4,628 matches
-
părea și mie că este aproape imposibil ca să nu schimbe ceva rapid în bine. Ar fi trebuit niște măsuri foarte la îndemână, pe care mulți oameni din țara asta le gândeau și le vedeau ca atare. Iată totuși că nu știu cum naiba s-a făcut că lucrurile nu s-au brodit deloc așa, că aproape nici din întâmplare nu s-au luat niște măsuri al căror efect să se vadă. De exemplu, o lege a funcționarului public, care ar fi trebuit să
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
ministru are club de fotbal în Divizia A, Petrolul București, știe toată lumea, am fost și eu la meci, am stat lângă dânsul în tribuna oficială, ce vorbiți dumneavoastră, administrator cu club de fotbal nu există! Sunteți nebun! Tocilescu: Are pe naiba, e doar un om de paie acolo, nu e clubul lui. N-are nici măcar două perechi de chiloți, darmite club de fotbal. E un impostor! Sugiuc: Extraordinar! Domnule Ciocan, ce răspundeți la aceste acuzații? Domnule Ciocan? Unde-a dispărut? Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
că tot ce scrisese el era la fel; în schimb, amintindu-și operele scriitorului chinuit, le găsește acum extrem de frumoase și abia așteaptă să citească noul lui roman. Dar găsește ceva complet diferit de ceea ce se aștepta și-l dă naibii și pe el. Sau: Idem, înlocuind „productiv“ cu „chinuit“ și „chinuit“ cu „productiv“. Sau: Tânăra femeie era etc. etc. pasionată de scriitorul productiv și-l detesta pe cel chinuit. Citind noul roman al productivului nu-și dă seama că ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Tavi, ce stai ca mamelucul? - Păi, cu ce culoare... - Cu albastru, na! - Nu, mie nu-mi place albastrul, e prea romantic, e fumat, Voroneț, chestii... - Cu oricare, căcăniu, verde-n picățele, numai dă-i drumu’... - Am uitat cum începea... - Scrie naibii și nu te mai moșmondi atâta, că eu o țin pe-asta întinsă... - Anatol, zău că mă gâdili... - ...taci, tu, că nu mori! - Aha, mi-am adus aminte... Să scriu cu roșu? - Da, cu roșu... - Să nu lipim și niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să-mi zici ceva? Nu, nu se-acceptă! Liniște! ... tocmai terminam de disecat corpul buhăit. O mulțime de instrumente nichelate pe-o măsuță, într-o ordine desăvârșită, tot felul de sticluțe și cutiuțe cu alifii-prafuri-boieli-eteruri... Îl însemnasem cu carioca, unde naiba e pancreasul?, nu mai țin minte, am un fel de forceps, am tras, l-am desfăcut, șira spinării se clătina ca un cablu mai gros, acum trosnește, mi-au rămas picioarele... Tot mai vorbește, tâmpitul, așa că-i tai limba. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mișcare dibace, îl îndeasă în sutienul cam neîncăpător, scoate o agrafă din geantă și-și prinde bluza. Urcă în tramvai, zâmbind cu satisfacție de privirile pofticioase ale puștanilor. Traversez curtea plină de bălării a Institutului de Restituire a Memoriei, cui naiba i s-o fi năzărit să-l boteze așa?, de fapt o bucată din fosta garnizoană de Pompieri, unde făceau armata cei cu pile. Nu țin minte să fi intervenit vreodată la vreun incendiu, nici măcar atunci când a luat foc Preventoriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
bine dacă mai aveam unul... ăsta a ieșit negata... Când n-am ce face și nici muște nu-s, să mă dedau îndeletnicirii bine-cunoscute, încerc în minte exerciții de vorbire rapidă. I-am invidiat întotdeauna pe agenții de bursă, cum naiba le-aleargă în halul ăsta limba-n gură? Eu nu reușesc, șase sași în șase saci și capra cu piatra ei cu tot, crăpa-i-ar de cap, au fost coșmarurile mele. Acum încerc să vorbesc repede, în șoaptă, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
acolo, triunghiuri și cercuri roșii, dungi galbene, săgeți luminoase, agenți de pază, filtre și bare, cuști și garduri, aș vrea să întind gâtul ca un pui la haham, să-mi pună un cip sub piele, lângă aortă, să-l citească naibii prin satelit, țac-țac, ca prețurile la alimentară, și să știe totul. TOTUL. Să nu mai întrebe nimeni nimic. M-am născut, dacă nu era decretul nu știu de s-ar fi produs miracolul, era să mă lepede maică-mea, poftea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
duce crucea și preotul cu țârcovnicul și ne pornim, chinuindu-ne să respectăm cadența. Ne oprim cam o dată la cincizeci de metri, se aruncă mărunțiș, cerșetorii se bat pe el, se trec pe sub mort podurile. Lăsăm coșciugul, îl ridicăm, la naiba, a început să mă doară iar spatele. Am intrat pe cărare, e pietriș, simt colțurile prin talpa subțire-a pantofului. Înc-un pod, alte sacoșe cu etichete prinse-n bolduri. Dana se-apleacă, le lasă și tot ea le ridică repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cânt la acordeon, să mă piș din balcon, că n-au budă în toată căsoaia. Știu să cânt la acordeon... Și-s veseli oamenii... De pe un ziar pătat mă privește un candidat la președinție. - Da! zbiară-n mobil. Merge ca naiba, părinte! Exact așa. Să-ți silabisesc? Ce nu înțelegi, părinte? Vino să-ți încui șandramaua, că eu m-am dus... Ce? Nu vreau nici un ban, lasă-mă-n durerea mea! Roagă-te de banii ăia pentru robul lui Dumnezeu Leonard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
căpitanului se deschise și acesta Își făcu apariția În prag, Îmbrăcat sumar și cu o față deloc prietenoasă: - Nu se poate dormi În liniște pe vaporul ăsta blestemat? exclamă el, punînd mîna pe telescopul ofițerul trei. Ia să vedem! Unde naiba e naufragiatul ăla? Elliot Caine Întinse brațul, arătînd cu degetul: - Acolo, domnule... Pe stînca dinspre capul nord... Uriașul căpitan Lazemby, unul dintre bărbații cei mai Înalți, puternici, roșcovani, eficienți și autoritari din Armata Regală, Își Înfipse bine picioarele pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
prima oară din spital, fără carieră sau logodnic sau apartament, și-a trebuit să dorm în casa mare a lui Evie, casa ei adevărată unde nici măcar ei nu-i plăcea să locuiască, se simțea așa de singură, refugiată departe în naiba știe ce pădure tropicală unde nimeni nu-i acorda atenție. Sari la mine pe patul lui Evie, stând pe spate în acea primă noapte, dar neputând să dorm. Vântul ridică perdelele, perdelele de dantelă. Toate mobilele lui Evie sunt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
v-o puneți așa, pentru că vrea șefu', doar nu sînteți un nătărău!" O clipă văzînd cum i se lungește fața, cum își face gura pungă, a crezut că a dat greș. Poate că Făinaru voia să pară un tip dat naibii, unul care vrea să lase o impresie grozavă despre el, tocmai pentru că arată destul de jalnic. Făinaru a întins mîna după paharul aproape plin, cu toate că se aflau la Athénée își turnau singuri din sticla ascunsă în frapieră, ca în bodega lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să o facă atunci cînd ceva i se părea nelalocul său, "voiam să spun privat de libertate. De exemplu, la arest. Dumneata ai fost vîrît la arest vreodată?" Locotenentul rîse scurt, avea dinți de cal și cînd rîdea se ducea naibii toată frumusețea lui de efeb, "nu excelență, eu sînt inginer, chimist, nu sînt militar de carieră, arest fac de obicei ăștia, profesioniștii". După cum purta uniforma, după cît arăta de chipeș datorită ei, n-ai fi zis că locotenentul Georgescu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi un spectacol de zile mari". Iar cineva i-a răspuns din întuneric "Fugi, dom'le, ce spectacol, pleacă dimineața la patru, direct de la chef, sînt invitați la Coriolan Popa, la Snagov. De la masă țup în aeroplan, ăștia-s dați naibii, parol." În dreptul luminii palide a becului de stradă s-a oprit, și-a scos bucățica de tablă din piept, era stanțată cu grijă și emailul era de cea mai bună calitate. Un vultur alb, cu aripile desfăcute, ținînd în gheare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu mai e ce a fost." De fapt era bucuros că Bîlbîie îi oferea cea mai bună cale de a intra în subiect. Și, pe scurt dar convingător, i-a povestit despre apariția celor doi ofițeri în rezervă ori retragere, naiba să-i ia, despre noutățile introduse de aceștia în viața zilnică a așezării, despre "garda civică" și mai ales despre lucrările desfășurate sus, pe aerodrom. Nu i-a spus că el la rîndul său efectuase acolo niște operații de dezafectare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
În galben, cu acoperiș nou și cu grădină de jur Împrejur. Dar Înăuntru... Băncile (pentru că li se arătaseră sălile de clasă unde aveau să Învețe), băncile erau aidoma celor din școala de la Seghedin, poate mai Înalte c‑un centimetru, cine naiba mai știa, dar la fel de Întunecate, de un verde Închis, și tot așa de răzuite, zdrelite, cu pete de cerneală și cu crestături care nu se mai puteau șterge, nume, desene, formule. Și tabla era la fel, mai mult neagră decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ori, indignați, răspundeți la calomnie. În primul caz, se va afirma: tace fiindcă nu are ce spune În apărarea sa. În al doilea caz, când se apără, se va presupune că se simte vinovat. Dacă nu se simțea vinovat, de ce naiba trebuia să se justifice? Calomnia se Întinde, castraveciorul meu drag, ca febra spaniolă.“ (Febra spaniolă era În acea vreme la modă.) 17. Versiunea falsificată a Dialogului În infern a lui Joly, elaborată În „atelierul lui Racikovski“, va ajunge În mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vorba despre un vulcan. —De unde știi? —Gândește-te. Bietul băiat, și dacă s-ar fi gândit patru zile, câtă vreme n-ar fi zărit un firișor de fum ieșind din nor, n-ar fi putut să-și dea seama de ce naiba insula care se ascundea sub acel nor - dacă într-adevăr se ascundea vreuna - trebuia să fie vulcanică. După un timp, căpitanul Mararei ajunse la concluzia că elevul sau continuă să se afle în ceață și, înarmându-se încă o dată cu răbdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
am, dar sunt de o mie de ori mai ușoare și mai flexibile decât ale noastre. — Le-am analizat îndeaproape și sunt făcute din mii de fibre subțiri împletite între ele. Scufundatorul dădu din cap pe când adaugă: Nu-nțeleg cum naiba or putea să le-mpletească atât de strâns, dar dacă am învăța și noi meșteșugul, navele noastre ar fi mereu cele mai rapide de pe fața oceanului. Tapú îi făcu semn să tacă puțin, căci i se păru că aude croncănitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
stare să urmărească oglindă asta pana la Pământul Infinit. Tapú Tetuanúi îl privi stupefiat și, după câteva clipe, clatină din cap, ca și cum s-ar fi întors dintr-un somn lung și spuse foarte serios: Ce idei poți să ai! Cum naiba poți să fii atât de deștept? Nu-i vorba c-aș fi eu deștept, răspunse el simplu. Iar ideile nu-s ale mele. În afară de trucul cu oglindă, la care într-adevăr m-am gandit eu, toate celelalte le-am învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
îi spune spilcuitului: Dacă oamenii n-ar vedea asta, ar putea crede că așa m-am născut. N-ar ști niciodată ce-am realizat în viață. Dacă apari la televizor cu fața doar puțintel grăsuță, îi spune el, arăți ca naiba. Ca o mască. O lună plină. Un zero mare, fără trăsături de care să-și amintească oamenii. — Să scap de toată grăsimea aia e singurul lucru într-adevăr eroic pe care l-am făcut, spune ea. Dacă o pun la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
puțin de „încălzire”, și urmezi tu. Nu, în curând tot acest know-how acumulat cu sârguință de spilcuit nu va mai fi de folos nimănui. Poate că de-asta o învață pe gratis. Pe bune, spune el, ar trebui să scrie naibii o carte. Ăsta e Visul American: să-ți transformi viața într-un lucru care poate fi vândut. Totuși, privindu-și fotografia de „dinainte”, blonda spune: — E destul de ciudat, dar poza asta de grăsună valorează mai mult pentru mine decât orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Cafea din cap până-n picioare. Cafea rece. Cămașa și cravata, pătate. Părul dat pe spate îi cade pe față. Și blonda noastră se întinde să-i ia microfonul, și spune: — Mulțumesc de sfaturi. Spune: Cred că eu urmez... Și, la naiba, cu mult mai rău decât faptul că e prea blondă, mai rău decât faptul că i-a distrus hainele și freza, slăbănoaga noastră s-a și îndrăgostit de el. 4 În holul îmbrăcat în catifea albastră ceva se rostogolește duduind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vreunul dintre noi nu iese la înaintare cu un nou Frankenstein sau Domnișoaracula, povestea noastră va trebui să devină mult mai domnișoaramatică până s-o putem vinde. Avem nevoie ca lucrurile să se înrăutățească mult mai tare până la sfârșit. La naiba cu ideea de-a crea ceva original. N-are nici un rost să scriem doar o ficțiune „hai să ne închipuim că...”. Prea mare efortul pentru câți bani am obține. Mai ales împărțind drepturile la șaptesprezece. Șaisprezece dacă n-o punem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]