813 matches
-
de o încetineală vecină cu moartea. Avea ceva amintiri, dar și acelea îndepărtate, de parcă nu el, ci vreun alter ego de-al lui cunoscuse toate acele senzații fizice, Încetul cu încetul, Hedrock își dădu seama că în jurul lui e liniște, nemișcare, iar apăsarea dispăruse. Elementele din mintea lui începură să capete puțină coerență. Își îndreptă spinarea în scaunul de comandă și se uită la plăcile teleecranului. Privea direct în spațiul interstelar. Oriunde se uita erau numai stele. Nici un pic de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
bronz, încercau, cu falsele lor obrazuri de piatră sau de fier, să evoce o imagine degradată a ceea ce fusese omul. Acești idoli mediocri tronau sub un cer dens, la încrucișările străzilor fără viață, brute insensibile care întruchipau destul de bine domnia nemișcării în care intrasem, sau cel puțin ordinea ei ultimă, aceea a unui mare cimitir în care ciuma, piatra și întunericul, făcuseră să tacă în cele din urmă orice glas. Dar întunericul era și în inimi și atât lucrurile adevărate cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
început. Era, acum, un soi de consimțire în felul lor de a suporta boala. Singur copilul se zbătea din toate puterile. Rieux, care din timp în timp îi lua pulsul, fără necesitate de altfel și mai degrabă ca să iasă din nemișcarea neputincioasă în care se afla, simțea, închizând ochii, cum agitația aceasta se amesteca cu tumultul propriului său sânge. El se confunda atunci cu copilul condamnat la supliciu și încerca să-l susțină cu toată puterea sa încă nealterată. Dar, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lucrul avea puțină importanță. Singurele imagini pe care le va păstra despre Tarrou vor fi cele ale unui om care apuca bine cu ambele mâini volanul mașinii pentru a o conduce sau cele ale acestui trup îndesat, întins acum în nemișcare. O scânteie de viață și o imagine de moarte, aceasta era cunoașterea. Iată de ce, fără îndoială, a primit doctorul Rieux, cu liniște, dimineața, vestea morții soției lui. Era în birou. Mama lui venise aproape fugind să-i aducă o telegramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
numele, pe când el se va spulbera neștiut de nimeni. Este resemnat și nu mai are nici un chef de Andrei Ionescu. Acesta îl privește cu ochii împietriți, de parcă l-ar fi văzut pe Zogru însuși, dincolo de Giulia. Se uită nemișcat, iar nemișcarea lui o împietrește parcă și pe ea. Nici unul nu spune nimic. Se privesc, stând față în față, ea cu vaza în mână, el cu mâna atârnată în șuvița de păr negru și lucios. Este o clipă de liniște într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Cum? PARASCHIV: Ce? INAMICUL: Zic: de ce să mâncăm noi pâinea? MACABEUS: De ce să n-o mâncăm? PARASCHIV: Ai spus că o mâncăm... De ce să n-o mâncăm...? INAMICUL: Zic: de ce să mâncăm pâinea și să nu mâncăm... masa? (Stupoare totală; nemișcare.) MACABEUS (Își revine cu greu.): Ce-ai zis? INAMICUL: Zic: de ce să mâncăm pâinea și să nu mâncăm masa? PARASCHIV: Nu înțeleg. INAMICUL: Cum nu înțelegi? Hai să mâncăm masa. De ce să mâncăm pâinea? MACABEUS: Să mâncăm masa? INAMICUL: Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Trebuie să te înarmezi dezarmându-te și să continui să te dezarmezi până când nici măcar propria carne să nu-ți fie îndeajuns, să vrei să renunți până și la ea, să o abandonezi. Unii fac acest lucru prin exercițiul spiritual al nemișcării, alții prin rugăciune, alții prin post și reculegere, alții prin senzualitate. Tu faci parte din ultima categorie, și am observat asta încă de la prima noastră întâlnire. Acesta e lucrul care te deosebește de toată lumea, făcându-te să strălucești. Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
da-și bat joc de noi, unde s-a mai pomenit, și într-adevăr că nu se mai pomenise, pentru că era un ambuteiaj autentic, adică nu un șir de mașini târându-se pe o stradă, ci o adevărată conspirație a nemișcării, așa cum am putut auzi din claxoanele care răsunau de peste tot; în sfârșit, mi-am făcut loc și m-am apropiat de geam. Oamenii de pe trotuar se uitau la ceva din depărtare, unii își duceau mâna la gură, și probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Întinsul apei și spre libertate. În apropiere, clopotele bisericii bătură ora patru dimineața, iar apele Își Încetiniră mișcarea de parcă asta li s-ar fi ordonat să facă. Treptat, se liniștiră și mai mult, până ce ajunseră la acel moment de perfectă nemișcare dintre flux și reflux, când apele așteaptă ca noua maree să preia munca zilei ce urmează. Prins de acel calm, trupul flasc tresălta pe suprafața apei, Învăluit În Întuneric, nevăzut. Timpul se scurse Într-o liniște ce fu apoi risipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
se deschide fantomatic, ca un suspin de vioară. Primul act începe! Ecouri pierdute ale ceasului se aud scăzute, abia perceptibile. Salonul pare cufundat în penumbră și în răcoarea dimineții de plumb. Stropii tumultuoși atacă ferestrele, aproape găurindu-le! E tăcere, nemișcare, vremea când totul e-n reverie, stagnând sub ploaia veninoasă adusă din cele mai aprige țări și purtată perpetuu peste tot. Prin ferestrele deschise pe jumătate, stropii intră înfrigurați, aducând și sunetele lor obsedante; cei care nu reușesc să pătrundă
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
se scurg Înapoi În lumea lor. Când venea ora de culcare, stafiile se cuibăreau În umbrele celor șase brațe ale cuierului-pom din fața camerei mele, iar eu Îmi petreceam o bună parte din noapte cu ochii larg deschiși, privind cutremurătoarea, ireala nemișcare a cuierului. Ai mei Își făcuseră obiceiul să-l mute seară de seară la ei În dormitor, dar chiar și de acolo făpturile alunecau Înapoi spre camera mea, pogorându-și unduirile insinuante peste patul meu. Aș fi vrut să am
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
celui de dinaintea sa. Totul a fost un fel de vibrație foarte puternică, de parcă aș fi intrat deodată În rezonanță cu cerul Însuși. m-am așezat pe scaun, plutind. Și, deodată, În fața ochilor mei Închiși, din care șiroiau lacrimi, o nouă nemișcare a apei. Apoi Père Joseph deschise o sticluță, din care Îmi turnă un ulei parfumat pe frunte. Atingerea aceasta m-a readus oarecum pe pământ. — Și acum, câteva lucruri practice, spuse Père Joseph, luându-mi dorje-ul din mână și punându
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
se scurg înapoi în lumea lor. Când venea ora de culcare, stafiile se cuibăreau în umbrele celor șase brațe ale cuierului-pom din fața camerei mele, iar eu îmi petreceam o bună parte din noapte cu ochii larg deschiși, privind cutremurătoarea, ireala nemișcare a cuierului. Ai mei își făcuseră obiceiul să-l mute seară de seară la ei în dormitor, dar chiar și de acolo făpturile alunecau înapoi spre camera mea, pogorându-și unduirile insinuante peste patul meu. Aș fi vrut să am
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
celui de dinaintea sa. Totul a fost un fel de vibrație foarte puternică, de parcă aș fi intrat deodată în rezonanță cu cerul însuși. M-am așezat pe scaun, plutind. Și, deodată, în fața ochilor mei închiși, din care șiroiau lacrimi, o nouă nemișcare a apei. Apoi Père Joseph deschise o sticluță, din care îmi turnă un ulei parfumat pe frunte. Atingerea aceasta m-a readus oarecum pe pământ. — Și acum, câteva lucruri practice, spuse Père Joseph, luându-mi dorje-ul din mână și punându
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
S-au umplut instantaneu cu lacrimi și, în același moment, un geamăt adânc, dureros, ieșit parcă din cel mai adânc loc al pieptului, s-a auzit până dincolo de ușa salonului. S-a repezit la pat și, după o clipă de nemișcare, aproape că s-a aruncat asupra acelui trup, plângând înăbușit. Ferind cablurile și firele, a lunecat curând în genunchi. Își striga fratele în șoapte sacadate, pline de durere, mângâindu-i fruntea cu o mână. În mijlocul salonului, Ofelia își ștergea lacrimile
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
admirație și de ciudă: - E pezevenghi rău moșul! Îl știu eu. E tare de tot. - Dar, Costache, se răsti de-a binelea Aglae, trebuie bani de cheltuială, de plătit domnul doctor, ce, vrei să plătesc eu? Bătrânul, atunci, după îndelungă nemișcare, făcu semn cu mâna spre Felix, care se apropiase de pat, ridică cheile și cu mare dificultate alese una pe care o arătă acestuia și, cum Felix voia să ia tot ghemul de chei, se împotrivi, de unde tânărul înțelese că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de citit, ar fi putut citi: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică." Bun. O a doua perioadă de nemișcare dură o oră și se petrecu înainte de înserare. Soarele făcu bună rânduială la ochi, la creier, la inimă și la splină. Prin lumina cernută a apropiatei înserări, toți oamenii apăreau ca dulci la mișcări, lunguieți la obraz, plini de vorbe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Nu ghicesc cât este ceasul electric, rotitor, pătrat și cu trei fețe nici nu îi interesează. Nu îl mai zăresc, cu toate că îți sar în ochi luminile și acele negre indicând trecerea timpului. Li se pare că s-a uitat în nemișcare, vremea se oprise pentru totdeauna, deși scurgerea timpului este singura variabilă implacabilă și gândurile li s-au unificat pentru eternitate. Laur speră să rămână singuri în parc vântul suflă un aer încins, el a simțit deodată nevoia să nu mai
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
tumultoasă este recunoștința unui neam față de înălțimi. Lumea nu este o justificare a lui Dumnezeu, istoria este, însă, una a omului. Va trebui să vedem care este specificul național al României, care a ținut-o o mie de ani în nemișcare, pentru a-l putea lichida împreună cu mândria ridicolă care ne atașează de el. ... De câte ori privesc țăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feței sale golurile dureroase ale trecutului nostru. Nu cunosc în Europa un alt țăran mai amărât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poemul se vrea totuși imn: elogiu ce Înseamnă În fond o asumare a condiției umane concrete, cu constrîngerile ei, cu amenințarea rutinei și conformismului stagnant („totul se va petrece În ordinea impusă de calendare”, „orice zi e numerotată În arhivele nemișcării”), cu frustrarea de „vis” Într-o lume prozaic pozitivistă, cu neliniștile și incertitudinile sale, - dar și cu posibilele ei compensații În ordinea autenticității trăirii, cu supapele sale spre imaginar, cu descoperirile unor noi „miracole” zilnice, la Îndemîna omului acestui veac
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
o nouă „invitație la bal”, dar la unul cu o figurație de eden primitiv, sugerînd o vîrstă a unității cosmice originare, ca În aceste Bucurii Îngăduite: Cum se bucură de eleganța trestiilor rațele sălbatece, păpurișul destramă un cîntec pe panglica nemișcării În ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor bursucii se leagănă În adiere ca arbuștii pitpalacii Împletesc un șal din lumina sunetului, caprele negre fac alpinism oglindesc Înălțimile, ploaia dăruie scoarțe oltenești pămîntului; și plugurile fac dragoste cu țărîna, o mușcă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
spectacolul mereu reînnoit al unei ars combinatoria niciodată satisfăcută de propriile performanțe. Programul anticonvențional transpărea și În versuri, În termeni adeseori expliciți, pe fundalul unei conștiințe a inerției sensibilității și al stagnării formelor de expresie, - de unde și reacția față de „arhivele nemișcării”, ori versuri elegiace ca acesta: „și-n geamul viziunii, asculți, nu bate nimeni” etc. Or, proza lirică a lui Voronca nu e, din acest punct de vedere decît o variantă a „poeziei În versuri”, - iar un text precum cel comentat
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a apelurilor (În dublu sens: dinspre lumea stagnantă exterioară și dinspre eul interogativ al Poetului) marchează, pe de o parte, o stare de tensiune a așteptării unei „Întîmplări” decisive, iar pe de alta „provocarea”, „trezirea” ființelor și obiectelor din prizonieratul nemișcării: bătaia În poartă sau În fereastră, țipătul sau „trilurile rîsului”, sau - concentrîndu-le pe toate - cuvîntul, constituie „instrumentarul” mai mult sau mai puțin concret, ce servește acțiunii transformatoare. Iar acesta vizează mereu atingerea acelei „stări de grație” ca recuperare a transparenței
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
poetului se restrînge la cîteva toposuri caracteristice amintitei obsesii a „imuabilului care ne Înconjoară”. În mod firesc, acestea comunică Între ele, realizînd un izomorfism semnificativ pentru expresia elegiacă a recluziunii, izolării, solitudinii sau alienării, ori pentru multiplele forme de inerție, nemișcare, opacitate. Aproape că nu există poem al lui Voronca (o excepție ar fi, poate, Colomba) În care să nu se manifeste, În chip explicit sau indirect, fie și doar În fugitive aluzii, opoziția față de asemenea stări de lucruri (și de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
munții americii / brațele noastre nu mai sîngeră păduri sălbatece / ne operăm visele ca intestine / singuri ne Închidem În mucegaiul birourilor” (subl. n.) Același poem va vorbi mai departe despre „singurătatea” [care] ca o temniță te izolează”, despre ieșirea din „tunelul nemișcării / absenței”, ori despre zbaterea de a scăpa din „cușca cuvintelor”, despre dialogul necesar cu sine Însuși și cu ceilalți al poetului, dincolo de obstacole, constrîngeri și inerții: „prin gratiile versurilor mă privești te privesc / totul se va petrece În ordinea impusă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]