1,512 matches
-
în marele nostru oraș. ă Toate acestea sunt teorii interesante, spuse Porfiri zâmbind. și chiar foarte plauzibile. Cu toate acestea, anumite circumstanțe ne forțează să tratăm cu suspiciune această dispariție. ă Dacă îmi permiteți, spuse Vadim Vasilievici înclinându-se cu nervozitate, am niște treburi de rezolvat. ă Cu siguranță, spuse Porfiri. Însă aș dori să mai vorbim înainte de a pleca. Vadim Vasilievici zâmbi căznit, traversă încăperea și intră într-o cameră alăturată. ă Nu suntem decât noi doi aici, explică Osip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
căptușeala moale a ființei sale. Nici Zoiei nu îi venea să se despartă de fetiță. Sfidătoare își așeză un braț peste capul Verei, iar cu celălalt strânse pachetul la piept. Porfiri se ridică și se înclină în fața Zoiei, care, observând nervozitatea Liliei, înțelegea că deja au fost spuse unele lucruri și o trase pe Vera mai aproape, protectiv. ă Ah, aceasta este doamna despre care am auzit așa de multe lucruri. Zoia Nicolaevna, presupun? Zoia nu fu surprinsă de 'doamna' lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o merita, Salitov continuă cu interogatoriul. Când a fost ultima dată aici? ă Nu-mi amintesc, excelența voastră. În ciuda dorinței sale de a folosi titlul onorific, tonul patronului rămase periculos de neutru. Salitov îl privi cu suspiciune și chiar cu nervozitate. ă Asătzi? A fost aici astăzi? ă Nu, excelența voastră. ă Azi noapte? ă Nu. Nu l-am mai văzut de ceva vreme, excelența voastră. O notă nouă, de nerăbdare încordată, se simți în vocea patronului. Aruncă o privire decisivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Vera, zăcea pe pat. Corpul ei era în poziția tipică a copiilor adormiți, cu mânuțele îndoite în vis. și-ar fi dorit să îi vadă pe față un zâmbet inocent, o urmă de neliniște copilărească, sau chiar o aluzie de nervozitate. Orice, în afara sângelui închegat, a amestecului de sânge, carne și oase care îi întâmpină. Fetița arăta de parcă că cineva îi stâlcise fața, cu mult efort și determinare. ă Doamne ajută-ne! Porifri își simți genunchii tremurând și se trase înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
nu se gândiseră să-l înștiințeze despre ce se întâmpla acasă, ideea păpușilor, desenele, experiențele de modelaj, Parcă nici nu exist pentru voi, comentă el cu amărăciune. Prins cu ocaua mică, Cipriano Algor încropi o explicație în care se amestecau nervozitatea și concentrarea proprie oricărei creații artistice cu lipsa de amabilitate cu care santinela de serviciu la telefon obișnuia să le răspundă rudelor gardienilor care locuiau în afara Centrului, și, în sfârșit, cu câteva cuvinte decorative, grăbite, menite să umple și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
îi reveniră în obraji, nu e neobișnuit ca stările opuse, contradictorii, să se manifeste la fel, Cred că da, tată, cred că sunt gravidă, Dar nu știi sigur, Ba da, știu sigur, Atunci de ce spui cred, Știu și eu, tulburare, nervozitate, se întâmplă pentru prima dată, Marçal știe, I-am spus când a fost aici, De aceea vă purtați altfel ca de obicei ieri dimineață, Ce idee, ți s-a părut, eram la fel ca întotdeauna, Dacă-ți închipui că mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
semnificația lui mâine și poimâine, îi rămase în cap, ca un bec de alarmă care se tot aprindea și se tot stingea, doar Azi, azi, azi, azi, azi, azi. Azi, ce, se întrebă cu violență, încercând să reacționeze împotriva absurdei nervozități care făcea să-i tremure mâinile pe volan, mă duc în oraș să-l iau pe Marçal, merg la departamentul de achiziții ca să anunț că prima parte din comandă e gata de livrare, tot ce fac acum sunt lucruri obișnuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mulți s-au oferit să iasă pe țărm cu felinare aprinse, ca să prindă pasărea blestemată ori măcar s-o alunge. Țin minte bine întâmplarea. Moașa a răbdat atunci o noapte, două, trei, pe urmă a început să dea semne de nervozitate. Umbla nedormită și se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: „Nenorociților, vă omor”, ceea ce era o dovadă că-și pierduse controlul; de obicei se ferea să facă asemenea gafe. Noaptea, bufnița își relua monologul lugubru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
birou!“ „Unde dracu’ sînt cheile mele?“ „Ce pula mea?“ Dar, clară deasupra acestor șușoteli, se ridică vocea ungurului miliardar: — Ei, așa mai vii de-acasă, domnule Wakefield! Diavolul se amuză, dar e și puțin neliniștit. Îi place valul crescînd de nervozitate din sală, dar se teme că Wakefield ar putea să-i scape printre degete. Transformă ceea ce părea un tîrg foarte simplu, bazat pe Înțelegerea clară că Își poate continua viața dacă poate aduce o dovadă materială că a meritat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a da bir cu fugiții, nu putea face absolut nimic, decât să-și adune curajul și să-l înfrunte. Continuând s-o țină de braț și să ridice în slăvi beneficiile tratamentului geriatric, Laurence era prea preocupat ca să-i observe nervozitatea. — Bună, Fran. Laurence întoarse capul cu un gest brusc, care o tulbură. Jack îl ignoră. — Uite ce e, Jack, după articolul pe care l-ai publicat nu cred că mai avem ce discuta. Se abținu cu greu să nu sară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mediocritatea” retorismului și realismului. Comentînd, în 1930, Abecedar de povestiri populare (apărut la Editura Unu a lui Sașa Pană), criticul apreciază că, în evoluția stilistică a prozei de după Primul Război, marcată de „un scris intermitent, de pretenții eliptice, de o nervozitate neînfrînată, sensibil, capricios, lipsit de ceremonie”, Ion Călugăru se situează „în coasta” lui Ion Vinea. Povestirile care „continuă spiritul Paradisului statistic” cu viziunile sale de „feerie troglodită” sînt considerate superioare literaturii „cu aer de specifică localizare provincială din Caii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trebuia să aleg un bucătar pentru palatul ducal din Brescia și m-am uitat cu atenție la toate câte mi-au văzut ochii. Totul părea a fi în ordine, și un intrus ca mine producea oarece șovăială și o ușoară nervozitate. Am asistat la pregătirea bucatelor, la felul cum se toarnă vinul din amfore, cum este amestecat cu apă și miere, dar nimeni n-a comis ceva care să dea de bănuit. Numai că, atunci când ajutorul de paharnic, zis și pincerna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
păru rău că nu Îl cunoscuse pe prea-Înaltul Jonas cu părul ca un ciorchine de banane. Răbdare. Păcat că venise tocmai astăzi tati. Dar acum era aici și restul nu mai conta. Urmată de Antonio, care-și mesteca guma cu nervozitate, Valentina coborî din tribune, Își recuperă geanta, abandonată pe băncuța pustie. — Mă bucur să te cunosc, spuse antrenorul, strângând mâna lui Antonio. Valentina mi-a vorbit foarte mult despre tine. — Serios? comentă Antonio fără entuziasm. Cine era rotofeiul ăsta transpirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
față secretul. - Totul? Oare așa să fie? Și dacă, dimpotrivă, ar fi vorba să cîștige totul? Ia gîndește-te, Gwen. Întreabă-te care dintre noi are cel mai mare interes ca ceilalți să dispară. Gwen Îl văzu pe Stéphane, a cărui nervozitate sporea cu fiecare deschidere a ușii dinspre spălătorie, Îndreptîndu-se spre ei. Pricepu că nu mai avea timp să-l contrazică. Își apropie gura de urechea lui Loïc. - Îl voi regăsi pe Nico, dragostea mea, Îți făgăduiesc. Îi atinse ușor obrazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Gwenaëlle a șters-o de acasă după ora 20, manevra s-a petrecut probabil Între acel moment și ora 9 dimineața... - Ora 4, comentă Marie citind cifrele de pe ecran. Tot nimic... Privirile lor treceau necontenit de la un ecran la celălalt, nervozitatea creștea odată cu orele care defilau În ritm accelerat, fără ca ceva notabil să se ivească. - Ora 6, se face ziuă, o să vedem ce se Întîmplă, altfel nu e cu putință... Zbirii noștri sînt tot acolo de pază... ora 7... ora 8
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
doar nu Îți Închipui că Pierre-Marie... Dădu din cap. - Nu, e cu neputință, În noaptea crimelor era alături de soția sa. Armelle n-ar risca zece ani de Închisoare pentru mărturie falsă. Strecură o privire spre femeia care-și framînta cu nervozitate Între degete șiragul de perle. - Evident, replică aceasta, cu tonul brusc Înăsprit. - Ați semnat un pact cu diavolul, declară Fersen privindu-l pe PM drept În ochi. Ryan vă va manevra Încă și mai ușor decît pe tatăl dumneavoastră! Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În sfîrșit la piciorul unei scări care se Întrerupea brutal Într-un perete aparent ermetic. * * * Armelle de Kersaint simțea că-i vine tare greu să-și recapete o aparență de stăpînire de sine, ambianța sinistră a vechiului castel Îi accentua nervozitatea, cel mai mic trosnet o făcea să sară În sus, era cuprinsă de senzații ciudate, cînd cele ale unei solitudini funebre, cînd cele ale unei prezențe invizibile și amenințătoare. CÎnd marea tapiserie de pe culoar se ridică brusc la doar cîțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la ora șase seara să se facă curat pe toate birourile. Vocea lui Ketterman era inflexibilă ca oțelul. Poate că ar trebui să o reintroducem. — Poate ! Mă sforțez să zâmbesc, dar Ketterman îmi dă o stare tot mai mare de nervozitate. — Samantha ! Ne întrerupe o voce veselă și-mi întorc privirea și îl văd pe Arnold Saville apropiindu-se pe hol. Arnold e preferatul meu dintre partenerii firmei. Are păr gri lânos, care mi se pare puțin cam extravagant pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
un nod în gât. Știe. Știe că sunt o impostoare. Te rog nu le spune soților Geiger, îi transmit telepatic. Te rog. O să dispar cât de repede pot. — Samanta ? De după ușă se ițește capul lui Trish și tresar, cuprinsă de nervozitate. A, văd că ai făcut cunoștință cu Nathaniel ! Ți-a spus despre grădina lui de legume ? — Ăă... da. Nu reușesc să ridic privirea spre el. Da, mi-a spus. — Minunat ! Trage din țigară. Păi, ne-am întors, și am dori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
simțit vreodată. O groază copilărească, de coșmar. Fiece părticică a corpului meu îmi spune să nu răspund. Dar e prea târziu. Am deschis deja mobilul. Îl ridic încet la ureche. — Alo. — Samantha. Sunt John Ketterman. Da. Am glasul spart din cauza nervozității. Bună ziua. Urmează o pauză lungă. Știu că acum e momentul în care trebuie să vorbesc. Dar sunt paralizată de spaimă ; parcă mi-a băgat cineva vată pe gât. Nici un cuvânt nu pare potrivit. Ketterman urăște scuzele și explicațiile, știe toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
când un bip care se aude dinspre buzunarul meu mă face să mă opresc unde sunt. E mobilul meu. Am primit un SMS. Cineva mi-a trimis un SMS, sâmbăta, dis-de-dimineață. Scot mobilul și mă uit la el, cuprinsă de nervozitate subită. N-am mai avut nici un contact cu lumea exterioară de o zi și ceva. Știu că mai sunt și alte mesaje în telefon, dar nu l-am citit pe nici unul. Știu că am mesaje și în mesageria vocală, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mi-a spus că nu știi absolut nimic. Dar nu pot să cred așa ceva. Împăturește prosopul și îmi zâmbește pentru prima oară. Ce știi să faci ? La ce anume te pricepi ? Privirea ei scrutătoare și albastră îmi provoacă o ușoară nervozitate. Îmi storc creierii, încercând să-mi aduc aminte dacă pot spune că mă pricep la ceva. Păi... pot să... pot să... îhm... fac pâine prăjită, spun. Cam asta. — Pâine prăjită ? Pare complet luată prin surprindere. Doar atât, pâine prăjită ? — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Duminica ne aducem întotdeauna aminte de tata, explică Nathaniel. — A. Șovăi, apoi ridic paharul. — Așa. Cu privirea strălucitoare, Iris își pune paharul jos. Momentul adevărului. Ia o gură de pui și o privesc cum mestecă. Fac eforturi să-mi stăpânesc nervozitatea. Foarte bun. Încuviințează. Foarte bun, într-adevăr. Fără voia mea, pe față mi se întinde un zâmbet cât casa. — Serios ? E bun ? Iris ridică paharul în cinstea mea. Pe cuvântul meu. În orice caz, are gust de friptură de pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
lucru îl poți spune și despre mâncare, îmi răspunde cu blândețe. Sau despre viața însăși. — Exact. Mă frec pe frunte cu șorțul. Exact. Nu știu ce zic. De ce mă cert cu Iris ? Trebuie să mă calmez. Dar nu mă pot lupta cu nervozitatea care pune stăpânire pe mine. Cred că ai frământat destul, spune, luându-mi coca din mână și aranjând-o în formă rotundă. — Și acum ? zic, încercând să-mi iau un ton cât mai firesc. O punem în cuptor ? — Încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sugrum zvonul ăsta din fașă, altfel o să-l împrăștie rapid prin tot satul și-o să mă trezesc că Iris a început deja să croșeteze botoșei. Mă uit din nou la ceas și simt că mă trece un nou val de nervozitate. E momentul. Mă îndrept spre toaleta femeilor, înfrunt oglinda și-mi verific înfățișarea. Păr blond nefamiliar : bifat. Ochelari fumurii : bifat. Ruj ciclam : bifat. Nu semăn absolut deloc cu vechea mea imagine. Decât la față, firește. Dacă te uiți foarte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]