1,125 matches
-
bidon cînd cade, urcînd În gol panta abruptă, luptîndu-se pentru propria lui viață. E la cîțiva metri de gardul unității. Pe răcanul speriat Îl vor găsi spre dimineață, undeva la jumătatea povîrnișului. Mort, gerul l-a transformat Într-o statuie neînsuflețită de gheață, nu avea cum să reziste atîta vreme În viscol. O poveste Îngrozitor de stupidă, o moarte fără nici un rost! CÎnd Îți dai seama cît de... cît de simplu și de tîmpit se poate pierde o viață de om... În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
drumuri ce duceau, toate, de-a dreptul în iad. Se întreba întruna dacă nu cumva, după plecarea lui, George o strangulase în tăcere pe biata femeie. Vedea parcă trupul ei micuț, cu fusta franjurată și pateticele cizme de lac, zăcând neînsuflețit pe șezlong, în timp ce George se uita în jos la el, cu zâmbetul acela radios, dement. Pe Tom îl dureau umerii în locurile în care se înfipseseră degetele lui George. Și avea senzația că fusese zvârlit pe scări cu un picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
formase numărul de telefon al lui George, dar nu primise nici un răspuns. Și atunci Gabriel îl implorase să se ducă până la George, să vadă dacă nu cumva înghițise, voit, o doză prea mare de somnifere și dacă nu zăcea, aproape neînsuflețit, pe canapeaua din Druidsdale. Era atât de neliniștită din cauza visului ei, și atât de gata să se repeadă ea până la George, dacă nu se ducea Brian, încât acesta din urmă îi făcuse pe plac. — Nu răspund la telefon, îl lămuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
albă a uniformei și nu-i dădea drumul decît atunci cînd ajungeau În camera de baie a copiilor mici, care acum era numai pentru Julius. Nu o dată metisa s-a Împiedicat de unul din majordomi sau de grădinar, care zăceau neînsuflețiți În jurul caleștii, pentru ca Julius, Jesse James sau Gary Cooper, după Împrejurări, să poată merge liniștit să facă baie. Aici, În camera de baie, a Început să se despartă În fiecare seară de maică-sa, doi ani după moartea tatălui său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ea, un alto hotărât, pe jumătate înăbușit de pernă. Mă întreb cine oare? Adormi în câteva minute. El rămase întins pe întuneric, ascultându-i sforăitul care se transformă după un timp, pentru prima oară în urechile lui, dintr-un hârâit neînsuflețit ca scârțâitul patului într-un sâsâit animalic, ceva blocat, dar conservat în corp, rezidual, eliberat de lună în somn. Cu o sută de mii de exemplare tipărite și cronici în general corecte înainte de publicare, Țara mirării ajunse la un public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cutiilor și farfuriilor Însîngerate și ciobite, În care negustorul Își gătise spaghetele, Împrăștiate pe pavaj, și a polițistului care le aduna de pe jos și le arunca În grămada de sfărîmături. Mai tîrziu, am avut impresia că aceste obiecte jalnice și neînsuflețite au ajuns să-mi redea, cu un patos fără egal, toată povestea vieții acestui om, căldura lui binevoitoare, prietenia lui zîmbitoare - căci Îl văzusem de multe ori - și strădania lui măruntă și vrednică de milă de a-și duce existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se apropiau iarăși Îmbrîncind oamenii din jurul meu. Dar oamenii nu puteau accepta să se despartă de imaginea aceea minusculă și singuratică a mîndrei morți, șezînd rigid, cu demnitatea grotescă de bețiv, cu zîmbetul său fin - căci oamenii rămîn devotați trupului neînsuflețit și-l păzesc și-l privesc și refuză să-l părăsească pînă ce nu-l Înghite și nu-i acoperă iarăși pămîntul. Iar acum refuzau să-l părăsească pentru că moartea cea mîndră, moartea cea Întunecată, demnitatea singuratică a mîndrei morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mortului se opri brusc, se Întoarse rîzÎnd și-l amenință În glumă pe taximetrist cu bastonul zicînd: — Șterge-o, mă, derbedeule! Apoi, rîzÎnd Încă și exclamînd „O, Doamne!“, aruncă pălăria mortului În duba verde În care brancardierii băgaseră deja trupul neînsuflețit. Unul dintre brancardieri Închise ușile, ocoli mașina și se duse În față, unde celălalt se așezase deja lîngă șofer, scoase o țigară și o aprinse În căușul palmelor, ținînd-o Între buzele crispate, urcă lîngă șofer spunînd: „E-n regulă, John
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cal tropotind printre case și trăncăneala putineielor de lapte al căror ecou era întors fațadele caselor. Sunetul era precum muzica. Aveam chef să spun bună dimineața tuturor. Dar nu era nimeni acolo, așa că am spus bună dimineața animalelor și lucrurilor neînsuflețite. O pasăre, o minunată cutie poștală roșie, o pisică care traversa strada. Savuram dimineața și orașul și în același timp vroiam să fie după-amiază deja ca să pot ieși pe apă și să vîslesc iarăși departe de oraș. În altă zi
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
combustibil a planetei e aproape epuizată. Rezerva de hrană e insuficientă. Deșerturile noastre au devenit mult prea vaste, iar mările supraîncărcate cu pește. Avem nevoie de o nouă rezervă de energie, pentru că energia înseamnă mîncare și comustibil. în prezent, materia neînsuflețită e transformată în alimente prin prelucrare agricolă și prin consumul oamenilor needucați de către cei deștepți. Acest aranjament este un eșec pentru că e ineficient, și, pe deasupra, îi pune pe cei deștepți într-o situație de dependență. Din fericire, experții noștri vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
agricolă și prin consumul oamenilor needucați de către cei deștepți. Acest aranjament este un eșec pentru că e ineficient, și, pe deasupra, îi pune pe cei deștepți într-o situație de dependență. Din fericire, experții noștri vor fi capabili să transforme direct materia neînsuflețită în alimente în laboratoarele noastre industriale... dacă le creăm accesul la o cantitate suficientă de energie. Unde oare putem găsi această energie? Doamnelor și domnilor, e în jurul nostru, izvorăște din soare, vine din stele și cîntă armonios din fiecare sferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
urma urmei, asta n-avea însă nici o importanță. Acest prim act nu avusese decât un singur obiectiv: să se debaraseze de vibrator. Fără să mai aștepte, îl împinse afară, rostogolind apoi pe urma lui fără vreun menajament cele patru corpuri neînsuflețite. Câțiva pași mai încolo pe coridor se vedea o ușă, dar el n-avea nici o clipă de pierdut cu explorările. Trebuia să evite să mai revină la acest nivel, deoarece, aici, vibratorul îi putea spulbera speranțele; și nici n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
urma urmei, asta n-avea însă nici o importanță. Acest prim act nu avusese decât un singur obiectiv: să se debaraseze de vibrator. Fără să mai aștepte, îl împinse afară, rostogolind apoi pe urma lui fără vreun menajament cele patru corpuri neînsuflețite. Câțiva pași mai încolo pe coridor se vedea o ușă, dar el n-avea nici o clipă de pierdut cu explorările. Trebuia să evite să mai revină la acest nivel, deoarece, aici, vibratorul îi putea spulbera speranțele; și nici n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
în cap! Melania Lupu înghiți bomboana. ― Peste exact trei zile, sosește domnul Van der Hoph. Are un avion care aterizează la 9 dimineața. Până atunci însă trebuie să ne descurcăm singuri. ― În consecință, rânji Grigore Popa, ce facem cu trupul neînsuflețit al domnișoarei Scurtu? Sinuciderea cade! Matei săltă din umeri și spuse aiurea: ― Moarte naturală! Bătrânul dădu din cap edificat. ― Orientalii au un proverb: Decât un filozof mort, mai bine un măgar viu. ― Adică? ― Se înșală! Se înșală lamentabil! ― Aha! înțelese
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în mare, iar apoi pe linia orizontului urmări coborîrea soarelui galben în apă. Noaptea se lăsă brusc și aduse cu ea o singurătate mai intensă decît cunoscuse vreodată în spațiul cosmic. În tot cursul nopții, marea se jelui pe plaja neînsuflețită, un fel de bocet etern al apei care întîlnește pămîntul. Iar dimineața, în timp ce se înălța din nou pentru a-și continua călătoria, planeta se desfășură îndărătul lui prin pustiul acela întunecat din jurul soarelui ei, încă o odraslă nelocuită a lumilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
continuați-vă experiența. Hedrock le spuse: \ NU E NEVOIE SĂ MĂ LINIȘTIȚI. CE VREȚI SĂ FAC? Dar cum? GÎNDEȘTE-TE LA TRUPUL MORT. Asta era o ușurare și imaginea deveni remarcabil de netă. Se gîndi brusc: Bietul Gil, care zace neînsuflețit într-o mare nemărginită de nisip, cu celulele deja prăbușite în vălul crescînd de fierbințeală în timp ce planeta, zburînd cu mare viteză, se apropia tot mai mult de unul din sorii din care se născuse. Pentru el era o vizualizare ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
dându-și sufletul într-un vaiet adânc, ca și când în ființa lui s-ar fi rupt o coardă esențială. Noaptea care a urmat nu a mai fost de luptă, ci de tăcere, în această odaie, departe de lume, deasupra acestui corp neînsuflețit, acum îmbrăcat, Rieux simțea plutind acel calm surprinzător care, cu multe nopți în urmă, pe terasele de deasupra ciumei, urmase atacului porților. De pe atunci se gândise la această tăcere care se ridica din paturile în care el lăsase să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
unui polițist și se strecură cumva, pe sub brațul acestuia, în micul cerc uman din jurul cadavrului. Rămăsese prea puțin din capul mortului pentru a mai putea distinge ceva, dar restul era aproape intact. Căzuse cu fața la pământ și acum ofițerul întoarse trupul neînsuflețit. Se făcu alb ca varul. Și asta nu din cauza oaselor zdrobite sau a orbitelor goale; mai văzuse așa ceva înainte. Ci a mâinilor bărbatului sau, mai degrabă, a mâinii lui drepte. Încă încleștată, cu degetele înțepenite nu pe o armă - ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
bezna aceea, nu vedea aproape nimic. Purtătorul armei își mișcă brusc brațul: Maggie se pregătea pentru glonț. Dar în loc să tragă, acesta se întinse spre stânga, apăsând cu mâna pe întrerupător. Într-o clipă ea îl văzu - iar el zări corpul neînsuflețit de pe podea. —Eema? Căzu în genunchi, iar pistolul i se rostogoli din mână. Începu să facă ce făcuse și Maggie, îi apucă brațul, palpă corpul. Doar că acum, îngenunchind lângă acesta, își îngropă fața în spinarea cadavrului, iar capul începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
albastrul versiunii Second Life a lacului Geneva. Făcu asta aproape un minut, în liniște, ca și cum s-ar fi aflat amândoi într-un planor, plutind pe cerul albastru din miezul zilei, deasupra unui oraș adevărat și nu aici, în această cameră neînsuflețită, întunecoasă, în toiul nopții, la Ierusalim. Se concentra puternic. Nu era ușor să păstreze altitudinea potrivită: prea sus și insulele deveneau simple puncte, prea jos și își pierdeau viziunea de ansamblu. Dacă Uri avea dreptate, trebuiau să recreeze experiența din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fi fost făcute de Uri plecând cu mașina ca să se salveze? Dar asta, știa, nu avea nici un sens. S-ar fi întors după ea. Știa care era lucrul cel mai probabil, mintea ei furnizându-i imaginea: bărbați mascați ridicau trupul neînsuflețit al lui Uri, unul apucându-l de brațe, celălalt de glezne, aruncându-l în portbagajul Mercedesului și apoi plecând cu mașina. Se duse la punctul de observație și cercetă terenul. Văzu urme de cauciuc, dar nu o ajutau. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
înăuntru. Poate că erau într-o parcare subterană. I se ivi în minte o imagine care o șocă. Văzu două cadavre aruncate în întunecimea unui garaj subteran, vizibile doar la lumina galben-bolnăvicioasă a unei lămpi fluorescente. Cele două trupuri, ambele neînsuflețite, erau al lui Uri și al ei. Mașina rămase pe loc, motorul se opri. Auzi ușile din spate deschizându-se, iar mâna de fier se așeză din nou pe spinarea ei, împingând-o afară. De data asta nu mai opuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lui Clyde, blestemând și amenințând cu strigăte ca în tragediile grecești. Îmi imaginez că procedura implică multe elemente de spectacol. Totuși, regizată de mama mea, tragedia inerentă ar putea oricând să devină o melodramă. Smulgând crinul alb din mâna mea neînsuflețită, îl va rupe în jumătate bocindu-se spre cei care mă jelesc, îmi vor binele, sărbătoresc sau au venit din întâmplare: „Asemenea acestui crin a fost și Ignatius! Acum și unul și altul sunt smulși din viață și distruși!“ Vrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de parcă și-ar fi dat seama dintr-odată că era cea mai nebună ființă peste care dăduse vreodată. Ochii lui iscoditori s-au uitat În jur căutând ajutor. Și fiindcă n-au găsit nici unul, privirea lui a alunecat spre trupul neînsuflețit care Îi aștepta răbdător să ia o hotărâre În privința sorții sale și din nou Înapoi la cele două mătuși, Însă dacă În acest du-te-vino al privirii sale se ascundea un mesaj secret, nici una din ele nu-i putea desluși Înțelesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Poate că intuiesc bine ce s-a întâmplat, spuse Porfiri. Acum Osip Maximovici îl privi și dădu din cap. ă Poate atunci, continuă Porfiri, sau mai târziu, i-ați arătat ce se află în geamantan. Adică, i-ați arătat corpul neînsuflețit al lui Stepan Sergheievici Goriancikov și i-ați spus despre avansurile murdare pe care piticul i le făcea mult iubitei sale Anna Alexandrovna și de privirile languroase pe care acum i le arunca și Sofiei Sergheievna. și atunci i-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]