2,766 matches
-
38 cu 8 , l-a consultat și a stabilit un diagnostic provizoriu, pneumonie.-Copilul îl luăm cu noi la ”Urgențe”, dumneavoastră îl puteți însoți , doctorul un bărbat de 50 de ani, cu fața arsă de soare, cu ochii vii și neliniștiți, a anunțat pe Olga, vorbindu-i cu vocea lui spartă .-Vin cu mașina mea în urma ambulanței.-Cum doriți, ne întâlnim la spital. Marina și Olga au pregătit copilul, un asistent l-a luat în brațe și la culcat în patul
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
funcționeze, dar cu un alt dozaj al culorilor. Nouă signaletica tonala urmărește provocarea unui sentiment de anxietate dus până în pragul spaimei, organizând iconografia sub imperiul culorii exaltate. La capătul încercării de a descifra motivația, semnificația și mesajele unei opere picturale neliniștite și interogative, rămâne certitudinea unei opțiuni unice, ca un fel de a privi și înțelege lumea în sens filosofic, dincolo de propriile experiențe și metamorfoze. Este substanță omului și pictorului Nicolae Groza, personaj al carui destin stă sub semnul sentinței eminesciene
Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română organizează Expoziţie de pictură [Corola-blog/BlogPost/93394_a_94686]
-
publicații de suflet ale românilor de pretutindeni, cum ar fi revista „Formula AS”: „...am considerat că trebuie să protestez și să spun deschis că Basarabia nu a fost ni--ciodată a Rusiei, Basarabia este românească și este locuită de români.” Spirit neliniștit, veșnic măcinat de durerea ruperii Moldovei de peste Prut din teritoriul României, Alecu Reniță evocă momente din lupta de întregire a patriei cu o căldură și o blândețe pe care numai graiul moldovenesc le pot avea. Nu puține au fost ororile
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93384_a_94676]
-
mămuța!” Iedul cel mare-a auzit / Și către ceilalți s-a răstit: „Haideți de grabă, nu mai stați, / Și ușa o desferecați! Deschideți dar, în graba mare! / Vine mămuca cu mâncare!” „Sărac de mine! Te-ai prostit?” Zise cel mic, neliniștit. „Să nu deschizi cumva, măi frate! / Nu e mămuca! Nu se poate Să fie ea! Îi știu și pasul / Și îi cunosc prea bine glasul! Mama are un glas frumos, / Mângâietor și drăgăstos. Glasul pe cari l-am auzit, / În
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
Nimic nu știe biata mamă! Ce-a zice când are să vină?” / Iedul simți cum că leșină De-atâta plâns și tânguit. / În urmă, capra a venit De la pădure, încărcată / Cu de-ale gurii. Asudată, Grăbea spre casă, obosită / Și oarecum neliniștită. Din depărtare a zărit / Capete-n geam și s-a gândit, Văzând că ele îi zâmbesc: / „Uite ce mult ei mă iubesc! Râd când mă văd! Le pare bine / Că mama lor acasă vine! Băieții mamei, băieți, / Frumușei și cucuieți
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
m‑a împins ușor pe locul din spate al mașinii. Nu m‑a poftit să iau loc în față și nu mi‑a adresat nici măcar un salut de politețe. Drumul mi s‑a părut nesfârșit și mă simțeam stingheră și neliniștită. Ajunsă la comună, atent supravegheată de secretar, am dat jos, așa cum îi văzusem pe cei de la Șesu, tabloul cu Ceaușescu, care stătea la loc de cinste în biroul meu. Cărțile din bibliotecă au fost strânse și depozitate în sala de
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
Era optimist și se străduia din răsputeri să mă asigure că totul va fi bine acum, după ce am scăpat de odiosul dictator și de „savanta” lui consoartă. - Ce fac? Cade comunismul, ce rost mai am eu aici?, l‑am întrebat neliniștită. Îl iau pe Mișu, câteva lucruri și merg cu tine acasă. Mi‑e frică. - Nu cade comunismul, m‑a asigurat fără a se tulbura. Stai liniștită că nu ești doar secretar al P.C.R.! Ești și primar, și ai fost votată
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
Tot Teofilo fu cel care răspunse: — Cred că pot vorbi În numele tuturor, messer Durante. Fiecare dintre noi l-a cunoscut pe meșter, și cu toții Îl cinsteam pentru cât era de mare. Omul vorbise pe un ton senin, Însă expresia lor neliniștită dovedea că fiecare dintre ei fusese atins de Întrebare, mai ales prin ceea ce se putea subînțelege. Ne-ai spus ceva despre modestele concluzii ale anchetatorilor, reluă Teofilo. Dar ale dumitale? — Mai Întâi și-ntâi, nu sunt cu mult mai ascuțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lor câmpenești, bună pentru altoitul viei, dar și, la nevoie, pentru rezolvarea fără martori a vreunei chestiuni de onoare. Pe mânerul din corn era inscripționat ceva. Poetul ridică arma spre opaiț. Era o cruce. Crucea templierilor. Se uită În jur neliniștit. Nu, nu era vorba de un hoț. Abia acum Își dădea seama că Încă nu auzise pașii agresorului Îndepărtându-se spre ieșire. Poate că omul se afla Încă acolo, ascuns, gata să lovească. Ridică lampa cât de sus putea, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Porta Romana prin mulțimea care, despărțită În două, aplauda curioasă, toată lumea avusese cu adevărat impresia că la Florența Își făcuse intrarea marele mediator, bărbatul care avea să stingă ura și să pacifice orașul În numele frăției creștinești. Numai Dante rămăsese deoparte, neliniștit, asemenea unui troian la vederea marelui cal. „Timeo Danaos et dona ferentes“ se gândise el. „Nu mă Încred În câinii ăștia nici dacă Îmi zâmbesc.“ Nimic nu Îi plăcuse din acest om și din curtea lui. Aspectul fizic al cardinalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iar sunetul se oprise În aerul dens. Într-un bordel, asta voia să spună. Târfa. Și cum se făcea că era acolo, dacă abia o lăsase... Antilia se apropie și mai mult, Întinzând o mână spre el. Avea o expresie neliniștită, fără nici o urmă din acea detașare față de priviri și de luxură care Îl izbiseră pe poet la prima Întâlnire. Părea mai umană, ca și când pantera din ea dăduse bir cu fugiții, lăsând Îndărăt doar umbra fiarei. Chipul ei strălucea de reflexe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
privirea, pentru că arătă spre propria inimă. — Există cinci monștri pe drumul tău, Îi zise. Apoi schiță un pentagon În văzduh. Degetul său lăsa o dâră de sânge ca aceea de pe pieptul lui Ambrogio. — Ce vrei să-mi spui? Întrebă Dante neliniștit, În timp ce urma din aer se risipea Încetul cu Încetul. — Noi, morții, suntem orbi În privința prezentului, Întrucât În prezent este existența, care ne e refuzată. Însă vedem departe, ca și când viața noastră ar fi amplificată de una din acele sticle convexe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prilejul de a se folosi de ea. E mai bine așa, Își zise. Nu va avea nevoie de ajutor, dacă Dumnezeu și justiția erau de partea lui. Își ridică și el mâinile, repetând gestul celuilalt, În timp ce, cu coada ochiului, cerceta neliniștit Îngusta porțiune iluminată, căutând ceva cu care să se apere. — Ciudat loc să te găsesc, messer Alighieri. Nu Într-un scriptorium sau Într-o bibliotecă, unde ar fi de așteptat să dai peste un Înțelept prieten al cuvintelor, ca domnia ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Să dăm un exemplu: după cum poate mai ții minte, pe Barzovie-Vodă, pe spătarul Vulture și pe Broanteș i-am lăsat în stepă, în drum spre Stambul. Și cum mergeau ei călare prin stepă, din când în când Barzovie-Vodă se-ntorcea neliniștit și zicea: „Spătare Vulture, să știi că ne urmărește cineva.” „Cine să fie, mărite Doamne, nu vezi că nu-i nimeni?” „îți spun eu, că simt, ne urmărește cineva, spătare.” „Acuma că ești mazilit, cine să te mai urmărească? făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îndeplinita lor misiune de alianță cu creștinătatea italică, cu atât mai mult cu cât misiunea fusese pusă la cale de Barzovie, iar el, Sima-Vodă, părea extrem de credincios turcilor? Cei doi călugări nu-și puteau da seama și de aceea pășeau neliniștiți, cu inima mică, spre Curte. Sima-Vodă cel Bătrân era un om nu mare de stat, însă era un mare om de stat. Era foarte bătrân, avea peste 80 de primăveri, plus câteva ierni petrecute în Buceag, ca ostatec al tătarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
precupeți nici un efort, oricât de mare ar fi el, ca bărbatul să-și reia locul ce i se cuvine în familie, în societate, în viața de zi cu zi. Auzind aceste, cele două muieri, doamna Potoțki și tânăra Malgorzata, plecară neliniștite privirile. Li se vestea un viitor sumbru, pe deplin meritat. — Multe ar mai fi spus - zise Metodiu - dar timpul înaintează și călătoria, această linie șerpuită între o stare de fapt și o dorință, ne dă ghes să plecăm. Să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aici? Semeni cu unul din personajele absurde ale lui Fellini. — Mă numesc Hans Scholt, lucrez pentru o agenție de știri germană și mi-ar plăcea să-ți pun câteva întrebări. Pilotul se ridică, se trase îndărăt la umbră, și întrebă neliniștit: — Ce fel de întrebări ? Celălalt îi arătă niște foi pe care le ținea în mână: — În primul rând, de ce elicopterul și camionul tău sunt singurele care nu figurează pe lista de îmbarcare? — Sigur nu figurează? — Sigur. Am întrebat și mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ce reveneau îndată la locul lor, și rareori reușeau să le spargă. Ca să nu lași nici o urmă trebuia să fii foarte atent la fiecare metru și, cu toate că se simțeau destul de mulțumiți de treaba făcută după ce ajunseră la destinație, Gacel dormi neliniștit, la gândul că animalele pășteau destul de aproape de intrarea în refugiu. Mai erau două ore până când prima geană de lumină să mijească la orizont, și el era deja în picioare, gata să înceapă călătoria de întoarcere, de astă dată cu tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că poate să mi-l aducă pe cel care mi-a otrăvit puțul... Tu ce crezi? Nené Dupré se gândi îndelung cum să răspundă și nu era nevoie să-l cunoști bine ca să-ți dai seama că se simțea din ce în ce mai neliniștit din cauza întorsăturii pe care o luau lucrurile. În cele din urmă răspunse ridicând din umeri: — N-are importanță ce cred sau ce nu cred eu. Important e că afacerea asta se complică tot mai mult, iar dacă acum intervin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Poate că are una. — Ce-ai spus? se miră Mecanicul. Că poate ăștia, cărora tu le spui „păduchioși“, n-or fi chiar așa de păduchioși și luptă cu noi cu aceleași arme ca ale noastre. — Ce dracu’ spui? îi trânti neliniștit interlocutorul său. E vorba de o familie mizerabilă de nomazi care de ani de zile trăiește în curul lumii... De unde crezi că ar putea avea așa arme? — De ce mă întrebi pe mine? răspunse țâfnos, ca de obicei, Sam Muller. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de concretă, atît de vie. În fața cabinetului directorial s-a format un șir de oameni care ocupă tot culoarul pînă În celălalt capăt. O rumoare continuă de glasuri din care nu se disting cuvintele doar un zumzet uniform de insecte neliniștite, nerăbdătoare. O secretară Înaltă, frumoasă, coborîtă parcă din tablourile lui Grigorescu, apare din trei În trei minute În ușă, ca la doctor, și strigă un nume. Șirul amuțește și din el se desprinde o siluetă, o față fără expresie, ruptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ca orbii. Pe unele nu le-ați deslușit niciodată. Le-au ascuns. Nu vi le-au mai arătat pe urmă și, zece ani la rând, v-ați amintit zi de zi de un obiect moale, călduț. Dar nu sunteți decât neliniștită, căci nici nu l-ați văzut. Pe asta se bazează și metoda mea. Are o voce caldă. — Haideți să fim prieteni - îmi mai spune, apoi mă leagă cu niște curele de mâini. Scoate un batic negru din buzunar și mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
la umeri, puloverul albastru deschis, cu gulerul de la cămașa în dungi pe afară, pantalonii de catifea, toate indicau atât de limpede „Kensington“ de parcă îi era tatuat pe frunte. Expresia de pe fața lui mi-a confirmat așteptările. Se uita în jur neliniștit, îngrijorat, ca și când a dat greș în ceva și din cauza asta avea să aibă probleme. Nu era urmă de nimic altceva, nici un fior sau excitație sexuală. Oricare ar fi fost motivul pentru care mă urmărea, nu era vorba de ceva emoțional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să îndurăm, să fim senini ca adevărații filozofi, contaminându-ne cu veselia lor. Singură, mă transformam într-o altă ființă, plină de siguranță. Ca și cum izolarea făcea posibilă folosirea unei înalte energii. Prezența altora făcea parcă imposibilă crearea acelei energii, deveneam neliniștită, străină pentru mine însămi. Reușisem liceul cu foarte bine și puteam să visez acum la Facultatea de Arte Plastice. Profesorii fuseseră severi cu mine, de aceea făcusem mari progrese. Vroiam să arăt lumii că eram deja un artist. Probele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
se aprinseseră lumini mici. În razele lor se puteau vedea spiritele celor posedați, care încercau să se ascundă cum puteau. Erau atât de înghesuite unele în altele, încât puteau fi luate drept tufișuri sau scorburi de copaci. Dar și mai neliniștite deveneau când încercau să se lipească, precum ciupercile, pe gura tânărului și a lui Feifel, sub unghii și chiar în întunericul pantalonilor. Dar în realitate nici un om cu vedere normală nu putea să vadă aceste spirite. Uimit de inițierea concretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]