3,831 matches
-
pregăteau să-i sară În spate. Dar nu veni nimeni. Toți plecaseră, iar el era inexplicabil de singur În Încăperea luminată doar de lună prin fereastra desenând un pătrat pe dușumea. Nu știu cât timp am așteptat afară, dizolvat În Întuneric și nemișcat În spatele bornei de la răspântie. Strângeam În brațe bocceaua cu capa și armele căpitanului ca să mă Încălzesc nițel - fugisem după careta lui Martín Saldaña și a oamenilor lui doar cu pieptarul și niște pantaloni pe mine -, și astfel am stat mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mișcare ceva mai Încolo, la intrarea unei case Învecinate. Ținu doar o clipă; dar o umbră se mișcase așa cum se mișcă umbrele lucrurilor neînsuflețite când printr-o minune prind viață. Astfel că, surprins, mi-am domolit nerăbdarea și am rămas nemișcat, cu toate simțurile la pândă. După câtva timp s-a mișcat din nou, și În momentul acela mi-a parvenit, din partea opusă a micii piațete, un fluierat slab părând un semnal: un refren care suna a tiruri-ta-ta. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
drept cu pumnul În sus dar cu lama În jos, deviind cu un clinchet sec spada care Îi căuta iar trupul Într-un atac tot atât de imparabil și de meșteșugit ca primul. Italianul dădu un pas Îndărăt și rămaseră din nou nemișcați unul În fața celuilalt, răsuflând amândoi din greu. Căpitanul Își mișcă degetele mâinii rănite, convingându-se că răspundeau: tendoanele erau neatinse. Își simțea sângele picurând lent și cald pe degete În jos. — Există vreo soluție de compromis?, Întrebă el. Celălalt tăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Nu făcusem altceva decât să mă apropii și să schimb câteva cuvinte, vrăjit de părul ei bălai atârnând În zulufi și de zâmbetu-i misterios. Fără a coborî din caretă, În timp ce Însoțitoarea ei, dueña, cumpăra ceva din prăvălii, iar vizitiul stătea nemișcat lângă catâri, nederanjându-mă cu nimic - lucru care ar fi trebuit să-mi dea de gândit -, Angélica de Alquézar Îmi mulțumi din nou că o apărasem de pușlamalele alea de pe strada Toledo, mă Întrebă cum o mai duceam cu căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cel care Îl șâșâise, un individ cu moacă de bandit, cu capa Împăturită În patru pe un umăr și cu mâna pe garda spadei. Reprezentația continuă, eu mă lăsai din nou furat de scenă, și deși căpitanul rămânea tăcut și nemișcat, tipul cu capa Împăturită Îl șâșâi iar, apoi Îl țâstui, privindu-l dușmănos și mormăind ceva despre prost-crescuții care nu respectă teatrul, nici nu-i lasă pe ceilalți să asculte. Am simțit atunci cum mâna căpitanului, pe care și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din ochi pe căpitan, se Încruntă brusc, iritat și surprins totodată. Expresia lui deveni și mai serioasă, și Alatriste crezu că va chema chiar atunci gărzile ca să-l ia de acolo și să-l spânzure pe loc. Însă favoritul rămase nemișcat și tăcut, privindu-l pe căpitan drept În față așa cum acesta Îi ceruse. În sfârșit, ceva ce văzu În bărbia-i fermă sau În ochii-i albaștri-verzui și reci, care nu clipiră cât dură examinarea, păru a-l convinge. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
se desenau contururile acelea Între pantofii mei. Cu asta mă ocupam când am auzit un cântecel, un refren care Îmi era familiar: un fel de tirurí-ta-ta, și printre reflexele acelea bătând În cenușiu și ocru a apărut o pată Întunecată, nemișcată. Ridicând ochii, am văzut Înaintea mea, cu capă și pălărie, silueta neagră inconfundabilă a lui Gualterio Malatesta. Prima mea reacție În fața vechiului cunoscut de la Portița Sufletelor a fost să dau bir cu fugiții; dar n-am făcut-o. Surpriza m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Era pe malul Iordanului, Iisus sta în apa care îi ajungea până la glezne, iar Ioan se cățărase pe o piatră, pe mal, în spatele lui, și, cu mâna dreaptă făcută căuș, turna apă pe capul lui Iisus. Privitorii de pe mal stăteau nemișcați. Unii dintre ei își împreunaseră mâinile și cei mai mulți erau neclari și fără contur. Dar undeva într-o parte a lui Ioan era un om foarte bătrân, cu turban pe cap. Fața lui era precis conturată și el își ținea mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
parte de întâmplări, obișnuiesc să-i spun. Mie nu-mi plac întâmplările. Dar ele sunt esențiale pentru notele mele, spune Manfred. Am scris articole care conțineau doar pustiul și nimic altceva. Nici un om, nici viu, nici mort, iar timpul stătea nemișcat. Dar ziarul nu vrea să le tipărească. Nu poți să inventezi întâmplări? Trebuie să fiu precaut, spune Manfred. Redactorii din Skellefteå au început să facă controale prin sondaj. Dacă se descoperă întâmplări care nu au avut loc, ți se dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
înseamnă, lacrimi din adâncul unei disperări divine. Dar uneori, în timpul lecțiilor obișnuite, se întâmpla ca eu să preiau predarea. Atunci micii mei camarazi ascultau zeloși și cu uimire poveștile mele despre cum Iosua a obligat soarele și luna să stea nemișcate în valea Aialon. Și despre Ștefan, care a depus mărturie în fața Marelui Sfat și a fost condamnat la moarte, fiind lapidat, și despre prințul Hamlet, care voia să-și trăiască propria lui viață și să asculte vocile dinlăuntrul său și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
cu coroană și copite roșii, gonind printre stelele Căii Lactee. Cine eram noi? Ca să fiu sincer, nu știu sau, mai exact, eu n-o pot spune. Nimic nu arăta că aș fi fost o apariție așteptată. Dar nici neașteptată. Unii zăceau nemișcați, alții se răsuceau în paturile lor, câțiva erau legați cu chingi de piele. Și câți eram? Eram atâția câți încăpeau de-a lungul pereților în trei săli. E curios că aveam loc. De fapt trebuie să fi fost mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
și nevinovați, cu goliciunea lor. Ne uneam cu natura spontan și fără să fim siliți. Ne lăsam în voia ei, așa cum îi aparținuserăm la început. Scoteam sunete ciudate, ne ridicam și ne lăsam să cădem de-a berbeleacul ori zăceam nemișcați în iarba proaspătă, tot așa cum zăceam și în paturi. Ne loveam unii pe alții cu pumnii. Când bătea vântul, pe Râu, sub noi, se stârneau rotocoale albe. E foarte greu să descriu acel sentiment de solidaritate care poate cuprinde oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de la locul ei. Era una din acele cărți care-i erau trimise ei de la secretariatul Departamentului pentru Cultură. Cartea s-a deschis ca de la sine în fața ochilor mei. Și am citit. Exact așa. Dintr-odată am citit. Literele stăteau complet nemișcate, se odihneau liniștite și calme în fața privirii mele într-o lume care în rest era cu totul dezordonată. Totul era clar și distinct, așa cum este imaginea lui Doré despre Bunavestire. Nu trebuia nici măcar să silabisesc. în carte stătea scris așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
acum, din zori, mirosea a bere și alcool tare. Cu o voce puternică, de parcă ar fi ținut o slujbă religioasă, el citea numele și titlurile de pe cotorul volumelor. Sus, pe rampă, ne opream, respecând ordinul șefului, și stăteam un moment nemișcați. Apoi lăsam pradă focului lucrări de Heinrich Heine, Stefan Zweig, Heinrich Mann, Sigmund Freud, Marcel Proust, Ernst Wigforss, Lev Tolstoi și mulți alții. Ei dispăreau în flăcări și binecuvântata căldură era purtată prin țevile de apă până la vilele profesorilor, apartamentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
că lucrezi cu Universul, atunci faci exercițiul cu adevărat... Și mai avem de lucru până acolo, Bart, mai avem... O boare rece se strecură în încăpere prin fereastra lăsată întredeschisă, pentru aer curat. Deodată se petrecu ceva neașteptat: Bart rămase nemișcat ca o stană de piatră, apoi se plesni cu palmele peste pulpe și sări în picioare agil ca un gimnast, cu o expresie de uluială și de fericire pe chip: Nu se poate, exclamă el cu voce gâtuită de emoție
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
care îi dădea un aer de adolescent întârziat. Ce faci?!... tresări Bart, întorcându-și ochii verzi și mirați spre ea. Arm nu-i răspunse, ci îl cuprinse încet și ocrotitor cu brațele, lipindu-și obrazul de tâmpla lui și rămânând nemișcată. Gândurile nerostite de mai înainte îi reveniră în minte. Prima oară cu tine, doamne, ce emoții am... Îmi aduc aminte că nu ai fost de multă vreme cu o femeie și asta îmi va da curaj. Îmi amintesc de un
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
femeie, uite așa, ca să se convingă că sunt făcută din carne și oase... Da, îmi amintesc, se reînsufleți Bart și palmele i se mișcară ușor peste trupul femeii, cald și fremătător, alunecând puțin în jos pe rotunjimile sânilor și rămânând nemișcate. Îmi amintesc, îmi amintesc, repetă bărbatul, și după asta ce poate să mai fie pentru unul ca mine?... Ce?... Întrebarea lui copilărească se pierdu, acoperită de glasul ei. Și după asta am să-i spun: mângâie-mă. Mângâie mă, și
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
glăsui el, gentil și prevenitor. Dar femeia îi apăsă palmele peste brațele cu bicepșii refăcuți în urma repetatelor exerciții chinezești și trupul îi zvâcni, atunci când îi spuse aproape strigând frânge-mă, da, frânge-mă, ceea ce îl făcu să rămână câteva clipe nemișcat. Dar n-aș vrea să-ți fac vreun rău..., dădu să obiecteze, însă ea îi puse delicat palma peste gură. Nai auzit?... Frânge-mă. Frânge-mă în bucăți... Te rog... Bart îi dădu ascultare. Și atunci trupurile li se înlănțuiră
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
ta... La sfârșit stai cu ochii închiși și mintea goală. Apoi faci iar mătănii, ca la început... Arm făcu aici o pauză, ca să-i dea răgaz lui Bart să pătrundă tâlcul spuselor ei. Bart nu mai obiectă nimic; stătea aproape nemișcat pe bancă și aștepta, bănuind că ea mai avea și alte lucruri să-i spună. Ce ți-am descris eu până acum înseamnă doar primele trei trepte, mai departe se merge sub strictă ascultare și cu îndrumător direct, reluă Arm
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
lumii, la toate televiziunile de stat ori private și la ore de maximă audiență, cu inocența sa desăvârșită? Scoate tu dovezile, dacă ai de unde! Bart își trecu mâna prin părul răvășit, care-i căzuse pe frunte și rămase câteva clipe nemișcat, cu privirile ațintite pe monitorul calculatorului. Apoi, brusc, tresări, de parcă s-ar fi trezit dintr un somn greu. Oare unde mai văzuse și mai auzise el chestii dintr-astea, cu posibile filiere între lumea politică și interesele economice ale unor
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
de fapt, lucrurile. Drumeții nu erau de prin partea locului, poate cel scăpat mințise. Dacă își omorâse tovarășul? Se petrec atâtea. Și un copil, cică, văzuse, de curând, într-o margine a târgului, o pereche de lupi albi. Animalele stăteau nemișcate și priveau spre așezare. La început a crezut că sunt câini, erau departe, dar după un timp au început să urle, ridicând boturile în aer. Sigur erau lupi, i-a văzut și i-a auzit! O femeie a zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Apăruseră câțiva vulturi hoinari. Roteau în cercuri largi. Însoțeau, totdeauna, haitele: în urma lupilor albi rămâneau multe stârvuri: omorau peste trebuință; poate în joacă, nici Vânătorul nu era sigur: uneori i se păreau furioși la culme. Păsările cercetau locul. Câinii stăteau nemișcați, adulmecând spre miazănoapte; pufneau, din când în când. Se arăta, vag, soarele. Era liniște. Vânătorul de lupi albi a ieșit din târg fără să privească înapoi. Îl însoțise, de la distanță, un sergent; străinul nu îl observase ori numai se prefăcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și trăind în matca interiorității. "Cauza pentru care capetele cele mărginite sunt așa de expuse urîtului este că intelectul lor nu e nimic alta decît un medium al motivelor de voință. Dacă deocamdată nu sunt motive la mijloc, voința stă nemișcată și intelectul e amorțit, fiindcă nu se pot pune în lucrare de la sine: rezultatul este o stagnație grozavă a tuturor puterilor în întregul om - urîtul. Pentru a-l combate, se pun înaintea voinței niște motive mici, provizorii și închipuite după
Leacuri împotriva urîtului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7034_a_8359]
-
fel de Ťcapodoperăť. Într-adevăr, de cîte ori am ascultat Carmen, mi s-a părut că devin mai filozof, un mai bun filozof decît îmi par de obicei: ajuns atît de răbdător, de fericit, de hindus, de sedentar... Să reziști nemișcat timp de cinci ore, iată o primă etapă spre sfințenie! Mi-e oare îngăduit să spun că sunetul orchestral al lui Bizet este aproape singurul pe care-l mai suport?" (p. 7) Cunoscătorii de muzică vor zîmbi cu îngăduință la
Șarpele cu clopoței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6860_a_8185]
-
până ce totul se transformă într-un soi de viscol vocal. Nu era numai jale. Era mai mult decât jale. O tristețe, cu niște urlete lugubre, crescând, din ce în ce mai amenințătoare și, - am observat - fetița zbanghie, pe post de patroană, asculta cântecul acela nemișcată, cu o atenție nepotrivită vârstei sale. Și când am ieșit, asurzit, m-am uitat la clopoțelul de deasupra ușii. Care trebuia să sune, - acela era rolul său, să sune - dar care înțepenise și el o dată cu aerul crâșmei, prefăcut într-un
Nu cu orice preț... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6888_a_8213]