4,818 matches
-
volumului”, autorul utilizează analiza psihologică până la saturație și, tocmai de aici, rezultă și dramatismul situației care, în aparență, tinde să devină aproape o normalitate: „Afurisită 200 Rareș Tiron viață! Mizerabilă lume!”, exclamă Șerban dezgustat până și de propria sa existență neplăcută. Fără a mai diseca prea mult universul artistic al prozatorului, pentru a nu răpi din farmecul, din naturalețea, dar, mai cu seamă, din notele de suspans și din finalurile uneori imprevizibile, consider că oricare dintre piesele incluse în volumul de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
-o, tatăl ei și-a pierdut mintea și a început să strige, să țipe, să urle, dar nimeni nu-i vorbea. Dacă a văzut așa, s-a apucat să-i scoată fetiței frunzele din gură, dar a avut o surpriză neplăcută. Pentru că o ramură din rădăcina Planta neagră l-a lovit atât de puternic peste mâini, încât a crezut că a primit o lovitură de ciocan sau ceva asemănător. Mâinile i-au amorțit și nu le mai putea mișca după voință
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
activ și nu brutal, cum motivează dânsul. Ceea ce afirmă domnia sa nu sunt decât scorneli ca să nu spun aiureli gândite de cineva ca dânsul care nu poate fi ca mine și din această invidie al dânsului a luat naștere această situație neplăcută. Asta ca să nu folosesc cuvântul care nu-și are locul în ocazia de față numit conflict. -Cocone! Cocone! S-au auzit mai multe glasuri păsărești din mulțime. -Spun pentru ultima oară; închidem aici cazul fără rezultat dacă nu faceți liniște
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în fața sobei câteva vreascuri pregătite pentru foc și vătraiul. Când a ridicat mâna de pe nuci, mi-am îndreptat și eu atenția spre el, gândind că trebuie să-i spun că mă grăbesc să ajung acasă, pentru a nu avea discuții neplăcute cu părinții și am zis. -Rămâi sănătos, moșule! am zis apăsând grăbit, clanța ușii. -Ei, dacă nu mai vrei să stai ... -Mă duc, moșule, că mă ceartă părinții dacă văd că am întârziat. -Dar atunci, mergi sănătos ... Stai, unde ție
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ușor de înțeles această campanie mediatică dacă se cunosc faptele anterioare. Era vorba despre un răspuns la mesajul unei propagande precedente, mediatizat pe aceleași autobuze de fundamentaliștii religioși, mesaj care promitea necredincioșilor condamnarea veșnică în flăcările infernului. Amenințarea unui sfârșit neplăcut, nelipsită de o anumită plăcere diabolică, avea scopul să strice bucuria de a trăi necredincioșilor. Acesta este motivul pentru care acei atei declarați au adăugat la negarea existenței lui Dumnezeu fraza ironică: "Now stop worrying and enjoy your life", așadar
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
în toți. În ce mă privește, sunt mereu dispus să ofer, cu o anumită anticipație, încredere persoanelor pe care le întâlnesc. Însă există mereu și persoane care ne dau motive întemeiate de neîncredere. Dincolo de asta, există un gen de indivizi neplăcuți, prezenți și în mediul politic, al culturii și științei, chiar dacă nu sunt totdeauna recunoscuți ca atare. Dar îi trădează parfumul lor "egoist". În cel mai fericit caz cred în ei înșiși sau, spus ad litteram, în nimic (lat. nihil). Nu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
asta se întâmplă mai ales în presă) ca mijloc stilistic, discreditarea și defăimarea sistematice. Nihilismul, cinismul, discreditarea și defăimarea sunt atitudini distructive față de viață și ne pot ruina bucuria autentică de a trăi nouă înșine și altora. Sunt totuși exemplare neplăcute ale speciei umane mă gândesc la propriile experiențe de la întâlnirile profesorilor universitari a căror prezență sau lipsă schimbă întreaga atmosferă a adunării. Ar trebui ca cel puțin să urăm acestor contemporani ai noștri cel mult haotici și veșnic nemulțumiți, ce
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
către experiență) nu ar trebui să se transforme într-un stres, iar dorința de a trăi nu ar trebui să devină o frustrare existențială. Nu am nimic împotriva experiențelor. O dovedesc Memoriile mele: am avut numeroase experiențe plăcute și unele neplăcute. O viață plină de întâlniri cu persoane de religii și moduri de viață diverse, evenimente și călătorii extraordinare, succese și prietenii, iar uneori aici este din nou experiența care vorbește suferințe și înfrângeri. În ciuda tuturor, aceste experiențe nu m-au
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
comis crime oribile împotriva umanității. În cazul nazismului, comunismului, stalinismului și maoismului, făcând milioane și milioane de victime. Cea mai clară dezbatere despre The God Delusion a lui Dawkins vine din partea unui teolog, Richard Schröder, care a cunoscut experiența foarte neplăcută timp de șase decenii a societății comuniste atee, în fosta DDR. În cartea sa Abschaffung der Religion? Wissentschaflicher Fanatismus und die Folgen (Eliminarea religiei? Fanatismul științific și consecințele sale, 2008), scrie referitor la teza fiziologului britanic conform căreia ateismul nu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
au făcut astfel încât Dumnezeu să fie reprezentat mai curând ca "Domn", "Rege", "Tată" și să i se adreseze lui ca atare. Într-o epocă a șanselor egale între sexe și a principiului democratic, acest lucru creează dificultate multor femei. Experiențele neplăcute cu tatăl natural vin cu ușurință transferate Tatălui și Domnului care este în ceruri și viceversa, aici pe pământ se folosește autoritatea Tatălui ceresc pentru a o întări pe cea a bărbatului asupra femeii și a copiilor. Este suficient să
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
deși abandonați de către ceilalți și de Dumnezeu, nu sunt complet pierdute. Adesea însă, sunt veșnicele dureri ale vieții de toate zilele cele ce trebuie suportate cu răbdare: crucea locului de muncă, conviețuirea cu ceilalți, circumstanțele dificile ale existenței sau mediul neplăcut, toate datoriile, cererile, promisiunile... Astăzi nimeni nu mai are nevoie, precum asceții de altădată, să-și caute propria suferință și să se mortifice. Pentru mulți este nevoie deja de multă putere din cauza duratei și frecvenței este deseori mult mai dificilă
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
sa durată. Personal, încerc să iau și să înfrunt lucrurile așa cum sunt și să extrag din toate ce este mai bun. Acel take it easy totuși nu este întotdeauna soluția corectă. Cunosc situații în care mi se cer lucruri incomode, neplăcute, sacrificii. Arta de a trăi, experiența vieții și dorința de a trăi nu exclud deloc asceza, antrenamentul și disciplina. Arta de a trăi ar trebui să presupună un anumit echilibru interior între pentru a folosi categoriile psihologiei profunzimii a lui
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
clipă, căutându-și spada din ochi, privirea i s-a Încrucișat cu a mea; și ochii-i de culoare deschisă s-au abătut imediat Într-o parte, evitându-mă, de parcă s-ar fi temut să nu citesc În ei ceva neplăcut. Dar asta a fost doar cât ai clipi; imediat după aceea m-a privit din nou deschis, franc, cu un ușor surâs. — Trebuie să ne câștigăm pâinea, băiete. Zise. Apoi se Încinse cu spada - niciodată nu i-a plăcut, decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
chestiuni: — Cum rămâne cu pungile celor doi ageamii? Îl auzi Întrebând. Trebuie să le predăm și pe ele? Italian, deduse căpitanul auzindu-i accentul. Vorbea liniștit și grav, aproape confidențial, dar Într-un fel stins, aspru, care producea o senzație neplăcută. De parcă cineva Îi arsese corzile vocale cu alcool curat. Din punct de vedere strict formal, tonul individului aceluia era respectuos; dar se ghicea o notă falsă În el. Un soi de insolență, bine disimulată, dar prin aceasta nu mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Gestul nu trecu neobservat de nimeni. În momentul acela, călugărul veni drept În fața lui Alatriste. Chipul lui de ascet fanatic se asprise și mai mult, iar ochii-i adânciți În orbite Își săgetau interlocutorul, aroganți. Sunt, zise cu o voce neplăcută, părintele Emilio Bocanegra, președintele Sfântului Tribunal al Inchiziției. La cuvintele acelea, un vânt Înghețat păru să străbată toată Încăperea. Și imediat, pe același ton, călugărul le explică lui Diego Alatriste și italianului, pe scurt și cu mare duritate, că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cuvine ca Întâlnirea să aibă loc aici, la mine... Așa că, Întrucât și-au revenit și se simt mai bine, Îi voi escorta eu Însumi cu oamenii mei cei mai de Încredere la Casa cu Șapte Hornuri, ca să evit alte surprize neplăcute. — Pot să fac ceva pentru domnia voastră? Contele Îl privi cu o agasare ironică. Teamă mi-e că ai făcut deja prea mult pentru o singură noapte. Cel mai bine ar fi să-ți iei tălpășița. Alatriste Încuviință și, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
punctul de a primi titlul ducal sub care aveau să-l cunoască Istoria și legenda. Acum, tânăr Încă și În plină ascensiune spre cea mai Înaltă poziție la Curtea de la Saint James, favoritul regelui Angliei Își privea cu o atenție neplăcută agresorul; iar Alatriste Îi suportă imperturbabil cercetarea. Marchiz, arhiepiscop sau țopârlan, favorit al regelui Iacob ori văr primar cu papa, tipul acela elegant cu trăsături regulate Îi era total indiferent. Nu de grija lui, ci a lui fray Emilio Bocanegra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Grigore al XV-lea. Sfântul Părinte Îi detestă pe spanioli. Marele șemineu din piatră și marmură era stins și soarele intrat pe fereastră nu avea putere; Însă simpla menționare a Bisericii Îl făcu pe Diego Alatriste să simtă o fierbințeală neplăcută. Imaginea sinistră a lui fray Emilio Bocanegra Îi traversă din nou memoria ca un spectru. Își petrecuse noaptea văzând-o desenându-se pe tavanul Întunecat al camerei de serviciu, pe umbrele copacilor de dincolo de geam, pe clar-obscurul vestibulului; iar lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-i de vechi soldat, punea atâta preț pe Înfățișarea sa. Ochii lui deschiși la culoare păreau obosiți și bănuitori În același timp; părea a merge prin mulțime cu atitudinea celui care, dintr-un moment În altul, se așteaptă la ceva neplăcut. După primele cuvinte, păru a se destinde puțin, când l-am asigurat că nimeni nu Întrebase de el, nici În timpul nopții, nici de dimineață. Lebrijana Îi spuse același lucru și În privința tavernei: nu tu necunoscuți, nu tu Întrebări. Apoi, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de cea mai joasă speță; trăsăturile ordinare și antipatice, gâtul gros, nasul puțin Înroșit, mâinile neîngrijite, felul În care mișca din cap și mai ales privirea arogantă și vicleană de meseriaș Îmbogățit, cu influență și putere, Îmi produseră un sentiment neplăcut la gândul că omul acela Împărțea careta și poate avea În comun legături familiale cu bălaia tinerică de care eram Îndrăgostit. Dar lucrul cel mai neliniștitor a fost ciudata scăpărare din ochii lui; expresia de ură și de mânie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Însă celălalt, cel cu capul rotund și părul urât și rar, era acolo, cu aceeași mască pe figură, așezat În spatele unei mese lungi pe care se aflau un candelabru aprins și ustensile de scris: pene, hârtie și călimară. Aspectul lui neplăcut și atitudinea-i ostilă ar fi părut cele mai neliniștitoare din lume, dacă altcineva, mult mai Îngrijorător, n-ar fi stat lângă el la masă, fără mască și cu mâinile ieșindu-i ca niște șerpi osoși din mânecile largi ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
doar de ce mai voiau să afle cei doi bărbați din fața lui. Ceea ce, judecând după Întorsătura luată de discuție, nu mai era mare lucru. — Colegul domniei tale din noaptea aceea - omul cu masca vorbea scriind În același timp, iar tonul lui neplăcut suna funest pentru cel căruia i se adresa - n-a părut să aibă tot atâtea scrupule. — Asta-i adevărat, recunoscu căpitanul. Chiar părea să se desfete. Mascatul se opri o clipă cu pana În sus, ca să-i acorde o scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
nu m-am răzvrătit și am avut norocul să-l pot apăra de soldați pe generalul nostru don Miguel de Orduña. — Nu-ți plac răscoalele? Nu-mi place să fie asasinați ofițerii. Favoritul ridică dintr-o sprânceană, cu un aer neplăcut. — Nici măcar cei care vor să te spânzure? — Una-i una, alta-i alta. — Apărându-ți generalul cu spada În mână, ai dat gata vreo doi-trei, scrie aici. — Erau nemți, Excelență. Și-n plus, domnul general Îmi zicea: „Pe toți dracii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
astea Îmi limpezesc puțin ideile. Alquézar Își puse o mână exact peste crucea de Calatrava brodată pe piept. — Nădăjduiesc că Excelența Voastră nu se gândește că eu... — Domnia ta? Nu știu ce amestec ai putea avea În afacerea asta. Olivares făcu un gest neplăcut din mână, ca pentru a goni o idee nefastă, ceea ce readuse pe buzele lui Alquézar umbra unui surâs ușurat. La urma urmei, toată lumea știe că eu te-am numit secretar privat al Maiestății Sale. Te bucuri de Încrederea mea. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lui servicii... Se uită pătrunzător la secretarul regelui. Nu crezi că am dreptate, Alquézar? — Negreșit, se grăbi să confirme celălalt. Însă cu genul de viață pe care i-l presupun, acest domn Alatriste se expune la tot felul de Întâlniri neplăcute... Un accident, sau ceva asemănător. Și nimeni n-ar putea fi tras la răspundere pentru asta. Zicând acestea, Alquézar Îi aruncă o privire dușmănoasă căpitanului. — Îmi dau seama, zise favoritul, care părea Încântat de discuția aceea. Dar ar fi bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]