10,211 matches
-
soțul ei, pictorul ratat, vor muri într-un accident de aviație, avionul prăbușindu-se undeva ,,între Tîrgu Mureș și Piatra Neamț", alături de un narator omniscient, replică parodică a celui consacrat ca atare de către ,,doxa". De altfel, autoarea pendulează între critica marilor narațiuni totalizatoare și complicitatea cu acestea, romanul fiind o construcție unitară, în buna tradiție a canonului pe care îl prezintă și îl ironizează în același timp. Juxtapunerea celor două tipuri de reprezentări ale unui discurs totalizator subminează tocmai ideea de narațiune
La umbra multiculturalismului în floare by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/15718_a_17043]
-
narațiuni totalizatoare și complicitatea cu acestea, romanul fiind o construcție unitară, în buna tradiție a canonului pe care îl prezintă și îl ironizează în același timp. Juxtapunerea celor două tipuri de reprezentări ale unui discurs totalizator subminează tocmai ideea de narațiune totalizatoare, rămînîndu-i în același timp complice. Astfel, în finalul primului capitol se face aluzie la lumină ca metaforă (topică) a cunoașterii prin citarea celebrei fraze goetheene și a Verbului Divin din ,,Geneză", reluate într-o propoziție scurtă care le precede
La umbra multiculturalismului în floare by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/15718_a_17043]
-
metaforă (topică) a cunoașterii prin citarea celebrei fraze goetheene și a Verbului Divin din ,,Geneză", reluate într-o propoziție scurtă care le precede: Puțină lumină, vă rog!" Este o parodie ce problematizează proiectul Luminilor, subliniind declinul acestora, neîncrederea într-o ,,narațiune care să dizolve toate diferențele și contradicțiile" (Linda Hutcheon). În același timp este o pendulare între viitor, prolepsele prin care cititorul află cum vor sfîrși eroii cărții, datorate Creatorului și trecut, prin analepsele ce survin, inserate în prezentul narațiunii. Nu
La umbra multiculturalismului în floare by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/15718_a_17043]
-
o ,,narațiune care să dizolve toate diferențele și contradicțiile" (Linda Hutcheon). În același timp este o pendulare între viitor, prolepsele prin care cititorul află cum vor sfîrși eroii cărții, datorate Creatorului și trecut, prin analepsele ce survin, inserate în prezentul narațiunii. Nu numai că cititorul este pus la curent cu tot ceea ce gîndește fiecare personaj dar află și lucruri pe care ceilalți nu le știu; bunăoară, Aron Zabotinsky, brutarul care este și un cititor pasionat de poezie - Brodsky, Milosz și Sean
La umbra multiculturalismului în floare by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/15718_a_17043]
-
de la primele capitole, de-abia capitolul al treisprezecelea al romanului (din totalul de douăzecișicinci) introduce decisiv în acțiune, sub aparențele exterioare ale unui bătrânel politicos și elegant, figura diavolului care va modifica îndeajuns de radical cursul și tonalitatea discursivă a narațiunii. Scena se petrece într-o cafenea din Ulm-ul germanic, spațiul de zămislire a legendelor despre Faust și Mefisto. Diavolul imaginat de romancier, nu fără umor și nu fără ironie, nu este chiar Mefisto, ci un ,,Satan postmodern", care îi
Un satan postmodern by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/15749_a_17074]
-
lua, în roman, aspecte de cel mai declarat dramatism. Însă, la cea de a treia persoană, eroul nu-și exhibă rănile, nu se autocompătimește, nu-și urlă spaimele, ci doar narează împrejurări, cu răceala istoricului. Și, paradoxal, din acest ton, narațiunea primește un suflu tineresc, romanul o tentă detectivistică, primează aventura, pariul. Numai punându-te în locul celui ce nu știa dacă va izbuti să treacă neobservat în tren ori tramvai, sau dacă va petrece noaptea sub un acoperiș sau pe străzi
În luptă cu atotputernicii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15766_a_17091]
-
și de raționalizare a unor experiențe psihologice confuze, vagi, care rămîn oricum incontrolabile. Reflexul textual al acestei situații e reprezentat de un stil abrupt, de folosirea unor termeni vagi, de încercările de reformulare, produse de insatisfacția locutorului față de propria relatare; narațiunea, dominată de timpul prezent, pune pe același plan acțiunile, renunțînd la ierarhizarea lor. într-un alt articol, un autor îl cita pe Valéry, cu afirmația provocatoare că povestirea visului e o povestire ca oricare alta, care, "normalizînd" limbajul și desfășurarea
Povestiri de vise by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15817_a_17142]
-
de relatările însemnărilor zilnice, ale paginilor de jurnal. în Jurnalul lui Sebastian (însemnare din 21 iulie 1935), secvența relatării onirice are o formulă de introducere ("Un vis pe care încerc să-l scriu chiar acum, trezin-du-mă din somn"); urmează o narațiune fragmentară, plină de puncte de suspensie, dominată de uzul prezentului ("citesc", "Sunt la Dinu Brătianu acasă. Am în mâini un vas cu apă"). Povestirea visului e un text în care devin normale descrierea din afară a acțiunilor persoanei I (dedublate
Povestiri de vise by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15817_a_17142]
-
moștenit darul de a primi mesaje din lumea de dincolo". Aceasta e povestea și e ușor de intuit că o asemenea întîmplare senzațională în sine dă naștere la o mulțime de interpretări. Interesant e cum sînt inserate aceste interpretări în narațiunea de bază, alături de considerații auctoriale, balade și descîntece. Montajul e simplu, simplist chiar, cu toate lipiturile la vedere. Nimic din trecerile insesizabile de la Mircea Eliade, nici o preocupare pentru tehnicile literaturii de gen. Vasile Andru își prezintă povestea sec, într-un
"Nu fac evocare, ci revelare" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15812_a_17137]
-
aceste povești care se vor simple "ca Euripide, ca-n poveștile oamenilor supuși destinului" astfel de parazitări teoretice? E vorba probabil despre o tendință explicativă nereprimată, puțin obositoare, puțin redundantă. Suportabilă totuși, pentru că Vasile Andru scrie cu eleganță, iar candoarea narațiunii formează cu aceste popasuri meditative un amestec rar. Memorabile sînt însă povestirile cu adevărat laconice, povestirile pur și simplu. Un bărbat matur și o femeie tînără se întîlnesc întîmplător într-un autobuz în Canada. El e în vizită, ea e
"Nu fac evocare, ci revelare" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15812_a_17137]
-
Palme d'Or, și Premiul de interpretare feminină debutantei Emilie Duquenne - arăta că aceste dispute l-au făcut să descopere "cât de multă lume a fost spălată pe creier de Hollywood". Într-adevăr, adepții unui cinematograf al acțiunii și al narațiunii bine articulate, al dialogului abundent și al răsturnărilor spectaculoase de situații - ca să nu mai vorbim de interpreți faimoși -, au toate motivele ca filmul să nu le placă. Un film care nu are o intrigă preexistentă și care "se însăilează" pe măsură ce
Made in Europa by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16149_a_17474]
-
cum spuneam, este costumul, moda, sunt lucrurile care construiesc omul oarecum din exterior, care-i refuză, practic, întoarcerea către propria conștiință. Iar acest fapt cred că are consecințe și asupra modului în care vă compuneți cartea, în care vă construiți narațiunea. Căci mi se pare că sunt rare, la Dv., situațiile conduse spre un capăt precis, lucrurile fiind lăsate oarecum în suspensie, într-o lume deschisă, căutările neajungând niciodată la un final limpede, există false căutări; de exemplu în romanul Cordon-Bleu
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
opera sa e profund autobiografică. E greu de spus dacă aceasta se datorează carenței sale de invenție sau a intuit adevărul că viața sa e atît de extraordinară în fapte ieșite din comun încît e suficient să o recreeze prin narațiune. Iar acele narațiuni, au cucerit instantaneu o recunoaștere internațională unanimă (l-a ajutat întru aceasta și faptul că le-a scris și publicat în franțuzește), fiind, apoi, tradus în multe limbi, printre care și în limba sa natală, unele chiar
Un vagabond cu mare har by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16176_a_17501]
-
profund autobiografică. E greu de spus dacă aceasta se datorează carenței sale de invenție sau a intuit adevărul că viața sa e atît de extraordinară în fapte ieșite din comun încît e suficient să o recreeze prin narațiune. Iar acele narațiuni, au cucerit instantaneu o recunoaștere internațională unanimă (l-a ajutat întru aceasta și faptul că le-a scris și publicat în franțuzește), fiind, apoi, tradus în multe limbi, printre care și în limba sa natală, unele chiar de el tălmăcite
Un vagabond cu mare har by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16176_a_17501]
-
pe Sara cu iluzia ei după un bar dar, de fapt, pentru a o prostitua cu speranță, Musa se decide să se reîntoarcă în țară, desigur fără un ban în buzunar, iar Adrian visează să colinde spre alte tărîmuri luminoase. Narațiunea nu se încheie înainte ca Adrian, peste ani, să o vadă pe Sara (ea făcîndu-se a nu-l cunoaște), debarcînd a șasea oară la Alexandria, la tejgheaua unui bar nenorocit, ofilită, murdară, cu ochii înfundați în orbite, cu părul zbîrlit
Un vagabond cu mare har by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16176_a_17501]
-
cu paradoxul unei parodii retromitizante (trei criminali din timpul marii crize evadează din detenția muncii forțate spre deliciile unei formații a muzicii country). Fiecare din cele două filme poartă marca unui ținut anume, cu peisajul său fabulos: discret intercalat în narațiune, chiar șters - Texas-ul doctorului interpretat de Richard Gere; în schimb tutelar în respirația de plein air - Mississippi-ul celor trei fugari. E una dintre rețetele de rezistență ale cinema-ului american, această osmoză regăsită, cînd nu e standardizată, a personajelor
Insurmontabila barieră by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16179_a_17504]
-
lui Faulkner - poartă, într-adevăr, pecetea epocii moderne, nucleare. Impactul îl resimțiră, în proză, literaturile mai tinere, ca a noastră, mai puțin formată decît cele majore; și în consecință mult mai înclinată să accepte o paternitate naturală, în fine, în narațiune, și care-i lipsea...
Tatăl nostru Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16180_a_17505]
-
scris, romanele Ca sfântul Lazăr târâș-grăpiș, 2000, și Tango în cârje, 2001. În prezent lucrează la un nou roman, Mecanismul complicat al dorinței. Este Jean Celeste Dimitrescu o Nina Berberova a noastră? Nu. Proza sa n-are nimic din sentimentalismul narațiunilor cu care rusoaica din Paris i-a cucerit, la anii senectuții, pe editorii francezi. Jean Celeste Dimitrescu povestește, cu umor - și adeseori cu un umor negru - peripețiile prin care a trecut de-a lungul vieții. Îl putem considera, în cazul
Pățaniile unui român în România și în Elveția, povestite de el însuși by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16204_a_17529]
-
un "scurt excurs autobiografic", cu o bizară tentă atemporală, combinată cu ludicul unei ironii constructive. E ceva din spațiile larg deschise și fără loc pe harta istoriei din prozele scurte ale lui Màrquez și în același timp sunt fragmente de narațiune care amintesc prin natura profund filozofică a simbolurilor de Grădina potecilor ce se bifurcă sau de Aleph ale lui Borges. Ca de pildă în pasajul: " - Ai deprins semnul Fe? mă întreba el, în zorii zilei, când orașul își regăsea larma
Hărți inexistente by Ioana Băețica () [Corola-journal/Journalistic/16226_a_17551]
-
Bogdan Iancu Volumul-antologie muncile lui don quijote conține o selecție cronologică a poemelor cuprinse în volumele Narațiuni întîmplătoare (1989), Poemul deshumat (1994) și Creier intermediar (1997), asupra cărora autoarea a operat unele modificări.Trebuie menționat că în cartea de vizită a Dorei Pavel apar prezențe în cîteva antologii printre care și în Young Poets of a New
Inovații formale by Bogdan Iancu () [Corola-journal/Journalistic/16277_a_17602]
-
Out of the Shelter (1970), Changing Places (1975), Small World (1984), Nice Work (1989), Souls and Bodies (1990), Paradise News (1991), Therapy (1995), Thinks... (2001). Inteligență prin excelență ironică, cu un simț al umorului ieșit din comun, cu poftă pentru narațiune dar și teoretizarea ei, Lodge e scriitorul Desperado de referință. Problematica romanelor lui merge de la confruntarea religie-sex la terorismul politic, de la ridiculizare la căldură sufletească și înțelegere. Lodge e autorul complex, care construiește și tipare comice, dar și povești atașante
David Lodge - Nu obiectez la caracterizarea "romancier comic afectuos by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16242_a_17567]
-
la caracterizarea "romancier comic afectuos." "Compasiune" e poate mai aproape ca termen. Nu mă cred un romancier satiric, mizantrop dezlănțuit, și cu atât mai puțin tragic. În ultimele mele romane mai ales, punctul de vedere ironic al autorului implicit la adresa narațiunii e dublat de o atitudine mai caldă ("tandră", cum ziceați) față de personaje. Nice Work e un roman de tranziție în această privință. Capitolele de început privesc cele două personaje principale cu un ochi foarte ironic, mediat de autor. Dar pe măsură ce
David Lodge - Nu obiectez la caracterizarea "romancier comic afectuos by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16242_a_17567]
-
elemente comice, dar nu le-aș descrie ca romane comice. Ele sunt pur și simplu romane în sensul de literatură. Nu sunt sigur ce vrea să spună lirism, dar discursul la persoana întâi e liric, iar eu am folosit mult narațiunea la persoana întâi în ultimele mele trei romane (inclusiv Thinks...), poate ca să abordez emoțiile "tandre" asociate cu iubirea și moartea. Ca mai toți cei atrași de literatură, am scris ceva poezie în tinerețe, dar ca adult n-am depășit un
David Lodge - Nu obiectez la caracterizarea "romancier comic afectuos by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16242_a_17567]
-
fost criticat pentru asta, deși s-ar părea că sunteți de altă părere. Tind să-mi las eroii într-o situație cu final deschis, dar și cu speranță, într-un moment când chestiunile majore cu care s-au confruntat în narațiune s-au rezolvat. Pentru mine, când scriu un roman, e o preocupare constantă cum rezolv problemele eroilor. Am întotdeauna o idee provizorie cam cum se va sfârși istoria, dar ea se schimbă de obicei pe măsură ce se încheagă opera. Aceasta și
David Lodge - Nu obiectez la caracterizarea "romancier comic afectuos by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16242_a_17567]
-
rost s-o citești (doar dacă e o poveste adevărată). Cum merg lucrurile la relectură e interesant de discutat - cert e că merge și atunci; cred că îți anulezi cunoașterea, pentru a spori plăcerea textului. Una din plăcerile esențiale ale narațiunii este peripeția, o desfășurare surprinzătoare dar și convingătoare în același timp, ceea ce se potrivește cu experiența noastră vie, care ne învață că deși viața e în esență imprevizibilă, ea e condusă de o cauzalitate. Frank Kermode a scris foarte bine
David Lodge - Nu obiectez la caracterizarea "romancier comic afectuos by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16242_a_17567]