907 matches
-
dovedi a fi o locuință spațioasă, cu patru camere, unică numai prin abundența de aparatură automată. După ce aruncă repede o privire în jur, Cayle înțelese bine că Lucy Rall nu face nici cea mai mică treabă în gospodărie. Dar îl nedumeri faptul că locuința părea neprotejată. Fata ieși din dormitor în toaletă de stradă și dădu din umeri când află părerea acestuia. - Noi, oamenii de la Arsenale, trăim ca toți ceilalți, dar, de obicei, în cartierele de locuit cele mai frumoase. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
unii un personaj misterios, chiar dacă cei ce-l criticau nu se gândeau la nici un fel de conotații sinistre. Nimeni nu punea de fapt la îndoială verdictul favorabil pe care i-l dăduse mașina de evaluare Pp, ceea ce, uneori, îl cam nedumerea. Se hotărî ca la o dată ulterioară să cerceteze mai bine această mașină și să descopere de ce oameni în mod firesc sceptici îi acceptau, fără crâcneală, judecățile. Îi venise neașteptat de ușor s-o păcălească, s-o mintă, să-i transmită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
în care împlinise unsprezece ani, fusese încoronată la optsprezece ani, iar acum avea douăzeci și cinci. Hedrock adăugă cu glas sumbru: - O vârstă care reprezintă un nivel intermediar în dezvoltarea omului de la stadiul de animal la cel de ființă umană. Îi văzu nedumeriți de faptul că repetase lucruri deja cunoscute. Dar nu avea câtuși de puțin intenția de a-și condensa relatarea. - La vârsta de douăzeci și cinci de ani, spuse el, Innelda noastră este emotivă, instabilă, strălucitoare, implacabilă, supărată pe orice restricție impusă dorințelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
acest subiect, îl întrerupse bătrânul, aș vrea să te uiți la dosarul albastru pe care l-ai adus. - Dosarul? întrebă, aproape fără să înțeleagă, Fara. După un minut, își aminti că luase un dosar de pe masa din camera 474. Cercetă nedumerit listele numelor de societăți și observă că Atelierele de Reparații Atomice Automate de motoare erau la litera A, așa că A CINCEA BANCĂ INTERPLANETARĂ era doar una dintre marile bănci. Intr-un târziu, își ridică privirea: - Înțeleg. Acestea sunt societățile împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
să plece fără nici un fel de obiecție. Raportul ulterior al unui alt agent al Arsenalelor, în sensul că un avion particular foarte luxos l-a cules din preajma apartamentului meu, înainte ca agentul să poată chema pe cineva în ajutor, mă nedumerește. Sincer vorbind, nu izbutesc să înțeleg. De atunci, Cayle nu m-a mai vizitat, dar m-a chemat în fiecare dimineață prin teleecran, spunându-mi că, deocamdată, nu-mi poate oferi amănunte despre ceea ce face și că mă iubește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
țelurile lui imediate. Dar întrerupse legătura, nemulțumit, nu de Lucy sau de ceilalți agenți, ci de el însuși, îi lipsea ceva. Mintea lui nu pătrundea destul de profund realitatea. Tocmai acum îi scăpa printre degete soluția problemei pendulării, tot așa cum îl nedumerea ceea ce în realitate ar fi trebuit să fie doar aparență. Șezând aici, în biroul lui, aplecat asupra unor fapte și cifre, se afla prea departe de scena acțiunilor. În mod limpede, sosise timpul ca Robert Hedrock să facă personal o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
ca un Ulise al câmpiei, care își uitase drumul de întors. De aceea nu-și amintea dacă e un hoinar sau e exilat. Se uitase din nou spre Eleonor și-o văzuse mișcându-se prin frunziș. Înțelese deodată ce îl nedumerea: Eleonor nu îmbătrânise deloc, avea același amestec de drăgălășenie jucăușă și de viclenie drăcească. De femeie și de pisică, de jucărie și de duh sumbru. Deschisese larg ușa și din capătul scărilor o striga pentru a treia oară: „Vino, Eleonor
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
bucuriile la lumina zilei. Abia când le camuflezi, când ți-e rușine de ele, devin vicii. Nu credeți? ― Presupun că aveți dreptate. ― Din punctul meu de vedere, vă asigur că da. De exemplu chiar afecțiunea mea inofensivă pentru Mirciulică îi nedumerește pe mulți și chiar îi irită. ― Așa cum vă cunosc, zâmbi Cristescu, am impresia că aspectul nu vă deranjează. ― Firește, mi-a trebuit însă foarte multă vreme ca să pot privi lucrurile în felul acesta. În tinerețe cea mai mică grimasă de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu dispreț la sculptor, neras, jigărit, cu fața trasă și cu ochii ca două făclii. " Va ceda repede, ca și nenorocita astalaltă. Nu și bătrîna..." O privi pe furiș încercînd să descifreze ce se întîmplă dincolo de expresia senină. Femeia îl nedumerea, de fapt nu putea să-și ierte că se lăsase păcălit atâția ani. O ignorase totdeauna, o ființă fără importanță, nebună după dulciuri și curse. Nu scăpa un concurs, iar Matei îi șoptise că pariază până la ultimul leu. Când pierdea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
PARTE: \ SPER CĂ NU TE REFERI CUMVA LA TÎNĂRUL ACELA PE CARE L-AM TRIMIS ACUM DOUĂ LUNI LA SPÎNZURĂTOARE, DAR PE CARE L-AM GRAȚIAT ULTERIOR. PRINȚUL DEL CURTIN ZÎMBI: \ RECUNOSC CĂ JUDECATA TA ASPRĂ ÎMPOTRIVA LUI M-A NEDUMERIT O VREME, DAR DE FAPT ERA PUR ȘI SIMPLU O ALTĂ FAȚETĂ A LUPTEI TOT ATÎT DE VIOLENTE CARE SE DĂ ÎN MINTEA TA. INNELDA RĂSPUNSE CU TOT ATÎTA RĂCEALĂ: \ PARCĂ-MI AMINTESC CĂ N-AI RIDICAT OBIECȚII PREA MARI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
încît Gonish rămase uluit. Se trase puțin înapoi și se holbă la ea: ― Doamnă, zise el într-un tîrziu, nu vă pot oferi nici un fel de sfat intuitiv și nici vreo speranță întemeiată pe logică. Trebuie să recunosc că mă nedumerește scutul electronic, dar nu deduc nimic dintr-asta, nu înțeleg ce ar putea fi sau în ce măsură l-ar putea apăra. Tot ce a făcut cînd a fost înăuntru, după cîte știu eu, nu l-a putut ajuta să fugă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
și cărora li se râsese în nas. "Fire-ai al dracului, Mopsule, numai din pricina ta..." îmi venea să murmur, când cineva a spus: "Ulise, fă-mi puțin loc". Am izbucnit: "Ce Ulise? Nici un Ulise". Ceilalți s-au uitat la mine nedumeriți. Nu înțelegeau. Domnul Andrei a plecat capul în pământ, presimțind pericolul care plutea în aer. Tăcerea lui era parcă un reproș mut: "Vedeți, domnule sculptor? Nu era mai bine să nu vă spun nimic?" Mopsul mi-a înfruntat privirea. Se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sculptor, nu mă așteptam la asta". După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai puteam nici să mă mișc și așteptam, pândind zgomotul pașilor de pe coridor. Nu se auzea nimic, eram foarte nedumerit din această cauză. Într-un târziu ușa se mai deschise o dată și, fără zgomot, intră Hingherul. "Ce mai faci Ehoan?" l-am întrebat. Fără să-mi răspundă, Hingherul s-a așezat pe scaun, și-a privit o vreme picioarele butucănoase
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
răspundea decât un câine care urla undeva sfâșietor. "Ieși! Ieși!" am repetat, dar în sala cu oglinzi nu era nimeni. Fotoliile de răchită se aflau la locul lor, goale, cu un strat gros de praf depus pe ele. Eram din ce în ce mai nedumerit. Deodată m-am uitat cu spaimă în oglinzi. Chipul meu căpătase exact trăsăturile Bătrânului. Mi-am pipăit obrazul, cu pete cafenii, pleoapele fără gene. Ce se întîmplase? De ce semănam atât de bine cu el? Din cauză că...? N-am avut nici curaj
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am revenit la dispoziția de a mă gândi la treburi mărunte, obișnuite. Îmi scrii din Iași - bănuiesc că ești cu treburi privind noua situație, de studentă. Am zis bine?! Doresc acest lucru - crucial pentru tine. Scrisoarea ta m-a cam nedumerit și, citind-o printre rânduri, am înțeles că ai anumite probleme care te preocupă, dar nu amintești de nici una. În această situație, calea cea mai bună, mai eficientă, ar fi să-ți faci timp și să mă vizitezi, urmând să
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
înalte, îmbrăcate în piele, era o farfurie de ceramică. Nu existau nici un fel de dubii: modelul era identic cu cel din poza din ziar a lui Ahmed Nour. Mai încercă o dată. —Bună seara! Dar nu-i răspunse nimeni. Maggie era nedumerită. Casa era deschisă și existau toate indiciile că se aflau oameni în ea. Mai aruncă o privire spre farfurie, ieși din camera principală și încercă să se orienteze după căldură și după miros. Acestea o conduseră pe un hol și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
găseai prin păduri, pe după tufișuri, la marginea drumurilor, la fel de răspândite precum florile sălbatice. Dar nu stătuse niciodată atât de aproape de unul așa de... proaspăt. Căldura pe care o degaja corpul femeii în timp ce Maggie îi atingea spatele o înspăimânta și o nedumerea. Începu să tremure, apucându-i instinctiv brațul, încercând să o ridice, ca să nu mai zacă pur și simplu acolo ca un, ca un... cadavru. Atunci auzi podeaua din cealaltă încăpere scârțâind sub greutatea unor pași. Maggie vru să strige după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
umăr pe Uri, ca și cum ar fi vrut să-l îmbrățișeze din nou. Dar Uri scotea deja mobilul pentru a-i arăta lui Eyal că ultimul telefon pe care l-a dat Shimon Guttman a fost către Baruch Kishon. Eyal ridică nedumerit din umeri; nu știa nimic. Uri continuă cu întrebările, întorcându-se acum către Maggie și traducându-i frânturi de conversație. Când a vorbit ultima dată cu tatăl lui? Duminică dimineață. Tatăl lui era plecat într-o „misiune“. Nu era nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
israelieni. Le-am vorbit în ebraică. Scutură din cap. N-au scos nici un cuvânt. Așa mi-am dat seama. Mai târziu, în timp ce mă torturau, nici măcar nu au mai ascuns lucrul ăsta. Asta m-a speriat cel mai tare. Maggie ridică nedumerită din sprâncene. — Când nu le pasă dacă știi cine sunt, asta nu poate însemna decât un singur lucru. Că or să te omoare. Secretul lor o să fie în siguranță. Când îi povesti ce i s-a întâmplat ei, încercând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fotografie pornografică și el se prăbușise peste un răcitor de apă, lovindu-se la ureche. Categoric, fotografia aceasta era superioară. O femeie goală stătea pe marginea unei mese alături de un glob terestru. Onanismul sugerat de o bucată de cretă îl nedumeri pe Ignatius. Fața femeii era ascunsă în spatele unei cărți mari. În timp ce George se ferea de palmele date la întâmplare de mâna rămasă liberă, Ignatius descifra titlul de pe coperta cărții: Ancius Manlius Severinus Boetius, Consolația filozofiei. Nu pot să cred ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o forță a civilizației moderne ar putea să contracareze problemele și barierele care creează aceste diviziuni, conflicte și inechități. Această nouă integrare a comerțului, inovațiilor și progresului ar putea incita atingerea unei mai mari democrații și libertăți sau ar putea nedumeri și complica o lume sceptică, suspicioasă în fața riscurilor globalizării și lipsită de conștiința potențialului său. Globalizarea este încă într-un grad foarte mare nedescoperită și va rămâne într-o stare de perpetuă instabilitate pentru următorii cincizeci de ani. Va deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
ovulele, pentru bani. — Tinerele fac deja asta, zise Feinstein. Își vând deja ovulele. — De ce, ca să-și plătească colegiul? Câteva, poate. Majoritatea ca să cumpere o mașină nouă pentru prietenul lor sau ca să-și facă vreo operație estetică. Senatorul Wilson o privi, nedumerit: — De cât timp se întâmplă asta? — De vreo doi ani, zise Feinstein. — Poate în California ... — Peste tot, Bob. O adolescentă din New Hampshire a făcut-o ca să achite cauțiunea prietenului ei. — Și asta nu te deranjează? Nu îmi place, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
În minutele următoare, pe când femeile din jurul ei săreau de la o bârfă la alta, fiecare poveste declanșând una nouă, Asya s-a Înviorat părând total diferită de fata care fusese ceva mai devreme În dimineața aceea. Uneori până și ea era nedumerită de propriile capricii. Cum putea să manifeste atâta reavoință față de cei pe care-i iubea cel mai mult? De parcă temperamentul ei ar fi fost un yo-yo, care sălta În sus și-n jos, o clipă ațâțat, În clipa următoare liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cîteva ori să mă gonească sau să îmi spună dacă vrea să dispar din peisajul ei. Atunci cînd îmi refuză apropierea, e adeseori impasibilă și detașată, rezervată și absentă, iar eu îmi doresc mai mult, simt mai mult și mă nedumerește distanța din atitudinea ei. Adevărul e că eu am mai mult curaj ca ea, încît pot să simt și să mă manifest, să vreau și să doresc, să amețesc și să îndrăznesc, să mă întristez și să mă resemnez, să
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
și o sută de pagini, despre sirenă zece pagini plus încă una și despre elektra o singură pagină... relativ la importanța, iubirea și acceptarea pe care miau dăruit-o ele... am spus însă destul de mult despre elektra - tocmai pentru că m-a nedumerit adeseori și m-a lipsit de un răspuns, de o împlinire - am scris destul și atît cît era necesar despre sirena care mia oferit o noapte fierbinte, ireală, nebună, de neuitat și de nesperat, și am spus doar foarte puțin
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]