra căutării unor proiecte himerice. Este un lucru bun, nu pentru că, în mod indiscutabil, se găsește ceva
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]
-
un "Departament de istorie" al Festivalului, care are de studiat un drum de peste o jumătate de secol. Aici ar fi de povestit (tot scurt) o mișcătoare seară omagială, în memoria lui Maurice Pialat și Daniel Toscan du Plantier, care au murit la începutul lui 2003 (primul de tristețe că nu mai filmează, al doilea de epuizare zicea Gilles Jacob, președintele Festivalului). Pialat, regizorul controversatului SOUS LE SOLEIL DE SATAN (produs de Daniel Toscan du Plantier) a cucerit Palme d’Or, în
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
Dar și depărtarea în timp se face simțită, nu numai prin turcisme și grecisme; ci și, de pildă, în surpriza de a vedea locuțiunea rânduri-rânduri azi asociată poeticității eminesciene în context banal, cotidian sau macabru: "câte patru numiți calpuzani au murit, rânduri-rânduri, de boala lingorii". Puțin obișnuite sînt și formele de gerunziu trecut, intens folosite doar în documentele oficiale: "fiind fost isprăvnicel", "fiind avut cu dânsul și o căruță", "nefiindu-să fost întîmplat oameni în preajmă" etc. Pentru aspectul lexical-stilistic al textului
Citind anaforale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13871_a_15196]
-
cum vin. După un an și ceva de la naștere, mama celor doi gemeni, săracă, îl împrumută pe unul din ei unei surori mai mari care nu a avut copii și care trăiește, singură, în Ungaria vecină, după ce bărbatul i-a murit. Timp de 21 de ani, gemenii nu se văd, nu știu nimic unul de altul. Până ce D., ca soră mai mare și devenind învățătoare, reușește să-i reunească, - părinții dispărând. Lipsa, absența celor 21 de ani dintre gemeni, reuniți, în
Roman ratat - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13902_a_15227]
-
spectaculoasă. Cel puțin la fel de notoriu (și într-o strânsă legătură cu cartea) este sfârșitul tragic al autorului ei, survenit în noaptea de 3 spre 4 octombrie 1903, la numai 23 de ani, într-o cameră din casa vieneză în care murise și Beethoven. Închiriată de Weininger special pentru acest moment. Își va îndrepta pistolul către inimă și va apăsa pe trăgaci. Rezultatul nu este însă cel scontat, agonizând câteva ore înainte de a-și afla sfârșitul. Pe coperta a IV-a a
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
Festival? Povestea aceasta mi-a amintit că circula pe vremuri un banc cu Feodor Feodorovici, care luptând pe front în Marele Război pentru apărarea Patriei, i-a scris lui Stalin cam așa: "Stimate tovarășe Stalin, doresc cu ardoare, dacă voi muri în luptă, să fiu primit post-mortem în rândurile Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, iar dacă nu, nu" Credem că ar fi fost util să nu vă fi reținut de la a ne pune la curent cu situația dvs. bibliografică, adică revistele
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13914_a_15239]
-
carcasă de pasăre, bumbac apretat un copil îmbătrânit din vertebra în colți cu gură de lapte căutând disperat pieptul închis Gâtul alb cu pete al unui porumbel gângurindu-și depărtarea. Cerul din incubator Femeile pline de dor Fătul care a murit Stând în rotunda membrană din deschizătura vaginului Perechea de gemeni, nenăscutul care se arată pe ecran de ultrasunet încă viu Cer mut de incubator. Spin de consolare. Suseta de copil pe pietriș, și tu mergând mai departe. Ciudat... Ciudate zile
Eva Ström by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/13913_a_15238]
-
aceea transmisiile mele erau întotdeauna completate de colegii de la București cu știri preluate de la marile televiziuni sau agenții de presă. Îmi pare rău că nu ați văzut reportajele despre viața de zi cu zi din Bagdadul atacat, despre civilii care mureau pe capete în spitalele insalubre. Îmi pare și mai rău că nu ați văzut materialele despre bombardamentele incomparabile cu cele din al doilea război mondial pentru că acele imagini le-am trimis cu prețul libertății noastre încălcînd normele impuse de cenzura
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13916_a_15241]
-
păcate, pentru prima oară, într-o ambianță în care au trăit doi oameni... Doamna Viorica Moisil: N-au trăit doi oameni, trăiesc numai eu, singură, de treizeci de ani. Împreună cu Grigri am locuit în strada Armenească nr. 14; după ce a murit el, casa fiind prea mare pentru mine, m-am mutat aici printr-o întâmplare... - În orice caz, unele lucruri sunt aceleași. - Da, sigur, mobila de exemplu; dar Grigri n-a văzut niciodată casa asta. - Fatalmente vă pun o întrebare de
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
printre care se aflau și studenții lui. Când a împlinit 60 de ani, n-au încăput în casă, fiind vreo 200 și atunci s-a aniversat la Facultatea de Litere. L-am sărbătorit în fiecare 10 ianuarie și după ce a murit - iată, se împlinesc 30 de ani de atunci -, împreună cu foști studenți ai lui care azi sunt bătrâni profesori universitari. Fiecare își mai amintește câte ceva și toți îl regretă și se întreabă cum ar fi fost dacă ar mai fi trăit
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
el detesta să umble! A încercat să umble cu bicicleta; s-a lăsat păgubaș. În desele concentrări pe care le-a avut, pentru o distanță de cinci kilometri până la regiment lua trăsura. Nu umbla pe jos; de asta a și murit atât de tânăr. A trăit intens și din plin. A fumat, a băut - a ars ca o lumânare. - A trăit frenetic. - Da. - Aveți câteva amintiri mai dragi împreună cu dânsul? - Toată viața cu el. {tia că îmi place să călătoresc; și
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
traversând cu trenul Uniunea Sovietică, apoi am luat vaporul până la Yokohama. - Cât a durat? - O săptămână numai prin Uniune! Dar toate călătoriile au fost minunate, mai puțin ultima, în America. Începuse să aibă astm cardiac (cu cincisprezece ani înainte de a muri a abandonat fumatul pentru că doctorul Lupu i-a spus că îi va face foarte rău) declanșat și de viața pe care a dus-o și de moștenirea genetică. L-am întrebat pe medicul curant dacă va putea suporta voiajul, iar
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
că nu se simte bine. L-am așezat într-un fotoliu lângă geam ca să aibă mai mult aer, dar la un moment dat mi-a zis: "nu se compensează plămânul". A pus capul într-o parte și... gata. Așa a murit. Acolo n-ai voie să păstrezi persoana decedată. Anunți decesul și o iau imediat. Am stat singură toată noaptea, el fiind dus la o casă de îmbălsămare. Când m-am dus a doua zi și l-am văzut nu mi-
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
pe 18 august, din părinți evrei: tatăl venit din Polonia, iar mama din Rusia. În 1936, tatăl care între timp își luase numele de Polanski (Polonezul) - are nefericita idee de a-și repatria familia la Cracovia. Consecințele sunt tragice: mama moare în 1941 în lagărul de la Auschwitz, tatăl deportat la Mauthausen reușește să supraviețuiască, iar micul Polan-ski cunoaște devastatoarea experiență a ghettoului. "Am văzut intrarea nemților în Varșovia și de la 6 la 12 ani am trăit în ghettoul din Cracovia. Am
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
acestor veritabili logotheți... Cartea se chema Dimineața poeților și a avut succes. Mi-am reconsiderat atitudinea față de Văcărești, Conachi... Nu mă mai obsedează nici întrebările incomode despre versurile lor. Acum știu bine ce-a scris Alecu, un personaj fabulos... El moare, nebunește, cu pana în mână, ucis din motive de gelozie se pare... Moare ca un erou romantic, strigând: Ah, stăpânul meu, iată mi se ia călimara, fie-ți milă de mine și salvați-mă, în numele lui Dumnezeu. Oh...’ Moare ucis
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
am reconsiderat atitudinea față de Văcărești, Conachi... Nu mă mai obsedează nici întrebările incomode despre versurile lor. Acum știu bine ce-a scris Alecu, un personaj fabulos... El moare, nebunește, cu pana în mână, ucis din motive de gelozie se pare... Moare ca un erou romantic, strigând: Ah, stăpânul meu, iată mi se ia călimara, fie-ți milă de mine și salvați-mă, în numele lui Dumnezeu. Oh...’ Moare ucis de oamenii lui Moruzi, la 30 de ani. Cum să nu-l iubești
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]