1,251 matches
-
s-a întâmplat cu Pope de pildă."3 Motivația principală a acestei afirmații are în vedere faimosul caracter raționalist al poporului francez, trăsătură care ar domina dimensiunea emoțională și instinctuală. Am insistat mai mult asupra acestor opinii deoarece, cu unele nuanțări, ele reprezintă baza de la care pornește construcția lucrării de față. Nuanțările se referă la respingerea oricărui tip de absolutizare în orice condiții nocivă, mai ales într-un domeniu atât de instabil precum cel al literaturii. De aceea, nu vom afirma
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
acestei afirmații are în vedere faimosul caracter raționalist al poporului francez, trăsătură care ar domina dimensiunea emoțională și instinctuală. Am insistat mai mult asupra acestor opinii deoarece, cu unele nuanțări, ele reprezintă baza de la care pornește construcția lucrării de față. Nuanțările se referă la respingerea oricărui tip de absolutizare în orice condiții nocivă, mai ales într-un domeniu atât de instabil precum cel al literaturii. De aceea, nu vom afirma că spiritul francez este singurul spirit clasic, dar vom susține ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
culturali, ci și de natură politică și socială. În general, se consideră de altfel că realitățile artistice nu pot fi desprinse de contextul extraliterar în care s-au născut, devenind până la un punct o reflectare a acestuia. Desigur, există multiple nuanțări privind această relaționare a literaturii la condițiile exterioare, dar, cel puțin în ceea ce privește clasicismul secolului al XVII-lea francez, se observă unanimitatea opiniilor referitoare la importanța jucată de instaurarea unui anumit regim politic și social în consolidarea principiilor estetice. Începuturile secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
menționate anterior, urmând să dezvoltăm restul în rândurile ce urmează. Les bienséances sau conveniențele reprezintă un concept care desemna la nivel social un acord, un echilibru, între facultățile umane sau între "omul onest" și societate. Aplicat la literatură, termenul capătă nuanțări importante, făcându-se distincția între conveniențele interne raporturile dintre diferitele elemente ce constituie un caracter, precum și raporturile dintre caracterul respectiv și situația în care este înfățișat și conveniențele externe raportarea operei la gustul publicului. Astfel, în primul rând, aceste bienséances
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de a păstra pe cât posibil impresia de verosimil pentru spectatori, căci aceasta este o normă care privește mai ales genul dramatic. Cele trei unități la care se face referire sunt acțiunea, timpul și locul, pentru fiecare în parte existând anumite nuanțări. Astfel, acțiunea trebuie să fie unitară, fără episoade în plus, fără diluări inutile, axându-se pe dezvoltarea unui singur conflict. Timpul acțiunii trebuie să contribuie, de asemenea, la coerența și esențializarea acesteia, ca urmare se recomandă încadrarea evenimentelor într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mai curând îl poți simți decât exprima."39 O afirmație oarecum paradoxală din partea "legislatorului Parnasului" care prin Arta sa poetică trasa tocmai un cod estetic destul de strict. Importantă e însă maniera de raportare la acest cod care presupune o anumită nuanțare. Astfel, după cum o sugerează multe din versurile Artei poetice, Boileau nu a susținut niciodată ideea că simpla aplicare a regulilor poate da naștere la capodopere, ci a văzut în aceste principii un set de instrumente care să canalizeze geniul. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
rând, raportarea la Antichitate și repunerea în discuție a principiului imitației. "Cei vechi" susțineau ideea de model, luând drept etalon absolut scrierile greco-latinilor, pe când "cei moderni" respingeau acest tip de aservire mimetică, susținând individualitatea și valoarea scriitorilor contemporani. Astfel, dincolo de nuanțările particularizante pe care le presupune integrarea într-un anumit context literar, social și politic, Disputa concretizează, după cum sugera și Adrian Marino 45, dialectica esențială între tendința spre conformism și canonic și tendința spre progres, invenție, libertate. Sunt două direcții ce
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
precum și-n creația trupurilor, / Natura a făcut mereu aceleași eforturi / Ființa sa e imuabilă și-această forță abundentă / Din care s-a format totul, nu poate să se fi epuizat."60 Ideea este reluată în Paralele, aducându-i-se anumite nuanțări ce privesc noțiunea de progres "Natura e mereu aceeași în general în toate creațiile sale, dar secolele nu sunt întotdeauna identice și, în spiritul lucrurilor asemănătoare, e un avantaj pentru un secol de a veni după altul"61 Așadar, în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a favorizat coagularea deplină atât în planul ideilor cât și în planul creațiilor artistice a coordonatelor acestui curent 111. Din acest punct de vedere, clasicismul epocii lui Ludovic al XIV-lea este singurul veritabil. Restul experiențelor estetice nu sunt decât nuanțări și aplicări, improprii uneori, la realități mult prea diferite de cea franceză. Înțeles drept rodul exclusiv al unui moment favorabil al istoriei, clasicismul francez nu mai avea cum să fie repetat în aceleași coordonate și mai ales cu aceleași rezultate
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
lui Ludovic al XIV-lea le dusese la perfecțiune. Astfel că o specie precum cea a romanului a înregistrat totuși o evoluție, fiind eliberată de raportarea la exemple, după cum o demonstrează nume precum Daniel Defoe, Henry Fielding etc. De asemenea, nuanțări se impun și în ceea ce privește domeniul artelor poetice și a tratatelor de acest gen, care par să înflorească ducând, după cum am mai afirmat, la autonomizarea actului critic. Desigur, Pope, Gottsched, Luzán, Muratori nu sunt Boileau, dar așa cum o vor arăta subcapitolele
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
talentului; că stilul, spiritul și sufletul vor o disciplină."168 Sintetizând, în urma prezentării celor trei nume mai importante din spațiul britanic al perioadei avută în vedere, se poate afirma că povestea clasicismului englez nu este una deloc simplă, implicând multiple nuanțări. Că nu a fost doar un import din cultura franceză o atestă scrierile lui Dryden, că nu a fost nici total independent de influențele clasicismului dezvoltat sub patronajul lui Ludovic al XIV-lea o arată textele lui Pope sau Samuel
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
tuturor genurilor și speciilor literare.201 Dincolo însă de aceste coordonate de suprafață, în adâncuri, apele sunt mult mai tulburi, opțiunile particulare oscilând între romantism și clasicism, după cum am mai afirmat. Ceea ce complică însă și mai mult lucrurile, ducând la nuanțări nesfârșite, este faptul că absența coerenței ideologice nu este numai la nivel general, ci și în interiorul sistemului de convingeri particularizate ale fiecăruia dintre scriitorii și teoreticienii epocii. În acest sens, nu se poate vorbi de nici un autor pe deplin clasic
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
românesc, dar care nu-și constituie corpusul ideologic prin raportare polemică directă la clasicism. Făcând o sinteză a variatelor explicații enumerate anterior, putem afirma că fenomenul coexistenței elementelor romantice cu cele clasice este unul de o complexitate sporită, implicând diverse nuanțări. Din acest motiv, o disociere netă între cele două tendințe, o trasare riguroasă a contururilor reprezintă o sarcină destul de dificilă. Cu toate acestea, pentru a avea o imagine mai clară a epocii și a modului de gândire pașoptist, este necesară
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Negruzzi în prefața la traducerea sa Triizeci de ani sau Viața unui Jucătoriu de cărți, deși restul textului sugerează mai mult afilierea la romantism. Sintagma "școală de moral" atribuită teatrului se repetă obsesiv în majoritatea textelor epocii, căpătând o oarecare nuanțare numai în ceea ce privește justificarea acestei afirmații. În acest sens, Ion Voinescu II în Cugetări asupra teatrului (1836), articol care totuși capătă linii romantice, acordă actului dramatic atributele unui panaceu universal: "Este o priveliște făcută ca să ne insufle respect pentru virtute și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sub lupă a unui moment ce de multe ori a fost totuși privit din prisma numeroaselor prejudecăți literare dezvăluie complexitatea resorturilor ideologiei pașoptiste. În acest sens, a percepe maniheist clasic vs. romantic opțiunile estetice ale perioadei 1830-1860 este o greșeală. Nuanțările multiple ale îmbinărilor elementelor celor două paradigme o dovedesc atât la nivelul creațiilor literare cât și al teoretizărilor. Desigur, nici a privi unilateral epoca doar din perspectiva romantismului nu ar corespunde cu adevărul. Numeroasele mărturii ideologice din care cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
XX-lea nu a fost subsumat unui statut cultural unic. Desigur, oricare din denumirile menționate are un anumit caracter artificial în măsura în care, după cum am mai sugerat într-un capitol anterior, nu poate corespunde întru totul complexității realităților artistice, care presupun infinite nuanțări. Absolutizarea unui singur canon cultural se dovedește, în acest sens, de multe ori o iluzie datorată, poate, unei priviri diacronice, care funcționează, într-un mod oarecum asemănător, cu receptarea unui tablou apropierea scoate în evidență urmele pensulelor, individualitatea culorilor, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și crearea literaturii. În Religie și literatură afirma în mod clar: "Critica literară ar trebui completată de o critică realizată dintr-un punct de vedere etic și teologic."291 Aspectul era dezvoltat în același text prin câteva precizări ce aduc nuanțări importante măreția unor opere nu poate fi judecată doar prin prismă literară, ci și prin raportare la alți factori, cum ar fi cel moral sau religios. Pe de altă parte, literaturitatea unei opere ține doar de criterii estetice. Cu alte
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și de a afla ceea ce ne-a rămas nouă de făcut, pentru că încă sunt destule de întreprins, deoarece chiar dacă avem aceleași sentimente cu cei care au lansat mii de nave, e sigur că ne raportăm la aceste sentimente diferit, prin nuanțări multiple, în grade intelectuale diferite. Fiecare epocă își are înzestrările ei, dar numai câteva le pot transforma într-o moștenire de durată."302 Este aceeași idee pe care Eliot a dezvoltat-o mai ales în Tradiția și talentul personal, vizând
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Marino, grandiosul, monumentalul, exprimă întru totul esența clasicismului: "spiritul clasic promovează proiectul grandios, marea construcție, opera monumentală."316 Din acest punct de vedere, se diminuează paradoxul pe care l-am menționat în rândurile de mai sus. Dincolo însă de aceste nuanțări, Sensul clasicismului oferă imaginea unui Călinescu pe deplin convins de principiile enunțate și, mai ales, de rolul său de misionar în răspândirea viziunii clasice, pe care o percepe drept "un mod de a crea durabil și esențial"317, formulă devenită
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dorit-o, reprezenta soluția ideală a ieșirii dintre nisipurile mișcătoare ale începutului de secol și de epocă literară. Cât însă din aspirațiile clasice s-au concretizat pe deplin? A existat până la urmă această renaștere? Răspunsul la aceste întrebări presupune anumite nuanțări, mai ales în ceea ce privește disocierea dintre dimensiunea teoretică și cea practică, a creațiilor literare propriu-zise. La nivelul teoretizărilor, angajamentele sunt destul de clare, după cum s-a observat pe parcursul acestui capitol și, chiar dacă nu s-au constituit într-o mișcare pe deplin coagulată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
angajamentele sunt destul de clare, după cum s-a observat pe parcursul acestui capitol și, chiar dacă nu s-au constituit într-o mișcare pe deplin coagulată, aceasta nu înseamnă că nu trebuie luate în considerație. Pe de altă parte însă, la nivelul operelor, nuanțările se multiplică în măsura în care reluarea elementelor clasice nu s-a făcut în mod clar sub stindardul acestei direcții, ci s-a topit într-o nouă formulă estetică cea a modernismului. Ca urmare, o posibilă concluzie ar fi că acea renaștere clasică
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
distanță de înflorirea clasicismului francez încă îl mai percepeau drept o soluție viabilă pentru diminuarea decalajului cultural față de Occident, împletindu-l, însă, într-o manieră aproape paradoxală cu elemente ale romantismului contemporan. În ceea ce privește secolul al XX-lea, se impun câteva nuanțări, în sensul în care regenerarea clasică este percepută, de această dată, ca un remediu, nu doar pentru o criză culturală ce definește orice perioadă de trecere, cum este cea de la începutul veacului, dar și pentru o criză ontologică pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
un comentariu al lui. Desigur, o altă limbă (limba-scop) nu poate oferi decît uneori condiții de a respecta același statut pentru termenii din limba-sursă cu un anumit model structural sau cu anumi-te posibilități de relaționare (pe baza radicalului), care determină nuanțarea sau structurarea conținutului. Numărul unor astfel de termeni nu este însă foarte mare, dacă limba-scop se caracterizează printr-un nivel ridicat de dezvoltare și de cultivare. Pe de altă parte, în unele lucrări nu apar inovații conceptuale și terminologice marcante
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
termenii filozofiei au un conținut relativ stabil în elementele lor de bază (corespunzătoare notelor din noțiunile denumite) și pot rămîne aceleași în mai multe sisteme filozofice. Totuși, și în acest caz, diferă de obicei ierarhia atribuită elementelor de conținut sau nuanțarea dată de relațiile dintre noțiuni. Pe de altă parte, întrucît de obicei obiectul reflecției filozofice este diferit de la un cugetător la altul și tot diferit este unghiul din care este privită realitatea, mulți dintre termenii filozofici nici nu sînt vehiculați
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
momentul în care propriile resurse ale limbii sînt puse la contribuție, fără ca limba să fie nevoită să primească elemente prin influența altor limbi, oricît de benefică ar fi o asemenea influență 371. Fiind dominată de efortul perfecționării expresiei și al nuanțării ei, orientarea eminesciană deschidea posibilități de captare a mijloacelor lexicale care, deși nu erau inedite din punctul de vedere al istoriei limbii române literare, creau impresia de noutate, prin neobișnuit, pentru cei care foloseau limba literară la sfîrșitul secolului al
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]