1,761 matches
-
Întâlniră În drumul lor alte vitrinela fel de bine aprovizionate, ca În final să se oprească În apropiere de Broadway unde de fapt se termina parada prăvăliilor și unde Tony Pavone zări o stație a Subway-ului. Câteva momente o privi nehotărât, apoi vorbi ca pentru sine, reamintindu-și de fapt, la venire, consumase ultimele două fise de călătorie și deci urmau să cumpere altele. Aproape de intrarea În subteran a Subway-ului mai zări și Citybank, unde urma să depună Cec-ul primit
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ei într-o după-amiază, făcând ordine după mizeria lăsată de ultima ei clasă din acea zi, când a intrat el, pleoștit, cu caietul de schițe în mână. Sheba s-a uitat la el, apoi și-a continuat treaba. Connolly stătea nehotărât în prag, urmărind-o. — Miss? a zis el după câteva momente. V-am adus ceva să vedeți, Miss. Sheba s-a întors și s-a uitat la el. — Și de ce m-aș deranja să mă uit pe schițele tale, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
plângă. — E revoltător, am zis eu. O să ne întoarcem împreună în casă și încercăm să rezovăm treaba asta. — Oh, nu știu, Barbara. Nu e în toane bune. Mai bine să nu facem un scandal. Sheba s-a uitat la mine nehotărâtă. — Vrei să fii escortată peste tot de prietena asta a lui Richard? am întrebat-o eu. — Nu. — Atunci hai. Am luat-o de mână și am traversat împreună strada, înapoi spre casă. Lila se uita după noi cu reproș. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Poate chiar una avariată. Expresia de lacăt ruginit a bătrînului mă determină să-i mai Întind trei sute de yeni, pe care i-am pus peste ceilalți. — Care este proporția dintre clienții obișnuiți și cei ocazionali care folosesc această parcare? Privi nehotărît de la ispita care se ridicase la opt sute de yeni spre ferestrele localului Camelia, dînd astfel În vileag, fără să vrea, adevărata lui Îngrijorare. — Pentru clienții ocazionali nu aveam decît acest rînd de cinci locuri. — N-aș putea spune că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
bucurie, plecă în curte, apoi ieși în dreptul porții și urmări cu privirea căruța cu calul slăbănog și mic, ascultând vocea răgușită a vestitorului care dormita pe capra căruței, legănându-și din când în când capul spre umeri sau în față, nehotărât ca anotimpul. - Pământ de flori! Pământ de flori! Și el păru să fie ultimul om al acelei după-amiezi, după care vocea lui Keti nu se mai auzi. 21. Tata se afla la ora aceea la spital, la contravizită, ce păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fardate eforturi de înșelare a vârstei, în timp ce soțul Anei părea croit dintr-o materie aparte, indiferentă la timp. Ana, neschimbată, pentru că aparținea visului. Erau de față, veniți anume, sora Anei cu soțul, amândoi încă tineri sau părând astfel la puntea nehotărâtă a anilor, surprinzător pentru mine fu prezența neașteptată a lui Lung și soției; toți stâlpii de care se rezema amintirea timpului de tinerețe petrecut la începutul profesiunii mele în acele locuri erau acolo. Fiica Anei și cu soția lui Lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Chivo?... Atunci, scurt, zăvorul scrâșni; și deodată îmi răsări în față fata, cu ochii întunecoși sticlind în lucirea de lumină care năvălise în prag o dată cu ea. Era palidă, cu dinții strânși, ca în clipa când o sărutasem. Mă privea neclintită, nehotărâtă încă. Tremuram de tulburare. Întinsei mânile. Ea se trase îndărăt, brusc, ca izbită de ceva. Gemu încet: Are să te găsească taica! dar așa de încet, că de-abia auzii. Și când intrai în tindă, îmi puse mânile în piept și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Începu a râde întorcându-și fața spre mine: Lasă, Niculiță, nu-i nimic; poate n-o să mai afle nimeni! Și închise ochii, plecându-se spre mine, ca s-o sărut. Înfiorat, amețit de dragoste, pornii spre Sărățeni călare, prin lumina nehotărâtă a zorilor. Și în minte deodată, într-o lumină de vis, răsări mama Chivei, o umbră, și fantoma boierului bătrân. A fost atunci, demult, o dragoste care poate semăna cu a mea, și boierul a zdrobit două vieți fără remușcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Deci ursul venea asupra lor. Culi a stăruit cu binoclul, a mai cercetat în jurul locului ciutelor. Ursul nu s-a mai văzut. Totuși părea că se află acolo, undeva, un ochi care pândea oblic înapoi. Paznicul se scărpină în cap, nehotărât. Căută în juru-i puncte de sprijin, ca să deslușească locul unde se găsea. Nu se putea bine lămuri. Între acel alb violent al iernii și verdele sumbru al brădetului se alcătuiau, sub lumina împuținată a soarelui aplecat la orizont, forme nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de după perdelele haremului. Muții împărătești nu se îndepărtaseră; se opriseră în fund, așteptând poate o poruncă. Doamna Roxelana și-a repezit asupra lor fulgerul privirii, apoi și-a îndârjit trupul, ca o viperă care atacă. Soliman s-a oprit părând nehotărât. Ea păși grabnic până în fața lui și a căzut în genunchi. —Doamne al milei! Doamne al iubirii mele! a cântat ea cu glasul nopților când stăpânul său o cerceta; nu mă cruța, doamne, dacă poftești să-mi iei viața. Lipsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gata să o facem laaaah-tă? Și-a răsucit suportul de la microfon. —Ornesto, vino, au strigat Băieții Veseli. Începem. Poți să vorbești mai târziu cu ea. Du-te înapoi, mi-am zis. Du-te înapoi. Pentru o clipă, a rămas locului, nehotărât, apoi, spre nespusa mea ușurare, s-a întors la amicii lui. — Cine e? a întrebat Mitch. Vecinul de sus. — Prima întrebare! a zis Costum Sclipitor. Cine a zis: „Ori de câte ori aud cuvântul cultură, întind mâna după revolver“? — Știi? l-am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
putut să prevăd, circaziana mea a luat foc, nu în purtările ei, ci în inimă. Voia cu orice preț să-i înștiințeze pe frații ei de neam despre pericolul ce-i amenința. — Sultanul Kansoh e un om bătrân, bolnav și nehotărât, care va continua să plece blajin urechea la promisiunile de prietenie ale lui Selim până când sabia otomană îi va fi tăiat beregata, ca de altfel tuturor circazienilor lui. A fost neîndoielnic un brav soldat în tinerețe, dar, deocamdată, nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
încercuiți. După schimbarea direcției, centuria din fundul pâlniei se împărți în două, gata să-i zdrobească pe quazi de zidul genierilor și de valurile de pământ; soldații se mișcau cu ușurință prin zăpadă, prin sânge și printre cadavre. Barbarii ezitau, nehotărâți dacă să înfrunte încă o dată dușmanul sau să fugă... Deodată se înălță un glas triumfător: — N-o să stau din nou de pază... Dacă nu-mi dau lorica după miracolul ăsta al lui Antonius Primus... jur că dezertez! Soldatul aranja cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de aramă pe care o avea la gât, scoase câteva sunete, unele ascuțite, altele grave, apoi începu să alerge de-a lungul marginii pădurii. Quazii se opriră neliniștiți, se uitară spre pădure, apoi începură să discute. Se vedea că erau nehotărâți. Așteptau să-i vadă apărând dintre copaci pe soldații acelui tribun, căruia i-ar fi tăiat bucuroși capul pentru umilința înfrângerii suferite. Însă ofițerul care alerga singur înainte și înapoi, ca un nebun, părea că vrea să-i atragă încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și mai puternici decât urșii, nu suntem noi stăpânii acestor păduri? V-a întristat înfrângerea de la Bedriacum... Nu uitați că soldații noștri călare au reușit să spargă liniile lui Caecina. Nu uitați că ați fost înfrânți doar pentru că Otho era nehotărât, iar generalii săi erau dezorientați - de aceea nu ați primit ordinele care puteau să vă conducă la victorie. Dinspre mulțimea de soldați se auzi un murmur asemenea unui torent care încearcă să iasă de sub pământ și să se reverse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vino! — Băiatul îți propune să fugi. Marcus privi în jur. Nu era nici un paznic. Dispăruseră cu toții. Valerius își eliberase mâna din strânsoarea băiatului. — Eu nu fug, spuse, punându-i mâna pe umăr lui Listarius. Nu fug. Băiatul rămase o clipă nehotărât, apoi îi întoarse spatele și se îndepărtă în fugă. Valerius își luă coiful și se îndreptă spre ușa ce dădea în arenă. Marcus veni lângă el. — Mai e mult timp până când va începe lupta. Vitellius a conceput spectacolul de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
iată că, acum se gândea la un tort de nuntă, nu la un tort de aniversare, și chestia asta părea încărcată de semnificații bizare... chiar dacă nu va avea tort la nunta lui, desigur, laddoo. La 4 dimineața se sculă, încă nehotărât, și se strecură afară, la dubiță. În mod uimitor, ca un făcut, nimeni nu-l auzi - dormeau liniștiți, siguri de treaba bine făcută și de un viitor cert pentru fiul lor. Dormeau și sforăiau, parcă odihnindu-se după luni întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
a adăposti rețeaua electrică de dedesubt. De-a lungul peretelui, fuseseră construite mai multe birouri cu pereți de sticlă prin care golul părea mai mare. Jordan s-a îndreptat către fereastra mai îndepărtată, care privea spre Clerkenwell, și stătea acolo nehotărâtă, așteptându-mă să o urmez. Purta un costum crem cu centură și pantofi la modă cu tocuri joase, părul ei drept și subțire, șaten deschis, fiind ținut de o bentiță de catifea neagră, cu cercei de aur care se asortau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
numai spre a-i ostoi bătrânei ctitorii durerile ultime ale despărțirii ei de Lume. Inginerul ne-a părăsit la poarta din mijloc a fostei pușcării, acolo unde se făcea odinioară triajul condamnaților. Sub bolta mare de la ieșire ne-am oprit nehotărâți încotro s-o luăm. Timp suficient ca să vedem cum o Dacie papuc încearcă să facă rondul din capătul străzii și șoferul, neîndemânatic, nu ia curba cum se cuvine și mașina se răstoarnă lent, într-o rotire înceată, se rostogolește de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ceea ce am văzut cu ochii larg deschiși. Tainele de dincolo de privire mi-au fost și îmi sunt indiferente. Nu mă fascinează absconsul. Nu am humor suficient pentru a fi tragic. Zâmbesc acum, privindu-mă cum aștept încă în ușa berăriei, nehotărât dacă să intru sau nu. Neștiutor al împăunării de peste douăzeci de ani, cu credința că scrisul meu la gazetă ar fi putut însemna altceva decât nimic. Stau doar și șovăi în ușa berăriei, neștiutor de șutul în fund pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zâmbește absent spre mine: „Câte șuturi de-astea n-o să mai iei...“. Aveam să mai iau, într-adevăr. Nu dureau. Mă îndepărtau doar de bere, împingându-mă spre votcă. Acum, în ușa berăriei, nu știu încă toate acestea. Privesc, din ce în ce mai nehotărât, când spre lumea din crâșmă, când în spatele meu. Îmi dă ghes gândul să renunț la bere. Oricum, ieșisem învingător în lupta cu stomacul. Poate ar trebui să mă întorc iarăși pe Bulevard, să caut unde ascunseseră tâlharii de itebiști obiectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a cuvintelor, le pot aduna, le pot face să curgă în șiruri paralele sau suprapuse, le pot iarăși risipi și readuna, după legi străine, pe care le stăpânesc doar prin hazardul îngropat în mine. Încă stau în ușa de la „Gambrinus“, nehotărât dacă să intru, să mă așez la masa mea cu cei doi orbi. Masă la care am stat și până atunci de nenumărate ori și voi mai sta încă de alte nenumărate ori, în toți anii până când berăria se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zile, de risipiri. Nu sunt pregătit pentru așa ceva. Mi-i teamă parcă să intru în mine, să mă apropii de mine. Încă nu sunt pregătit pentru amintiri. Răscolesc doar cuvintele, cu acea nepăsare a unui meșter olar care frământă argila, nehotărât încă dacă va face un vas de vin, o strachină, un chiup ori un cocoș. Sau, cum spunea Ester, mai degrabă încă o păpușă de lut smălțuită cu umbre sângerii de asfințit de viață. Avea ea o teorie. Spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă pitise după o tufă mare de oțetar, chiar în dreptul ferestrei. Lumina, într-adevăr, s-a aprins. Curva a intrat în odaie. Era într-un capot gălbui. Și l-a scos și a rămas într-un furou albastru. Se plimba nehotărâtă prin cameră, parcă nu știa ce să facă. A privit în șifonier, a aruncat o rochie pe pat. A tras un lighean de sub pat. A turnat apă în el dintr-o cană mare, albă, de tinichea și, cu picioarele larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de februarie, am așteptat-o în stația tramvaielor de la Cișmigiu. Am vrut să traversăm Cișmigiul, apoi ea s-a răzgândit, spunea că voia să-și cumpere ceva de la o mercerie de lângă „Tic-Tac“. Îmi povestea de-ale ei, cu vorbe aiurea, nehotărâte și absente. Se gândea la ceva, simțeam, și nu știa ce să facă, să-mi spună sau nu. O simțeam, o ghiceam. Nu era greu să o cunoști când ascunde ceva. Era de o sinceritate aiuritoare. Era în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]